KorAP: Find »[drukola/base=mesteca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...103 >

2,571 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

lucruri, nu avea rost să le dea atenție. Ginul cu portocale se Încălzise În mașină: luă o Înghițitură și-i simți imediat fierbințeala, ceea ce o făcu să se destindă. Despachetă senvișurile. Reggie mînca bucăți mari, Înghițind pîinea Înainte de a o mesteca, apoi mușca din nou, vorbind cu mîncarea În gură. — Asta-i șunca aia canadiană, nu-i așa? Nu-i rea deloc. Trase de cravată și-și desfăcu nasturele cămășii. Îl bătea soarele, făcîndu-l să se Încrunte, să-și Încrețească fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Dinții, drepți și foarte regulați, despre care Viv Își amintea că erau de un alb orbitor, Îi Îngălbeneau. Carnea din jurul gîtului se lăsa, și avea cute de piele În fața urechilor. Seamănă cu taică-său, Își zise ea, urmărindu-l cum mestecă. Îi arătase o poză a lui cîndva. I-ai putea da cel puțin patruzeci de ani. El Îi surprinse privirea și-i făcu cu ochiul, și ceva din afecțiunea ei veche și pură i se reaprinse În suflet. După ce termină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și-și luă sendvișul; rîsul i se risipi În suspine. Puse Înapoi un colț de pîine, iar vederea cărnii proaspete dintre felii - și gustul, cînd mușcă - păru cumva s-o liniștească. Fața Își pierdu culoarea, iar ochii i se uscară. Mestecă foarte Încet și, În cele din urmă, puse sendvișul jos. Peste rochie avea un cardigan, și Începu să-i descheie nasturii. Trecuseră aproape două sătămîni de la sîmbăta aceea călduroasă, cînd Helen și Julia stătuseră Întinse În Regent’s Park. Fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Ce părere ai despre toate astea? — Pearce nu are opinii despre nimic, zise Hammond, Înainte ca Duncan să poată răspunde. Tot timpul Își ține capul plecat, nu-i așa, cocoș? Duncan se foi timid. — Nu văd ce rost are să tot mesteci lucrurile astea la nesfîrșit, dacă asta vrei să zici. Nu putem schimba nimic. De ce să Încercăm? E războiul altcuiva, nu al nostru. Hammod Încuviință. — Războiul ăsta Împuțit e al altcuiva, așa e! — Este? Îl Întrebă Fraser pe Duncan. — Da, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
că lucrezi ca dactilografă Într-un minister, oamenii considerau asta o chestie formidabilă; și multe dintre fete erau de familie bună - le chema Nancy, Minty, Felicity, Daphne, Faye. Viv nu prea avea nimic În comun cu ele. Chiar Betty - care mesteca gumă și-i plăcea să vorbească În stilul de chelnăriță newyorkeză din filme, croncănind cuvintele - chiar și ea fusese la un pension de domnișoare și se scălda În bani. Spre deosebire de ele, Viv ajunsese la slujba asta după ce terminase un curs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Nu pari așa, pe bune. Vrei să te duc la asistentă? — N-am nimic, zise Viv. O mahmureală, atît. CÎnd Caroline auzi asta, Își schimbă tonul. Își sprijini șoldul În voie de una dintre chiuvete, și scoase o gumă de mestecat. — O, spuse ea, rulînd-o În gură. Știu totul despre chestiile astea. Trebuie să fi fost nasol, dacă vomezi la ora asta Încă! Sper că tipul a meritat. Întotdeauna Îmi spun că nu-i rău, dacă te-ai distrat bine. Partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
În ce hal sînt! Ai pudră la tine? — Poftim, zise Caroline. Scoase o pudrieră și i-o Întinse, și după ce Viv o folosi, o luă Înapoi și se pudră și ea. Apoi stătu În fața oglinzii, aranjîndu-și buclele, oprindu-se din mestecat o clipă; vîrful roz al limbii i se vedea Între dinți, iar fața Îi era netedă, plesnind de sănătate, de tinerețe și lipsită de griji. Viv se uita la ea și se gîndi nefericită, Ce groaznic de nedreaptă e viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
de sănătate, de tinerețe și lipsită de griji. Viv se uita la ea și se gîndi nefericită, Ce groaznic de nedreaptă e viața! Aș vrea să fiu În locul tău. Caroline Îi surprinse privirea. Arăți Îngrozitor, zise ea, Începînd să-și mestece din nou guma. De ce nu mai rămîi? Pe mine nu mă deranjează. Oricum, mai avem doar o jumătate de oră. Aș putea să-i spun lui Gibson că te-am căutat și nu te-am găsit. I-ai putea spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647

