19,458 matches
-
spun și celor care citesc aceste rânduri: Într-o zi de vară foarte călduroasă, Iisus cu ucenicii treceau printr-un lan de grâu, se duceau în satul vecin. Era pe la vremea amiezii. Deodată, le apare în cale trupul unui câine mort. Ne putem imagina mirosul urât și insuportabil pe care îl răspândea în jurul său hoitul. Ucenicii se stăruiau să-l ocolească cât mai mult posibil, astupându-și nasurile cu mâinile. Iisus, însă, s-a apropiat de hoit, l-a privit o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Ioana vrea apă?, o întreb eu. - Știu, pentru că ei nu-i dau apă ca să bea, pentru că vor să moară mai repede. Au lăsat-o într-un șopron singură și se duc numai dimineața ca să vadă dacă mai trăiește sau e moartă. - Cine? Nepoții? Eu mă gândisem imediat la buneii mei și nu puteam să-mi închipui că li s-ar putea întâmpla un lucru asemănător. - Nu, zice ea. Ea nu are niciun nepot aici, și chiar de vin, moș Grigore nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mătușa Ileana? - Nu, zise mama. Lelea Ileana a murit prima. Badea Grigore a mai trăit după aceea, dar a avut parte de zilele pe care i le-a făcut și el soacrei sale. Îl abandonaseră toți. Când l-au găsit mort, nu știa nimeni de câte zile murise. Mama clătina din cap, zicând către noi: - Mare și greu păcat este să-ți bați joc de părinți, mai bine să nu se fi născut cel ce face aceste păcate. Sărbătoarea cea mare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a șters din inimile părinților mei până la moarte? Îmi amintesc ograda noastră plină cu oameni, tata plângând și noi toți ținându-ne care de mâinile, care de picioarele lui... Mama, doar înghițea câte o gură de apă, era mai mult moartă decât vie... Tata o ruga plângând să fie tare și arătând spre noi îi zicea mamei: - Cu cine îi lași pe ăștia, Irinuțo? Gândește-te și la ei! Cine oare ar rămânea neatins de această priveliște? Cum se putea rezista
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mei. Dacă până atunci, mama își plângea des durerea și suferința ei, după această întâmplare, pur și simplu, nu i s-au mai uscat ochii. Aștepta să plece toți, pe unde aveau de plecat, și bocea cu voce, pe fratele mort. Când plângea mama, începeam și eu a plânge cu ea. Atunci ea se oprea și mă liniștea pe mine. Eu împlinisem cinci ani la sfârșitul lui octombrie. Venise iarna. În timpul acelei ierni, mama devenise și prima mea învățătoare. Următorul an
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
acest chin groaznic, că, tot una, la rai nu se mai duce, zise ea. - Dumnezeu s-o ierte, zise mama, eu mă voi chinui în lumea asta, ea se va chinui în veci. Când ajunse Natalia acasă, mamă-sa era moartă. Probabil, că își dădu sufletul imediat după ce mama zise să o ierte Dumnezeu. - Cum ai putut, mamă, să o ierți? o întrebasem eu. Eu n-aș fi făcut acest lucru pentru nimic, aș fi lăsat-o să se chinuie după
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mic al vecinei, înspăimîntat, abia putu zice: - Mama a murit. - Cum a murit? Ce spui? Stai puțin. Poate ceva nu ai înțeles. Poate doarme, poate..., nu știa ce să mai zică aceasta, numai să-l încurajeze pe copil. - Nu, e moartă! Am văzut-o în pod la casa cea nouă, zise plângând copilul. Atunci, ea înțelesese despre ce era vorba și îl luă pe copil în casă, apoi anunțară poliția și primăria despre cele întâmplate. După această întâmplare, bunica copiilor îi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
trist când la mormânt, când la cel ce pleca la drum, s-a îndreptat tristă de tot spre casa ei... Atât au mai văzut-o vie. Când venise iarăși domnul Nicolae cu cei trei copii ai săi, au găsit-o moartă pe un braț de paie galbene și mirositoare. Avea ochii închiși și gura ei exprima durere și întristare... Au îngropat-o lângă rădăcina unui măr, sub fereastra casei mari, unde a stat trei zile neînsuflețită stăpâna sa. - Șurca noastră, mititica
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
bea de stinge, vine numa' noaptea acasă, după miezul nopții, bea și fumează ca turcii". "Băiatul dumneavoastră ce zice?" "Ce să zică, că-i în spital, ea cu burta la gură, umblă lela toată ziua, vine numai după miezul nopții, moartă de beată". Se uită la copil și zice râzând: "Așa-i că vine moartă de beată, mă-ta?" Fetița zâmbește îngerește și o imită pe bătrână: "Motă beată". "Vezi, și copila asta știe, hai la mama să-ți dea ceva
