KorAP: Find »[drukola/base=miros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...695 >

17,356 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

de fum și, cât se usucă adezivul, construiești acoperișul. Agăți burlanele minuscule. La fix, până la cel mai mic detaliu. Pui și minusculele ferestre mansardate. Agăți obloanele. Ridici stâlpii porții. Întinzi peluza. Sădești copacii. Inhalezi gustul de portocale și de benzină. Mirosul de fixativ. Te pierzi în fiecare amănunt. Lipești o viță de iederă pe o latură a coșului. Cu degetele prinse în firele de adeziv ca într-o pânză de păianjăn, cu buricele încleiate și acoperite de-o crustă. Îți spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
medicul legist etichetează cauza morții drept „nedeterminată“. Un al doilea deces de aceeași natură într-o familie este considerat omucidere până la proba contrarie. Pereții dormitorului sunt zugrăviți în verde. Pe pat sunt așternuturi din liână, imprimate cu terieri scoțieni. Singurul miros din încăpere vine de la un acvariu plin de șopârle. Atunci când cineva apasă o pernă pe fața unui copil, legistul califică asta drept „omucidere blândă“. Cel de-al cincilea copil mort la care mă duc e într-o cameră de hotel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
draperiile sunt cu imprimeuri florale pe maro și albastru. Pe pardoseala băii e un prosop ud pe care se văd pete de sânge și gel de bărbierit verde. Cineva a uitat să tragă apa la toaletă. Așternuturile sunt bleumarin și miros a fum de țigară. Nu văd nicăieri nici o carte. Întreb dacă familia a luat ceva de la fața locului, iar polițistul zice că nu. Dar a venit cineva de la serviciile sociale, care a luat niște haine. — A, da, zice, și niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se deschide într-o cameră în care stau aliniate corpuri de bibliotecă, albe și goale. Mă gândesc să inițiem un protest, zice. Să trimitem niște scrisori la ziar. Și zic: Păi eu sunt de la ziar. Parfumul ei se compune din mirosul scaunelor de mașină din piele, al trandafirilor de mult veștejiți și al șifonierelor cu furnir de cedru. Și Helen Hoover Boyle zice: — Stai un pic, Mona. Și, venind înapoi spre mine, zice: — Ce spuneați, domnule Streator? Flutură din gene o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
îi zice. Spui cine, ce, unde, când și de ce la începutul articolului. Apoi enumeri faptele mai mărunte în ordine descrescătoare. În felul ăsta, editorul poate să taie oricât din articol fără să se piardă ceva foarte important. Toate micile detalii, mirosul așternuturilor, mâncarea din farfurii, culoarea globulețului, chestiile de genul ăsta sunt întotdeauna date deoparte în tehnoredacție. Singurul tipar în ceea ce privește moartea în leagăn este că fenomenul tinde să se amplifice toamna, pe măsură ce vremea se răcește. Acesta e faptul pe care șeful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
creștet. Și atunci? zic. Apartamentul a fost jefuit? întreb. Nash continuă să mestece, rumegând cu falca masivă. Ține sendvișul cu amândouă mâinile, dar privește peste el, în farfuria plină de resturi, de murături și de cartofi prăjiți. Se simțea vreun miros în cameră? întreb. — Tineri însurăței fiind, zice, bănuiesc că a futut-o până a terminat-o și după aia a făcut atac de cord. Pun pariu pe cinci dolari, zice, că o s-o taie și o să-i găsească aer în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
audiență. Opresc apa. Îmi scutur părul. Trag perdeaua dușului și mă întind după prosop. Și apoi îmi dau seama. Aerisirea. Puțul de aerisire, care leagă toate apartamentele. Aerisirea, care e tot timpul deschisă. Pe-acolo se duc aburii din băi, mirosurile de mâncare din bucătării. Și toate sunetele. Stau, cu apa scurgându-se de pe mine pe podeaua băii, și mă uit în gol la aerisire. E posibil să fi omorât toți oamenii din clădire. Capitolul 12 Nash stă la bar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
