2,283 matches
-
da’ ea s-a închinat în fața mea, a căzut în genunchi și s-a scâncit „Iertare, măria ta” de s-a crucit până și maică-ta. — Ei vezi, și domnia ta nu vrei deloc s-o ierți că-i nebună, mai mormăi Brâncoveanu, aproape adormit. — Nebună, nebună, dar i-a băgat în cap Mariei că doar ea o să ajungă doamnă, că degeaba o să le mărit pe Stanca și Ilinca cu beizadele. S-o fi văzut pe Maria, s-a furișat în odaia
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pentru Constantin și Radu, caftane pentru cei apropiați, papuci și condurei cu alesătură din fir de aur și argint pentru Mateiaș și pentru domnițe. Doamne, cât aur dăduse în stânga și în dreapta, ca să-i facă pe cei din preajma marelui vizir să mormăie satisfăcuți și să miște turbanele albe în semn de aprobare la tot ce spusese el... Printre negustorii sosiți la Vlah serai ca să vândă boierilor care plecau era și un evreu bătrân cu feciorul lui. Avea o bocceluță din piele, cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și-și scoase cingătoarea din jurul mijlocului, care se dovedi a fi o bucată de catifea neagră decolorată cu reflexe cafenii. O întinse îndemânatic pe pupitru în timp ce tatăl lui cu cealaltă cheie descuia încuietorile lădiței. — E din piele de Cordova, serenissime, mormăi bătrânul în italienește arătând spre cufărașul ce se deschidea lăsând să se vadă mulțime de pungulițe din piele de căprioară. — O clipă să îngăduie înălțimile voastre, și cei doi se întoarseră cu spatele grăbindu-se să-și etaleze marfa. — Acum
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe care nu le văzuse dar le născocise el pe când asculta povestirile mamei sale, doamna Ilinca. Răsăreau proaspete, bogate în toate amănuntele care le făceau frumoase chiar dacă de întâmplările acelea nu putea să se mândrească. Da, asta este, se pomeni mormăind și se sperie la gândul că l-ar putea trezi pe vodă, ca să continue în gând: da, asta este, eu sunt altfel decât ceilalți, nu gândesc cu mintea ci cu ochii, ei sunt poarta sufletului meu. Cât m-am căznit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din citit și se apropie de fereastră. Deși ziua crescuse simțitor, întunericul, după părerea lui, venea totuși prea devreme. Ferestrele spătăriei cu stele dădeau spre grădina în stil franțuzesc pentru îngrijirea căreia vodă plătea bani grei. Hm, se pomeni el mormăind, și-și continuă gândul. Deci conținutul scrisorii vor Brâncovenii să fie cunoscut de către suveranii italieni și de diplomații Franței, ca astfel să afle sultanul că măria sa începe să facă represalii împotriva celor care i-au trădat la Stănilești, Doamne, ce
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mintea spătarului Mihai, inspirată tocmai de vorbele liniștite ale doftorului: — Cum ai spus, domniile îndelungi obosesc? Asta era ce-mi scăpa! Aș avea niscaiva treburi pe la moșii și m-aș încumeta să plec călare... Hm, e cam ger pentru așa ceva, mormăi doftorul. — Nu de ger îmi este teamă, hoții însă mă cam înspăimântă. Vodă nu a mai curățit de lotri zăvoaiele de la Dunăre de multă vreme, și au trecut pe gheață dinspre raialele din Serbia și Bulgaria tot felul de lepădături
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
una și bună și mă duc să mă culc, că și mâine mai este o zi. Acum zece zile am fost cu beizadea Ștefan la Târgoviște, a venit cu noi și doamna Stanca... Tăcu o clipă, își înghiți saliva și mormăi mai mult pentru sine ca luminat de un gând. O pune, crez, tătâne-său vodă să-l păzească pe Ștefan de noi. Și spuneam, ne apropiam de Târgoviște, ceața trecuse, soarele era sus și topea jos chiciura din copaci și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
suprapuse pe verdele smalțului. Era același verde și aveau ochii niște raze aurii pornind din negrul pupilei pe care mai mult le ghicise, căci fata sfioasă nu căta spre el decât pe furiș, prin zbatere de gene. Doamna vorbea, Constantin mormăia aprobativ, intră și Radu în odaie. — De data asta nu umblăm cerniți decât nouă zile, ne iartă Stanca, hotărî doamna, vine Paștele și apoi nunta... Radule, să te gândești ce daruri îi faci miresei, să chemăm la curte giuvaergii, să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în fața mitropolitului și ieși din biserica în care se simțise atât de străin. Un gând îi grăbi pașii spre trăsură fără să vadă cât de roșu scăpăta soarele după Dealul Mitropoliei. La caleașcă, surugiul arătând cu coada biciului spre apus, mormăi: — Mâine o să fie vânt mare, poate chiar furtună. Îl privi fără să audă ce-a spus și, urcându-se, porunci sec: — La curțile domnești! Au stat toată noaptea toți trei: vodă Ștefan, tatăl său marele stolnic și marele spătar. A
