1,837 matches
-
funcție în Epitropia școlilor, apoi - cea de asesor al curții de apel, activează și ca membru al divanului obștesc. Se alătură inițiativelor culturale legate de dezvoltarea învățămîntului public, a presei periodice, a teatrului național. Întreține legături strînse cu aproape toți literații moldoveni, colaborează la „Albina Românească”, „Dacia literară”, „Propășirea” și la alte publicații periodice. În afară de fabule, a compus poezii și piese de teatru. Creația lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și alți contemporani. Însuși
Alecu Donici () [Corola-website/Science/299280_a_300609]
-
anterior alături de lucrări mai recente. Critica defavorabilă apărută pentru acest volum în Edinburgh Review, au condus către prima sa lucrare satirică majoră "Barzi englezi și critici scoțieni", publicată în 1809. Această lucrare, în prima sa ediție, a stârnit furia anumitor literați menționați, încât unii dintre ei l-au provocat pe Byron la duel. Apoi, în edițiile ulterioare, era considerat onorabil să fi pomenit în această prestigioasă lucrare. În 13 martie 1809 își ocupă locul în Camera Lorzilor. Din 1809 până în 1811
George Gordon Byron () [Corola-website/Science/299813_a_301142]
-
singurul său defect fiind prolixitatea. Romanul este publicat la 15 ianuarie 1846 în almanahul "Colecția din Sankt Petersburg" ("Петербургский сборник") și devine un succes comercial. Dostoievski, considerat de Belinski un talent extraordinar și original, intră imediat în grațiile cercului de literați din jurul criticului. Își citește romanul la unul din saloanele organizate de soții Ivan Panaev și Avdotia Panaeva. Poziția sa în acest grup se deteriorează însă curând: marea lui timiditate, înfumurarea și sentimentul unei competiții acerbe cu scriitorii mai tineri îl
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
îl vor transforma într-un personaj antipatic în ochii celorlalți. Așa cum dezvăluie Avdotia Panaeva, « Din cauza tinereții și a nervozității, nu putea să se controleze și își exprima prea deschis vanitatea auctorială și părerea foarte bună despre propriul talent scriitoricesc.» Unii literați, ca Nekrasov și Turgheniev, ostilizați de comportamentul scriitorului, compun un poem satiric unde Dostoiesvki este numit, ca Don Quijote, « Cavalerul tristei figuri ». Într-o scrisoare din 26 noiembrie 1846, tânărul romancier răbufnește împotriva membrilor cercului literar, numindu-i pe toți « ticăloși
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
precum și în "Asociația Internațională Literară și Artistică", ce are ca membri scriitori de calibru, precum Victor Hugo, Ivan Turgheniev, Paul Heyse, Alfred Tennyson, Anthony Trollope, Henry Longfellow, Ralph Waldo Emerson și Lev Tolstoi. Dostoievski nu va căuta însă compania unor literați europeni și nu se va implica efectiv în viața culturală a acestora. Cu Turgheniev, campionul ideilor liberale și occidentale, are, ca de obicei, o relație tensionată. Pe Tolstoi nu îl va cunoaște niciodată, cu toate că cei doi sunt la un pas
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
provocându-i o depresie incapacitantă pentru câteva luni. Considerând-o cititoarea lui preferată, Joyce îi trimite lui Weaver indicii privind semnificația romanului și glosare cu obscurele cuvinte utilizate. La 27 mai 1929, apare o carte de eseuri semnată de douăsprezece literați și prieteni apropiați ai lui Joyce (Samuel Beckett, Frank Budgen, Stuart Gilbert, William Carlos Williams etc.), cu scopul de a risipi perplexitatea cauzată de neobișnuita proză a "Operei în lucru". Titlul colecției de eseuri, jocular, de o pompozitate parodică, a
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Iași. În anul 1891 obține, tot prin concurs, și Catedra de istorie universală, la aceeași Universitate, devenind astfel unul dintre acei intelectuali de forță, capabili de a susține multiple cariere intelectuale. În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române. Între 1898 - 1901 devine rector al Universității din Iași. Între anii 1894 - 1903 și, respectiv 1906 - 1908, a editat revista „"Arhiva"”, care apărea
Alexandru D. Xenopol () [Corola-website/Science/298825_a_300154]
-
corespondența și în creația literară. Sentimentele, trăsăturile profunde și gândurile maestrului Michelangelo și-au găsit expresia, de-a lungul lungii sale vieții, într-o serie de compoziții lirice și în multe scrisori adresate familiei și prietenilor. Fără a fi un literat prin definiție și fără a avea intenția de a-și publica poeziile, Buonarroti a lăsat în urmă multe compoziții în versuri inspirate de Petrarca, așa cum o cereau uzanțele vremii. Conform uneia dintre tratatele din secolul al XV-lea ale lui
Michelangelo Buonarroti () [Corola-website/Science/297770_a_299099]
-
