1,916 matches
-
profesoarei Constanța Botez au publicat trei numere ale anului II cu poezii, proză, articole științifice, dări de seamă, jocuri, reproducând aprecieri ale unor personalități și publicații literare care au încurajat năzuința elevelor. Lăudabilă este disciplinarea juvenilei predilecții pentru (mai dificilul) miraj al creației. Îndrumarea înspre latura critică speculativă nu e mai puțin importantă. Foarte în notă mărunțișurile distractive: jocuri, șarade, paradoxuri etc. (prof. univ. Leca Morariu,Revista Făt Frumos nr.1, anul XVII,1942) * „... această tânără revistă dă impresia sufletului primăvăratec
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
l’abominable fatras attribué a ce Zoroastre sans avoir pitié de la nature humaine. Nostradamus et le médecin des urines sont des gens raisonnables en comparaison de cet énergumène”2, se pronunță violent și sarcastic Voltaire, îngropând astfel cu enorm cinism mirajul unei descoperiri 3. Zarathustra Avestei traduse de Anquetil nu era, de fapt, acel Zoroastru plăsmuit în alambicurile sistemelor categoriale europene. Până și Kant este cuprins de acest furor al curiozității și citește opusul asiatic, dar îl abandonează dezinteresat, negăsind în
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
metale popoarelor din Caucaz sau Anatolia: s-au atribuit atâtea fapte de civilizație unui grup de popoare „asianice” sau „caucaziene” (două entități care nu au existat niciodată!) doar ca reacție împotriva unui „arianism” exagerat. Chiar și Benveniste a fost victima „mirajului asianic”, dar cred că a revenit asupra acestui lucru. Oricare ar fi stadiul etimologiilor, cred că pentru scopul dvs. vor fi lipsite de interes... Regret vicisitudinile vieții dvs. de transhumant, însă, cum spunea prietenul meu Barr3: emigranții și „displaced persons
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
costumat în Patrick Bateman. Același băiat pe care Aimee Light pretindea că nu-l cunoștea. Era Clayton. - Tati...tu ajuți oamenii? întrebă Sarah iarăși. 1 1 d e t e c t i v u l Totul devenise subit un miraj. I-am dus pe Robby și pe Sarah acasă și în timpul ăsta am derulat secvența primei mele întâlniri cu Aimee Light: a fată care mă privea fix de dincolo de mica petrecere din campus, cocaina pe care o prizasem în baia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
adevărați) când zgomotele zgârieturilor s-au mutat în altă direcție, mai departe, dar amplificate. Am uitat de chiloți și de urmele ude de pași pe cimentul din jurul piscinei și m-am îndreptat hotărât spre dosul casei. Am privit neajutorat marele miraj al peretelui jupuit. Întregul perete, de la sol la acoperiș, avea acum culoarea stucaturii roz, făcându-mă să mă simt ca o gâză. Zgomotele zgârieturilor nu mai veneau din această parte. Peretele năpârlise complet, am înțeles asta, iar jupuirea se producea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
înfipt pe muchia orizontului, ca un țăruș pe o pășune albastră. După câteva minute, atât cât stătuserăm răsuciți cu spatele la apă, găsim vasul de trei ori mai aproape de noi și de trei ori mai mare, despicând temerar valurile cu prora ascuțită. Mirajul distanțelor marine. Seara, târziu, luăm masa într-o cafenea de lângă Piața Primăriei. Ne despărțim de Boris, care a fost foarte amabil cu noi în aceste zile. Sper să-l mai vedem și la Chișinău, unde n-a mai venit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Moab, dincolo de Marea Moartă. Moise, din înaltul muntelui Nebo, Rimbaud zăcând bolnav de moarte pe patu-i mizerabil, n-au avut, poate, privilegiul acestei imagini. Fluviul misterios făcea ca orizontul să-mi pară supranatural și-i dădea Iordanului impresia eterată de miraj. A fost ca o iradiere de sfârșit de lume, dar nu în tonuri sumbre, ci albăstrui și feerice, ca într-o primă dimineață. Bine spun Cărțile Sfinte, ținutul zorilor va fi și acela al sfârșitului lumii, iar învierea trupurilor va
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o alegere? La urma urmei, ce poate cortexul contra hipotalamusului? Această atracție fatală e umbra mancenilierului* sub soarele Luminilor. Nutream vaga speranță că o judecată ponderată, departajând clar neajunsurile și meritele, ar putea elimina ireconciliabilul dintre Israel și Ismael. Un miraj. Ceea ce e visceral nu se discută. Nici sacrul. Schimburile sunt imposibil de efectuat. Se recomandă tăcerea. Am înțeles tacit acest lucru, și G.W. și eu, și am continuat să vorbim, cu o curtenitoare lipsă de iluzii, despre altceva. "Ai
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
