5,997 matches
-
note bune la școala aia nemaipomenită. Ei, acum se mai fălesc? Părintele Mike o ținea pe Tessie de mână În timp ce ea stătea Întinsă, În durerea ei, În patul de la etaj. Cu jacheta scoasă, Îmbrăcat numai În cămașa lui neagră cu mânecă scurtă și cu guler, el Îi spuse că avea să se roage pentru Întoarcerea mea. O sfătui pe Tessie să se ducă la biserică și să aprindă o lumânare pentru mine. Mă Întreb acum cum arăta chipul părintelui Mike atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
patru ace în partea din dreapta jos. Și unde era acest tatuaj? Pe umărul stâng... Dar eu nu am spus că era un tatuaj, spusei intrigat. Apoi, brusc, îmi dădusem seama de adevărul crud: Domnule profesor Arvon, de ce nu purtați niciodată mâneci scurte, chiar și în zilele mai călduroase? Deschizându-se încet la cămașa de in, spuse: Hai să renunțăm la "domnule profesor". Nu sunt profesor. Prietenii mei mi-au făcut rost de o legitimație, iar pasiunea mea pentru istorie m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
el fiind escortat de cel din spatele său. A fost singurul care a plecat cu demnitate din clasă, neavând ieșiri nervoase. Se întoarse în pragul clasei. Nu îi mai curgea sânge, iar fața îi era ștearsă cât mai bine posibil cu mâneca uniformei. M-am îndreptat spre el și l-am luat deoparte, fiind acompaniați de cel care era în spatele său. Dacă îți acord acum șansa să mă urmezi pe mine, o vei face? Stătu puțin să se gândească și răspunse: Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
atât de catifelată pielea ei! Mai stătu ceva timp lângă patul ei, bucuros că era în viață. Dădu să plece. Mâna îi fu trasă înapoi și crezuse că s-a agățat în ceva. S-a dat îndărăt să-și elibereze mâneca și ce văzu îi tresăltă inima. Ana îi ținu mâna și se uita la el prin ochii întredeschiși. Și se uita atât de dulce la el... Îl trase spre ea și se lăsă purtat. Era deasupra ei. Se uitau unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Libo, nu? se înveselește Claudius. Femeia simte cum sângele îi fuge în picioare. E un secret. Cum de-l cunoaște? Pupius Piso se arată și el curios: — Nu înțeleg bine ce-i cu treaba asta... Frate-său îl trage de mânecă, dar el îi dă mai departe: Cine l-a acuzat de fapt pe Libo și de ce? Bătrâna lui mamă clatină dojenitor din cap. Sunt lucruri pe care e mai bine să nu le știi. Claudius îi observă amuzat pe amândoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
doi adversari. Am zis arme boante, cretinule! tocmai țipă isteric spre cel rămas în picioare, un găligan numai mușchi, gol de parcă abia ar fi ieșit din pântecele mamei. Numai o cârpă în jurul șalelor, o jambieră la gamba dreaptă și o mânecă metalică pe brațul stâng îi acoperă cât de cât nudita tea războinică. Abia după voce îl recunoaște Pusio pe Publius Vittelius, procuratorul imperial. Luptătorul căzut se răsucește pe spate și, instinctiv, ridică palma stângă, pentru a i se cruța viața
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
elibereze urechea: — Mă păzesc de ghinion, mârâie botos. Rufus îi rectifică cu o mână expertă poziția scutului: — Nu crezi că mai bine te-ai bizui pe pavăză pentru apărare? Ține-o mai spre stânga, că dreapta ți-e apărată de mâneca din metal, iar umărul, de galerus. Pășește mai departe, de data aceasta printre chicoteli înăbușite. Se simte flatat, dar n-o arată. — Iar tu, ce ai aici? îl zgâlțâie pe următorul. — E Mithras, cel cu o mie de nume, vine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Îl îmbrățișează cu efuziune. — Locul are potențial turistic, aidoma Piramidelor din Egipt, insistă afaceristul. Multiplică plecăciunile și la adresa lui Herodes: — Cu un capital minim, am putea scoate un profit înzecit, ce zic eu, însutit chiar... Iulius Agrippa îl trage iute de mânecă într-o parte și începe să-i șoptească misterios la ureche. Omul face un pas îndărăt și-l privește bănuitor. — Mâine, mâine, îl încurajează Iulius Agrippa pe necunoscut cu o palmă zdravănă pe umăr. Îl împinge de la spate să plece
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la fel ca-n prima zi, iar el se află întotdeauna la mijloc, neputând să le mulțumească nici pe una, nici pe alta. — Nu din vina mea, răspunde Antonia și se urnește din loc. — Nu ți-e frig așa, cu mâneci scurte până la coate? o în treabă fiul și face semn unei slujnice să-i aducă mantia. Femeia acceptă să și-o pună pe umeri. Apoi spune: Ați văzut ce nenorocire s-a întâmplat ieri la amfiteatru? Înainte ca Iulius Herodes
