3,144 matches
-
mai degrabă de lumea eterată și flotantă a unor Paul Eluard sau Robert Densos. Dar și, prin unele accente ale discursului, de solemnitățile altui călător vizionar al momentului, Saint-John Perse. El deschide calea poeziei de generoase elanuri umaniste, dominată de lirismul încrederii într-un viitor imaginat ca nouă „vârstă de aur”, spre care va evolua creația de limbă franceză a poetului. Alături de Ulise, Patmos dă încă o dată măsura talentului major al lui Ilarie Voronca, situându-l printre vocile cele mai autentice
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
petrece în ordinea impusă de calendare / orice zi e numerotată în arhivele nemișcării”. Figurile recluziunii, diseminate pe tot parcursul operei, sunt asociate mereu cu imaginile stagnării, încremenirii, împotmolirii, în genere ale noncomunicării, ale absenței relației cu celălalt. În ultimă instanță, lirismul elegiac al lui Voronca crește tocmai pe acest teren al nostalgiei comunicării, al profundei comuniuni cu universul exterior. Lamentația sa vizează, iarăși și iarăși, „această-ntemnițare a omului într-însul”, „somnul” oamenilor “îngrășați de tenebre” sau „lanțul șcareț înnoadă glezna”, „apăsarea
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ilustrează (chiar și la nivelul unei ideologii implicite!) principiul asumării acestei libertăți. Parisul este fundalul (mai degrabă liric decît epic!) al entuziasmului inițiatic auctorial. Personajele care interacționează cu naratorul-autor descind dintr-un fel de realism magic sud-american, adaptat la rigorile lirismului romanului de început de secol XX. Enigmatice și simbolice, aceste "apariții" narative (par "apariții", întrucît nici unul dintre ele nu are consistență psihologică, traver sînd scena epică doar pentru a da culoare "visului" prota gonistului-povestitor!) conturează o lume a libertății personale
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la număr scriitorii care nu lansează pe piața culturală astfel de poezii. Cronica din 27 iulie 1968 despre poezia lui Ioan Alexandru favorizează discuția despre condiția poetului, pornită din clișeul "românul s-a născut poet". Autoarea constată o dezvoltare a lirismului din România, dar se arată dezamăgită de faptul că tinerii poeți se opresc după debut sau nu sunt în stare să aducă ceva nou. Ioan Alexandru este însă diferit și important, datorită talentului și conștiinței sale de poet: "conștiința pe
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
e bine să stai/ când la mâini degetele îți cresc ca niște unghii/ și unghiile ți se scutură ca niște pălării”. După cum au observat comentatorii, acum revolta versurilor de început s-a estompat, imaginile au devenit mai puțin șocante și lirismul a căpătat o anumită lentoare, un ritm soporific, favorizând reveria: „În august când cerul se umple de tauri/ un vultur coboară în vecinătate/ și mă anunță de la primul telefon că vine să mă vadă // [...] Noi om și pasăre pe două
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
școală. De altfel, după moartea fiicei sale, Iulia, rupt de ritmurile vieții reale, obsedat de posibile legături pe cale spiritistă, el lasă liber accesul unor scriitori mediocri. Poezia din R.n. este în genere fără strălucire, majoritatea autorilor așezându-se în descendența lirismului eminescian (Al. Vlahuță, N. Iorga, Veronica Micle, Traian Demetrescu și mulți alții). Semnificativă ar fi și stăruința lui Hasdeu în a crede că a descoperit în Gheorghe din Moldova un mare talent. Remarcabile cu adevărat se dovedesc doar versurile lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289243_a_290572]
-
ales, prezenței în stratul profund al liricii macedonskiene a unei dureroase scindări, care anunță viitoarele prefaceri moderne ale poeziei. Bacovia după Bacovia reia istoria receptării critice a operei poetului, accentul punându-se de data aceasta pe virtuțile estetice ale „oboselii” lirismului bacovian: spre deosebire de criticii care interpretau reluarea de către poet a unor teme și motive mai vechi drept un semn al sterilității și istovirii forței creatoare, D. afirmă că s-ar afla aici o manifestare pe deplin conștientă, premeditată și dirijată. Astfel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286782_a_288111]
-
știu”. Refuzând poetica vagului și a imprecisului, B. ezită între o lirică gnomică, grea de sensuri, și căutarea unei „mitologii” a naturalului, în măsura în care natura înseamnă un îndemn la existență. Deschiderea spre lume, spre claritatea și rigoarea minții reprezintă „imperativele unui lirism care nu-și mai caută ființa în introspecție și mister, ci în sentimentul exultant al existenței” (Petru Poantă). Spirit cumpătat și reflexiv („iar gândul drept nu zboară, el se cerne”), poetul exaltă aforistic energiile puse în slujba umanității. Liricii senine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285906_a_287235]
-
