11,844 matches
-
ființă care nu poate prinde rădăcini lângă niciun om. Umblu de colo-colo, legată de șevalet, ca un turist somnambul, îmi propun mereu un popas îndelungat, într-un fel de stație terminus, dar asta nu se întâmplă niciodată. Nu mă pot lipi mult timp, cu sufletul, de oameni și locuri, îmi place să văd soarele răsărind mereu din altă parte, de după un alt deal, de după un alt munte, dintre alte valuri, deși criticii de artă, privind la lucrările mele, spun că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
la recital. Bunicul nu se sinchisea; aparent, se ruga de parcă noi nu eram pe acolo. Începea, stând în picioare în fața icoanei, invariabil, cu "Tatăl nostru Care ești în ceruri / Sfințească-se numele Tău...", după care lua cartea aceea de rugăciuni cârpită, lipită cu făină de grâu, cu litere pe care doar el le mai deslușea, căuta încă o rugăciune potrivită de acolo și începea s-o citească. De fapt, nu citea, ci recita, motiv pentru care bunica îl ironiza mereu, spunându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o tratez cu refuz de artist jignit în amorul propriu, motiv pentru care, după ce mi-a spus cine sunt "un mucos de țambalagiu" a aruncat anatema: "O să mai treacă multă apă pe Dunărea albastră, până când vei avea dreptul să-ți lipești pe ușă, cu onoare, ceva în genul "vechi specialist în zugrăveli"". Așa a și fost: pe ușa multelor apartamente în care am locuit n-am îndrăznit niciodată să scriu nimic. Tot mai târziu mi-am dat seama că la clubul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Te-am văzut pe YouTube, zilele trecute. Îți imaginezi că nu te căutam pe tine, dar am rămas ceva timp în preajma ta. În primul rând, mi-am amintit de o fază grozavă, din primii ani ai căsniciei noastre, când ai lipit pe frigider inscripția aceea nostimă: "Mănânci ca un bou, domnule Z!" Era, neîndoielnic, un fel de rețetă pentru cura de slăbire la care jinduiai. Partea frumoasă a venit ceva mai târziu, când, dezamăgit de kilogramele care nu voiau să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Toți copiii din clasa mea scriu mai frumos decât mine..." El, apropiindu-se: " Ia să vedem ce avem noi aici..." S-a apropiat părintește de mine, m-a mângâiat pe cap și, când a ridicat mâna, de ea s-au lipit și câteva fire de păr... Zice: "Am magnet la mâna asta..." Râde. Așază meticulos părul pe-o bucată de hârtie și-mi trece prin cap c-o să-l studieze la microscop. Nu știam că are și talent de biolog... Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sunteți, că a tunat și v-a adunat pe scara asta: pușcăriași, ghicitoare, scandalagii și genioși!"... Era clar. "Sara pe deal" nu putea fi ocolită... Intru și cânt. Unchiul Grătărel apreciază valoarea. Scuipă faraonic pe-o sută și mi-o lipește de frunte. Nimeni nu face economie de scuipat. Mă trezesc, într-o clipă, cu toată fața acoperită de bancnote. Unchiul aplaudă, își suflecă teatral mânecile și lasă să se vadă niște tatuaje de poveste: gratii, gratii, gratii și iar gratii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
gratii. Îmi ia vioara, dar numai așa, ca să nu fie singur pe lume, și începe să cânte ca și cum și-ar spune ultima dorință: "Mamă, dacă mă iubești / Vino sus la Văcărești"... Ninetistele nu mai aveau lacrimi; căzuseră în transă. Își lipiseră ochii de tatuajele unchiului vitreg și era interesant de știut ce aveau să viseze în nopțile viitoare. Cărțoiul cel vestit al Ninetei avea să fie din nou la mare căutare. Nu trebuia să pierd ocazia. Dona, cea cu un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mai stătea chiar atât de mult în preajma mea. Și când ajungea acasă iar eu mă îndoiam peste balustradă să-l văd, sărindu-i apoi în brațe, îi era greu să îmi dea drumul, o fericire nespusă ne năpădea, mă ținea lipită de el și mai că ne dădeau lacrimile. Ajunsem la casa prietenului, o vilă mică și cochetă ce făcea impresie. Angi îmi deschise portiera și mă ajută să cobor. Aerul de eleganță și lejeritate, plăcut, se resimțea până la stradă. Câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cu vreo șuviță pe care o găseam rebelă. Atunci el mă luase în brațe, protector. Îi simții atunci masculinitatea și îl simții, deasupra tuturor, și mai aproape de mine decât