2,843 matches
-
urmele de sânge. În genunchi, expertul așază aparatura pentru FTP și imprimă petele de sânge pe hârtie adezivă. Operatorul video Încadrează În camera mică, pe pardoseală, halatul alb - e uscat, nu a fost folosit. Apoi imagine panoramică a coridorului, umbre melancolice ale unor tablouri dispărute, imagine totală a salonului, neglijență, delăsare, abandon, praf, un pinochio de lemn, carcasa de la Regele Leu, stropi de sânge pe pereți. Zoom sub canapea: o pereche de papuci pentru volei. Constituie probă? Sunt utili reconstituirii dinamicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din proza ultimei generații, se desfășoară după tonul unui creator binedispus. Așa se face că în fireasca și crâncena luptă pentru supraviețuire, apar ființe ciudate, care se mișcă lejer printre filele timpului. Glolele răsar din pivnițe întunecoase, morgonii parazitează sufletele melancolice, iar fantomele (preferatele mele) plutesc risipite peste furnicarul vieții. Toate aceste personaje au rolul unor martori narativi care înregistrează în tăcere conflictul epic, sunt un fel de memorii a căror acțiune te aștepți să înceapă la sfârșitul istoriei, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Dar cum în ultimele săptămâni nu mai depistase nicăieri misteriosul virus, nu avea nici un material de studiu, nici un sânge infestat, în afară de al lui și al senatorului. Iar noaptea, la Arene, a fost una puternică: Giulia era cu adevărat fericită, Zogru melancolic, iar Bobo extaziat și de concert, și de descoperirea antidotului. În fine, zilele s-au scurs între examene, plimbări cu Bobo și telefoanele lui Andrei. Giulia voia să-l audă din când în când pe Andrei, mai ales că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acum fiecare nor își îneacă amarul în sărmanii fulgi... Fericirea stă ascunsă printre umbre și se adâncește din ce în ce mai tare în întuneric până când nu pare a mai fi ceva real. Iarna e asemenea unei cutii blestemate, când o deschizi ies norii melancolici și distrug tot ce le iese în cale și când reușești să închizi cutia îți dai seama că ai închis acolo cel mai valoros lucru: speranța... Visul meu Deasupra visului meu Era o prăpastie plină de nereușite, Am închis-o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îmi arătară râul de lacrimi. Și eu simțeam că am aripi din neplânse picături, gheața sufletului ce se topește. Priveam cum zânele zării plângeau în raze de suflet și vedeam cum lacrimă cu lacrimă se făcea oceanul. Simțeam o tăcere melancolică și încă parcă o simt căci trecutul se creează odată cu povestea. Ajunsă la o cascadă de licăriri sidefii, simțeam că am aripi din speranțe plutitoare și vedeam cum naivitatea înota prin marele ocean. Un înger sidefiu, îngerul speranței ce mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
viață și într-un mod ireal și nemaiîntâlnit intru în propriul tablou al imaginației mele. Eram chiar eu. Eram acolo. Eram și îmi simțeam vibrațiile inimii și teama ce pătrunsese înăuntrul meu. Eram chiar la marginea lacului. O liniște subtilă, melancolică și totuși plăcută curgea ca o cascadă răcoroasă în jurul meu. Razele soarelui mă mângâiau ușor și liniștitor pe pielea mea fină, jucându-se timid printre firele castanii ale părului meu, făcându-le parcă mai deschise decât le știam. Simțeam cum
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de siguranță. Dar brusc, un vânt puternic m-a lovit violent, parcă spunând: ,,Lasă-l să plece! Nu-i mai sta în cale!“ Era clar susținut și de greierii, care, dacă mai devreme cântau timid creând o atmosfera calmă, romantică, melancolică, acum intonau hotărâți o dinamică simfonie. Broscuța, bulversată de dorința mea de a opri soarele din mica sa excursie, a început să acompanieze ritmic greierii cu renumitele sale note: ,,Oac-oac!“. Nici frunzele nu se lăsau mai prejos și vâjâiau cât
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
infinit” (Mihail Bakunin). În dreapta, pe un drum ce ducea probabil spre mare, două adolescente târau un rățoi din plastic. Mai jos de tricouri nu purtau nimic, japițele. Bruno le urmări din priviri; Îl ardea mădularul. Tricouri ude, Își zise el melancolic, da, e ceva. Apoi le văzu schimbând direcția: mergeau desigur la campingul de alături. Își parcă mașina și se Îndreptă spre o mică gheretă din lemn deasupra căreia, pe un panou, scria „BINE AȚI VENIT”. Înăuntru, o femeie de vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