că marele model, Nichita Stănescu, alături de Blaga și Arghezi, guvernează universul său liric. Este o poezie modernistă în linia neoexpresionismului tradiționalist blagian, frământată de îndoieli și revolte argheziene, uneori încărcată de o tristețe bacoviană și mai ales de un puternic lirism, care irupe în maniera impetuoasă a lui Nichita Stănescu. Lirica, directă, de tipul confesiunii adresate unei persoane anume (poemele sunt datate și, majoritatea, poartă o dedicație), este dominată de două mari teme: scrisul și prietenia. De altfel, ele se întrepătrund
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289071_a_290400]
-
versului: își găsesc loc și aici vechi simboluri (inima - amforă pentru lumină este unul recurent atunci când sunt invocate cunoașterea și creația). Parabola focului (1967) marchează schimbarea modalității lirice. Emoția expresionistă este suprapusă plăsmuirilor livrești, îmbinând un pitagoreism vag și un lirism cadențat, ordonare și transcriere de imagini-acumulări sintactic simple, care au un vârf în melancolia ratată, căci poetul disimulează tensiunea într-un fel stenic, iar evanescența lumii fenomenale este la el doar o replică a focului rece interior. Secțiunea de aur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
propriei vocații lirice din considerente social-politice, prin deliberată subordonare față de slujirea propagandistică a unor comandamente emanând de la opțiunea politică la care aderase anterior. Începând cu Niște fabule mici și mari pentru mari și mici (1946), și-a înfrânat aplecarea spre lirism, alegând calea genului aforistic și didactic, iar ulterior și-a asumat - în chip neconvingător, lipsit fiind de vocație în materie - postura de poet-tribun, ce compune versuri agitatorice (Poeme pentru un ziar de perete, 1948) sau evocări istorice în conformitate cu exigențele oficialității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
a lungul anilor (unele poeme fuseseră totuși publicate răzleț, în periodice), a revelat un B. foarte diferit de cel cunoscut majorității publicului: un poet nu numai înzestrat, dar și profund, dovedind o gravitate atenuată de o înțeleaptă autoironie, cultivând un lirism autentic, sensibil față de problematica intimă (dragostea, dureri și neliniști interiore, nostalgii) și major-existențială, un imagist remarcabil, un peisagist subtil. S-a vădit astfel, tardiv, că „satiricul tânjea după lirismul părăsit”, mai toate poemele „secrete”, „de sertar” punând în lumină o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
profund, dovedind o gravitate atenuată de o înțeleaptă autoironie, cultivând un lirism autentic, sensibil față de problematica intimă (dragostea, dureri și neliniști interiore, nostalgii) și major-existențială, un imagist remarcabil, un peisagist subtil. S-a vădit astfel, tardiv, că „satiricul tânjea după lirismul părăsit”, mai toate poemele „secrete”, „de sertar” punând în lumină o fațetă - cea mai autentică, probabil - a personalității sale, pe care „și-a comprimat-o din convingere” (Mihai Gafița): lirismul intimist, introspecția meditativă, ilustrată convingător și cu farmec. Poetul a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
subtil. S-a vădit astfel, tardiv, că „satiricul tânjea după lirismul părăsit”, mai toate poemele „secrete”, „de sertar” punând în lumină o fațetă - cea mai autentică, probabil - a personalității sale, pe care „și-a comprimat-o din convingere” (Mihai Gafița): lirismul intimist, introspecția meditativă, ilustrată convingător și cu farmec. Poetul a dat și numeroase traduceri din literatura universală (Maiakovski, Lermontov, Schiller, E. A. Poe, B. Fondane, R. M. Rilke ș.a.). SCRIERI: Cântarea cântărilor, București, 1938; Niște fabule mici și mari pentru mari
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
Fondul Academiei Suedeze (1989). Este și artist plastic (pictor, gravor, desenator) - cu expoziții personale de pictură și gravură în Elveția și Suedia. Ceremonie de iarnă este o carte unică în creația poetei (Mircea Martin), prin spontaneitatea, forța de irupție a lirismului. Debutul, valoros literar prin forță și prospețime, printr-un limbaj poetic în care simplitatea melodioasă și copilărească se îmbină cu un metaforism neașteptat, este uneori spectaculos prin acuitatea percepției concretului, mai ales în imaginile combustiei, ale „arderilor” senzoriale: „arde tot
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
a unui alt miracol, al iubirii, de tensiunea dintre realitate și irealitate, dintre moarte și viață, dintre tiparul etern, paradisiac și forma aflată în infernul materiei și al timpului. Tendința către abstractizare se confundă, de aceea, cu o conceptualizare a lirismului și cu ermetizarea semnificației. Poemele se transformă din fluxuri ale emoției în mozaicuri de imagini disparate, care nu se organizează în panouri lirice coerente, dar care, în dezordinea lor uneori cvasionirică, pot surprinde sinestezic intuiții primordiale, o viziune a lumii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
Oglinda femeii (1986) și în Lumină din lumină (1993) se discerne influența lui Strindberg sau a lui Swedenborg, pe care M. i-a și tradus. Livrescul se asimilează însă perfect în corpul poemului, autoarea îndreptându-se către un fel de lirism confesiv-simbolic, unde emoția trimite la o realitate-simbol, la o lume în care sensurile pot fi doar întrezărite de un ochi străin: poeme cvasiheraldice (Legendă medievală), filosofico-oculte (Prieteni, Liturghie pe coșul pieptului) sau vorbind despre un cotidian subțiat până la simbolic și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
