3,158 matches
-
despre În căutarea timpului pierdut, La planète Proust, încă nepublicat, alegerea limbii franceze e legitimă, cu The Parlayed Letter justificarea nu mai e atât de la-ndemână. Atâta vreme cât n-a fost să fie nici portugheza, nici spaniola, limba acestei cărți infinit ludice putea fi oricare alta. Chiar și româna. Atunci? Un tribute to Edgar Allan Poe? Da și nu. Mai degrabă nu, căci prezența americanului în miezul cărții e cel mult discretă. Simplu spus, preocupat, aici, de limbaj, și nu de tramă
Pagini bizare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5055_a_6380]
-
nu de acord cu ce scria criticul în urmă cu 13 ani, abordarea lui era mult diferită de aceea a celorlalți critici ai perioadei și propunea o altă direcție. În viziunea sa, Geo Dumitrescu nu era un poet ironic și ludic, nu se înscria în familia "muntenilor", nu-i avea urmași pe Marin Sorescu și pe Nichita Stănescu, ci era "primul nostru poet politic", un poet preocupat cu seriozitate de actualitate, contestatar și niciodată gratuit. De asemenea, sensibilitatea poetică a lui
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
Îl deschid/ și lucrurile se fac mai mici,/ și văd cu doi ochi/ mai puțin decât cu unul,/ și văd cu doi ochi jumătate/ din cât văd cu unul..." Unii au văzut aici un fel de zeflemea livrescă, ironie și ludic. Alții, dimpotrivă, lipsă de umor, gravitate, cugetări ale unui Dionis grav, fanatic chiar. Versurile acestea pot fi corelate cu altele, dintr-o altă poezie: "Sufeream de alergia singurătății. Luna.../ Dar mereu năvălesc venerabile inerții/ Și gândurile mi le apucă de
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
afle permanent. Nici avangardist, dar nici postmodern, ci realizînd mereu o sinteză și producînd o tensiune care-l singularizează. O altă imagine obsedantă e aceea a nucului, a amarului, a umbrei și a florilor discrete. O poezie discutată tocmai pentru ludicul ei lăutăresc poartă în titlu ciudata imagine a nucii verzi (Cântec de nucă verde). Tulburător e un fragment cu aer testamentar din poemul Daruri, fragment ce poate fi citit în cheie simbolică cu referire la locul pe care acest poet
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
os între două persoane: cel ce dă un obiect primitorului, care nu zice «știu», trebuie să zică «iadeș», dacă voiește să câștige rămășagul”. Cuvântul e turcesc și s-a răspândit în tot spațiul balcanic, probabil odată cu jocul de memorie. Utilizările ludice ale osului de pasăre (numit în latină furcula) separă destul de bine tradițiile balcanice de cele occidentale. Obiectul iadeș e destul de răspândit în lume, dar cu alte funcții, în primul rând cu aceea de a prevesti îndeplinirea unei dorințe: în spațiul
Iadeș by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5505_a_6830]
-
în cunoștință de cauză, că a citit mii de cărți și că a reflectat asupra a ceea ce a citit. Dar și că se amuză în sinea lui, descoperind posibilități neașteptate de sistematizare a informațiilor, paradoxuri, ase-mă-nări între extreme etc. Spiritul ludic (practicat de altfel cu măsură și bun-gust), făcea credibil sentimentul răspunderii față de literatura română, care altfel ar fi părut demagogic (pentru că așa pare, din nefericire, la noi tot ceea ce e declarat și grav). Întrucât mă întâlnesc rar cu Ion Simuț
Ion Simuț și școala sa de critică by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8240_a_9565]
-
prin diferite digresiuni, în cazul nostru fiind vorba despre descrierea sunetelor, a mișcărilor și a imaginilor din jur. Atenția naratorului cade când pe planul apropiat când pe planul îndepărtat (decorul), tonul liric fiind mai mereu întrerupt de prozaic, seriosul și ludicul alternând în funcție de prestidigitația auctorială." Alin Creangă, rafinat comentator de literatură, ar putea fi cândva un Paul Zarifopol al timpului nostru. Un subiect insolit și dificil, a cărui tratare pretinde recunoașterea unor pattern-uri artistice complexe, și anume Reprezentări ale teatralității