stau mai mulți oameni îmbrăcați în zdrențe, tencuiți pe față, care beau apă din niște sticluțe albastre și-și lungesc gâtul în direcția din care vin eu. De-a lungul bordurii se aliniază camioane mari și rulote, între care plutește mirosul generatoarelor diesel. Peste tot zac pahare de carton pline pe jumătate cu cafea. Număr în continuare - 378, 379, 380; sar peste baricada din capătul celălalt și-mi continui drumul. 412 de pași sunt până în redacția de știri. În lift suntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apoi celălalt. Își pune pantalonii la mine-n brațe și se proțăpește cu mâinile-n șold, la pula goală. Helen își încheie haina și dă pe gât ce-a mai rămas din vin. Oala e grea și fierbinte; simt un miros de zahăr ars și de brânză de soia - sau o fi mirosul pantalonilor murdari. Și Mona apare lângă noi și zice: — Stridie! Îmi ia oala și hainele, zicând: Stridie, ți-l prezint pe domnul Streator. Prietenul meu, Stridie. Și puștiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu mâinile-n șold, la pula goală. Helen își încheie haina și dă pe gât ce-a mai rămas din vin. Oala e grea și fierbinte; simt un miros de zahăr ars și de brânză de soia - sau o fi mirosul pantalonilor murdari. Și Mona apare lângă noi și zice: — Stridie! Îmi ia oala și hainele, zicând: Stridie, ți-l prezint pe domnul Streator. Prietenul meu, Stridie. Și puștiul își dă părul din ochi și se uită la mine. Zice: — Coacăză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
acostamentul de pietriș al autostrăzii în direcția colinelor galbene. Galben. Proiectând lumina galbenă înăuntrul mașinii noastre. Helen, Mona, Stridie, eu, noi toți. Pielea și ochii noștri. Detaliile întregii lumi. Galben. — Brassica tournefortii, zice Stridie. Muștar marocan înflorit. Suntem înconjurați de mirosul de piele al mașinii lui Helen, o mașină mare, cu însemne de agent imobiliar. Ea conduce. Eu și Helen stăm în față, Stridie și Mona, în spate. Pe locul dintre Helen și mine stă agenda ei; coperta de piele roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe care o facem. Privind pe geam, Stridie scoate o brichetă de plastic din săculețul de mărgele. Scutură bricheta, lovind-o în palmă. O pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe Stridie, care vorbește acum la telefon - a sunat la ziar -, ce face de fapt. Stridie își aprinde țigara. Își vâră bricheta și telefonul la loc, în săculeț. — În felul ăsta își face el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Uitându-se pe geamul mașinii, Stridie zice: — V-ați pus vreodată problema că Adam și Eva n-au fost decât niște căței pe care Dumnezeu i-a părăsit pentru că erau prea proști ca să-i poată dresa? Lasă geamul jos, și mirosul bușește înăuntru, duhoarea fierbinte de pește mort, și, strigând în vânt, zice: — Poate că oamenii sunt doar niște pui de aligator pe care Dumnezeu i-a aruncat în veceu! Capitolul 24 La următoarea bibliotecă, le spun că rămân în mașină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
În televizor urlă sirenele. Luminile roșii și albastre clipesc halucinant prin perdele. În clipa aceea, Helen și Stridie dau buzna în cameră, râzând și gâfâind. Stridie duce o gentuță cu cosmetice. Helen își ține în mână pantofii cu toc. Amândoi miros a whisky și a fum. Capitolul 26 Închipuiți-vă o molimă care se ia prin urechi. Stridie și idioțeniile lui ecologiste, cu contopirea cu natura și așa mai departe, cu speciile invadatoare și idioțeniile lui apocrife... Virusul informațiilor lui. Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
transpirație. Mașinuțele de curse sunt la nivelul ochilor mei. Cauciucurile ovale sunt înclinate ca să arate că sunt surprinse în plină viteză. Tipul mai ia o gură de bere și zice: Ia vorbește-mi despre Dumnezeu. Fotoliul reglabil e impregnat cu mirosul lui. Este din pluș auriu, cu brațele maronii de jeg. E cald. Și-i zic că Dumnezeu este un moralist nobil și neabătut, care nu acceptă decât o comportare virtuoasă și strictă. Este un bastion al standardelor celor mai înalte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Cât de moale și de caldă era, sub plapumă. Cum s-a întors pe spate, cu părul răsfirat pe pernă, atunci când m-am tras lângă ea. Capul îi stătea un pic înclinat pe un umăr. Pielea ei avea dimineața acel miros cald, precum soarele care se răsfrânge pe fața de masă albă ca laptele într-un restaurant liniștit de lângă plajă, în luna de miere. Soarele a pătruns prin draperiile albastre, albăstrindu-i pielea. Albăstrindu-i buzele. Genele îi stăteau coborâte pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