universul țărănesc sunt constanta esențială, structurantă a poeziei lui H. O constantă ce prin definiție implică sentimentul timpului și sentimentul iubirii de patrie. Rememorativă adesea, orația lirică reactualizează icoane apuse, reface spectacole contemplate nemijlocit la vârsta mirărilor. Principala sursă a lirismului pare a fi însă iubirea de poezie. Autor a numeroase cărți de versuri, H. își întreține plăcerea de a cânta prin frecventarea constantă a altor poeți, în special a celor de expresie clasică. Uneori (mai cu seamă după 1970) parafrazează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
pământului natal, transmite în tonuri subtil nuanțate vibrația unui suflet mereu fascinat de icoanele copilăriei, mereu înfiorat de înțelesurile unui destin al comunității și de rezonanțele călătoriilor în lumea culturii. Ion Horea continuă nu pe mesianicii ardeleni (Goga - Cotruș) [...], ci lirismul elegiac al lui Iosif. El se desparte astfel de alți poeți veniți din lumea țărănească (Al. Andrițoiu, Ion Brad, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru), se desparte și de poeții de la „Steaua”, orientați după 1956 spre o poezie de notație și cei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
mioritic (Doina, nota mea) prin care s-a realizat acordul dintre natura pământeană și divinitatea celestă, într-o incursiune verticală, stăpânită de calm, chintesențial și cumulativ, care se întâlnește acolo unde valorile se însumează și ele și unde se întâlnesc lirismul, epicul și dramaticul; ritmul manolic (Kamadeva, nota mea), cel prin care ființa poetică se răspândește pe linia orizontului, căutând infinitul planetar bine construit, organizat și palpabil, într-o aură de neliniște suportabilă, strict omenească, proprie eposului; ritmul brâncușian (Odă "în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
fragil, cu adevărat inefabil al ființei umane și, prin care aceasta reușește să-ți controleze chiar neliniștile imediate (deci mai aproape resimțite și aparent mai tulburătoare), într-un plan circular de progresivă adâncime și de o forță care nu contravine lirismului ce-i este propriu, ci, dimpotrivă îl subliniază; ritmul gabrielesc, menit să întrețină neliniștile puternice, provocate de violență, prin ascuțimi unghiulare și diagonale, în dimensiunea eroicului epico-dramatic. Aceste ritmuri, prin transcriere în imagine grafică, se pot vizualiza ca figuri geometrice
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a propus autorul, adică, începând chiar cu eseul-manifest inaugural despre devitalizarea metaforei. Tot mai convins de resurecția epicului în poezie, dar și de faptul că "tema fundamentală a poeziei este iubirea și echilibrul ei în moarte", Valentin Tașcu crede că lirismul se va salva o dată cu cititorul, nu doar printr-o reîntrupare epico-ritmică în cugetări și personaje aventuroase, ci și printr-o acoperire eseistică recurs la un "paleativ", cum hiperurbanizează V. T. de mai multe ori, corect paliativ (palliativo, it.; palliatif, fr.
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
tip bremondian, se aduce în discuție conceptul de artă ca substitut teandric ("Iisus în țara mea", "Sensul teologic al frumosului"); se oferă argumente pentru orfismul poeziei blagiene sau al sinelui profund, poetic și cosmic, în defavoarea eului biografic. Acest tip de lirism obiectivat se verifică și la Adrian Maniu, la V. Voiculescu ce excelează în conceptualizarea emoțiilor, la Radu Gyr, la Aron Cotruș (cu lirismul său oracular). Nu este de neglijat nici faptul că "Gândirea" a stimulat poezia minoră, mimetică, ilustrativă, tip
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
pentru orfismul poeziei blagiene sau al sinelui profund, poetic și cosmic, în defavoarea eului biografic. Acest tip de lirism obiectivat se verifică și la Adrian Maniu, la V. Voiculescu ce excelează în conceptualizarea emoțiilor, la Radu Gyr, la Aron Cotruș (cu lirismul său oracular). Nu este de neglijat nici faptul că "Gândirea" a stimulat poezia minoră, mimetică, ilustrativă, tip Sandu Tudor cu celebrul său "Acatist", Vasile Ciocâlteu, D. Ciurezu etc. Există și teme, ca de pildă moartea și erosul, eretice față de doctrina
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Rasputin de Tanacu etc. Concepând memorialistica drept o confruntare dură în primul rând propria persoană, necruțătoare, o ispășire, o recuperare de sine, o "reconfigurare" de care să nu te rușinezi, autorul nu pregetă să-i impute chiar memorialistului Lucian Blaga lirismul și mai ales "duplicitatea" ("Luntrea lui Caron"). Rezistența prin cultură sau neutralitatea i se par autorului Memoriilor ... "ficționale" scuze penibile pentru niște răsfățați ai regimului, ași ai cameleonismului și imposturii, deveniți acum pensionari ai propriei reputații, tip Mircea Dinescu sau
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]