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu este așteptat prea curând. Dezamăgit, omul intră în Rai, dar în scurt timp fuge afară extrem de emoționat. "Sfinte Petre exclamă el Henry Kissinger este aici; tocmai l-am văzut. Se plimbă de sus în jos cu mâinile la spate, mormăind ceva despre Orientul Mijlociu". Petru dă din cap cu tristețe: "Nu, din păcate te înșeli. Cel pe care l-ai văzut nu era Kissinger, ci Dumnezeu. El doar crede că este Henry Kissinger". Povestea ne spune, însă, numai atât. Yale a
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
ca lumânarea, îmbrăcată cu haine negre curate, având fața zâmbitoare și luminoasă, în spate avea o desagă, iar în mână un minunat toiag, care părea de fildeș. -Bun găsit fata mea. Te-ai rătăcit, așa-i? Fetița tremurând de frică mormăi: -M-am, m-am rătăcit. -Ți-o fi foame. Spunând acestea dădu jos desaga din care scoase pâine, măsline, o bucată de pește prăjit și o carafă cu vin roșu. Așezându-se jos pe o buturugă, îndemnă copila: -Vino să ne ospătăm
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
cam plăcea să bea și nici prea vrednică nu era, sau în legătură cu viitorul lui, nu prea sigur, după părerea lui frati-său. Dar și în Nilă zăcea un ins care știa să devină mușcător. "Taci că ai ajuns tu mare, mormăia el, ai tăiat Bucureștiul pe din două". Erau vorbele tatălui nostru, de o ironie pe care Ilie o suportase greu cât stătuse acasă. "Ilie al meu, spunea el oamenilor, a tăiat Bucureștiul pe din două: jumătate e al lui". Ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în sfârșit zâmbi și el cu tot chipul. Băurăm ce mai era în sticlă și ne dezbrăcarăm. Mie mi se făcuse somn, dar el continua să-mi vorbească insistent. Nu mai știam ce spune, din când în când doar tresăream, mormăiam... da, da, cum să nu... sigur... așa o să facem... începînd chiar de mâine... domnul Lascăr... domnul Iordache... Mihai Tican Rumano... Racoviță.... banchize, până nu mai auzii nimic și căzui într-un somn agitat. Dobrinescu mi-a spus dimineața că de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
revoltă nu se petrecuse în spatele frontului rusesc, cum sperase Hitler, Statele Unite intraseră în război atacate de japonezi (Japonia nu avea de gând să atace Sovietele), dar, iată, pericolul era mare, încordarea germană supremă, rușii continuau să fie împinși înapoi. Miron mormăia, nu se înviora deloc și eleganții musafiri (căci erau foarte eleganți amîndoi) se retraseră cu promisiunea că îi vor trimite un medic. Erau evrei, îmi spuse Miron. Locuiau într-o garsonieră deasupra lui. Evrei? mă mirai eu și îi relatai
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
MARIN, CARE STĂTEA ÎN CEALALTĂ PARTE A CAMEREI, ÎI ERA APROAPE IMPOSIBIL SĂ SURPRINDĂ O CONTINUITATE ÎN FRAZELE LUI. DAR FELUL ÎN CARE ERAU PRONUNȚATE DOVEDEAU MÂNIE ȘI VIOLENȚĂ. APOI FURIA SCĂZU BRUSC. ÎNALT, CU OCHII LIPSIȚI DE VIAȚĂ, PRIZONIERUL MORMĂI CEVA ININTELIGIBIL ȘI SE PRĂBUȘI ÎNTR-UN SCAUN. ZĂCEA ACOLO ÎNCORDAT; ÎNSUȘI MODUL ÎN CARE HAINELE ATÂRNAU PE EL DOVEDEA CÂT DE RIGIZI ÎI ERAU MUȘCHII. OCHII LUI CĂPRUI AVEAU EXPRESIA ULUITĂ PE CARE O POATE PROVOCA NUMAI UN ȘOC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
mișcările lui badea Vasile. Bădia, om de statură înaltă, voinic, cu părul ușor caier de lână, ar fi vrut să-i zică vreo’ două. Tăcu însă, nu avea proteza și ar fi stricat vorba în zadar. Plecă ușor capul și mormăi ceva pentru el. S-a urnit spre magazie, de unde s-a întors liniștit cu o sapă. și-a scos proteza. A spălat-o bine și așa o poartă săracu și pe lumea aialaltă, unde s-a dus împăcat, cu gândul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
sale, și se revărsă în valuri neîntrerupte până la gura-i plină cu gemete. O clipă mai târziu, răsturnată pe pământul înghețat, primea deasupra cerul întreg. Când Janine se întoarse, ferindu-se cu aceeași grijă, Marcel nu se trezise încă. Dar mormăi ceva când ea se urcă în pat și, o clipă mai târziu, se ridică pe neașteptate. Îi vorbi, însă ea nu înțelese ce-i spune. Se sculă din pat și aprinse lumina, după care o pălmui în față. Merse clătinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din prima sa perioadă, dar căutările lui actuale pregăteau o adevărată revoluție. Jonas se mustra în sinea lui pentru ușoara iritare pe care o simțea ori de câte ori i se ridicau în slăvi primele opere și mulțumea cu multă căldură. Numai Rateau mormăia: "Ciudate lighioane! Te iubesc în chip de statuie, nemișcat. Omul viu nu le place". Dar Jonas își apăra discipolii: "Tu nu poți înțelege, îi spunea el lui Rateau. Ție îți place tot ce fac eu". 'Rateau râdea: "Da de unde? Mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
