1,901 matches
-
se realizează întotdeauna între un locutor și un interlocutor, iar finalizarea ei, posibilitatea de a transmite informații, stă în faptul că între cei doi se stabilește o legătură, o convenție (implicită) de a înțelege aceleași lucruri prin aceleași enunțuri. Așadar, locutorul "simte" în conștiința sa pe interlocutor și se adresează acestuia într-o manieră în care îi face posibilă înțelegerea. Cînd învață limba, vorbitorul deprinde în mod intuitiv și alteritatea, știința de a folosi limba asfel încît să fie înțeles și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în cel al expresivității. La rîndul lui, interlocutorul, deși se află în mare parte în fața unor enunțuri noi, formulate diferit față de cele cunoscute pînă atunci, realizează în conștiința sa sensul celor enunțate, le interpretează și, replicînd, adoptă el poziția de locutor. În condiția de interlocutor, vorbitorul nu poate rămîne la statutul de simplu beneficiar al efortului făcut de locutor, ci, prin manifestarea aceleiași alterități, își adaptează receptarea și înțelegerea la situația comunicațională creată de acesta. Ca atare, din punct de vedere
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
formulate diferit față de cele cunoscute pînă atunci, realizează în conștiința sa sensul celor enunțate, le interpretează și, replicînd, adoptă el poziția de locutor. În condiția de interlocutor, vorbitorul nu poate rămîne la statutul de simplu beneficiar al efortului făcut de locutor, ci, prin manifestarea aceleiași alterități, își adaptează receptarea și înțelegerea la situația comunicațională creată de acesta. Ca atare, din punct de vedere filozofic, limba poate fi privită din trei unghiuri: ca realitate, ca activitate și ca alteritate, dar aceste trei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a comunica ceva, ca o realizare curentă a unui act social, și se stabilește ulterior un scop care determină forma în care se comunică (declarație, întrebare, cerere sau exclamație). De aceea, atunci cînd enunță o anumită frază și nu alta, locutorul are o intenție determinată, iar ceea ce se reflectă prin structura subiect predicat este tocmai această intenție 67. Comunicarea propriu-zisă (ca activitate) este un act de a enunța, de a spune ceva, care se concretizează în tr-un enunț, într-o entitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
structurează pe modele realizate anterior, pe care le depășește sub anumite aspecte 77. Întrucît actul lingvistic se produce la nivelul vorbirii, el a primit denumirea de act de vorbire și rezultatul lui este enunțul realizat în mod efectiv de un locutor într-o situație dată. Actele de vorbire, adică enunțurile concret realizate (enunțul fiind șirul de cuvinte dintr-o limbă emis de locutor și delimitat de momente de tăcere), sînt produse ale competenței lingvistice ale vorbitorilor, într-un act de vorbire
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a primit denumirea de act de vorbire și rezultatul lui este enunțul realizat în mod efectiv de un locutor într-o situație dată. Actele de vorbire, adică enunțurile concret realizate (enunțul fiind șirul de cuvinte dintr-o limbă emis de locutor și delimitat de momente de tăcere), sînt produse ale competenței lingvistice ale vorbitorilor, într-un act de vorbire producîndu-se realizarea și actualizarea potențialităților limbii într-o situație de comunicare determinată 78. Dar, întrucît numărul situațiilor posibile de modificare a unui
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a unei anumite acțiuni, 3) cererea, care este exprimarea dorinței de a se îndeplini o acțiune ce nu depinde (numai) de voința interlocutorului (ordin, rugăminte, rugăciune, sfat etc.) și 4) exclamația, care este exprimarea spontană a dispoziției, atitudinii sau dorinței locutorului 81. Pentru fiecare dintre aceste tipuri de fraze corespund numeroase acte de vorbire. În cadrul Școlii filozofice de la Oxford s-a dezvoltat însă o teorie deosebită în legătură cu actele de vorbire, considerate ca acte efectuate atunci cînd se rostesc cuvintele. După filozoful
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
actul perlocuționar (producerea unor efecte în alte persoane cu ajutorul cuvintelor: stînjeneală, furie etc.). Austin crede că, prin studiul actelor de vorbire, se pot clarifica problemele privitoare la semnificație și la referință. După acest filozof, enunțurile posibile pe care le realizează locutorul (vorbitorul) pot fi enunțuri constatative sau enunțuri performative, primele fiind cele care descriu o stare de lucruri, iar celelalte cele care reprezintă de fapt acțiuni pe care indivizii le realizează prin intermediul vorbirii, adică într-o manieră specială în raport cu alte tipuri