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
turcii". "Băiatul dumneavoastră ce zice?" "Ce să zică, că-i în spital, ea cu burta la gură, umblă lela toată ziua, vine numai după miezul nopții, moartă de beată". Se uită la copil și zice râzând: "Așa-i că vine moartă de beată, mă-ta?" Fetița zâmbește îngerește și o imită pe bătrână: "Motă beată". "Vezi, și copila asta știe, hai la mama să-ți dea ceva bun". Se scotocește în sân, scoate de sub cămașa soioasă, de pe la brâu, o bomboană lipită
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care îți dădea senzația dureroasă, dar sigură a eternității. Nicicând până atunci nu aflaseră ce înseamnă să oprești timpul în loc, să te instalezi în eternitate ca într-un cuib de rândunică și să privești lumea din jurul tău ca și cum ai fi mort. Abia acum își dădeau seama prin ce experiență unică trecuseră, unii voiau să se întoarcă în acea lume, să-și ia locul printre statui, unii cu roluri chiar importante în lumea eternității și nemișcării, adică cea comunistă. Alții recunoșteau că
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pierdut o cultură, o filosofie importantă". Mă uit tot mai nedumerită la bătrânul legionar. 25 septembrie 2002, Vâlcele Tata a fost operat a doua oară de cancer la vezica urinară. De o lună, sunt clipă de clipă lângă el. Sunt moartă de oboseală și nu reușesc să mă concentrez pe Jurnalul australian. Sunt tot mai agitată. De ce nu abandonez dracului această povară, dacă nu sunt în stare de ea? Îl ascult pe tata cum povestește. De-aș avea a mia parte
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o stană de piatră, ca aerul stătut dintr-o încăpere, stă așa, uscat și părăsit de viață, din când în când își aduce aminte că ar vrea să spună ceva, atunci se ridică și se plimbă prin oraș cu timpul mort după el, oamenii se minunează de o astfel de arătare, unii îl arată cu degetul și spun "el este Mesia", carnea timpului a ieșit din el, este o scamatorie de om, dar ciudățenia lui este luată drept paradigmă, Dumnezeu e
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a năpustit spre el, l-a prins înainte să cadă și s-au prăbușit, împreună, în colbul uliței, cămașa i se înroșea de sânge, îl vedea pe iubitul ei cu pistolul îndreptat spre ei, cu o față palidă de om mort. Stă lângă trupul mumificat al Mariei și o roagă să-i aline durerea, își simte trupul sfârtecat, s-a așezat lângă trupul uscat al Mariei cu speranța că va putea trece în moarte așa cum a trecut Maria, după o febră
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ani, cel care îi era confident, își voia copilul înapoi, cel de după sticla groasă era o umbră a lui, nu-i mai recunoștea nici mâinile, atât de subțiri și atât de expresive, umbra de după sticla groasă avea ochii uscați, mâinile moarte, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau în albastru, dincolo de simțuri cineva povestea învierea, femeia, vioara, un singur trup, durerea contorsionată, cineva murea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
voci omenești. Devin atent. „Ia uitați-vă, mă, la ăsta de pe bancă. Ia uite-l cum stă... Mă, ăsta era și ieri seară aici...!” „Luați-vă labele de pe el, derbedeilor, se auzi vocea răgușită a lăptăresei - nu vedeți că-i mort!...” Cineva țipă. Apoi, nu se mai aude nimic. Sau nu mai aud eu nimic. M-am trântit peste intestinele uriașului. Lucrurile toate s-au strâns În jurul meu. Aproape... tot mai aproape de mine. Sunt sumbre și au crestele prăfuite... Voi amâna
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
n-are puță!, zise Goanță amuzat și râse prostește, uitând parcă pentru moment ce era cu el acolo. Dar nimeni nu-l luă În seamă. Nu putem să-l lăsăm aici, Îngăimă Libelula... Trebuie să facem ceva. Cred că e mort! Mi-am lipit urechea de pieptul său. Mirosea a iarbă și a ceva ars. Nu distingeam niciun sunet. Doar tăietura aceea adâncă și neagră, cu puțină apă În ea, mă Înspăimânta cumplit. Ochii i se acoperiseră cu o pieliță lăptoasă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mamei ei cu ce impresie rămăsese din această vizită. Mama sa o certă cu asprime: - E o biată bătrână! N-are pe nimeni. Pot să ajung și eu ca ea dacă fata mea, în loc să învețe carte, va umbla după cai morți să le ia potcoavele. - Da’ învăț, mamă... Ce Dumnezeu, cum aș putea să te conving? se alintă ea. - Vom vedea ce zice catalogul! Știi bine că anul trecut unele note nu ar fi avut ce căuta în dreptul numelui tău! - Asta
