4,819 matches
-
au depășit de mult limita normală a relațiilor dintre două țări, să vă prezint pericolul situației existente, În vederea analizării și luării măsurilor ce se impun pentru apărarea intereselor majore ale țării noastre” (p. 382). După declanșarea evenimentelor de la Timișoara, intervențiile maghiarilor, atît din Ungaria, cît și din Occident, sînt considerate un factor de destabilizare majoră. Aceasta nu e doar opinia reprezentanților români: la 29 noiembrie, atașatul militar al Cehoslovaciei la Belgrad afirmă că „În manifestările antisocialiste din RSCS sînt implicate forțe
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și asupra realităților ecleziastice din principatul românesc est-carpatic. Însăși înlocuirea mitropolitului unionist Joachim cu un ierarh pământean, Teoctist 41, a fost o reacție cât se poate de grăitoare a moldovenilor la „înșelarea“ de la Florența 42. După înfrângerea umilitoare suferită de către maghiari la Mohacs (1526), catolicii din Moldova și Țara Românească, inclusiv cei din anturajul domnilor, au resimțit din plin vicisitudinile timpului. Relatări de la mijlocul secolului XVI invocă discriminările la care au fost supuși creștinii de rit occidental de către domnul moldovean Ștefăniță
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lor), reactualizau, în explicarea situațiilor conflictuale cu ungurii, clișeul despre cruzimea lor nativă, însă trebuie spus că ambii cronicari se pronunțau totuși în termeni pertinenți despre acest popor. Cosma de Praga regreta, bunăoară, ciocnirea ungaro-cehă din anul 1116 și aducea maghiarilor elogii pentru bogățiile de care dispun și echipamentului militar excelent, încât pot să lupte cu • În bilanțul mișcării cruciate s-au înscris, nu în ultimul rând, impresiile puțin măgulitoare pe care europenii și le făceau unii despre alții: germanii apreciau
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
op. cit., p. 58-64 și urm.). • Ibidem, p. 64-65. orice popor al lumii, mai ales că sunt „numeroși ca firele de nisip pe malul mării și ca picăturile de ploaie“19. Precaritatea surselor n-a permis decât reconstituirea sumară a atitudinii maghiarilor față de străini. În povețele adresate fiului Emeric, redactate între altele de un cleric alogen, regele Ștefan I (997-1038) releva ce mare folos aduc țării și puterii monarhului oaspeții și noii veniți: „Dacă oaspeți vin din diferite regiuni și provincii, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
principelui Boleslav I, calificat drept tiran crunt și nemilos și • S. Brezeanu, „Romani“ și „Blachi“ la Anonymus. Istorie și ideologie politică, în idem, Romanitatea orientală în Evul Mediu: de la cetățeni romani la națiunea medievală..., p. 158. • Idem, Începuturile românilor și maghiarilor în Transilvania. Tradiție savantă și memorie populară medievală, în idem, Identități și solidarități medievale. Controverse istorice..., p. 166. comparat cu împărații romani, i se atribuia intenția de a înălța o reședință asemănătoare Romei 46. În timp ce cronicarul polon lăsa să se
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de origine maghiară, cărora le-au fost acceptate până și manifestațiile cu caracter vădit antiromânesc. Astfel, guvernul Petru Groza a interzis demonstrația de la Cluj prilejuită de aniversarea a 98 de ani de la adunarea de la Blaj a românilor, dar a permis maghiarilor să manifeste pe străzile orașului și să ceară „Moarte lui Maniu“114. La Cluj, - scria ziaristul american Reuban H. • Ibidem, p. 112. • Arhivele Naționale Timișoara, fond I, Comitetul Regional P.C.R. Banat, dosar 3 A/1945, f. 112-113. • Reuben H. Markham
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o „conspirație“ româno-italiană „în ideea de a plasa un conducător-marionetă pe un tron maghiar restaurat“4. Iar istoricul britanic Robert Seton-Watson era de părere că liderul liberal Ionel Brătianu, chiar „în momentul în care provoca cele mai mari resentimente la maghiarii din toate clasele, se complăcea în a-și înfățișa o alianță ungaro-română, pe care ar cimenta-o unirea celor două coroane“5. Și unii dintre istoricii maghiari au scris despre proiectele de uniune româno-maghiară, fără însă a putea articula o
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
obține sprijin extern pentru cucerirea puterii în Ungaria: unii emisari ai forțelor contrarevoluționare au promis sârbilor o alianță împotriva italienilor și românilor 11; alții au încercat să dovedească francezilor că „nu pot avea mai fideli amici în contra germanilor decât pe maghiari“; alții îi informau pe italieni că guvernul de la Szeged, odată ajuns la putere, va fi cel mai credincios aliat al Italiei; Bethlen le spunea englezilor de la Viena că acordarea portului Fiume Ungariei va facilita comerțul maghiar cu Marea Britanie și va
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
