KorAP: Find »[drukola/base=mâna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...137 >

3,421 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

și tata și tu Iulia, triunghiul acela teribil și binecuvântat din mijlocul căruia nu pot să ies. Există sau nu predestinare? Voi trebuie să știți, nu se poate să nu știți. Chiar dacă mi-ați spune c-ați fost simpli muritori mânați de forțe necunoscute, tot ar fi ceva, ceva foarte puțin - sau foarte mult - mi-ar scăpa numai înțelegerea, dar să nu-mi spuneți că forțele acelea au fost oarbe, adică haotice, că nu există nimic. De ce ne naștem, de ce murim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
bietul meu președinte care nu înțelegea; începusem să nu înțeleg nici eu, de ce judecătorii rămași în funcții - mă număram printre ei -, lașitatea lua locul demnității 3. Era acum la mijlocul lui martie, un soare lânced dislocase gheața fluviului în mari rupturi mânându-le spre răsărit, se anunța venirea înceată a primăverii, când în după-amiaza acelei zile, stând întins pe canapeaua din camera mea de la față, cu mâinile sub cap, și gândind, așa deodată, la Marga Popescu, prezența ei mi se arătă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
cu o curea subțire și lungă după umărul drept. - „Mă iertați că vă întreb; De ce ați venit în februarie, adică acum două săptămâni și ceva, precipitată, să mă felicitați pentru rămânerea în funcție, atât de bucuroasă? Ce anume v-a mânat, mai ales că aveați alt program în ziua aceea, care v-ar fi împiedicat să veniți?” - „Așa am simțit că trebuie să fac. E greu de explicat, îmi sunteți simpatic, chiar foarte simpatic, asta e tot... Sau poate nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
cuprinse fața în mâini și mă sărută. Pe boltă oiștea Carului Mare. Mă gândeam că poate Lung e acolo sus, uitându-se spre noi, dar el nu era decât în imaginația mea, și între plesniturile de bici cu care-și mâna calul aflat la oiștea stelară, Ana îmi repetă: - Te iubesc, te iubesc, te iubesc! și chiar în noaptea aceea crengile pomilor ce se întindeau până în cerdac dădură în floare, avurăm impresia că e ultima noapte a lumii, auzeam mugurii pocnind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
să spună ceva ce nu mai spusese vreodată, dar când aproape să-i atingă umerii el se depărtă; ea rosti foarte încet: „Ce tânăr sunteți... Vă iubesc! Se neliniști câteva clipe, nu de cuvintele rostite, ci de efluviile ce le mânară la suprafață. Nu auzi nici un răspuns, ochii îi deveniră mari, el stătea nemișcat, părea de data asta învăluit în ceață. Era totuși real căci îi simțea răsuflarea emoționată, nu putea să fie închipuire, „Vă iubesc! Acum am curajul să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
îmbătrânit. Sunt opt ani de când locuiesc aici, îl văd aproape zi de zi, vorbim, râdem, ne întristăm, îl am în față mereu, din cauza asta nu mi-am dat seama că au trecut anii. Doamna Pavel la fel... Numai că ea, mânată de nemărturisite îngrijorări, întârzie cel puțin de două ori pe zi în fața oglinzii ovale, apoi în fața unei oglinzi mici, rotunde, cu două fețe, pe una din acestea imaginea îi apare mărită până la deslușirea porilor; își îngrijește obrajii, fruntea, micile, din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

frumuseță... Și se scărpină în cap, cu pipa în colțul gurii, cu privirile o clipă încălzite. Pe mine mă înfiorau neliniștea, nerăbdarea, făgăduiala unei vânători cum n-am mai văzut, și-mi luceau ochii de bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