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
plimba puțin în jurul căminului, se delecta în diverse moduri. Acum, trebuia să lucreze opt ore pe zi, mereu în priză, strigată din toate părțile pentru o intervenție care nu suporta amânare, ceea ce îi turna plumb în picioare, încât seara cădea moartă de oboseală. Cu timpul însă, atât Olga cât și Ina se obișnuiră. Nu erau toate zilele la fel de încărcate, dar prima lor zi de activitate nu aveau s-o uite niciodată nici una dintre ele. * Seara, Olga își ținu promisiunea și, după
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
până când oboseala ajunse să doarmă în locul tău, în timp ce tu hoinăreai pe străzi ca să verifici dacă nu a dat rădăcini smoala turnată proaspăt pe străzi. Nu ai riscat niciodată pentru că știai să cumpănești bine, iar până la sosirea camioanelor exista un timp mort, destul cât să încapă acolo speranța. A fost suficient un lăstar care, pus în apă, a dat mustăți ce au devenit rădăcini, din care a crescut apoi copacul tăiat. Ieșeai numai noaptea ca să nu vadă nimeni cum te apleci și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
planuri - pentru cină, pentru filme, pentru tenis și iubire. Te opreai mereu în același loc, lângă ghișeul de bilete, și stăteai cu privirea pierdută după troleibuz, ca o cameră de filmat cu obiectivul închis. Îți place să aștepți, adori timpii morți pentru că atunci chiar nu poți face nimic și probabil că ai fost încântat să găsești lângă urmele pantofilor tăi alte urme lăsate în asfalt de niște tocuri subțiri. Putea fi o întâmplare, dar urmele s-au repetat și asta te-
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
în portbagajul mașinii sale zăcea o probă importantă conținând amprentele victimei și posibil și ale ucigașului, de vreme ce aceeași persoană închiriase camera de hotel și scrisese textul pe care nu a mai avut timp să îl termine, același comis-voiajor fusese găsit mort cu capul odihnind pe clapele mașinii de scris, asupra următorului text. „Firește că putea pleca când dorea. Merita totuși să vadă lumina soarelui crescând din spatele gării, alungând din ce în ce mai departe trenul care îl așteptase o noapte întreagă pe contrasens.“ COȘMARUL În
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Ochii săi zâmbeau împăcați și fericiți, ca și când ar fi auzit în cele din urmă pașii ei, și probabil că inima lui n-a mai încăput în piept de fericire, căci zăcea liniștită pe podea, alături de farfurioara cu prăjitura glazurată. — E mort? — Așa pare. — Și eu cred la fel. — S o fi sinucis. Da, mă, că spunea el că l-a părăsit aia. — Cât curaj trebuie să fi avut. — Și câtă lașitate. — Acum ce facem? Nu știu, că n-am mai trecut
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
aceeași frenetică trăire a oamenilor simpli, care, fără să-și pună abisale întrebări ontologice, vibrează plauzibil, palpită în acord cu ritmurile canonice ale existenței, în imediat, în biologic și mult mai puțin în transcendent. Când Nietzsche a spus: ,,Dumnezeu este mort!”, nu rostea o blasfemie ci ne avertiza tragic asupra unei eventualități cumplite: Cerul este gol! Deci lumea și-a pierdut sacralitatea. O pierdere - să recunoaștem - irecuperabilă. Personajele cărții lui Constantin Slavic se mișcă în acest orizont în care transcendența este
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
departe de ale sale. Forurile conducătoare ale societății? Dar ce treabă aveau ele cu astfel de probleme? Fiecare ales își vedea de propria îmbogățire. Mai legal, mai ilegal, cum putea, fiecare. și viața mergea, mai departe, ca o mârțoagă aproape moartă, la deal, trăgând o mare greutate după dânsa. Au trecut câteva zile. Totul a reintrat în carapacea celor de dinaintea lor. În aceeași zi, cu sinistrul spânzurării copilei și a tatălui său criminal, tanti borșăreasa a strigat, peste gard, la Robustu
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]