2,874 matches
-
un pic, spuse el. Se dădu iar jos, alergă la veranda putredă și smulse plăcuța cu INTRAREA INTERZISĂ. Alergă înapoi la mașină, se înghesui înăuntru și întoarse capul spre șosea. Ea îl duse acasă, pe un drum care parcă se lungea în timp ce-l străbăteau. Cântări din nou hotărârea cu olanzapina. Acum Mark o plăcea, măcar un pic. Ba mai mult, îi plăcea ceea ce fusese ea. Știa la ce ar fi putut reveni, odată cu vindecarea. Poate că lui Mark îi era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
socoteala.” Am tăcut amândoi câteva clipe, după care el și-a amintit pentru ce ne aflam acolo. „Nu plănuisem noi să ne uităm la femei?” „Sigur că da.” „Atunci, de ce pierdem vremea cu trăncăneala?” Șezând pe smoala muiată de căldură, lungeam gâtul cu băgare de seamă, ca să privim peste balustrada terasei. Ne crescuseră ochii în cap cât farfuriile. De cealaltă parte a străzii, blocul nostru lumina ca un pom de Crăciun, pretutindeni ferestrele stăteau larg deschise, o adiere de vânt pătrundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
se mai tipărise ceva cu adevărat interesant, iar pentru o nouă operă a tovarășului lumea nu s-ar fi îmbulzit să stea la coadă. După o așteptare de peste trei sferturi de ceas, am pus în sfârșit piciorul în magazin. Am lungit gâtul, încercând să descopăr despre ce fel de carte e vorba. Însă, în loc de asta, l-am văzut pe bătrânul librar stând în mijlocul prăvăliei, cu mânecile cămășii suflecate. Împinsese la o parte puținele cărți pe care le avea de vânzare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și smolit și săream în sus de câte ori Rossi marca un gol în televizorul nostru. Aici pe acoperiș săream noi, pe alte acoperișuri, alții. Bărbații trăgeau și câte o înjurătură, ca atunci când veneau să-și plătească întreținerea, acum însă fără încrâncenare, lungind cuvintele și presărând printre ele comentarii și chiote. Păcat că nu era de față și profesoara noastră de istorie. Ar fi văzut cât e de frumos să bagi goluri. Când mingea intra în poartă, strigam toți într-un glas. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
despre o scrisoare de la Brigate Rosse. Aceia luptau pentru ca în Italia totul să se schimbe și să fie la fel ca la noi. Unele din cuvintele lor îmi sunau ca acasă, când era congres de partid. În timpul congreselor, telejurnalele se lungeau și tata era întors pe dos. Tovarășul vorbea atunci despre un pas important în direcția comunismului, dar asta nu-i îmbunătățea dispoziția tatei, el era de părere că tovarășul ar trebui să facă pașii lui importanți pe lună. Însă eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
înalt și pardosită cu piatră. Fără umbre. Lumina venea din dreapta. Multă lumină. O masă lungă, ca în poveștile cu regi, unde prințul e provocat la duel de cavalerul lipsit de scrupule, după care i se acordă mâna prințesei. Rex se lungise chiar lângă mine, cu labele întinse, burta i se mișca întruna în sus și în jos, avea gura căscată și din bot i se prelingea salivă. Limba îi atârna într-o parte. Dacă i-aș fi tras un șut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tuns de la Pietro și ți-l scurtez.” Să facă tata ce-o vrea, mi-am zis eu în gând, dar când vom fi în America, eu am să port părul lung. Acolo așa stau lucrurile: când crești, părul ți se lungește și devii un rebel. E bine să fii rebel. Faci o figură ca a lui Iisus, după care se dau în vânt fetele și chiuie de entuziasm. La noi acasă, nimeni n-avea nevoie să fie rebel, adică răzvrătit contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
torn în pahare și în același timp făceam eforturi să pricep acțiunea filmului, când deodată am simțit niște sâni în spatele meu, cum să-i spun, era ca la dans, dar de data asta în spate. În fine, ca să nu mai lungesc povestea, zgomotul din sufragerie creștea mereu, căci musafirii se întrebau unii pe alții ce-și vorbesc personajele și fiecare avea o presupunere sau o idee. Însă eu și femeia aceea am avut o seară veselă împreună, n-am să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