că Keynes scria Într‑un mod ezoteric, pentru prietenii lui din grupul Bloomsbury, și nu pentru masele de cititori de ziare. Spunea că pământul belgian părea Încă bântuit: „Atmosfera e Încărcată de emoțiile acelei vaste prăbușiri. Locul are un aer melancolic, Întețit de teatrala melancolie teutonică a pădurilor de pin negru”. Mi‑a stârnit un deosebit interes faptul că Keynes Îl socotea pe Richard Wagner direct răspunzător pentru Primul Război Mondial; „Evident, concepția Kaiserului despre sine Însuși era modelată după același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cât pe ce să devin... să încep să fiu... călător prin ploaie? Vă jur, domnule, iată, acești bastarzi, Bruno și cu lunganul de Grubi... știu totul, mi-au smuls tot adevărul... niște fiare... (Agitație, semne de isterie și de depresiune melancolică.) Ce vă pasă vouă? Călătoriți... călătoriți, vă lăsați trupurile putrede în praf, da, și trebuie să venim noi, să vă culegem, să ne gândim la voi și să ne minunăm, să râvnim la o cât de măruntă, la o cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cinematograf. Pirpiriul dădu aprobator din cap: - La televizor am văzut. Cu Toma Caragiu. Cu Anda Călugăreanu. Cântau și dansau amândoi. Ce emisiuni se mai făcea p-atunci. Nici nu ziceai că era comunism... Bătrânul părea că nu-l aude. Netezea melancolic cureaua. - Se dușmănea Nisip că... Pârțângău se zvonea că ținea pe șest cu comuniștii, prin țărăniști. Le dădea cotizație. De-aia fiu-su a ajuns șef la avocați până la 1989. L-a împușcat opoziția, l-au închis comuniștii, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
antebraț. Când rămâneam singuri, se uita la mine cu capul aplecat puțin într-o parte, ducându-și mâna la obraz, și cu o unghie scurtă și ascuțită, tăiată special pentru a ascunde scăpările keratinei, își atingea cearcănele într-un gest melancolic. Mă întreba: ce crezi, Mian (așa-mi spunea din copilărie, probabil de când învățasem să vorbesc și pocisem numele de „Mihai”), mai sunt frumoasă? Da, Mama Mare, ești frumoasă, trebuia să zic, dar, ceea ce era curios, dacă ziceam „nu, Mama Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cu sculpturile, Lurch, zisei eu. Ai fost genial. O, un fleac, zise el. Adică, eu m-am distrat, înțelegi tu. Parcă nici nu era muncă. Am râs de ne-am spart, nu? Cred că nu mai treci pe la noi. Părea melancolic. — Tocmai îl întrebam pe Bez dacă ai putea să vii să mă mai ajuți din când în când la studio, zisei eu. —Pe bune? Lurch se lumină dintr-odată. — Cât de tare! —Da, așa e. E unul dintre lucrurile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ți-ai închipuit că m-am gândit să trăim fără ei?! La gândul ăsta, Hugo a simțit că ochii i se umplu de lacrimi. Dumnezeule, nu! Am trăi împreună. Ai fi o mamă vitregă fantastică pentru Theo. Alice a zâmbit melancolică. — Chiar mă gândeam în parc ce minunat ar fi pentru Rosa să aibă un frate. —Ei, poftim, a sărit triumfător Hugo. —Dar n-o să fie ușor, a spus Alice cu prudență. Nu se știe, Alice. Adică, sigur, așa se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
numără bulgării căzuți peste raclă. Cei de față simțiră, trecând prin ființa lor, suflarea înghețată a atotputerniciei necunoscutului...misteriosul fior al veșniciei... Pentru o clipă Iorgu se întoarse în sine înuși și găsi o lume nouă... Clopotul își continua dangătul melancolic, cu bătaia într-o dungă, care te făcea să-ți astupi fața cu palmele și să plângi...să tot plângi... Mulțimea în tăcere, începu a se risipi părăsind cimitirul. Carmen, nepoata lui Iorgu, sfârșită de durere, cu vocea stinsă, îi
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
care sînt emotivi, dar mai puțin activi și care nu prea sînt influențați de ceea ce se Întîmplă, pentru că uită destul de repede situațiile prin care au trecut. SÎnt persoane meditative, care par că trăiesc Într-o lume a lor, interioară, aparent melancolici și care, cu toate că sînt ambițioși să realizeze ceva, rămîn cu ambiția, pentru că nu mai trec și la fapte. De aceea pot ajunge să fie nemulțumiți, mai puțin sociabili, par neîndemînatici, timizi, dar trăiesc cu intensitate sentimentul naturii. Al patrulea tip
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