unde nu miroase chiar așa de urât). Acasă! Acasă! Acasă! Toți știu că nici unul dintre ei n-a ajuns nici măcar în apropiere de Anglia. S-ar putea spune că e destul de romantic, într-un fel. Dar acești oameni sunt dezgustători. Mestecă betel pe furiș, fetele lor aleargă după gradați, și mai degrabă stau pe vine decât să se așeze, atunci când cred că nu-i vede nimeni. Întotdeauna poți spune dacă cineva e „de opt ane“. Sângele curat și nobil se cunoaște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
i-ar putea înțelege niște ființe inferioare. Și toate astea înseamnă doar o listă de oameni. Animalele - câini vagabonzi care umblă printre picioarele oamenilor, păsări cântătoare speriate, care vor fi urcate în coliviile lor la clasa a treia, o vacă mestecând niște resturi; mirosurile - de mâncare prăjită în ghee, de cărbune, de sudoare, de unsoare de osii și de urină; zgomotele - strigătele vânzătorilor, exclamațiile, numele țipate în gura mare și fluieratul locomotivei care parcă străpunge toată această gloată enormă de oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
formeze o masă de credincioși, obiectul strădaniei sale spirituale. Iar aceștia se încăpățânau să rămână neasimilați. Bărbații și femeile Bombayului pe care nu putuse să-i salveze îl urmăreau apatici cum predică sau, și mai simplu, nu-l urmăreau deloc, mestecând betel, hoinărind sau făcând comentarii și, din ce în ce, cu fiecare semn de amuzament sau de indiferență, păreau să-și etaleze individualitatea. Cum puteau oare? Ăsta era răspunsul. Asia supraaglomerată, unde individul nu avea nici o importanță. Se răsti la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351

și limba sfâșiatăsimt cu cresc. Mănâncă. Mănâncă. Mănâncă.isipul mării când vine refluxul, iarMănâncă.00000000000000000000000000000000000... O grămadă de00000să mănânc00000să mănânc 000000să mănânc000000-o stare de frică și asta Întotdeauna000să mănânc000000 consumația asta,iar prea bine. Deci până la urmă toate vis când mestec cu zgomot și molfăi, asta Îmi beat muci și pe urmă Bladesey se cară, dovedește mai mult că exist decât o face precum capetele unei hidre. Jake Bu faptul că gândesc. Acesta este singurul mod În care tub de lubrifiant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
mă Întorc cu gașca. Bine? Își ridică mâinile În aer. — Hei, calmează-te bătrâne. Aici e Amsterdam. E cel mai bun spectacol video la care-o să asiști. — Să sperăm. Intru și plătesc douășcinci de guldeni unei târfe distrate care mestecă gumă și care evident face și ea giumbușlucuri, se gândește la banu mai gros pe care-o să-l scoată singură mai târziu. Mă duc Într-o sală de cinema care e În stil vechi, nu un șir de cabine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

vorbesc și... Nu te supăra! Mi-e plină inima... Te rog! adăugă zâmbind și arătând farfuriile de pe masă. Sunt făcute de logodnica mea... O cheamă Ilona... Șezi! De ce stai în picioare? Se așezară amândoi. Klapka îmbucă din pască și vorbi mestecînd: ― Îmi aduc aminte când ai fost pe la mine, pe front... Știi, când cu ofițerul român... Cât erai de zbuciumat... Am crezut că te-ai supărat pe mine fiindcă nu m-am entuziasmat de planurile tale de fugă... ții minte? Ai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

sub giulgiul său de lână udă. Cu toate astea, judecătorului îi priiseră ouăle. Ba chiar sunt sigur că i s-au părut mai bune datorită împrejurării în care le mâncase. Brăchut își isprăvise povestea. Judecătorul îl descususe pe îndelete în timp ce mesteca micile lumi, ca un cunoscător. „Bine, bine, bine...“, spuse ridicându-se și aranjându-și plastronul. Apoi privi peisajul, scrutându-l parcă până în străfundul ochilor. Era în continuare la fel de țeapăn, cu pălăria bine aranjată pe cap. Dimineața își prefira încet lumina și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
foc. Miros de lemn, de lână nespălată și de ars, firicele de fum. Mâncarăm bine, fără să ne facem griji în legătură cu bunele maniere. Părintele Lurant avea niște mâini mari, fără păr, grăsuțe și cu o piele delicată, unghii fără crăpături. Mesteca mult și cu atenție tot ceea ce băga în gură, bea vinul cu ochii închiși. Terminarăm tot. Nu rămase nici o bucățică, nici o frimitură, iar farfuriile străluceau. Curățenie pe masă. Burta plină. Apoi vorbirăm, multă vreme, cum nu mai făcusem niciodată. Vorbirăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