în subteranele puțin frecventate ale turnului Babel al nostru. Există acolo, pentru înțelegerea lucrurilor, un mic moment de fericire care ne consolează că ne-am jucat de-a Sisifii din tată în fiu, până la stingerea luminilor, alergând toată viața după mirajul unei fericiri plenare și fără restricții. După Înălțarea la Ceruri, când Isus s-a despărțit de ei, apostolii "s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu". Așa se încheie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
seul temps de ma vie vraiment regrettable, le seul du moins où la lâcheté des hommes n'est point arrivée jusqu'à moi, où j'ai pu graver avec sécurité et leur injustice, et leurs bienfaits, et leur domination tyrannique. Mirajul acestor versuri hipnotice (Șt. Tătărăscu) zăgazuri așezate pe temelii mișcătoare de ambiții trecătoare (Mandrea) hainele nu și le-a schimbat au rămas ca scumpe imponderabile din care se adapă și acum (pr. Partenie) Lințoliul insolvabilității interes specific de partid Trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Gealife, și un grup de discuții pe tema „il camino”. în găndurile si inima mea sunt atătea persoane și informații noi încât dorința mea de odinioară este înconjurată acum de o multitudine de alte idei care alimentează un fel de miraj al meu, și mă întreb acum ,,de ce?” Aceeași întrebare mi-au pus-o colegii din Seminar. M-au privit puțin cu admirație și mi-au urat succes. Nu caut admirația nimănui. Dar și eu mă întreb din nou: ,,de ce?„ Nu
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
spre faleză, la Barceloneta. Cât de bună a fost cina servită pe o bancă, lângă mare, admirând oamenii ce se plimbau, restaurantele pline și luminoase, catargele nenumăratelor iahturi ce-mi vorbesc de un turism abundent, de bunăstare si destindere. Admir mirajul unui oraș ce se impune mai ales în partea veche printr-un aer senioril, amintind abundența timpurilor colonialismului. Remarc ușor clișeul vestimentar și comportamental: haine de calitate, de firmă, mers elegant și detașat, pielea bronzată, un du-te-vino continuu de oameni
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
pentru a-mi cruța picioarele, care parcă cedează, și chiar mă cuprinde teama că vor ceda, acum, spre sfârșit. Pragmatic, pare chiar recomandată o astfel de - rezolvare, sau măcar să mă opresc o zi, doar pentru odihnă. Nu vreau să descriu mirajul tentației luptându-se cu principiile din mine, cu durerea insuportabilă din tălpile picioarelor și cu slăbiciunea ce se instalează în toți mușchii. Spun doar că există alternativa unui drum de 10 ore, iar când ajungi la destinație, sleit complet de
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
literar care să-ți spună asta. Centrul, literar și administrativ, este în provincia București, după cum bine știi. Nu o spun în sens depreciativ, Bucureștii sunt cea mai mare provincie din țară, întrucât acolo se reunește elita românească din toate domeniile. Mirajul capitalei nu-i bântuie doar pe români, e prezent peste tot în lume. Lumea roiește la un semn nevăzut al prestigiului arborat în locuri vizibile. Unde sunt banii poate veni și gloria sau măcar recunoașterea. Numai că românii reușesc, nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
tirul analizei și m-au scos din categoria facilă a "teatrului absurdului". S-au spus lucruri extrem de interesante despre ceea ce scriu, deseori m-am redescoperit pe mine însumi citind astfel de lucrări. Aș cita doar una dintre ele, "Matei Vișniec Mirajul cuvintelor calde", o carte scrisă de Daniela Magiaru. În ce privește critica literară românească, e a fost întotdeauna extrem de vie, de interesantă, de trează. Există multe similitudini de altfel între spiritul critic francez și cel român, nu degeaba Franța a fost modelul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sigur, dar cred că nici măcar nu le înregistrase existența. Trecuse prin lumi cu totul altele Georgeta Mircea Cancicov și cine o asculta amintindu-și, în anii târzii, despre viața ei de odinioară se simțea transportat, parcă, într-un orizont de miraje. Și totuși, se petrecuse aievea ce povestea această doamnă gracilă, cu vii scânteieri în priviri, înveșmântată în alb mai întotdeauna, această ființă de care nu puteai nicicum lega ideea de bătrânețe, deși ceea ce evoca era un stil al vieții, erau
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
nu dificilă, în orice caz foarte filtrată, nelăsând să ajungă în pagina destinată tiparului decât ceea ce ei consideră că este expresia „definitivă“ a mesajului lor artistic și intelectual. Autorii ca Mihalaș cred în perfecțiune sau, oricum, sunt munciți, chinuiți de mirajul atingerii ei, dispuși mai degrabă să nu se exprime decât să se exprime „imperfect“, impropriu, ceea ce ar fi un adevărat „sacrilegiu“. Astfel interpretez eu poezia Incantație, cu mereu invocatul vers „nu vreau să las urme, nu vreau să las“, care