negru și uscat ca o coarnă, cu privirile agere și cu nasul coroiat. Își aduse aminte că l-a mai zărit la vânzarea juncanilor, apoi îl pierdu din vedere, pe când Băieșu, întorcându-se din când în când cu iușca, își mâna și-și îndemna cu glas blând boii albi. Așa ieșiră domol din târg; îngrămădirea de case rămase în urmă; și deodată câmpia Moldovei cu miriștile lungi, cu lanurile de păpușoi, cu fânețele neclintite sub lumina orbitoare, se desfăcu în toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dulceață... Tot n-are ce face azi... Zicea ea că-i sărbătoare, dar cu mine nu se poate pune... Mai bine s-oștiu eu aici... Când zic eu, nu poate să se-mpotriveascăea... —Bine, zic, ridicând capul de deasupra socotelilor mele. Eu mâni dimineață îs aici, cucoane Petrache; nu-ntârzii nici o clipă. —Bine, zic eu iar. Și omul s-a dus. Nici n-am știut când s-a dus. Eu eram foarte ocupat cu condicile mele verzi. Iar după masă m-am mirat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Cât ai să te mai zbuciumi așa? Ce ai tu cu străinul? El acuma nu se mai gândește la tine... Fata își înăbuși glasul răgușit în palme: Am să mă duc după dânsul! Am să mă duc să-l caut!... Mâni mă duc să-l caut... Fără el nu pot să trăiesc... Și maică-sa își urmă și ea tânguirea, căutându-și iar călțunul: —...Așa om ticălos să deie Dumnezeu să crăpe!... Ce are el cu noi? Ce are cu fata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
femei de-ale mahalalei se grămădeau la cerdac cu aceeași veste. Și ușa se deschise smuncită; Rifca își holbă privirile, iar fata cu șalu-n cap, ținându-și fustele cu stânga, se zvârli în uliță, prin noroi, și porni repede ca mânată de o vântoasă. Nevasta lui Sanis își pocni palmele una de alta și începu a se frământa. Scăpa văitări scurte, se întorcea cătră femeile care o împresurau în fiecare clipă, fugea în casă, ieșea îndată și trântea ușa, și întreba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Zâmbea. —Ei, moș Nastase, vorbi el cu glasul puțin tărăgănat și răgușit: ce mai veste poveste? Dă, cucoane Jor, ce veste? până acu-i bine... —Așa? zise boierul cu veselie sunându-și cheile în buzunările pantalonilor; și ce vânt te mână într-acoace? Cum de-ai lăsat coșerele singure?... Da’ nu le-am lăsat singure, cucoane Jor, că mai sunt pe-acolo oameni de înțelegere. Ș-apoi mai am nădejde și-n fata mea... Cum? ce nădejde poți avea în fată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
slujit... Cred că te-oi mulțămi... Boierul scoase o condicuță din buzunar, trecu în ea numele slugii nouă; după ce se înțeleseră asupra simbriei, trecu și simbria și celelalte îndatoriri; - închise condicuța și zise: —Gata. Acuma du-te cu humelnicul, și mâni ți-oi rândui slujba... Cuconu Jor scoase apoi un ban alb și-l dădu lui Niță. —Poartă-te bine, zise el, și să fie într-un ceas bun... Sluga nouă sărută mâna boierului, apoi se trase lângă humelnic. Boierul închise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de pielea voastră!... Dați drumu! strigă el cu glas tare. Băieții traseră zăvoarele și vitele începură a ieși din ocolul de răzlogi. Erau vite mărunte, murgi și plăvane, sprintene și cu coarnele țapoșe. Băieții le îndemnau răcnind, pocnind din bice, mânându-le la vale, cătră iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur. Iaca, ai măciucă și măciucăriță la botul șelei, ai harapnic; - și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ei, ca o ramură scăpată din încordare. Apoi, moș Isailă, ia să iei dumneata vulpile și să mergi până la curte... Da’ învălește-le cu ceva... —Merg, merg... răspunse Isailă, dând la o parte cojocul. — Și dumneata, Niță, abate-te desară, ori mâni pe la mine... Am a te ruga de un lucru... —Bine, răspunse Niță uitându-se nedumerit la curteancă. Se ridică și domnu Anton. Mergem și eu, pornim mora... mormăi el. Venit la voi, vorbim puțin și fumat pipa... Acuma mergem. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se zbătea moale în brațe, iar el o sărută amețit. —N-ai să te duci, așa-i că n-ai să te duci? zicea ea, și-l privea c-un fel de sălbătăcie. Vină desară la bordei, am să-l mân pe tătuca de-acasă... ș-om sta de vorbă... Deodată tresări. S-auzeau afară pași. Străbătu înlăuntru și glasul subțire al călugăriței. Apoi glasul mai slăbit: — Moș Isailă, nu sta, du-te înainte, că te ajung... Fata se desfăcu de lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