duc să îmi torn o cană, pentru că nu poți să te alături unui festin pe care îl privești la cinema, eu stau în picioare și privesc, îmbrățișând trupul radiografiat al lui Udi, până când medicul mă observă și se oprește din mestecat, s-a întâmplat ceva, întreabă el, iar eu îi întind plicul, în ochii mei strălucesc dorința de compasiune și umilința, împotriva voinței mele, simt cum îmi tremură buzele și încep să plâng. El mă privește încurcat, ochii lui aleargă de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
sale infinite, cu care mă copleșește, îl privesc plină de admirație, bronzul lui arogant, buzele sale ce radiau o pasiune de nestăvilit, în același timp subtilă și agresivă, era îmbrăcat într-o cămașă de blugi și pantaloni deschiși la culoare, mesteca încet, plin de grație, nu ca mine, care deja îmi golisem farfuria, ia-o mai ușor, mă ceartă el, nu ești în stare să savurezi nimic, mă ridic să iau desertul, îmi aranjez rochia neagră pe coapse, un bărbat de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
pe care am închis-o în urma mea, sunt liberă pentru o clipă, dacă este într-adevăr o simplă migrenă, nu e mare lucru, mă descurc eu cu o migrenă, dar când intru în sala de mese, văd toți turiștii aceia mestecând cu plăcere, îndesând mâncarea sănătoasă în stomacurile lor flămânde, am impresia că trăiesc într-o altă lume, ce mă așteaptă pe mine astăzi este complet diferit de ceea ce îi așteaptă pe ei, nici plimbări cu jeepul, nici picnic în sânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
în tăcere, mâinile îmi tremură din dorința de a-l pălmui, de a se încolăci în jurul grumazului său, de a-i smulge mădularele unul câte unul, smucesc oala și mănânc direct din ea spaghetele fierbinți, fără furculiță, aproape fără să mestec, mâinile mi se înroșesc, pătate de sosul de roșii proaspăt, îmi opăresc pielea din interiorul gurii, înghit pur și simplu, fără să simt vreun gust, până când ajung la fundul oalei, pe care îl șterg cu degete nerăbdătoare, sub unghii mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
care strălucea primăvara precum soarele, aurind visele noastre. Iată și terasa murdară, cu vedere spre munții albaștri, înlănțuiți asemenea unui colier de pietre de safir, aici ședea tata după-amiaza în pantalonii săi kaki scurți, picior peste picior, aplecat de spate, mestecând struguri negri și făcând predicții despre starea vremii, lentilele ochelarilor săi strălucesc de fericire, iar eu ședeam la baza treptelor acelora, cu brațele încărcate de pui de pisică. Tot timpul se nășteau pisoi în pustiul acestei câmpii, se jucau printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
singură pe aici, în fața vitrinelor cu mâncare se întind cozi fără speranță, numai la pizzeria de la ultimul etaj mai sunt locuri, iar eu mă așez epuizată pe un scaun din plastic, mai trag un scaun pentru Noga, apoi încep să mestec pizza aceea tare, călduță, de-asta nu e nici o coadă aici, desigur, nimic nu e întâmplător, nici tăcerea ei plină de ostilitate. Ce ai mai făcut astăzi la școală, o întreb eu, iar ea îmi răspunde în mod automat, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
ceară scuze. Bine că s-a întors, bine că nu va trebui să stau singură lângă Noga cea tristă, dar iată că ea este încă tristă, din cine știe ce motiv, iar el este încă încordat, maxilarele lui urcă și coboară în timp ce mestecă, scoțând un scrâșnet deloc plăcut, deja abia aștept clipa în care amândoi se vor duce la culcare, atât de tare mă apasă prezența lor, iar eu voi sta pe terasă, printre rufele proaspăt spălate, când și când mă mângâie câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
nu îl puteam lăsa singur pe tata, în ciuda faptului că el era atât de absorbit de propria sa durere, încât nici nu observa că exist. Seara îl chemam la masă, îl vedeam înmuind pâinea uscată într-o ceașcă de iaurt, mesteca încet, ca prin vis, nu mergi la mama, întreba el, iar eu îi spuneam, rămân cu tine, chiar dacă nu mi-ai cerut asta, chiar dacă prezența mea nu era decât o povară pentru el. Când ajungeam la ea, ura se risipea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
înăuntrul lor, îl înțelegi? Ce vrei să spui? Ascultă-mă înainte de a te înfuria, mă ceartă el, eu aștept vorbele lui, ca și cum întreaga mea viață ar depinde de ele, dar el nu se grăbește, deschide gura, apoi o închide imediat, mestecă vorbele între dinți, uite cu câtă patimă încerci să controlezi totul, spune el cu mare efort, arată cu mâna spre lucrurile din jurul lui ca și când acolo ar fi stat dovada, în apartamentul acesta în care nu locuiește nimeni, în mintea ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]