2,817 matches
-
și negri. Palmele mari îi atârnau peste genunchi. Între picioarele lui zăriră un lighean acoperit. Gheorghe înțelese. Aduseseră cărbuni să-i ardă la tălpi. Cel nou se ridică și-l întrebă pe sergent: 239 - Ăștia sînt? - Ăștia. Umbra i se lungise peste cercevelele întunecate ale ferestrelor. Șeful ridică pleoapele, căscă, se întinse din toate oasele și râse încet: - Să vedem, tot n-o să spuneți? Oamenii legii se așezară în fata lor. Sergentul și cel de j^e ladă astupau lampa. În
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pășea biiinișor în țărâna ogrăzii și auzea cocoșii Marghioalei dând țipăt. Să fi fost la amiază când se întorceau muncitorii de la treburi și căscau ucenicii frizerului, pe scaune, afară, perpelindu-se în focul primăverii. Umbra babei, cât jumate curte. - Te lungiși, Chirițo! spunea Marghioala în dodii, ca și când ar fi lăsat-o să înțeleagă că din pricina vremii se întindea, că trăgea moartea de ea, vorbe de-ale lor, de bătrâni, cine să le mai înțeleagă... Intrau amândouă în casă. - Stai, Chirițo, zicea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
jăratic al cărții. - Alexandru cel Bun! putu el șopti cu glasul apăsat, căci bucuria, uimirea îi strângea sufletul și... încet, încet painjinișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un cer rumenit de apunerea soarelui. El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din căpățână. Ei coborâră iute scările și într-o clipă fură la casa de peste drum. Deși erau amândoi bătrâni, ei se grăbise astfel încît aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. Ei deschiseră ușa. Dionis era lungit la pământ, părul în dezordine, ochii închiși cu vehemență. Pleșuvul îl ridică încet de la pământ și-i dezgoli pieptul. - Cât pe ce era să i se rumpă o vână a inimei, zise el încet. Pare foarte sensibil. O bucurie mare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări care nu ne interesează, legate însă de originea până acum obscură a lui Dionis. Destul că soarta lui materială din momentul acesta era schimbată. El însuși era lungit pe pat. Capul ridicat pe perini și lăsat asupra pieptului, paloarea cea liniștită și marmorie a feței contrasta cu părul în dezordine. O mână era strâns apăsată pe inimă, ea comprima convulsiv durerea ce o simțea acolo; cealaltă spânzura pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părete și se așeză ironică, fantastică, lungă, în dreptul lui. Dan se simțea bolnav, abătut, strivit sub greutatea cugetărilor lui. Afară de aceea un fulger i trecuse drept prin inimă în vremea căderei lui. El simțea fulgerul junghiindu-i inima. El se lungi pe pat și s-acoperi cu rasa... Pe dinaintea lui treceau ființe ciudate pe care nu le văzuse niciodată. Ah! gândi el - în curând voi muri, aste-s deja umbre de pe ceea lume. Numai umbra lui proprie stătea dreaptă în părete
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
te-ai dus și m-ai vândut chinuitorului de suflete", murmură el c-o resignație dureroasă, recăzând cu capul în perini. Are friguri... e în deliriu, zise serios pleșuvul. E noapte... O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise, și Dionis lungit în patu-i tremură în friguri, cu buzele uscate, cu fruntea plină de sudoare și cu capul greu. I se pare că s-a trezit din niște vise lungi, obscure, fără de înțeles și el privește, {EminescuOpVII 112} fără de-ncredere în realitate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de un izvor de apă vie și dulce care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri. Intră în peșteră... o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soare-l arsese în somnu-i... merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă, cât ai băga mâna, care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de un izvor de apă vie și dulce care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri... Intră în peșteră... o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele-l arsese-n somn... merse mereu înainte, peștera se lungea din ce în ce și devenea întunecoasă, deodată văzu ca [o] zare de senin mică *, însă totuș încă departe. S-apropie și văzu o gaură cât să bagi mâna, care corespundea undeva,... se uită pe ea... văzu tufișuri mari și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