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pentru că mă simt bine, însă încercând cu disperare să ignor faptul că arăt ca un balon cu picioare. Dar când o să ajung slabă, am să păstrez halatul. Fiind unul bărbătesc, se va aduna în falduri în jurul noului meu corp atletic; mânecile vor atârna în jos, acoperindu-mi mâinile, iar eu voi părea drăguță și vulnerabilă. Atunci o să arăt minunat chiar și dimineața. Îmi închipui că l-am întâlnit deja pe domnul Perfect și că stau fără machiaj și cu părul ciufulit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
-ne. Acum.“ Iar tu, Jemima, îți îndeși mâna înăuntru, dorința învinge rapid orice tensiune legată de mâncatul în public, și din una, două, trei, patru înghițituri sandvișurile s-au dus. Apoi o iei spre birou, ștergându-te la gură cu mâneca și oprindu-te la chioșc să-ți cumperi niște bomboane mentolate fără zahăr ca să ascunzi mirosul de șuncă. Diminețile ți le petreci sortând scrisori și uitându-te la ceas până la 11.30, când e timpul pentru ceai. „Mor de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
internetul e la picioarele ei. Unde să se ducă, pentru început? Ce să facă? Încearcă să-și aducă aminte ce au învățat-o la curs... ― Hei, ce rapidă ești. Mă întorc și-l văd pe Ben, firește, fără jachetă, cu mânecile cămășii suflecate și gropițele pe fază. ― Voiam să văd dacă aș putea să mă descurc de una singură. ― Mă tot gândesc să încerc și eu, dar n-am avut timp. Te superi dacă mă alătur? Dacă mă supăr? Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
să mă opun impulsului de a sări prin încăpere. Mă scuzați, care Brad? Vine și Ben, dar de cum îl văd în celălalt capăt al camerei știu că vine să anuleze totul. Cum știu? Nu și-a pus jacheta pe el, mânecile îi sunt suflecate și pare tensionat și îngrijorat. Rahat. ― Ești gata? întreb eu nervoasă, știind foarte bine că urmează să spună că nu vine. ― Îmi pare foarte rău, Jemima, spune Ben, și dacă e să îl cred puțin, recunosc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
prea bătrână și mult prea neșlefuită ca Jemima să se simtă cu adevărat amenințată - sigur, nu e nici pe departe genul lui Ben - și totuși, de fiecare dată când aceasta își așază câte un deget lung, cu manichiura făcută, pe mâneca lui Ben, Jemima își simte mai puternic zbuciumul din străfundul inimii. Lasă-l în pace, spune ea, nu-i de tine. Jemima, nici de tine nu e. Jemima însă nu vede asta, de vreme ce până acum n-a mai făcut decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de mizerii de la creștet până-n talpă. Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască... Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii! Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii, În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie, Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte, Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte, Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri Și aplaudă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
din când în când, hotărârea seniorului Shiraishi. Misionarul savura liniștit tulburarea japonezilor. Acești oficiali care încercaseră să-l joace pe degete erau acum roși de îndoială. Trebuia să profite de șovăiala lor și să scoată și el asul câștigător din mânecă. — Ordinul nostru... zise misionarul sigur pe sine, se bucură de o încredere deosebită din partea Papei care ne conduce acum. Și atunci? Ar fi bine dacă ați trimite prin mijlocirea ordinului nostru o scrisoare din partea Stăpânului în care să recunoașteți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și să le propovăduim cuvântul Domnului. Dacă guvernatorul se îndoiește de cuprinsul petiției mele și dacă șovăie cu privire la întrevederea cu solii japonezi, trebuie să mă folosesc de un șiretlic ca să-l liniștesc. Pe corabie mi-am pregătit un as în mânecă. Mi-am înfăptuit șiretlicul. De trei zile, i-am luat pe soli cu mine și am trecut pe la oamenii de vază din Mexico. Arătam ca niște cerșetori milogindu-se după pomană. Umflat de atâta trai îmbelșugat, arhiepiscopul ne-a întâmpinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