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dacă cineva spune: Plec ! faptul dacă persoana respectivă pleacă într-adevăr nu ține de caracterul de adevăr sau de falsitate al enunțului, ci de sinceritatea cu care este făcută această declarație, dacă ea coincide sau nu cu intențiile vorbitorului. Cînd locutorul se adresează interlocutorului spunînd Pleacă ! iarăși nu este antrenată valoarea de adevăr, ci numai reacția interlocutorului, consimțămîntul de a urma, de a aproba sau nu indicația sau declarația primită prin actul de vorbire. Dintre cele trei componente ale actului de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
constituie chiar esența ei, mobilul enunțării respective. Prin urmare, în vreme ce, într-o aserțiune (într-un enunț constatativ) cuvintele trebuie să se potrivească cu lumea pentru a avea valoare de adevăr, într-o promisiune (într-un enunț performativ), lumea, prin faptele locutorului, trebuie să se conformeze cuvintelor. Adresînd o întrebare interlocutorului, vorbitorul urmărește crearea unei situații dominate de alternativa de a răspunde sau nu, iar, în cazul ordinului, alternativa este cea a supunerii sau a nesupunerii. Enunțurile constatative sînt adevărate dacă există
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
după diferite teorii lingvistice. În general, s-a acceptat ca fiind de primă importanță funcția denominativă, denotativă, referențială sau cognitivă. Manifestarea intersubiectivă a limbii presupune comunicarea sau funcția comunicativă, considerată deseori ca fiind funcția esențială a limbii. Prin funcția expresivă, locutorul transmite nu numai informații, ci și sentimente și atitudini, iar prin funcția metalingvistică se asigură explicarea și corelarea elementelor limbii cu propriile ei mijloace. Lingvistul Roman J a k o b s o n a descris funcțiile limbii avînd în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ale limbii: referențială, emotivă, conativă, fatică, metalingvistică și poetică; prin urmare a dublat numărul funcțiilor pe care le stabilise anterior Karl B ü h l e r (emotivă, conativă și referențială), prin conceperea unui model triunghiular ce avea în vîrfuri locutorul (persoana întîi), interlocutorul (persoana a doua) și obiectul (persoana a treia). Deoarece unele dintre funcțiile limbii stabilite de Roman Jakobson au fost contestate de cercetările ulterioare sau au fost parțial modificate, este posibil ca alte curente lingvistice să propună alte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vorbitorul atribuie mereu celorlalți posibilitatea de a înțelege ceea ce înțelege el însuși, considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În mod efectiv, comunicarea este schimbul verbal dintre un subiect vorbitor (un locutor), care produce un enunț destinat unui alt subiect vorbitor, și un interlocutor căruia i se solicită (implicit sau explicit) să asculte și, eventual, să răspundă. Comunicarea este, așadar, intersubiectivă, însă situația comunicațională nu depinde numai de protagoniștii ei, ci și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
funcția expresivă) Prin funcția expresivă a limbii se înțelege folosirea ei printr-o orientare și printr-o organizare specială a elemente-lor mesajului, atunci cînd acest mesaj este folosit pentru a reda un conținut într-un mod intens marcat de personalitatea locutorului, mai ales atunci cînd mesajul este destinat spre a reda propriile sentimente și atitudini. Este însă simplificatoare maniera de considerare a expresivității drept modul în care vorbitorul "se exprimă pe sine", își exprimă sentimentele, trăirile etc. În realitate nu este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu se rezumă însă la folosirea limbii în comunicare, ci privește întreaga sa viață în societate. Aducînd în discuție comunicarea, se profilează o altă perspectivă de a privi pe vorbitorul unei limbi. În această ipostază el este în postura de locutor sau de interlocutor, altfel spus de emițător al enunțurilor lingvistice (= actelor de vorbire) sau de receptor al acestora. În ultimă instanță se constată o dublă poziție a vorbitorului: aceea de a vorbi despre realitate, de a-și asuma această realitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
despre realitate, de a-și asuma această realitate prin numele obiectelor, și de a face schimb de informații cu cineva, de a vorbi cu cineva, considerat a avea aceleași mijloace de a numi și de a interpreta realitatea. Statutul de locutor se determină mai întîi prin folosirea limbii în vorbire, prin producerea enunțurilor și prin poziția de sursă a enunțării. Acest statut este opus celui de alocutor, destinatar sau auditor, dar este în același timp convertibil cu acesta. În raport cu limba sa
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