imperiu, dădu de un izvor de apă dulce care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri. Intră în peșteră... o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele l-arsese în somn... Merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă cât ai băga mâna, care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de un izvor de apă vie și dulce care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri. Intră în peșteră... o răcoreală, binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele-l arsese în somnu-i... merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă, cât ai băga mâna, care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tata dormea pe-un pat de scânduri nalt ca vatra. După cuptori era încă patul mamei acoperit c-un lăiceri, deasupra lui era [o] icoană veche și afumată a maicei Domnului, dinaintea căria ardea o candelă mică cu untdelemn. Mă lungii pe patul mamei fără să-l trezesc pe tata și adormii curând, căci eram foarte obosit. Des-de-dimineață, pîn-a nu fi ziua, cucoșul cântă asupra bordeiului și auzii ca pin somn pe tata sculîndu-se, luând în mâni apă din un ciubăr
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mărginile roșii -- în ea era niște povești {EminescuOpVII 204} manuscrise cu litere bătrâne, iară literele începătoare paleografate cu roșu... desigur vro reminiscință de-a preotului celui bătrân, ce murise de mulți ani. Cu cartea aceea în mână, stăteam zile întregi lungit pe prispa casei la umbră și descifram mașinal minte slovele cele bătrâne or priveam cu ochii drept în grinzile afumate ale streșinei, până ce-mi simțeam capul ridicat și pus în poale. Mi - întorceam ochii peste cap... era Finița, ce-și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era acelea ale unui om nedormit de mai multe zile, cu creieri turburi de insomnie, care, îmblînd printre oameni, visează aievea și mintea lui croiește pe fața orcărui cunoscut trăsuri adânci, grime întunecate, proiecte funeste, care vede pe păreți umbrele lungindu-se și primind conture umane, ochilor căruia i se pare că apa limpede, privind la ea, se coloră - o dispozițiune a sufletului, în fine, în coprinsul căreia neci un concept priceput de simțuri nu intra neturburat, neparodiat la cunoștința internă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedea curând arzând ca un cărbune. Căciula creață de oaie i se lasase pe ochi. O apucai tot mereu mai la deal și acolo văzui, pe lângă focuri mari și aprinse-n lumina soarelui - focuri ce lingeau cu galbenele lor limbe lungi aerul cel senin și rece - șezând roată de jur împrejur cete de români, iar pe frigări lungi frigând berbeci și oi, chiuind, cântând, horind - într-o parte unii jucau pisând pământul pietros cu opinca cea ușoară, pe când unul șezând pe-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un foc mare, dar cam departat de celelalte... el îmi spuse cumcă pribunul era acolo, deși era cam bolnav. Mă dusei înspre focul acela, în care ardea cu fum mult trunchiul unui arbore putred și găunos; alături cu focul stătea lungit pe-un pătul de frunze uscate Ioan, cu picioarele goale-ntinse-nspre foc, cu sucmanul tras pe cap, astfel încît fața nu i se vedea. Lancea era-nfiptă-n pământ cu vârful de fier în jos. Îmi legai calul de lancea-nfiptă și, îngenunchind lângă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Sasul {EminescuOpVII 215} râdea cu zgomot, deși mi se părea mie că râde silit. Dar putea să mi se pară numai, unde, precum știți, presupusesem, înșelat din depărtare, cumcă ar schimba vorbe c-un honved. Fiindcă eram toți obosiți, ne lungirăm care-ncotro prin moară; morariul drese ce mai drese prin saci și prin ferdele, stinse focul din o vatră de pietre si se lungi și el în catul de jos al morii, unde erau roțile. Toți începură a sforăi, cari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