Ion Simuț și școala sa de critică by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8240_a_9565]
-
Crailor de Curtea Veche și până astăzi, Mateiu a avut parte de un neîntrerupt cult oral, de o constantă celebrare colocvială. Unii au învățat textul pe dinafară, alții i-au cercetat, cu bibliografii obscure, sursele, alții au militat - cu spirit ludic bine temperat - pentru înființarea unui foarte select club de lectură. Era firesc, deci, ca numai din timp în timp, această pânză freatică mobilă să erupă în forma definitivă a tiparului. Practic, de la distanță, oculta tagmă a mateinilor are semnalmentele unui
Interogații mateine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8046_a_9371]
-
și a construcțiilor, prin confuzia voită cu alte cuvinte asemănătoare. Contaminarea, calamburul, "deraierea lexicală" (de obicei procedee discursive efemere) se fixează, produc cuvinte și expresii care se impun în uz datorită originalității lor, surprizei comice și formei sonore evocatoare. Dispoziția ludică poate genera multe asocieri aparent absurde, care îi pun în încurcătură pe cei dornici să descrie originea și evoluția cuvintelor și a expresiilor. Un exemplu ar putea fi expresia beat rangă: ne imaginăm, în mod normal, că există o legătură
Jocuri de cuvinte by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6952_a_8277]
-
analizată dintr-o perspectivă oarecum neașteptată: înființarea Partidului Liber-Schimbist apare mai mult ca un experiment literar postmodernist decât ca o inițiativă politică reală. Mai mult decât oricare altă secțiune a volumului, capitolele care descriu aventura Partidului Liber-Schimbist stau sub semnul ludicului și al ironiei; valoarea literară a cărții este concentrată în aceste capitole, altminteri lipsite aproape complet de interes documentar. De altfel, ultimele pagini răstoarnă percepția cititorului despre adevărata natură a volumului pe care îl are în față. Deghizată sub haina
Autobiografia ca joc by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/9985_a_11310]
-
care le face pe parcursul cărții sunt instrumente aflate în serviciul vanității autorului. Scriitorul nu se mulțumește să renunțe la orice pretenție de obiectivitate, ci supralicitează caracterul subiectiv al autobiografiei sale: "Șiretlicul autorului e de a-și ascunde egolatria sub vălul ludic postmodernist..." (p. 256). Cititorul este încurajat să se întrebe dacă întregul volum nu a fost un simplu joc, interpretare care permite personajului principal să-și păstreze aura de mister. Întrebarea cu care începuse cartea se regăsește, intactă, la finalul ei
Autobiografia ca joc by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/9985_a_11310]
-
Gabriela Țepeș Poezia lui Ioan Floră se oferă cititorului în cheie simbolică. Dincolo de mijloacele "prozastice" (narativ, descriptiv, dialogic) care îi structurează discursul, ceea ce se reține încă de la primă lectură sînt două "figuri" dominante, metafore ludice sau grave, după caz: bufnita și cîrtita. Ele polarizează, de altfel, întreaga încărcătură afectiva a poeziei. Interesantă, în cazul primului simbol, e construcția lui printr-un amestec de decupaje descriptive, adevărate planșe de morfologie a obiectului și a mediului sau
Gîlceava bufnitei cu lumea by Gabriela Tepes () [Corola-journal/Journalistic/17931_a_19256]
-
rescriu povestea epopeică în termenii lumii de azi, având alt război ca fundal. Ce descoperă fiul despre personalitatea tatălui îl obligă să regândească tot ceea ce știa: o inteligență sclipitoare, o minte analitică pătrunzătoare și subtilă, dar mai ales un spirit ludic, care face din toate un joc probându-i ușurința de a gândi și regândi lucrurile din muliple perspective. "Șiretul" Ulise modern se joacă mereu, într-o falsă inocență, cu ideologia nazistă în anii războiului, se joacă apoi cu deconstrucția teoriei