căci poziționează și apreciază aceste obiecte din perspectiva sa și, prin aceasta, nu este numai un creator în plan lingvistic, ci și un creator în plan ontic, prin instituirea limbii cu o funcție pragmatică. De obicei, prin vorbitor se înțelege locutorul, individul uman care desfășoară o activitate lingvistică finalizată prin acte de vorbire într-un anumit moment avut în vedere. Acesta este un sens restrîns al termenului, valabil la nivelul vorbirii, căci, la nivelul limbii, vorbitorul este individul uman capabil să
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau care îi este atribuit de alte comunități (învecinate)antrenează evaluarea de către conștiința vorbitorilor 249. De acest aspect evaluativ al conștiinței lingvistice ține și așa-numitul imaginar lingvistic 250, care ar cuprinde observațiile ce reflectă imaginile pe care le au locutorii despre propria limbă și despre limbile altora. Aceste imagini pornesc de la anumite convingeri și pot genera atitudini concretizate în opinii privind originea și caracterul limbii, valorile și scăderile ei ori trăsăturile unor cuvinte, forme, construcții etc.251 În cea mai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu numai a modului în care limba comunică ceva despre ceva, ci și a celui cu care se comunică, acesta aparținînd tot realității, un element căruia de altfel filozofia i-a acordat o atenție deosebită. În raport cu eul filozofic sau cu locutorul lingvistic, non-eul filozofic sau interlocutorul lingvistic nu reprezintă însă un compartiment oarecare al realității obiective, ci unul în funcție de care se structurează însăși comunicarea și, în consecință, actele de vorbire. Pentru a face posibilă comunicarea, adică transferul de cunoștințe, locutorul (eul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu locutorul lingvistic, non-eul filozofic sau interlocutorul lingvistic nu reprezintă însă un compartiment oarecare al realității obiective, ci unul în funcție de care se structurează însăși comunicarea și, în consecință, actele de vorbire. Pentru a face posibilă comunicarea, adică transferul de cunoștințe, locutorul (eul) trebuie să țină cont de ceea ce știe interlocutorul și de ceea ce poate ști el (de nivelul lui cognitiv). Ca atare, locutorul nu va comunica ceea ce este deja știut de interlocutor și nu va comunica în primul rînd normalitatea lucrurilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
structurează însăși comunicarea și, în consecință, actele de vorbire. Pentru a face posibilă comunicarea, adică transferul de cunoștințe, locutorul (eul) trebuie să țină cont de ceea ce știe interlocutorul și de ceea ce poate ști el (de nivelul lui cognitiv). Ca atare, locutorul nu va comunica ceea ce este deja știut de interlocutor și nu va comunica în primul rînd normalitatea lucrurilor, adică informații ce aparțin cunoașterii comune și necesare despre realitate. Locutorul selectează în același timp cunoașteri despre un anumit sector al realității
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de ceea ce poate ști el (de nivelul lui cognitiv). Ca atare, locutorul nu va comunica ceea ce este deja știut de interlocutor și nu va comunica în primul rînd normalitatea lucrurilor, adică informații ce aparțin cunoașterii comune și necesare despre realitate. Locutorul selectează în același timp cunoașteri despre un anumit sector al realității, aflat în interesul momentan, a cărui prezentare se face cu mijloace lingvistice adecvate posibilităților de înțelegere ale destinatarului comunicării. În aceste exigențe ale realizării comunicării se relevă aspectul relației
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de înțelegere ale destinatarului comunicării. În aceste exigențe ale realizării comunicării se relevă aspectul relației realitate vorbire prin concretizarea relației realitate limbă în condițiile limbii funcționale. Ceea ce face posibilă comunicarea sînt însă corespondențele de știință, conștiință și competență lingvistică între locutor și interlocutor, ceea ce face pe locutor să intuiască modul necesar de adresare către interlocutor, iar pe acesta să rezoneze la adresarea locutorului. Considerate din punctul de vedere al conținutului lor, al semnificației, cuvintele dau informații asupra stadiului de dezvoltare materială
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aceste exigențe ale realizării comunicării se relevă aspectul relației realitate vorbire prin concretizarea relației realitate limbă în condițiile limbii funcționale. Ceea ce face posibilă comunicarea sînt însă corespondențele de știință, conștiință și competență lingvistică între locutor și interlocutor, ceea ce face pe locutor să intuiască modul necesar de adresare către interlocutor, iar pe acesta să rezoneze la adresarea locutorului. Considerate din punctul de vedere al conținutului lor, al semnificației, cuvintele dau informații asupra stadiului de dezvoltare materială și spirituală a comunității care vorbește
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]