poliției ar fi consemnat un raport sexual post-mortem. Mă gândesc la Nash. Katrin tăcea. Obrazul întors spre cearșaf era roșu-închis. Livor mortis. Hemoglobină oxigenată. N-am înțeles ce făcusem decât când m-am întors acasă. Aici, în parcare, învăluit în mirosul tapițeriei de piele din mașina cea mare a lui Helen, cu însemne de agent imobiliar, văd soarele ivindu-se deasupra orizontului. Același moment al zilei ca atunci. Am tras mașina sub un pom, pe o stradă străjuită de copaci dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să mă întorc acasă ca să rezolv ceva. Și asta repede, înainte ca situația să se deterioreze. Manechinele moarte. Nash. Polițiștii. Toate astea. Nu-mi dau seama cum a pus mâna pe descântec. Ne înălțăm mai sus, și mai departe de mirosuri, departe de zgomotul motorului diesel. Ne ridicăm către liniște și frig. Mona, care citește din agendă, se face tot mai mică. Țipetele și muzica rock - tot mai mici. În vârf ne oprim, cu o smucitură. Scaunul nostru se leagănă din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Așa erau cei doi din fotografia de nuntă. Casa era pentru cea de-a doua aniversare a lui Katrin. Totul trebuia să fie perfect. O dovadă a talentului și inteligenței noastre. O capodoperă care să ne supraviețuiască. Portocalele și benzina, mirosul lipiciului, se amestecă cu mirosul de rahat. Degetele și palmele mele au o crustă de ferestre, portaluri și aparate de aer condiționat, închegate în lipiciul uscat. Pe cămașă mi s-au lipit uși turnante, scări rulante și copaci, și dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fotografia de nuntă. Casa era pentru cea de-a doua aniversare a lui Katrin. Totul trebuia să fie perfect. O dovadă a talentului și inteligenței noastre. O capodoperă care să ne supraviețuiască. Portocalele și benzina, mirosul lipiciului, se amestecă cu mirosul de rahat. Degetele și palmele mele au o crustă de ferestre, portaluri și aparate de aer condiționat, închegate în lipiciul uscat. Pe cămașă mi s-au lipit uși turnante, scări rulante și copaci, și dau radioul mai tare. Atâta muncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
strecoară brațul sub al meu. Scoate-ți haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului. Apoi cravata. Își scoate și ea taiorul și-i dă drumul. În jurul nostru, candelabrul scânteiază în milioane de curcubee de cristal. Căldura sutelor de beculețe. Mirosul de praf ars de pe toate aceste becuri încinse. Totul este orbitor, totul vibrează, iar noi plutim aici, în golul din centru. Plutim doar în lumină și-n căldură. Helen își șoptește cuvintele tăcute, și eu simt cum o apă caldă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de biliard, cu mâna încleștată pe tac. În spatele barului, un radio răsună în gol în bucătărie. Un om cu șorțul slinos zace pe grătar printre hamburgeri; grătarul sfârâie și fumegă și din fața omului se răsucește, lingând tavanul, un fum cu miros dulceag, de grăsime. Lumânarea de pe masa lui Nash este singura lumină din încăpere. Și Nash își ridică privirea, roșu de chili pe la gură, și zice: M-am gândit că pentru treaba asta o să ai nevoie de un pic de intimitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

ce s-o fac de oaie cînd..." Rîde încet, de unul singur, amintindu-și cum, trecînd pe lîngă club, împreună cu Sorina, ea tocmai l-a invitat să intre, să asiste la un antrenament. Absorbit de frumusețea trupurilor înfierbîntate, al căror miros de piele transpirată îl simțea insinuîndu-se feminin și tandru în trupul lui, excitîndu-l, s-a trezit urmărind-o pe una, mai zveltă, cu formele mai pronunțate, murmurînd aprecieri, pînă cînd, observînd privirea curioasă a Sorinei, a completat aprecierile cu două-trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mîinile și apucă strîns bucățile de carne, cedîndu-le cu greu. În toată sala restaurantului, peste nedumerirea de mai înainte, cînd șoferul, ajutat de doi călători, a adus de la cursă cele două geamantane, plutește acum aerul optimist, reîmprospătat continuu, odată cu valurile mirosului de la friptura ce se pregătește în bucătărie, unde, pe masa acoperită cu tablă lucitoare, din inox, bucățile mari de mușchi de porc stau ca la expoziție, spre stupefacția celor ce îndrăznesc să se avînte pînă în ușă. Din clipa cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i neapărată nevoie, dar cine-mi garantează că n-o să ajung la azil?!... De-aceea vreau să fac și un azil... Cînd m-am trezit între copiii ăia, ca niște pui de vrabie căzuți din cuib, într-o sală unde mirosul de urină te îneca, am vrut să fug, să ies mai repede. Fetița, care și-a auzit numele rostit de îngrijitoare, s-a întors spre mine: era toată numai ochi și cîrpe rupte, îmbrobodită ca o babă. Din nas îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]