Thomas Sackville și Thomas Norton și "Tragedia spaniolă" de Thomas Kyd care a fost o importantă sursă de inspirație pentru "Hamlet". William Shakespeare se evidențiază în această perioadă ca un poet și dramaturg încă neîntrecut. Shakespeare nu a fost un literat de profesie, și probabil studiase doar gramatica. Nu a fost nici avocat, nici aristocrat, așa cum erau intelectualii universitari care monopolizaseră scena engleză când a început el să scrie. Dar era foarte talentat și incredibil de versatil, întrecând “profesioniști” precum Greene
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
germană. Această operă marchează începutul angajării politice a artistului, care va culmina cu înscrierea în Partidul Comunist Francez (1944). În timpul ocupației germane a Parisului, atelierul lui Picasso din "rue des Grands Augustins" devine un punct de întâlnire al artiștilor și literaților, ca Jean-Paul Sartre, Raymond Queneau. În anul 1946, Picasso o părăsește pe Dora Maar. El începuse de fapt o relație cu tânăra pictoriță Françoise Gilot, pe care o cunoscuse cu trei ani mai înainte. Se mută împreună în sudul Franței
Pablo Picasso () [Corola-website/Science/297881_a_299210]
-
a propus el în "Piesele plăcute" ("Pleasant Plays") a fost tocmai de a spulbera aceste iluzii, de a sădi în oameni o concepție lucidă asupra diferitelor fenomene ale vieții. Pe lângă schimbul de scrisori cu personalități ale epocii sale, în special literați sau oameni politici, corespondența lui Bernard Shaw cu actrițele Ellen Terry și Mrs. Parick Cambell a rămas ca exemplu al genului epistolar, dezvăluind și multe întâmplări inedite petrecute în timpul îndelungatei sale vieți. Articole biografice
George Bernard Shaw () [Corola-website/Science/297897_a_299226]
-
ficțiuni. Tulburați de acumularea unor păreri contradictorii, cei care se simțeau atrași de Graal, dar care au căutat în zadar să înțeleagă plecând de la cunoștințele omenești, nu au putut decât să fie profund descurajați. Tentația de a abandona această legendă literaților și istoricilor este astfel evidentă. Trăim totuși în secolul al XXI-lea, într‑o epocă crucială care pune fără încetare probleme individului, cât și întregii omeniri. Lumea este zdruncinată în însăși bazele stabilității sale și toate valorile tradiționale sunt puse
Graal () [Corola-website/Science/297944_a_299273]
-
un domeniu, bibliografia necesară aprofundării unei probleme". Oamenii pot percepe o diferență între "literatură" și câteva forme cunoscute de proiecte scrise. Termenii "ficțiune literară" și "merit literar" au ajutat mereu la diferențierea celor două proiecte individuale. De exemplu, aproape toți literații percep lucrările lui Charles Dickens ca fiind "literatură", iar unii critici sunt de părere că lucrările lui Jeffrey Archer sunt nedemne de apartenența la "literatura engleză". Criticii pot exclude lucrări din "literatură", pe motive de nivel slab sintactico-gramatical, povestii necursivă
Literatură () [Corola-website/Science/296566_a_297895]
-
povestiri licențioase "Nouveaux Contes". În 1678 și 1679 îi apar patru noi volume de "Fables choisies" („Fabule alese”), dedicate Marchizei de Montespan. În 1682, având peste șaizeci de ani, La Fontaine era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai valoroși literați francezi. Se pare că Madame de Sévigné, un adevărat critic literar al acelei epoci, a fost cea care a început demersurile la curtea regală și în cercurile literare pentru primirea lui Jean de La Fontaine în Academia Franceză. La alegerile din
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
o oarecare scuză lui Eminescu, arătând că, în "Luiziada", Vasco da Gama este prezentat povestindu-i unui șef de trib african despre Ulise și Enea. Evident, în aceste aprecieri judecata lui Demetriescu este judecata unui istoric și nu a unui literat. Tot în evaluarea trecutului, Demetriescu are mari rezerve asupra modului în care Eminescu apreciază scriitorii generațiilor trecute în poezia "Epigonii". Poeți ca Pralea, Dimitrie Țichindeal sau "„băiatul de spițerie”" Daniil Scavinski și alții dintre cei citați de Eminescu sunt niște
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
iubitei ("Oglinda cînd ți-ar arăta...") a scris și poezii în limba greacă, semnate cu pseudonimul "Vacarescologlu", unele fiind influențate de poetul grec Rigas Velestinlis. Anton Pann le-a popularizat în volumul "Poezii deosebite sau Cântece de lume". „În fruntea literaților profani ai Țării Românești din secolul al XVIII-lea vom găsi, fără îndoială, pe banul Ienăchiță Văcărescu; dar alături cu dânsul stă fiul său cel mare, clucerul Alecu Văcărescu, exilat din țară și dispărut în temnițele Turciei încă de pe la 1796
Alecu Văcărescu () [Corola-website/Science/308775_a_310104]
-