brațele deschise. De fapt, negustorii japonezi împreună cu care am străbătut oceanul au început să plece urechea la cuvântul Domnului. Zicând acestea, am așteptat cu răsuflarea tăiată răspunsul arhiepiscopului. El se ridică de pe scaun, ca și cum asul pe care-l scosesem din mânecă începuse să-i trezească interesul. Au de gând să primească botezul? Sunt încredințat că-l vor primi. Unde? Când? Aici, în Mexico, în curând. Fără să poată înțelege discuția noastră, cei patru soli stăteau drepți cu chipurile la fel de împietrite. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu încetul, l-am adus exact unde voiam... De la conacul guvernatorului, solii se întoarseră la mănăstire cu speranțele spulberate. În clipa în care coborâră din trăsură, din mulțimea care le striga urale, se desprinse un indian. Acesta îl trase de mânecă pe samurai cu îndârjire. Pe spate îi atârna o coadă împletită, iar în ochi avea o lucire stranie. Uimit, samuraiul se opri în loc, iar indianul îi șopti repede ceva. Din pricina mulțimii gălăgioase, samuraiul nu înțelese cuvintele sale, așa că omul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Acapulco la Mexico auzise de existența unui alt japonez, dar nici prin cap nu-i trecuse că avea să-l întâlnească atât de curând și într-un loc atât de neașteptat. Fără să se clintească, omul îl strângea zdravăn de mânecă de parcă ar fi adulmecat izul Japoniei în chipul și în hainele samuraiului. În cele din urmă, dintre buzele întredeschise îi scăpă un soi de geamăt, iar din ochii triști, lacrimi fierbinți i se prelinseră pe obraji. — Trăiesc în satul Tecali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înflorituri grosolane. Și în Japonia sunt martiri care și-au dat viața pentru învățătura creștină. De ce spune el că japonezii n-au crezut în Dumnezeu? Speranța de-a propovădui cuvântul Domnului în Japonia nu a pierit încă! Apoi scoase din mânecă asul care să-i sprijine cuvintele: — Putem înțelege acest lucru și din faptul că treizeci și opt de negustori japonezi pe care i-am adus cu mine până în Nueva España au primit botezul în biserica San Francisco din Mexico. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ei în vale, copacii doborâți erau fie tăiați ca lemn de foc și stivuiți în jurul caselor ca într-o întăritură de pământ, fie erau folosiți ca să ardă cărbune. Îmbrăcat la fel ca și ceilalți în momohiki și în hangiri cu mâneci ca niște suluri, samuraiul muncea toată ziua tăind ramurile uscate cu toporișca și doborând trunchiuri de copaci cu ferăstrăul. Era mulțumit că atunci când muncea doar cu trupul, nu se mai gândea la nimic. Pe drumul de întoarcere către casă împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
seama că se băgase Într-o bătaie adevărată. Artilersitul Îl lovi În stomac și Încă o dată lângă ochi. El băgă o stângă largă care-l făcu să cadă, iar artileristul căzu peste el și-l apucă de haină, rupându-i mâneca, și atunci el Îi băgă două după ureche și-l spulberă cu o dreaptă, În timp ce-l Împingea de pe el. Artileristul căzu și se izbi cu capul de caldarâm, dar el luă fata și fugiră, fiindcă-i auziseră pe cei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pună o pernă sub fund. Plecă Înainte ca ea să se trezească, arătând destul de prăpădit În lumina primelor ore ale dimineții, și se Întoarse la Pera Palace cu un ochi vânăt, ținându-și haina pe mână pentru că-i lipsea o mânecă. Plecă-n aceeași noapte spre Anatolia și, mai târziu, În timpul călătoriei, Își aminti cum călărise toată ziua printre câmpii acoperite cu maci cultivați pentru a face opium și cât de ciudată fusese acea călătorie și cât de Înșelătoare erau distanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din ce zice. E beat, nu? Tânărul domn părea să nu-l audă pe Peduzzi. Se gândea ce l-o fi apucat pe ăsta cu Marsala lui. Asta bea Max Beerbohm. — Geld, Îi spuse Peduzzi, trăgându-l până la urmă de mânecă. Lire. Zâmbea, jenat de gestul lui, dar vrând să-l facă pe tânăr să se miște odată. Tânărul domn Își scoase portofelul și-i dădu o bancnotă de zece lire. Peduzzi urcă treptele vinăriei. Ușa era Închisă. — E Închis până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]