urmând a se realiza o „uniune dinastică“ între cele două țări (Documents on British Foreign Policy, 1919-1939, ed. by E. L. Woodward and Rohan Butler, First Series, vol. VI, p. 69 - de aici înainte D.B.F.P.). pentru cucerirea Banatului, iar unii maghiari păreau a nu avea alt „dor mai fierbinte decât să vadă pe Regele României încoronat ca Rege al Ungariei“12. Nu credem că asemenea acțiuni ar putea fi caracterizate drept duplicitare, ci, mai curând, erau semne ale unei disperări ajunsă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
nu avea nici un fel de atribuție oficială, astfel încât este foarte greu de stabilit în ce măsură acțiunile sale erau cunoscute de către guvernul român sau dacă el era susținut de către liderii de la București. Se pare că Erdelyi a negociat cu Bethlen și alți maghiari aflați la Viena, promițându-le acestora sprijinul românesc - politic, economic și financiar - sub forma unei „uniuni economice“ între cele două țări, în cazul în care partea maghiară acceptă unirea Transilvaniei și Banatului cu România și noi modificări ale frontierei (în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
armatei române, deoarece nu acceptase armistițiul cerut de către aceasta. Imediat au început să apară acuzații la adresa României: aceasta „stabilise un guvern reacționar care era contrar politicii Aliate“27. Reprezentanții Aliați aflați în capitala Ungariei certificau implicarea românească în schimbarea guvernului maghiar 28. La Paris, resentimentele împotriva României atinseseră o • 1918 la români. Documentele Unirii, Unirea Transilvaniei cu România, 1 decembrie 1918, vol. VII, București, 1989, p. 361; Gheorghe Iancu, Contribuția Consiliului Dirigent la consolidarea statului național unitar român (1918-1920), Cluj-Napoca, 1985
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pe care serviciile de spionaj românești i-au făcut-o liderului socialist Ernö Garami câțiva ani mai târziu: „Sub ocupația română, [Garami] se înapoiază la Budapesta, colindă în dreapta [și] în stânga pentru a deveni șef de guvern, cum însă - ca oricare maghiar imperialist - nu voia să știe de condițiile românești, mai cu seamă în ce privește frontiera, planul său de a forma guvern a rămas baltă“37. Mai există însă un motiv, poate mai important din perspectiva cercetării de față, pentru care România, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
politici și militari, ai României, generalii Mărdărescu, Holban, Panaitescu, Moșoiu și în special 35 E. Balogh, op. cit., p. 309. Ulterior, această acuzație privitoare la implicarea armatei române în instalarea unui regim reacționar la Budapesta a fost colportată și de către unii maghiari de stânga, obligați de către regimul Horthy să părăsească Ungaria (A.M.A.E., Fond 71/19201944, Ungaria, Relații cu România, 1919-1929, vol. 84, f. 6, 8). 36 A.M.A.E., Fond 71/1914, E2, partea I, vol. 151, f. 92. 37
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
putând astfel să comunice mai ușor cu ei. Însă Erdelyi nu reprezenta la Budapesta interesele guvernului României, ci eventual pe cele regionale ale românilor ardeleni, dornici de afaceri fructuoase cu proprietățile pe care le vindeau în acea vreme unii dintre maghiarii din Trasilvania 40. În condițiile în care raporturile României cu marile puteri reunite în cadrul Conferinței de pace de la Paris erau extrem de tensionate în perioada imediat următoare ocupării Budapestei și instalării tandemului Joseph-Friedrich la conducerea Ungariei, politica oficială a guvernului de la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unirii Banatului cu România, modificarea graniței româno-maghiare în regiunea Békéscsaba și realizarea unei uniuni româno-maghiare cu caracter antislav. Aceiași termeni au fost utilizați de Erdelyi și într-o discuție, tot de la 11 august, purtată cu premierul maghiar Friedrich 43. Dacă maghiarii ar fi refuzat oferta românească, armata română urma să părăsească imediat Ungaria, lăsând-o pradă haosului politic 44. Joseph își exprima indignarea față de pretențiile „românești“, punându-le pe seama „intrigilor italiene“45. Nici Joseph, nici emisarii Aliați aflați la Budapesta, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1919, ne oferă câteva indicii despre ce se întâmpla în acele zile la Budapesta. Presiunile pe care Erdelyi le exercita asupra guvernului maghiar l-au făcut pe premierul Friedrich să se intereseze pe cine reprezenta în fond transilvăneanul. Un diplomat maghiar, fost membru în corpul diplomatic acreditat la Petrograd în timpul războiului, deci fost „coleg“ cu Diamandy în capitala Rusiei, și-a exprimat părerea că singurul plenipotențiar român la Budapesta era în acel moment Constantin Diamandy, deci „d-l Erdelyi este un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
nr. 88, f. 1. posibilul să nu reușească tranșarea, ci deocamdată să se amâne“. Textul telegramei lui Erdelyi lasă impresia că țelul acțiunii nu era realizarea „uniunii româno-maghiare“, ci înlocuirea tandemului Joseph-Friedrich cu un alt grup politic, eventual format din maghiarii ardeleni (Bethlen, Teleki, Bánffy), oricum mai favorabili proiectelor ce aveau legătură cu Transilvania 48. Oricum, se pare că Erdelyi nu se bucura de prea mult credit în cercurile budapestane, contele Miklos Bánffy comunicându-i faptul că, „datorită rechizițiunilor fără milă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