trei ani acolo, împreună cu soțul ei. Femeia era confuză și agitată, parcă un alt mare cutremur s-ar fi abătut asupra ei. A trebuit să-i cer să repete povestea de câteva ori, până s-o pot înțelege. Ca să nu lungesc vorba, am să-și spun că și femeia asta avea un iubit, nu, de fapt fusese numai o aventură, pentru că ea nu-l iubea și nici nu izbutea să-și dea seama ce anume o împinsese să facă un asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
era o fată ca tine.” „O fată de vârsta mea?” „O fată de vârsta ta sau poate ceva mai mare. Luceafărul, așa se cheamă poemul.” „Celebru, nu-i așa? Atunci ar trebui să-l cunosc. Așteaptă o clipă.” Și-a lungit gâtul, dând capul pe spate, cu bărbia ridicată și ochii pe jumătate închiși. În asemenea momente se dau sărutări pe neașteptate, m-am gândit eu și am pornit să mă ridic. Însă ea căuta doar să-și amintească versurile. „Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mă uit în frigider după spirtoase. Nu era mâncare, bineînțeles. Nici nu mă așteptam să găsesc. Baby Thompson și-a vârât capul în bucătărie și din nefericire m-a văzut. Părea că imită femeile acelea din triburile africane care își lungesc în mod deliberat lobul urechii purtând cercei grei. în Londra, oricum, lobii urechii care ating umerii nu sunt recunoscuți drept semn al fertilității. Pe lângă asta, nici o ureche de femeie din triburile africane cu ceva respect de sine nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ceai. Stătea cu picioarele încrucișate, sprijinită de ceainic precum preotul unei secte obscure. Coada ei împletită, lungă și groasă, de un blond frumos, îi cădea pe umeri. Deși avea părul prins pe margini, câteva șuvițe scăpaseră din clame și atârnau lungi cât coada împletită. Prindeau în ele razele de soare ce intrau pe geamul imens din fața noastră, dând impresia că poartă o coroniță aurie. Mulțumesc mult, am spus recunoscătoare când am terminat. Parcă mă simt iar ca un om. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și gâtul și neașteptat de musculoase având în vedere că era slab. Ochii îi străluceau în continuare. Cred că ar trebui să îți scoți și tu cizmele, a spus gânditor. —Aici ai dreptate. Am început să-mi desfac cizmele. Erau lungi, acoperind gamba, așa că a durat ceva. S-a așezat în spatele meu și a început să-mi desfacă rochia. Și asta, a spus. Asta trebuie să fie dată jos. Sau o să se șifoneze. Mi-a desfăcut-o încet, sărutându-mă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
taică, hai spune, se rugă Maria, să fie cu căpcăuni, cu fete închise în foișor de către ieniceri, cu rădvane care pleacă pe drum spre Cozia spre mânăstire și o iau prin codru și pădurea nu se mai termină niciodată, se lungește și se adaugă mereu tot mai deasă, spune, taică, și cui nu-i place să se ducă la culcare și să viseze ca măria sa beizadea Gheorghe, care se scoală în fiecare noapte țipând. — Și ce visează măria sa Gheorghe, vărul meu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
om atâta vreme? — Speram, visam adică, să ispășesc păcatul trufiei și să mă învrednicească vlădica Varlaam să ajung undeva la o mânăstire de la Sfântul Munte. Doar din când în când mai răsărea câte o vâlvătaie, în rest jeraticul dogorea roșu, lungind umbrele celor doi pe peretele din spatele lor. Se uitau amândoi în vatră și revedeau scena din trecut. — Niciodată nu am fost mai fericit. — Ba da, măria ta. Atunci la Cotroceni, când am sfințit biserica mânăstirii. — O nu, nici pe departe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sub arșița soarelui se usucă înmiresmând văzduhurile. De cum se opresc ploile Sfântului Ilie, Bărăganul țiuie de greieri, dropii mari și grase ies de nu se știe unde la ceasurile în care soarele la răsărit sau la apus le crește umbrele lungindu-le în continuarea cenușiului penelor, de par arătări de basm. Iarna aci vântoasele se întețesc măturând și viscolind zăpezile. Dinspre Vlăsia o să poruncească să aducă lemn curat de stejar și fag, că, cine știe, poate o să aibă cândva răgaz să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
deșerte? De ce mă mir că-i pustiu, pentru că domn nu este ca să fie pază, și cu greu își stăpâni un hohot de râs. Intră în sala în care aburul suflărilor făcuse aerul de nerespirat, trecu printre trupurile adormite și se lungi în patul lui, lăsându-se împurpurat de licărul roșu al candelei cu pahar rubiniu. Stând întins, se tot întreba dacă ar fi putut să ajungă nebăgat în seamă la grajduri și să plece călare. Oare unde a lipsit Ștefan patru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
