1,902 matches
-
trebuie mai întâi să facă o descriere a ei și să determine astfel realitatea la care se referă. Aceasta este semnificația descriptivă pe care schematizarea discursivă o aduce cu sine în fața receptorului. O dată cu descrierea însă, mai totdeauna apare și atitudinea locutorului față de cele descrise. Aceasta este semnificația atitudinală pe care o aduce schematizarea discursivă în fața aceluiași receptor" (Sălăvăstru, 2003, p. 381). 42 Pentru nuanțări, vezi teoria discursului prin raportare la schema cubului rubik, în Cmeciu, 2010, pp. 20-23, schemă în care
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
3) întrebări care implică emiterea, de către elev, a unor judecăți de valoare, realizarea de alegeri și motivarea acestora etc. 2 Se vorbește, în acest caz, despre "răspunsul de la sine înțeles", în condițiile în care interlocutorul înțelege, din formularea întrebării, că locutorul nu se așteaptă să răspundă la aceasta, ci să facă ce i s-a cerut (Harwood, Miller & Vasta, 2010, p. 473): Îmi dai creta roșie?. 3 Întrebare care, ca "sfat necerut", se poate constitui în blocaj în situația de comunicare
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
evitat, în acest sens, "pseudo-dialogul" (Leroy, 1974, p. 68), reperabil în unele situații de comunicare didactică/educațională, dar și în cele de comunicare interpersonală, în care singurele răspunsuri "corecte"/acceptabile sunt cele pe care le are în vedere profesorul/adultul/locutorul atunci când adresează o întrebare elevului/copilului/interlocutorului, în general. 10 Conștientizând, în fapt, efectele pe care o întrebare/răspuns le poate avea asupra partenerului de comunicare (Șoitu, 1996, p. 21). 11 Vezi în acest sens, în cadrul strategiilor politeții pozitive, folosirea
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
poate avea asupra partenerului de comunicare (Șoitu, 1996, p. 21). 11 Vezi în acest sens, în cadrul strategiilor politeții pozitive, folosirea anumitor întrebări care conțin, de fapt, solicitări indirecte: "fraze privitoare la capacitatea interlocutorului de a efectua acțiunea A, cerută de locutor: Ai putea să nu mai vorbești atât de tare? [...]; fraze privitoare la dorința sau voința locutorului ca interlocutorul să efectueze acțiunea A: Sper că vei face asta pentru mine [...]; fraze privitoare la dorința sau consimțământul interlocutorului de a efectua acțiunea
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
strategiilor politeții pozitive, folosirea anumitor întrebări care conțin, de fapt, solicitări indirecte: "fraze privitoare la capacitatea interlocutorului de a efectua acțiunea A, cerută de locutor: Ai putea să nu mai vorbești atât de tare? [...]; fraze privitoare la dorința sau voința locutorului ca interlocutorul să efectueze acțiunea A: Sper că vei face asta pentru mine [...]; fraze privitoare la dorința sau consimțământul interlocutorului de a efectua acțiunea A: Vreți să-mi dați o mână de ajutor?; fraze privitoare la motivele efectuării acțiunii A
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
pe stradă, discuție pe subiecte neutre etc."; distanța socială: "modul apropiat (1,25-2,10 m) relații profesionale la birou; modul depărtat (2,10-3,60 m) semnul ierarhiei sau al nevoii de liniște"; distanța publică: "modul apropiat (3,60-7,50 m) locutorul joacă un rol social, relația profesor elev etc.; modul depărtat (peste 7,50 m) solemnitate". 13 Pentru exemplificarea zonelor proxemice în Europa, vezi: 1. "zona cotului", "unde oamenii stau atât de aproape unul de altul încât își pot atinge coatele
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
sughiț, strănut sau caracter intenționat: râsul, dresul glasului) Dascălu Jinga, 2006, pp. 59-63; "ca parte inițială a unei tăceri" (Dascălu Jinga, 2006, pp. 63-70). Sunt diferențiate, de asemenea, în literatura de specialitate, pauzele datorate stânjenelii de pauzele strategice, valorificate atunci când locutorul vrea să sublinieze anumite componente ale mesajului, să se mai gândească la ceea ce dorește să transmită, să dea interlocutorului posibilitatea de a se exprima sau, pur și simplu, se dovedește a fi distras de un factor perturbator din situația de
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
131-132; Borg, 2010, p. 123 etc. 57 Pentru exemple de contexte în care ascultarea activă nu este justificată/motivată (când interlocutorul se simte manipulat, când mesajul este redundant și interlocutorul consideră că nu mai are nimic de câștigat prin urmărirea locutorului etc.), vezi Cameron, 2006, p. 116. 58 Particularizând, în cadrul comunicării didactice/educaționale sunt reperabile (cf. Zelinschi, 2006, pp. 16-17): comportamente pozitive (de solidaritate; de destindere; de acord); negative (de dezacord; de tensiune; de antagonism); neutre (răspunsuri își spune părerea, informează
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
țărm, devenind apostol al creștinismului. întrebat dacă modelul biblic al pescarului Iona se constituie ca bază de inspirație pentru semnificațiile textuale în propria creație, autorul precizează că metafora destinului, structurată sub forma unui monolog (solilocviu - enunțul este centrat exclusiv asupra locutorului care își exprimă reflecțiile, intențiile, opiniile, făcând abstracție de prezența altui personaj; el accentuează singurătatea ființei într-o lume, paradoxal, a comunicării), e „un fel de simfonie a cuvintelor - lirică și întunecată, pe tema limitelor însingurării”, condiție tragică a ființei