plan de uniune românomaghiară. Cei doi militari nu aveau nici cea mai mică îndoială că ideea aparținea românilor, iar Erdelyi acționa în numele guvernului de la București 50. Bandholtz considera că românii făceau excese în privința rechizițiilor tocmai pentru a-i face pe maghiari să accepte o „uniune personală“51. Și generalul britanic Walter H. Greenly, aflat în trecere la Budapesta în perioada 7-14 august, consemna în raportul său că ideea unei uniuni româno-maghiare „fusese discutată de unguri cu d-l Erdelgi (sic!)“52
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Liderul transilvănean i-a indicat motivele pentru care a evitat să se întâlnească cu liderii maghiari: nu voia să lase impresia că România ar urmări „planuri imperialiste“ și nu dorea să-și asume de unul singur responsabilitatea unei reuniuni cu maghiari, preferând să obțină în prealabil acceptul Consiliului Dirigent, cel al guvernului de la București și cel al delegației românești de la Conferința de pace de la Paris. În plus, Maniu, spre deosebire de Erdelyi, cumnatul său, era mai înclinat să susțină „pe socialiști și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Această din urmă variantă putea lăsa un imens spațiu de manevră prolificei imaginații maghiare; s-ar fi putut constitui într-o excelentă soluție temporară, până când conjunctura istorică s-ar fi dovedit favorabilă eliminării componentei românești a statului trialist. În plus, maghiarii puteau spera că asistența militară și politică românească s-ar fi dovedit importantă pentru materializarea dorințelor lor de recuperare, în detrimentul Cehoslovaciei, Iugoslaviei și Austriei, măcar a unei părți din teritoriile pierdute. Nu în ultimul rând, liderii maghiari își găseau și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
complementare“ indicau faptul că Ion I. C. Brătianu, aflat în Italia în acea perioadă, la Conferința de la Genova, tatona posibilitatea căsătoriei lui Nicolae cu una din prințesele italiene, ca o precondiție pentru asistența italiană în favoarea preluării de către prințul român a tronului maghiar 104. În august 1922, Bethlen și Bánffy au fost acuzați în Parlamentul maghiar că nu resping „planurile românești“ de „uniune personală“. Deputatul care a atacat guvernul pe această temă a prezentat o broșură pretins românească în care se afirma că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
-o și Traian Stârcea, reprezentantul României la Budapesta. Acesta din urmă era de părere că broșura „era clar un produs maghiar, făcut cu scopul de a compromite România față de aliatele din Mica Înțelegere“ sau „poate aparține unui grup restrâns de maghiari, care dorește efectiv această uniune, visând însă și autonomia Ardealului“105. 100 A.M.A.E., Fond 71/1920-1944, Ungaria, Relații cu România, 1919-1929, vol. 84, f. 243. 101 A. Schmidt-Rösler, op. cit., p. 109. 102 A.M.A.E., Fond 71/1920-1944
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
părăsi Ungaria, Bánffy a fost primit bine în România, regele Ferdinand oferind chiar o recepție în onoarea sa114. Multă lume a interpretat gestul lui Bánffy ca fiind unul cu o semnificație politică specială, un soi de misiune pe care aristocratul maghiar și-o asumase pentru a contribui la materializarea mai vechiului proiect de uniune personală dintre România și Ungaria. Un raport al Direcției Poliției și Siguranței Statului, din Ministerul de Interne român, întemeiat pe informații provenite din surse maghiare, prezenta situația
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Buchet, Proiecte de uniune dinastică româno-maghiară, în „Magazin istoric“, an XXXIII, nr. 11/1999, p. 30-31). 127 A.M.A.E., Fond 71/1920-1944, Ungaria, vol. 85, f. 164. 128 Ibidem, f. 166; A. Schmidt-Rösler, op. cit., p. 113-114. din Ardeal: românii, maghiarii și sașii; „constituirea unui consiliu restrâns al naționalităților din Transilvania, care ar funcționa ca un fel de organ de administrație, sub egida guvernului regal român“; instituirea unei uniuni vamale româno-maghiare; în cele din urmă, realizarea „uniunii celor două Coroane“ în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
30. În acest context, autoritățile de la București au sondat opinia Varșoviei în privința extinderii alianței militare dintre cele două state și împotriva unei agresiuni dinspre vest, făcând-o operabilă atât în cazul unui atac german asupra Poloniei, cât și al unuia maghiar împotriva României 31. Refuzul Poloniei a complicat și mai mult situația politică în care se găseau cele două state la începutul anului 1939. Adevăratul șoc avea să vină în martie 1939, o dată cu prăbușirea și dezmembrarea Cehoslovaciei. Semnale ale acestui colaps
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]