Secretele părinților by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8796_a_10121]
-
reînvăța pe români limba română). Austeritatea omului studios și dorința de spectacol a omului de lume coexistă în personalitatea lui George Pruteanu. Și se regăsesc, tot asociate, și în cărțile lui, care se remarcă deopotrivă prin valoare documentară și spirit ludic, prin rigoare și ingeniozitate. George Pruteanu a făcut carieră politică folosindu-se de formidabila sa elocvență (într-o țară în care, după abandonarea oficială a limbii de lemn, aproape nimeni nu mai știe să vorbească). După ce a devenit popular prin intermediul
Recital George Pruteanu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16155_a_17480]
-
stilistică e remarcabilă, iar faptul că inteligentul și rafinatul nostru coleg s-a delectat scriind-o - evident. * Cum n-am găsit drept exemplificare un fragment cu care să nu ne șocăm cititorii și fiindcă tot a venit vorba de rafinament ludic, le oferim acestora poemul lui Șerban Foarță ce poartă drept titlu un semn de întrebare: "Unde mor servitorii, valeții,/ cameristele cu care domnii s-au /intersectat în treacăt sau/ de-a foarte lungul vieții?// Unde s-a dus, bunăoară,/ scoțianul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16794_a_18119]
-
1978), e și cel mai bun, ca și Matei Iliescu (1970) pentru Radu Petrescu. Scriitorul își făcuse toate exercițiile și toate antrenamentele posibile până atunci. Ingeniosul bine temperat (I. Dicționar onomastic, 1969; II. Bibliografie generală, 1970) înregistra parodic și specula ludic toate convențiile literaturii epice, într-un dicționar inepuizabil de nume și de opere. Exuberanța construcției estetice se manifestă din plin în amalgamul de narațiuni, în invenția de personaje, în exploatarea unor teme tradiționale (ca, de pildă, dobândirea unei moșteniri), după cum
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
e printre noi, e un constructor jovial al textului, fragmentat în piese de puzzle. Și-a abandonat transcendența din romanul realist sau doric (în termenii aceluiași critic). Reflecțiile despre roman ocupă o mare parte din ecranul narațiunii. Livrescul, ironia, parodia, ludicul, artificiul decid într-un roman prin excelență autoreflexiv. Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Mircea Horia Simionescu, protagoniștii Școlii de la Târgoviște, împreună cu afinii lor, vor scrie nenumărate astfel de texte (romane, jurnale, proze scurte, călătorii fanteziste, dicționare fictive). Romanul Nesfârșitele primejdii
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
cenaclului "Litere", condus de Mircea Cărtărescu. Sorin Ghergut a devenit celebru în mediile literare studențești (și nu numai) prin sclipitoarele fatrasies din "Cronicile digestive & ecologicale" și "Irelevantul", cicluri publicate în volumele colective Tablou de familie (1995) și Marfă (1996) - rîme ludice și absurde, inginerii lingvistice manieriste, făcute să ia ochii. Asemenea prozelor scriitorilor din Școala de la Tîrgoviște, versurile din Time ouț sînt cataloage de "literatura potențială" în descendentă grupului OULIPO sau a proverbelor "mises au goût du jour" de ăluard și
O recreatie cu Ghergut by Radu Gârmacea () [Corola-journal/Journalistic/17626_a_18951]
-
rayuela sau 27 de poeme găsite într-un tomberon). Sau: "apoi o să vopsim în verde/ urechile iepurelui/ ca să audă mai bine iarba" (ibidem). Sau: "o noapte întreagă îi trebuia unui glonț/ ca să traverseze portocala" (ibidem). Copilăria însăși, ca și delectarea ludică ce purcede dintr-însa, se prezintă veștejite de grotescul imagistic ce trădează o conștiință damnată, înaintînd în materia suavă precum viermele într-un fruct: "o linie zgîriată pe zidurile cantonului/ de mîna unui copil/ ajunge din urmă acceleratul// și apoi