înflorită alb a codrului de brad. Era încă lumină în liniștea de moarte. Moș Calistru tresări: —Unde-s cânii? — Aici. Bătrânul întinse urechea: — Atunci ce s-aude? Sunt și alți pușcași în munte. Cânii lor au sculat caprele și le mână. Dă-te repede în țiitoarea noastră; așteaptă liniștit și însamnă bine. Ia și cățeii. Eu m-oi hodini aici. Țâhnitul copoilor străini suna departe încă, subțire și cu răsunete ciudate. Dăvidel își lepădă iute săculețul, trase cucoșul puștii ș-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cunoștea. Sosiseră după viscolul neașteptat de la 9 a lunii. Acum ocoleau sălașurile ciutelor; de bună-samă chibzuiseră un plan și se aflau așezați undeva în bătaie și la vânat; deoarece lupii vânează întocmai ca și noi: unii ocolesc ciutele ori căprioarele mânându-le, iar alții stau în țiitori și le atacă. Țin socoteală de direcția vântului și de configurația terenului. „Buni vânători“, îi laudă în gândul său Culi Ursake. Nu zăbovise nici aici; lăsase urmele lupilor. Număra el în ceata asta un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Așa socot și eu, Culi. Mama zice că putem merge. — Unde să mergeți? Se amestecă nana Floarea: Ascultă, suflete, nu te osteni și nu vorbi. În după-amiaza asta, întruna ai vorbit. Spune-i și tu, Culi, să se odihnească. Dacă mâni dimineață nu-i ceață, putem să ne coborâm. Unde? întrebă Culi a doua oară, ridicând glasul. Se uita când la una, când la alta. —Tu, băiete, nu ești în apele tale, îl înfruntă bătrâna, privindu-l cu nemulțămire. Te întreb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată a muntenilor, în vremea iernii cresc singurătățile până la cer și pân’ la capătul lumii. Căzute pentru totdeauna par amintirile soarelui. Un zeu dușman a mânat cu harapnic de furtună turmele de veacuri în prăpastia sfârșiturilor - și nu ducem și noi după ele, cei din urmă. Vai de bietele noastre ființi! peste noi nu vor mai odrăsli flori! — Ce facem? ce facem, oamenilor și creștinilor? se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tocmai, vine o gheunoaie verde și ciocănește într-un molid bătrân, în laturea casei. Onu zicea c-o aude. Am rămas tăcând - și am auzit-o. —Dar Culi? A auzit-o și el. Să bagi de samă dumneata, nană Floare, mâni dimineață. Când ajunge ornicul la opt, badea Culi stă cu luare-aminte și așteaptă să bată gheunoaia. Dar ea bate de opt ori câte opt, și mai mult. A făcut o gaură în molid, căutând viermele cel mare, de poți vârî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să doarmă la leasa lui Crăciunete? — Fie; lasă-i acolo, ca să nu se mai ostenească. —Altfel nici nu-i chip, a scuturat din cap Gâdea. Am și eu destulă cale îndărăt; și trebuie să mă abat și pe la tovarășii mei. Mâni, când se ridică soarele la două suliți, mă aflu iarăși la dumneata: eu sunt om strict. —Văd, Ștefan Gâdea, am zâmbit eu iar; fă cum binevoiești. Gâdea s-a lăsat cu toată greutatea în lopeți. Câteva clipe am plutit pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nici lui Gogu. A arăta altuia, pe care-l va alege dânsa. Mulțumesc pentru vin; pahar de vin, pahar de tinereță. Eu socot, domnule, că dacă azi n-ai prins nimic cu undița pe acolo pe unde ai fost, apoi mâni dimineață, aci, în Fundul Lintiții, prinzi numaidecât. Ieși din polog când se jimbează de ziuă. Atuncea stă abur pe gârlă. Cum arunci, cum acați crapul. L-am oprit o clipă, introducând în vorbirea lui monotonă istoria cu împăratu crapilor a lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nopții. Costică și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau și mierlei. Cucoșii trâmbițau în satul rudarilor; zarea de ziuă zbucnise în înaltul răsăritului. M-am spălat pe ochi cu apă uncropită din baltă. După ce adierea dimineții a mânat de pe luciu aburii, mi-am căutat locul cel mai potrivit la gârlă, acolo unde apele Lintiții scapătă printre gard și curg spre Dunăre. Toate păreau liniștite, deși toate erau tresăriri și fierberi, zboruri și chemări, amestec al vieții și morții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

trupurile soldaților romani. Erau cuprinși de furia celui care simțise forța implacabilă a armatei romane, dorința ei de cucerire și de dominație. Asemenea unor fiare libere să se răzbune în sfârșit pe cel care le-a capturat, barbarii se luptau mânați de voința nu doar de a-i ucide pe cuceritori, ci și de a-i distruge, de a-i face să moară în cel mai îngrozitor mod cu putință, de a le face trupurile bucăți. Lupii, râșii sau urșii nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]