era. Vântul bătea din ce în ce mai tare, îmi șfichiuia fața, așa că mi-o lipisem de fața lui. Trupurile își simțeau atunci simțurile primitive, astfel încât, în mijlocul naturii sălbatice, noi trăiam propriul nostru moment de sălbăticie. Și totul era moderat de vocea naturii nu prea dură, care ne spunea că totul va fi bine. Ajunși în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Nu știuse cât ținuse, Amanda puse capăt. Sări direct la sabie, o luase în mână, i-o aruncă pe-a lui. Luptă! Bine! Dar după ce câștig, vreau răspunsuri și o să le primesc. Dar primi un sărut. Când săbiile li se lipiră definitiv, buzele lor se apropiară. De data asta puse capăt el. O apucă strâns de mână, îi aruncă sabia, o izbi de perete și îi atinse gâtul cu sabia lui. Clipă magică. Ambii învinseră. Asta era ceea ce trebuiau să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
culoare sângerie, pe alocuri înnegrită de tot, ca și cum întregul spațiu ar fi un lucru sângerând cheaguri și eu aș fi în interiorul său, sub picăturile reci, grele și lipicioase, care mă obosesc câteodată atât de mult încât cred că mi de lipesc ochii, fără să mă usture, dizolvându-se în carnal. Pe lângă senzația grea, de apăsare, apare farmecul unei realități vizuale proiectate în mintal și analogând cu densitatea, grosimea reale, carnale din jur. Lucrurile trebuie să aibă în ele un înțeles, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
am și trăit ca mine. Numai că vine un moment când te odihnești singur și uiți. Lumea a fost și ea creată cu atât de mult timp în urmă, încât Dumnezeu a uitat. Să eliberezi sufletul de tot ceea ce se lipește Karmei tale. Să te decizi și să fii aceeași persoană, indiferent de ce nimerește prin jur, și nimic să nu-ți stingherească evoluția. Mă uit pe geam. Când se lasă seara, poți vedea și din încăpere și înăuntru. O claritate deosebită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
vecie." Parcă pământul îmi fugea de sub picioare, și nu-mi dădeam seama de ce. Și, în, timp ce lucrurile se petreceau astfel, eu îmi pun mâinile pe umerii lui, încercând să-l prind mai bine. Apoi îl îmbrățișez strâns, cu inima lipită de a lui, și vreau să nu îmi mai dea drumul. Nu-i vorba că simt că pun capăt unei etape, dar nu mă pot întoarce, căci doare prea tare, eu de fapt nu merg înainte, ci evit durerea. Atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
sar nu cred că am timp. Ce intenționează tipul? Încerc totuși varianta cu geamul. Surpriza: nu numai ca e incasabilă, dar zgomotul îl atrage imediat. Mă apucă, fără să mă rănească, de braț și mă trage afară, în compartiment, mă lipește de ușa. Eu închid ochii. Stând în fața mea, lipit de mine: Vrei să trăiești? Da. Îmi ia bărbia în mână, dar nu mă ține, și mă sărută. Intim, curat, frumos. (După ce ne reluam locurile trenul frânează brusc, iar o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Încerc totuși varianta cu geamul. Surpriza: nu numai ca e incasabilă, dar zgomotul îl atrage imediat. Mă apucă, fără să mă rănească, de braț și mă trage afară, în compartiment, mă lipește de ușa. Eu închid ochii. Stând în fața mea, lipit de mine: Vrei să trăiești? Da. Îmi ia bărbia în mână, dar nu mă ține, și mă sărută. Intim, curat, frumos. (După ce ne reluam locurile trenul frânează brusc, iar o cutie cu insecte cade și se desface drept peste mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
m-a întrebat, ironic, "De ce?" m-a făcut să nu mă pot întoarce când el se apropie de mine. Iar când mâna lui îmi aduse capul aproape de al lui, eu murmurai: Ticălosule! Vrui să-l îndepărtez violent, însă el mă lipi strâns de trupul lui. Nu-mi făcea nici un rău, pur și simplu mă imobilizase. Și acum ce să-ți fac pentru seara asta? Pentru chestia asta Tremuram, mă topeam, aș fi vrut să cad în genunchi, iar el simți, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
place mie. Și pleacă. Eu renunț la toată povestea și plec în călătorie. Tocmai când coboram cu liftul la garaj, înainte de a se închide ușile, intră și el: Salut. Deci, renunți. Nu! Sigur că nu. Mă crezi tâmpit? Mă întrebă, lipindu-mă de peretele liftului. Nu. Se întoarce cu spatele, eu încerc să scot din geantă cuțitul. M-am lămurit, spune, și mi-l ia. Apoi mergem la mașina lui. Unde mă duci? Taci și urcă. Pe drum îmi spune: După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