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
foarte apreciați profesional, absolvenți ai facultăților și universităților din România, medici specialiști în chirurgie, cardiologie, angiologie, oftalmologie, ortopedie și altele, ingineri, fizicieni, chimiști și de alte specialități. Aici însă apare și aspectul trist, ademeniți de câștiguri mai bune și de mirajul occidentului, cele mai bune cadre universitare, cei mai buni medici, ingineri, tehnicieni, cei mai buni specialiști din toate domeniile, au părăsit România și s-au stabilit în Europa occidentală, lăsând în România un mare gol în rândul cadrelor specializate, un
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
sau să fi dezlegat vreodată un careu. Dar îmi era foame, familiei mele îi era foame, țării întregi îi era foame și, fiindcă foamea bate rușinea, așa cum în armată funcția bate gradul, mă îndreptam spre abatorul din Titu atras de mirajul unor oase afumate. Gestionarul fusese fără echivoc, în modul acela suprarealist în care se purtau discuțiile despre carne, brânză și cafea în 1987: „Să vină domnul Tudor încoace și o să-i dăm din oasele noastre afumate“. Astăzi, invitația sună lugubru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
bine. În momentul acela se prefăcea că uită toate durerile, toate tristețile și dezamăgirile pe care le îndurase, se prefăcea că uită necruțătoarea singurătate care-l pândea la fiecare pas de după zgomotoasele aparențe ale unei vieți deșarte, se îmbăta cu mirajul succeselor virtuale, cu iluzia indiferenței sale de om superior, și încerca să creadă cu toată sinceritatea în realitatea acestei fericiri înșelătoare... De fapt, din cauza asta ținea el la Atti: băiatul acesta, nefericit prin definiție, îi dădea iluzia propriei sale fericiri
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și sărăcia noastră... Dar, ca și în anul I, am avut o șansă: profesorul de la catedra de film documentar, Ion Bostan, care nu prea avea clientelă și risca să se autodizolve din motive de inaniție (toți colegii nă zuiau către mirajul filmului „mare“, adică al celui de ficțiune), ne-a preluat pe toți cei din Don Quijote in corpore, cu condiția să renunțăm pentru totdeauna la acele vissi d’arte, vissi d’amore de care nu ne dovedeam demni... A fost marele
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nici măcar nu urma cursurile grădiniței? Ce responsabilitate uriașă apăsa pe umerii ei firavi! Riscul asumat de mama era pe muchie de cuțit. Ar fi fost suficient ca surioara mea, ieșind în curte, să se ia cu joaca, apoi, atrasă de mirajul necunoscutului, al primelor descoperiri din viața ei de copil, s-o apuce de-a lungul uliței, mergând în neștire și uitând de bebeluș. Ce s-ar fi întâmplat? Nou-născutul ar fi orăcăit până la epuizare și, la întoarcerea de la muncă, în locul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ar da bani chiar și pentru manifestări culturale, artistice etc. Sau măcar am putea avea un abonament la un ziar în limba română la bibliotecă, așa cum au celelalte nații din Est reprezentate aici. Nu caut cauzele acestei stări de fapt. Mirajul Occidentului, imperativul integrării rapide ce impune renunțarea la limba natală, dorința de a face bani și carte, în același timp, amintirea mâinii lungi a Securității care pe vremuri făcea ravagii la Geneva (să nu uităm, orașul de adopție a Regelui
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Iar când am sosit și eu la București, am găsit un Florin complet schimbat. R.P. A fost doar impactul mutării dintr-un loc pașnic în capitală? A.R. Și asta, dar nu numai. Îl zăpăciseră, e adevărat, ritmul orașului mare, mirajul lui, multitudinea de fete frumoase, viața veselă, emancipată a studenților bucureșteni. Se împrietenise cu o studentă pe care-o poreclise „Năista“, pentru că era o adeptă ferventă a lui Nae Ionescu. Am început să sufăr cumplit, sfâșietor. Până la urmă, mi-a
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
Altceva nu-mi explic. De ce se înghesuie atâția oameni să traducă? Știe toată lumea, iar dumneavoastră mai bine decât mine, că e o muncă subplătită drastic. Ei bine, de ce vin atât de mulți oameni spre ea, în ciuda vitregirii pecuniare? Care e mirajul acestei profesii? Ce obții practicând-o? Te legitimezi în vreun fel? Îți confecționezi o aură de om subțire și ales? A.R. Presupun că e vorba de un miraj generat de orgoliul personal: acela de a-ți vedea numele tipărit
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]