Avatarii conştiinţei-de-sine. De la existenţialismul kierkegaardian la parabola literară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
o anumită stare a personajului, a anumite efecte sonore sugerează o anumită dispoziție sufletească. Monologul - formă de discurs teatral la care nu se așteaptă răspuns și care presupune absența interlocutorului scenic, receptorul fiind doar publicul; în general presupune un dublu locutor în interior singurei voci a personajului (conflict între vocile ce reflectă două sisteme de valori sau stări sufletești ireconciliabile); uneori monologul se adresează unui interlocutor imaginar (de exemplu : divinitatea sau ființa iubită), dar spectatorul este destinatarul secund al enunțului; Oralitatea
Cercul de artă dramatică. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
-
Privită cu atenție, relația dintre dialog și metadialog indică diagrama simbiozei dintre cuvântul spus și cel nespus, solicitându-se astfel mai mult imaginația și puterea de înțelegere a receptorului. Formele dialogului au evoluat, de-a lungul timpului, atât în ceea ce privește numărul locutorilor, cât și formele sale de manifestare. în teatrul antic dialogul se făcea mai întâi între protagonist și cor, la care se adaugă un alt protagonist (Eschil), apoi un al treilea (Sofocle). De fapt, numărul mic de vorbitori este una din
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
sau a bâlbâielilor din comedia clasică, a împletiturilor de replici între mai mulți interlocutori care se întrerup și se continuă reciproc („polilogul”). Există și falsul dialog din tragedia clasică sau din drama romantică, în care vorbește, de fapt, un singur locutor, ascultat de un confident care îl aprobă și-l relansează din punct de vedere discursiv. în teatrul absurd (Ionescu, Adamov) există „dialoguri paralele”, sugerându-se astfel că nu poate avea loc comunicarea. Există și noțiunea de dialog interior (diferențiat de
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
Chiar dacă, în mod uzual, monologul se supune dialogului, există și forme mixte, de dialog monologat (monologuri suprapuse, care nu satisfac condiția de replică) sau pseudodialog. în opoziție cu dialogul, monologul se caracterizează prin câteva trăsături specifice: accentul este pus pe locutor (emițător), există puține referiri la situația de comunicare, are un cadru unic de referință, lipsesc elementele metalingvistice (care transmit informații despre limbajul însuși), sunt prezente în număr mare exclamațiile. Categoria monologică cea mai frecventă apare în genul dramatic, unde se
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
emițător și de destinatar al mesajului-enunț nu pot fi intervertite. Monologul dramatic are două forme de realizare: solilocviul și monologul propriu-zis (scenic). Solilocviul este monologul realizat în prezența/absența altui personaj, de care se face abstracție; enunțul este centrat asupra locutorului însuși, cuprinzând transpunerea verbalizată a propriilor reflecții, opinii sau intenții. El corespunde, într-o oarecare măsură, monologului interior din textul narativ. Anne Ubersfeld este, însă, de părere că monologul este rar cu adevărat solilocviu, dialogismul nefiindu-i străin, deoarece el
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
propriilor reflecții, opinii sau intenții. El corespunde, într-o oarecare măsură, monologului interior din textul narativ. Anne Ubersfeld este, însă, de părere că monologul este rar cu adevărat solilocviu, dialogismul nefiindu-i străin, deoarece el presupune, în general, un dublu locutor în interiorul singurei voci a personajului, un conflict între vocile care vorbesc conform celor două sisteme de valori, cum se întâmplă în monologul lui Rodrigue din Le Cid de Corneille. De asemenea, monologul se poate adresa unui alocutor imaginar, un sine
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
este o transparență codată care asigură reversibilitatea perfectă a operațiilor de codificare și de decodificare, fiind axiomatizată, fapt inexistent în realitate". Cea de-a doua etapă marchează trecerea la fenomenul psihologic al comunicării care înlocuiește emițătorul și receptorul cu persoana locutorului și a interlocutorului, adică cu două individualități care au un anumit rol și statut social, anumite reprezentări, cunoștințe etc. similare sau total divergente. Altfel spus, capătă importanță majoră mecanismele psihologice implicate în actul comunicării. Ulterior și această perspectivă a fost
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
pot consta în: * A asimila gândirea celuilalt, a pune pe seama lui propriile sentimente, a considera că și acesta funcționează ca și tine. Acest mecanism se dovedește deseori un factor de frânare a comunicării deoarece ignoră existența diferențelor, a particularităților fiecărui locutor; * A atribui celorlalți atitudini care să justifice comportamentul și sentimentele noastre pentru aceștia. De exemplu, a atribui unei persoane eticheta de incompetent fără o acoperire reală poate reflecta propria incompetență proiectată și care-ți permite să-ți justifici atitudinea negativă
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