clipă, apoi spuse: - Nimeni nu muncește, nimeni nu suferă? - Ba da, milioane. - Atunci, ăștia sunt oameni din popor. - Dacă vrei, da, poporul există și azi. Dar stăpânii lui sunt polițiștii sau negustorii. Fața binevoitoare a mulatrului se întunecă. Apoi el mormăi: - Ptiu! să cumperi și să vinzi! Ce treabă murdară! Iar polițiștii sunt mai răi decât câinii. Cu totul pe neașteptate izbucni în hohote de râs. - Tu nu vinzi? - Nu prea. Fac poduri, drumuri. - Bună treabă! Eu sunt bucătar pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Uite, chiar aici, toată amestecătura asta. Mica înțelegere ipocrită, la un pahar de bere. — Nu te gândești decât la ocuparea locurilor ! Nici nu poți înțelege nimic în afara competiției. Pentru tine totul, și poezia, și căsnicia, totul nu-i decât competiție, mormăie regizorul. Numai de competiția cu tine uiți... Nu-l aude, îl ignoră de multă vreme. Se saltă de pe scaun și strigă, de la distanță, ca un crainic de bâlci : — Autorul ! Autorul între tineri ! Cei de la masa lungă se întorc spre noi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
exotic, ca un cod. Convulsiile arlechinului ? Dublu triplu multiplu salt peste cap și iar în picioare, drept, țeapăn, cu capul bine ras, rezistent. Pregătit să primească răspunsul care, în sfârșit, cobora până la dânsul : — Ți-am spus că nu sunt supărat, mormăi în cele din urmă Vornicu. Venise și miercurea mijlocie, pântecoasă, primitoare. Arșița se mai așezase, peste mușuroi. Trecuseră lunea lene voasă și marțea nimănui, timpul încă amâna. Joia juvenilă, plictisul de vineri, frivolitatea sâmbetelor strâmbe și senile ? Venise, deocamdată, miercurea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în bucăți planșa pe care o terminase. Se anunță că salariații trebuie să-și ia concediul toamna și iarna, în sezonul friguros, date fiind condițiile grele, nu se poate asigura încălzitul. „Acasă e la fel. Atunci, unde să ne ducem ?“, mormăie cineva. Cineva se plânge că îi lipsea o singură cifră la ultima tragere pentru a obține lozul cel mare. Demonstrează celor curioși, cu un caiet de diagrame și tabele, de câtă vreme pândește această alăturare de numere. Intră pe ușă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
are dreptate, fanatismul ar trebui luat în serios. De la fereastră, îi urmărește o bonetă din care iese părul decolorat. Început friguros de noiembrie. — Ei, Bulă ajunge, în sfârșit, în audiență la secretarul general... se aude, iar, vocea veselei schioare. Cineva mormăie : „Bulă e erou național, ar trebui să primească o cotă din salariul nostru“. Într-adevăr, Bulă, eroul aparent idiot al glumelor cotidiene, a devenit cel mai simpatic dintre colegi. Lângă doamna de lângă fereastră o umbră de felină, din care se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
seama. Asta-i groapă? Nu vi-e rușine?... Uite-acu pică convoiul... și nici groapa nu-i gata!... Ori vreți să dau eu de dracu din pricina voastră?... Hai! pune osul, nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don' căprar, mormăi un soldat, izbind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i armată, don' căprar... S-ajungem noi gropari... de... Oamenii se așternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulțumit, răspunse iarăși mai prietenos: ― Soldatul trebuie să facă de toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fuga spre sat, în vreme ce locotenentul, aruncând o privire căpitanului, care stătea deoparte, urmă mai potolit: ― Cu astfel de oameni nu batem noi Europa... Unde nu-i conștiința datoriei... Vorbind, trecu lângă stâlpul de brad, chiar sub ștreangul nemișcat. Examină groapa mormăind ceva, nemulțumit, și pe urmă ridicând ochii apucă cu amândouă mâinile funia ce-i atârna deasupra capului, parcă ar fi vrut s-o încerce dacă-i destul de solidă. Întâlnind însă privirea speriată a căpitanului, dădu drumul ștreangului, rușinat și umilit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]