sub forma unui dialog tema iubirii platonice. Pietro Bembo este autorul unui mare număr de elegii, idile, epitafuri și ode, unele dintre ele cu un îdrăzneț caracter laic ("Priapus"). Casa lui din Veneția era un loc de întâlnire al artiștilor, literaților și persoanelor cultivate din protipendada venețiană. Pietro Aretino (1492-1556), originar din Arezzo, prieten al lui Tițian, se remarcă în special ca autor satiric în pamflete ca "Pasquinate" sau comedii ca "La Cortigiana", "Il Marescalco", "L'Ipocrito". Singura lui piesă tragică
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
a întâmplat. Filozoful răspunde astfel: ""Il y a que je me désole d’un conte que je me fais!"" ("Mă-ntristez de ce scriu"). Ironia destinului este că exact ceea ce s-a vrut inițial o glumă colectivă, o farsă a unor literați parizieni ce viza un nobil (marchizul De Croismare), avea să sfârșească ca serios roman epistolar în toată regula. Pe scurt, povestea este asta: Marchizul, care era un obișnuit al diverselor saloane pariziene, decide să se retragă prin 1759 la castelul
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
e mai puțin „erou” pentru că în "Pădurea spânzuraților" am arătat însăși originea și creșterea dezechilibrului moral al unui om, slab în fond, ca toți oamenii, doritor de dragoste, pe care o găsește la o unguroaică - deși ar părea neverosimil unui literat oficial - și plâns la spânzurătoare tot de un ungur, tatăl Ilonei... Așa cred eu că e mai omenește, și un roman care nu palpită de viață - cu toate ororile, cu toate contradicțiile ei - nu are sorți de viață, chiar când
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
(n. 29 iulie 1895, Bârlad - d. 30 martie 1946, București) a fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale. (Traian Nicola, în volumul " Valori spirituale tutovene", vol. 5, Bârlad, p. 651 afirmă că s-a născut
Victor Ion Popa () [Corola-website/Science/302600_a_303929]
-
-și împlin- ească un capriciu intelectual. Faptul că pictorul comenta avizat producțiilor lor artistice îl făcea și mai agreabil unei boeme paupere dar semeață în asumarea orgoliilor trecute și instalarea pe socluri iluzorii a zeilor desemnați prin tragere la sorți. Literatul cu succese editoriale și o bună priză la publicul elevat făcea și mai inofensivă prezența sa printre expozanții saloanelor ieșene. Numai că obișnuința generează dependențe și nu mică le-a fost mirarea că din condiția de plan secund, operele au
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
Între 1840 și 1843 activează în Loja Frăția (înființată la 1843), iar din 1859, în Loja Steaua Dunării, ambele în București. În 1844 publică în "Foaie pentru minte, inimă și literatură" articolul "Către scriitorii noștri" în care îi îndeamnă pe literații română la angajare civică: ""A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeți! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda șarităței cei adevărate și care ne lipsește cu totul. (...) Formați societăți, declarați, scriți, lăudați, satirați, puneți în lucrare toate restorturile intelectuale și
Cezar Bolliac () [Corola-website/Science/299475_a_300804]
-
răspândit nu numai în Europa dar și în Statele Unite. Varietatea se află printre diferitele sorturi de trandafiri oferiți în comerț de specialiștii în horticultură. În prezent, opera lui Joseph von Scheffel și-a pierdut popularitatea și, în afara unor cercuri de literați, sunt puțini cei care mai cunosc opera sa. Scrierile sale nu se mai tipăresc și nu se mai citesc. Opera inspirată de poemul său a ieșit din repertoriul teatrelor de operă. Cele mai importante statui ale sale au fost topite
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
maghiari și sași din Transilvania și figuri din opera Bánk bán lui Ferenc Erkel. Sculpturile sunt realizate de Ede Kallós, cel care este și autorul frizei superioare reprezentând portretele în basorelief a șase personalități culturale, cărturari, oameni de știință, filosofi, literați ai secolului XIX (Elek Dósa, Sámuel Teleki, Farkas Bolyai, János Bolyai, Ferenc Mentovich, István Petelei). Intrarea în Sala Mare (numit și "Sala de Concerte") se face din holul clădirii sub relieful de bronz care prezintă încoronarea regelui Franz Joseph prin
Palatul Culturii din Târgu Mureș () [Corola-website/Science/303703_a_305032]
-
numit și Büchnerpreis) este cel mai important premiu literar decernat în Germania. Premiul a fost instituit în anul 1923, în timpul Republicii de la Weimar, în memoria scriitorului Georg Büchner. Inițial, premiul a fost acordat artiștilor de toate genurile (artiști plastici, muzicieni, literați etc.) care erau născuți în Landul Hessen, patria lui Georg Büchner, sau care dovediseră în cursul activității lor că aveau o legatură spirituală cu Landul Hessen. În 1951 premiul a fost transformat într-un premiu general de literatură care este
Premiul Georg Büchner () [Corola-website/Science/304137_a_305466]