presupusesem, înșelat din depărtare, cumcă ar schimba vorbe c-un honved. Fiindcă eram toți obosiți, ne lungirăm care-ncotro prin moară; morariul drese ce mai drese prin saci și prin ferdele, stinse focul din o vatră de pietre si se lungi și el în catul de jos al morii, unde erau roțile. Toți începură a sforăi, cari de cari se întorceau cu zgomot și gemând pe sacii pe cari se culcase. Eu îmi așternusem țundra jos și dormeam cu Ioan, care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să uită pe fereastă, și stau astfel până ce nu-i scoate mâna vreunui romanțier indiscret, căci acești nefericiți sunt în genere mai interesanți pentru toți indiscreții decât cei ce se pierd în complexul flecărirei și a petrecerei. Alături cu căminul, lungindu-și picioarele în curmezișul oblonului, ședea un bătrân cu fața prietenoasă și senină. El era ras și rădăcinele albe ale bărbei îi pudruia fața. Părul alb de la tâmple și de la ceafă era pieptănat în sus, poate cu prea multă îngrijire
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mare de puști, fiecare invitându-și prietenii; ne amuzam grozav. și apoi s-a dovedit a fi... Cu alte cuvinte, povestea mea personală este că stau în barcă și simt cum apa începe să intră înăuntru și...N-o mai lungesc, pe scurt, barca se scufundă, cade ca la fund, iar eu stau acolo, în barcă, indiferent, din moment ce de fapt nu sunt îngrijorat; o să mă ud și e vară, așa căse poate înota până la mal și ce mai experiență strașnică! Dar
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
de la restaurant de jos un ceai într-un pahar cu suport de argint. a trebuit să plecăm - eu și mama - a doua zi. la amiază eram acasă. nici n-am prea fost bolnav. În aceeași zi, îmi amintesc, am stat lungit pe covor, în sufrageria mare, și am citit cartea „arcașul verde”. Îl invidiasem pe fratele meu - care rămăsese acasă - pentru că o citea în ajun. acum, după aproape o viață, sunt iarăși în orașul acesta - stau în restaurantul de jos - unde
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de alta ca să acopere cerul cu o spumă de maiouri și chiloței în ceața mâncând bucureștiul ca pe un ștrudel cu brânză. (TITLU) Al. Cistelecan a remarcat o anumită „tendință de fugă spre infinit a textului”, care pare că se lungește și se lățește în toate părțile: „Din cauza acestei energii incontrolabile a cuvântului”, nota criticul, „poemele ajung la o stare holografică a imaginației. Sensul se naște ca un produs târziu al senzației, iar valențele simbolice, dacă nu se pierd, sunt sufocate
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ușor. Erezie estetică clasicistă, Încredere fanatică În gramatică, Îngrijorare (de Înțeles) În fața anarhiei limbajului: „Avem un dialect bun, ușor și Înmlădios; În el fieșce cuvînt nu e ca la voi legat, cu un articol semeț, cu un pronume ciudat, Pronume-articole lungi care sufletul ți-l scot și seamănă cînd pîșesc cu suita unui despot. Dar ce mai mult să vorbesc?”... Anarhismul dialectului nu-l Împiedică Însă să scrie mult și, dacă ținem seama de compoziția poemului, dialectul refractar nu-l Împiedică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neînsemnatul și neînsuflețitul meu condei“. Alecu moare ca un erou romantic. Torționarul Îi smulge călimara din mînă, confesiunea rămîne neîncheiată. Poetul introduce, fără să știe, o tulburătoare metaforă textuală În aceste rînduri finale: „Nu pot, nu-mi permite paznicul să lungesc mai mult, pe scurt, viața mea este În pericol din toate părțile și ca s-o salvați Întîlniți-vă cu mitropolitul, luptați Împreună, după cumva va lumina Dumnezeu, cereți scrisoarea mea către prea sfinția sa, citiți-o, și răspundeți-mi, În numele lui Dumnezeu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult timp ca să întoarcă. Poate că nu lumea, ci tu te-ai schimbat. Petrache își îngustă ochii, să-l poată privi. Luminile se curbaseră în jurul capului cumătrului ; îi alunecau pe creștet ca niște coji de bostan. Iar fața i se lungise ca de lup și dinții aveau reflexii sidefii. Hai să ne plimbăm, bâigui. M-am încălzit de la votca asta. — Plătesc eu, spuse Fandarac, bătându-l pe umăr, e ziua ta norocoasă. Șofronică ! se întoarse spre cârciumar, care tresări, privindu-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]