când cade bolnav sau moare vreun popă; până vine altul păzesc eu turma. Eh, dacă n-ar fi frica asta... — Care frică? Tot spui de spaimă și nu înțeleg nimic. — Doamne, miluiește-ne și ne păzește, cântă ieromonahul pe nas lungind popește silabele ca să înșele paza din spatele ușii. Măria ta, vor să facă divan mare și să aleagă domn nou, da’ Craioveștii au pus la cale să ieși tot măria ta, șopti ieromonahul aruncând priviri speriate în toate părțile. Să fii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se răsfirau pe după niște striuri răsucite, nu mai groase de un lat de deget, închipuind în spiralarea lor probabil urcarea spre cer. Deschise larg ușa. În pătratul de lumină pe care-l arunca auriu soarele în apus, umbra lui se lungea neagră pe lespezile de piatră albă ici, colo cu înscrisuri de morminte pe ele. O închise grăbit și când se obișnui cu lumina puțină zări câteva femei cernite, îngenuncheate în pronaosul despărțit de naos prin câțiva stâlpi de lemn înnegrit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
găsim cîteva frumoase definiții ale comedianului, precum „praf de stele”, ori „un cer Într-o sferă acută” sau „un gest al sce nei”. Chiar omul din public, la un moment dat, simte nevoia definirii histrionului, fără menajamente : „Voi actorii țineți lungi teorii despre libertate, fără a fi, de fapt, liberi. Fluturi de zi. Constrînși de dictatura textului mai mult decît fluturii de noapte, de noaptea lor. Pentru că nu o văd, o pot lua pe oriunde”... Sigur, Într-un viitor spectacol, important
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
iarbă și mă gândeam cât de amuzant va arăta. Cum caietul îmi aluneca de pe genunchi de fiecare dată când încercam să scriu câte ceva, pagina începuse să arate destul de rău. „A“-urile arătau a „D“-uri și câteodată virgulele mi se lungeau pana la cealaltă linie. Mi-am terminat în sfârșit tema, m-am ridicat și m-am curățat de firele de iarbă de pe pantaloni. Mai trebuia să cobor dealul și să traversez orașul până la școală. Soarele ieșise de-a binelea. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
înscrisuri îngropate, scoase la iveală de ploi și săpături), în Bolnavul încercuit (unde jocul numelor proprii este cam debil) sau în Pisica de lîngă Baskerville (un text "ocazional", scris pentru "Suplimentul Literar al Tineretului Liber", cu replici de tipul "nu lungi vorba că trebuie să-ncepem în trei pagini". Dincolo însă, de asemenea precipitări, ironia autorului funcționează eficient, atît în piesele propriu-zise cît și în prefața cu pricina. Îmi voi îngădui să preiau cîteva idei din această prefață, făcînd și semnificația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
și pricepută, devenită o veritabilă armă în dotarea lui Mary Jane. Zece luni. Incredibil. Pentru că, în tot acest timp, n-a trecut o singură zi - ba chiar un singur ceas - în care să nu mă fi întrebat „De ce o mai lungesc cu persoana asta - cu femeia asta abrutizată! Cu această creatură vulgară, chinuită, scârbită de sine, năucă, pierdută, fără identitate“ - și așa mai departe. Lista era inepuizabilă, o tot reluam la nesfârșit. Și de câte ori îmi aduceam aminte de ușurința cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de el. Rafael o lua pe departe: Îmi place mult să aflu că suntem de familie bună, dar n-ar trebui să uiți... Să nu uităm, surioară, mă rog... Știi bine că prefer să uit. Gata, să n-o mai lungim, refuz, pur și simplu, să-mi aduc aminte. Vocea ei era răgușită parcă de plâns. Rafael nu-și amintea s-o fi văzut vreodată plângând pe vremea când erau la leagăn și nici când îl îngropase pe bărbatu-său. Răgușeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
corupere de minori sau viol. Era destul de destupat la cap bătrânul ca să-și dea seama încotro s-ar putea îndrepta povestea asta și tocmai că se interesase cum devine cu coruperea de minori și violul, dar uite c-ar fi lungit-o și el pe lângă Ticuță, Mirelo, văzându-te atât de pornită să te căpătuiești cu un soț. D-aia nu l-a dat în gât pe Ticuță, dar uite că și-a scos pârleala pedepsindu-te pe tine, vai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]