el asculta. Căci, când coboram cu liftul să plec departe, măcar o vreme (regretam în ce mă băgasem) intră și el în lift. Salut. Deci, renunți. Inima-mi bate repede, însă îmi vin în fire: Nu! Sigur că nu. Mă lipește de peretele liftului spunând: Mă crezi tâmpit? Nu. Pun foarte mult talent în acest răspuns. Situația e gravă. Când se întoarce o clipă cu spatele, vreau să scot pistolul. Însă el e mai iute, mi-l ia și spune: M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Eu n-o cunosc, dar impresia asta mi-a făcut-o. —O cunosc din toamnă, îți voi povesti altădată în ce împrejurare, dar numai de scurt timp încep s-o cunosc mai bine și cu cât o cunosc, mi se lipește de suflet mai mult. Văd că te-ai îndrăgostit lulea. —Așa este. Georgeta, văzându-l doar cu Marcel, îl acostează: —Matei, cu ce mă servești azi? — Cu poftă bună! De ce ești rău, iubitule? —Georgeta să nu-mi mai spui așa
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
despre cum să mâncăm, deja m-a cuprins foamea, spune Cecilia. Ai dreptate, draga mea, ar trebui să mergem să mâncăm, îi îndemnă Matei. Se ridică de pe pătură, o cuprinde pe Cecilia cu brațele săltând-o fără să-i spună, lipind-o de pieptul lui. Ah!m-ai speriat, m-ai ridicat prin surprindere. —Acesta-i farmecul, ceea ce am și vrut. Să nu mai procedezi așa! Dacă făceam un șoc? îl întrebă Cecilia, cuprinsă de teamă și de plăcere. — Cât ești
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
îngrijorată, îi pune palma pe buze. De ce strigi? — Ca să știe toată lumea, tot pământul că te iubesc, îi sărută din nou mâna ce-i atinsese buzele, încercând s-ajungă la adevăratul sărut, dorit atât de mult, dar degetul Ceciliei ce se lipește de buzele lui ca un veto, ca și palma ce-l mângâie pe obraz îl pun în imposibilitate. Spre mulțumirea Ceciliei nu au fost observate gesturile lor de tandrețe, fiindcă toți intraseră în restaurant hămesiți de foame. Au intrat și
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
capoțelul ca să nu rămână în pijama în fața lui Matei, observă trandafirii în vaza de pe măsuță. —Ioai! Ce splendizi sunt! Se duce și miroase.Tu i-ai adus? — Ca să începi dimineața frumos. — Și tu ești frumos, îi mângâie fața, apoi își lipește obrazul ei de al lui alintându-l. Atât de mult îmi place un obraz proaspăt bărbierit cum este al tău acum. Când eram acasă, la fel îl mângâiam pe tata după ce se bărbierea, că-mi plăcea să simt prospețimea pielii
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
un viitor prozator. Pariul meu trebuie câștigat de autor, iar nu de mine. Cred, totuși, că se va întâmpla. Theodor CODREANU 1 Misterul care se dezvăluie. Istorisiri nesănătoase fericirii 11 Contrar obiceiului larg răspândit, cartea aceasta vine fără nicio dedicație lipită pe frunte. Fiecare cititor își va dedica singur, și doar dacă va vrea, numai acele părți din carte, care socotește cu adevărat că i se potrivesc lui cel mai bine. Așa mi se pare mie - autorului - corect. 12 Rareș Tiron
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Stătea strâns ghemuit într-un cotlon, sfios și cu capul sprijinit în palme, priveghind continuu toate cioburile acelea din jurul său, de parcă încremenise așa... Se uita amărât la ele și încă nu putea deloc să creadă că nu se mai pot lipi la loc, precum fuseseră. Și, de fapt, el nici măcar nu știa dacă își dorește asta cu adevărat sau nu, după toate cele pățite. „La urma urmelor, oare am spart oglinda înspre binele meu? Dacă aș fi putut face altfel și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nesănătoase fericirii, un mănunchi de zece scrieri, care punctează excelent starea psihologică a viitoarei noastre națiuni. Nonconformismul său irumpe chiar din pagina de gardă, când își avertizează cu vigilență cititorul: „Contrar obiceiului larg răspândit, cartea aceasta vine fără nicio dedicație lipită pe frunte. Fiecare cititor își va dedica singur, și doar dacă va vrea, numai acele părți din carte, care socotește cu adevărat că i se potrivesc lui cel mai bine. Așa mi se pare mie - autorului - corect.” Genul de proză
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]