spre a-i spune niște lucruri, care, nu se îndoia, "erau de cel mai mare interes pentru ei amândoi și pentru o persoană la amândoi egal de scumpă". Deci, Felix se duse. Așteptând în birou pe Pascalopol, auzi sunetele dulci, melancolice ale unui flaut. Își aduse aminte că i se spusese că moșierul cânta la flaut. Auzi o melodie de tip clasic, cu măsuri de menuet, cu totul abstractă, dar tocmai prin aceea mai plină de caracter. Părea să fie de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe cealaltă" și "o astfel de obstinație îmbunătățește ființa etică, însă o sărăcește de experiențe morale, pentru ca tot lui Maiorescu să-i fie retrasă excelența ființei etice liniare, în favoarea meandrelor labile ale "experiențelor morale": "Un Tănase Scatiu superior, subtil, ușor melancolic, energic cu delicatețe este Titu Maiorescu". I. NEGOIȚESCU, Istoria literaturii române, vol. 1, Editura Minerva, București, 1991 (indicat pe foaia de titlu corect: 1992), p. 184-185. De la romanul liric, Călinescu a trecut la romanul obiectiv, de tipologie, balzacian, cu Enigma
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cîlț al pernei cu lacrimile lui. Dacă nu se întîmplă minuni este fiindcă anul 1930 este unul al crizei. La periferii, Bucureștiul dansează elegant și abstras în ritmurile pătimașe ale foamei. În 90% din casele fostului sector de Negru, persoanele melancolice, ce se declară substanțial și susținut nehrănite, sânt notate de către destin într-un carnețel și se trezesc imediat țipluite în tuberculoză. În sectorul de Galben se gătește, cu multă aplicație, scoarță de copac. În Albastru, părinții triburilor numeroase de țânci
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Tapiseriile de pe pereți primeau prima lor pauză de lumină, din acea zi. Tablourile se scofâlceau ca o piele de sălbăticiune neprelucrată. Oglinzile de pe pereții lambrisați fumegau, iar prin toboganele lor, în salon, erau azvârlite toate spurcăciunile, toate nepotrivirile, tot delirul melancolic și de persecuție al blocurilor de piatră, strânse cu de-a sila, într-o zdravănă construcție de casă boierească, la sfârșitul secolului trecut. În sfârșit, un comutator electric clănțăni și zorile electricității puseră iarăși în evidență rochiile de dantelă ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i singurătatea). O filozofie a conștiinței nu poate sfârși decât într-una a uitării. Un om care practică o viață întreagă luciditatea ajunge un clasic al deznădejdii. Femeia ce privește spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, și setea de impalpabil pe care ți-o satisface funebrul și parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuți. Ochi ce nu zăresc nimic și din fața cărora dispari, ca să nu le
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ființă! Căci ea-i boala subiectivă prin excelență, inseparabilă de cel posedat, aderentă până la coincidență, și ca atare incurabilă. Să nu existe leac pentru ea? Totuși; dar atunci trebuie să ne lecuim de propriul eu. Nostalgia după altceva din reveriile melancolice nu e decât dorul după un alt eu, dar pe care-l căutăm în peisaje, în depărtări, în muzică, înșelîndu-ne fără voie asupra unui proces mult mai adânc. Totdeauna ne reîntoarcem nemulțumiți și ne abandonăm nouă înșine, căci nu este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aspirații turmentate, ca și explozii muzicale ce umbresc puritatea îngerilor și ne fac să privim disprețuitor spre crini - constituie zona primară a sufletului. Aici se află melancolia acasă, în poezia acestor slăbiciuni. Când te crezi mai îndepărtat de lume, adierile melancolice îți dovedesc iluzia apropierii tale de spirit. Forțele vitale ale sufletului te atrag în jos, te obligă să te scufunzi în adâncimea primară, să-ți recunoști sursele, de care te izolează vidul abstract al spiritului, seninătatea lui implacabilă. Melancolia-i
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
viscol aromatic, o ruină căreia nu ne putem refuza fără să călcăm pe ce e mai adânc în noi..., o nobilă descompunere pe care trebuie s-o grădinărim. Și apoi, nu zvâcnește sângele în ritm marin, nu e orgoliul lui melancolic acordat rănii albastre, mișcătoare și infinite? Suferința asta vastă și lichidă, ea să-mi împlinească un gust de dureri nemăsurate și să-mi astâmpere setea de nefericiri neîntrecute! De s-ar înfuria mările, să-și spargă valurile de inima omenească
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
suspinelor fără de capăt! Pururi tânăr în amurguri, întremat în sfârșituri, căutând întinderile morții fiindcă viața nu-i destul de-ncăpătoare și încetinindu-ți răsuflarea ca zgomotul viețuirii să nu acopere depănările visului final! Sânt după-amieze de toamnă de o atât de melancolică nemărmurire, încît ți se oprește respirația pe ruina timpului și nici un fior nu mai poate însufleți zâmbetul împietrit pe absența eternității. Și atunci, înțeleg o lume post-apocaliptică... În Dumnezeu nu trebuie văzut mai mult de o terapeutică în contra omului. De
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]