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
școală, de atelier, fiind asimilabilă, din multe puncte de vedere, unui training intensiv de adaptare a membrilor echipei la un proiect estetic comun”; iar aventura continuă în noua lume care se configurează, trecînd prin film și prin basm, găsind în ludic o bază solidă, cu subtile disocieri, pe urmele lui Paul Cornea, Gabriel Liiceanu și, mai ales, Johan Huizinga, între joc și joacă, păstrînd, însă, mereu legături conceptuale cu volumele precedente despre teatrul vizual: o semantică a vizualității descoperă Oltița Cîntec
Criticul ca o fantomă pirandelliană by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5077_a_6402]
-
Tompa Gabor): portretul care rezultă din jocul cu mărgelele de sticlă ale unei înalte arte regizorale este al criticului, al spectatorului implicat și, deopotrivă, al fantomei pirandelliene, strecurată în obscuritatea sălilor de repetiții și de spectacole: „Iluzia teatrală și lectura ludică a lui Purcărete aduc la vedere năluca teatrului (...) La regizorul Purcărete, magia e alimentată de apariții, de trucuri vizuale și auditive care generează universul oniric”; „La Purcărete, creativitatea e o stare de lucru, e metodă de construire a mizanscenei (...) Pentru
Criticul ca o fantomă pirandelliană by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5077_a_6402]
-
Oricum, în ce privește formula nostalgică a acestui Jurnal al morilor de vânt, nu numai colaborarea cu Florin Iaru (în ipostază de machetist, de astă dată) constituie o dovadă. În multe locuri, Coșovei pare tentat să revină la trucuri de demult, ritmând ludic frazele prea din caleafară de metaforice: „Trăiam o viață de plumb, unde un kil de porumb/ e mai scump decât o amăgire/ visam în neștire” (p. 54). Zâmbetul acesta e, însă, cel mai adeseori, amar. Coșovei „recheamă dulce tinerii săi
Sunt și eu un june by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3961_a_5286]
-
un impact major. O caracterizare succintă a curentului literar propagat de revistă e formulată de Ruxandra Cesereanu:"Îmi îngădui să fac din școala Echinox un 'ism', și să consider că acolo se îmbina pe de o parte, ardelenismul riguros, cu ludicul, și cu o formă de neo-expresionism, tipică pentru sfârșitul de secol XX" (pag. 9). Dar tocmai pentru că Flavia Teoc accentuează această continuitate împingând-o până la Clujul interbelic și la cel din începuturile comunismului (evocarea pe care Pompiliu Manea i-o
Clujul literar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14815_a_16140]
-
reprezentant al high-brow culture, al "poeziei înalte, misionare" care se autoplasează în fruntea ierarhiei artelor. Demolarea acestei distincții ierarhice este de fapt ceea ce vizează poezia postmodernă; din fericire există însă și voci critice care recunosc valoarea acestei poezii degajate și ludice, ca de pildă Claudiu Groza care ia în considerare "un tip de poezie prozaică, a cotidianului, o poezie discursivă ș...ț inedită, șocantă, dură, vitală" (pag. 81) și care recomandă prelungirea acestei colocvialități în planul discursului critic. Deși modul în
Clujul literar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14815_a_16140]
-
aici, nu e loc pentru ură sau pentru distrugere, ci doar pentru un soi de ironie subtilă. Și, în felul acesta, inversează raportul de autoritate cu tatăl, ale cărui obiecte, adunate cu atîta grijă, sunt acum tratate într-o modalitate ludică, ca și cum ele ar urma să fie preschimbate în jucării. Jucăriile tatălui... ceea ce probabil că a fost, la un moment dat, o îngrămădeală opresantă de obiecte devine acum un partener de joacă. Fără deriziune, fără transgresiune violentă. Detașat, dezamorsînd prezența invadatoare
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]