analitic, din această primă parte care amorsează cercetarea, este punctul de plecare teoretic, deosebita claritate cu care este circumscris limbajul politic, în ocurențele sale discursive, raportate la funcțiile și efectele acestora, pe de o parte, și la competențele discursive ale locutorilor, pe de altă parte. Pentru punctul de plecare metodologic general, reținem sublinierea calității de sistem a obiectului cercetat și dispunerea palierelor analizei în analogie cu triada lui Charles Morris sintaxă, semantică, pragmatică -, dar și într-o intercorelație, care să facă
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
literatura de specialitate evidențiază că, în domeniul politicii, manifestările discursive devin o alternativă la violența fizică. Specificul comunicării politice este conferit nu atât de adecvarea la adevăr, cât, mai degrabă, de reconstruirea și reconfigurarea referențialului politic, potrivit intențiilor persuasive ale locutorilor. Cercetarea comunicării politice a evidențiat necesitatea elaborării unor modele comunicaționale apte să evidențieze parametrii comunicării politice și relațiile pe care le dezvoltă aceștia. Astfel, potrivit modelului informațional 2, comunicarea se reduce la un transfer de informație de la un emițător către
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
conținuturile sunt comunicate. Fiecare act de comunicare presupune adoptarea unei atitudini față de conținuturile transmise, o interpretare a referentului comunicării. În interpretarea constructivistă sunt vehiculate concepte precum contract de comunicare, contextualizare, competență, selecție, influențare, rol, proiect de comunicare, vizând relația dintre locutori și conținuturile comunicate. Orice comunicare socială este precedată de un contract de comunicare definind așteptările pe care interlocutorii le au unul în raport cu celălalt. În virtutea acestui contract, se instaurează o lume comună participanților la actul de comunicare, lume care presupune asumarea
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și structurată în scopuri de comunicare secundare, culturalizată de alți factori decât cei care culturalizează limba"14. Rezultat al enunțării, discursul se distinge de limbaj prin angajarea parametrilor specifici situației de comunicare. Înțeles ca "orice enunțare care presupune existența unui locutor și a unui auditor, primul dintre ei având intenția de a-l influența pe celălalt"15, discursul se rostește întotdeauna despre ceva, iar criteriul lui de delimitare devine semnificația. Reprezentând, în esență, "comunicare, în anumite condiții de producere, sau parole
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbajul pe terenul politicii și care sunt formele sale de manifestare în spațiul politic? Plecăm de la observația că politica recurge la diferite limbaje, adaptate unor nevoi individuale sau de grup. Eclectismul limbajelor politice este generat de diversitatea obiectivelor urmărite de locutori, de categoriile de public cărora li se adreseaza și de scopul vizat în actul comunicării. Demersul nostru are în vedere identificarea unității acestor limbaje, a constantelor, explicitarea modului în care politica se construiește prin limbaj, a mecanismelor discursive la care
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de la situații concrete de comunicare la paradigma mecanismelor structurale și funcționale ale manifestărilor discursive din spațiul politic. Limbajul politic este în fond limbajul specific comunicării politice, mijloc de exprimare a evenimentelor de pe scena politică, dar și a afinităților politice ale locutorului, spațiu de reconstrucție a referențialului politic, prin prisma intereselor politice ale emitentului, suport al ideologiei, al valorilor și credințelor, instrument de manipulare, prin inculcarea de atitudini și valori noi auditoriului. Caracteristicile limbajului politic Limbajul politic nu reprezintă un ornament, o
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
reformulare, de transformare, de interpretare a altor limbaje politice, fie în vederea susținerii, fie în vederea respingerii acestora. Din această perspectivă, una dintre trăsăturile specifice manifestărilor verbale din spațiul politic este interdiscursivitatea, raportarea la acte discursive anterioare, ale altora sau ale aceluiași locutor. Palimpsest al performărilor discursive precedente din câmpul politicii, limbajul politic obligă emitentul la raportarea constantă la contextul discursiv, cu atât mai mult cu cât proliferarea media face transparentă fiecare înscriere la cuvânt, influențând opinia publică. b) Dramatizarea. Impactul media a
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
detaliu fiind atent gestionat, prin prisma mesajului politic pe care intenționează să-l transmită politicianul. e) Miza persuasivă. În strânsă legătură cu finalitățile de legitimare, limbajul politic este orientat spre receptor, urmărind modificarea comportamentului acestuia în sensul idealurilor politice ale locutorului. Mai mult decât să informeze, actorul politic este interesat să convingă, să seducă, să modeleze gândirea politică a potențialului electorat, suscitându-i adeziunea la valorile și atitudinile politice afirmate. f) Conținut ideologic. Fiecare manifestare discursivă din spațiul politic oferă informații
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]