12,372 matches
-
jurnalism, pentru că, după toți anii pe care-i petrecusem în bibliotecă, aveam ca model autori precum Zola, Ibsen sau, din literatura neerlandeză, Heijermans și voiam să mă ocup cumva de realitatea înconjurătoare. De fapt, voiam să mă folosesc de arta narativă ca să descriu realitatea. Nu-mi propusesem să rămîn atît de mult timp în sfera jurnalistică, mai ales că la-nceput mă ocupam cu recenzii de carte sau de teatru, ceea ce mi s-a părut mereu un fel de jurnalism de
Anna Luyten: „Cînd am ajuns în București, am simțit nevoia să scriu din nou poezie“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5026_a_6351]
-
Singurul criteriu cu care operam era valoarea literară. O carte despre tehnici de management nu are atîta nevoie de valoare literară cum are o carte în care cineva spune povestea unei familii de romi, de pildă. E vorba de forma narativă în care torni un conținut. De modul în care se povestește. În ce privește propriul tău scris, ai subiecte preferate? Și aici e vorba în primul rînd de felul în care scriu, pentru că între scrierile mele se numără deopotrivă interviuri și reportaje
Anna Luyten: „Cînd am ajuns în București, am simțit nevoia să scriu din nou poezie“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5026_a_6351]
-
pare o lume închisă, adăpostind personaje pitorești, melancolizate de muzică și de alcool, localul acesta nu devine, totuși, un topos al poveștilor, cum sugerează Cristina Balinte, pe coperta a patra. Dialogurile nu se dezvoltă suficient pentru a toarce niște fire narative. Mai expandat este flashback- ul despre perioada de comentator sportiv la radio a lui Timi, însă el aparține mai degrabă supra-naratorului romanului. De aici se reține scena vizitei de lucru a securiștilor în apartamentul lui Septimius Ilarie, amuzantă, cu tot
Rafinament fără explozie by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4797_a_6122]
-
și chiar registrului cult (spre deosebire de echivalentele sale populare și colocviale: iacătă, iaca, uite...); probabil că explicația acestei plasări stilistice e tocmai tradiția utilizării sale în limba veche. Mai multe texte populare și culte foarte cunoscute perpetuează prestigiul literar și valoarea narativă a interjecției: „Iată, vin în cale...” (Miorița); „Iată, vin colindători” (Florile dalbe); „Iată vine-un sol de pace...” (Eminescu, Scrisoarea III) etc. Iată e, din perspectiva pragmalingvisticii, un marcator discursiv, un mijloc de focalizare, de reliefare, dar și de „indicare
Iată... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4805_a_6130]
-
Pamela de Samuel Richardson (1740), Suferințele tânărului Werther de Goethe (1774) sau Legături periculoase de Laclos (1782) - ar avea, pentru unii, scopul de a conferi mai mult realism povestirii. Indiferent de tehnica aleasă de fiecare autor, ceea ce contează este țesătura narativă și vocea care se face auzită din spatele cuvintelor. În această narațiune care se țese între Lisabona, București, München și Melbourne, personajele își configurează propriul parcurs, prin intermediul scrisorilor, afirmându-și singularitatea, schițându-ș i neliniștile și trăirile. După cum nu arareori se întâmplă
Reflecții asupra romanului Lisboa para sempre de Mihai Zamfir by Fernando Couto e Santos () [Corola-journal/Journalistic/4680_a_6005]
-
Telebar, ne încurajează să nu-l expediem prea lesne drept propagangadă, fie ea și bine intenționată: „Acest Mein Kampf antifascist nu e un simplu pamflet, căci misiunea sa nu e una restrictivă. Basara permite din loc în loc câte un ocol narativ și-și construiește personajele cu grijă; acestea luptă, fiecare în felul său, pentru propriul lebensraum în Camera Patru a secției de neurologie. Basara și personajele sale sunt deopotrivă conștienți de cât de inutilă le este rezistența. Dar aici e de
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4721_a_6046]
-
victimă dintr-o pornire irepresibilă a propriului spirit, altfel spus, dintr-un sincer imbold sufletesc, prilej cu care A. Yehoshua își dă măsura întregului său talent de a doza alternanța acțiunii cu dinamica psihologică a protagonistului. O performanță a artei narative a autorului israelian este și monologul interior al expierii unui sâcâitor sentiment de vinovăție al directorului ce-și reproșează pe pagini întregi, obsesiv, că nu-și amintea de Iulia Ragaiev (nume ce rezultă din dosarul de angajare al victimei incluzând
Expiere și renaștere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4957_a_6282]
-
fugitiv în timpul interviului de angajare, că fusese concediată de un cadru al fabricii fără știința lui etc. Nu trebuie omis faptul că A. Yehoshua are grijă, în ciuda situațiilor cvasimacabre, să nu cadă nici măcar o clipă în melodramă ieftină. Dintre strategiile narative ale autorului israelian amintim tehnica alternanței clasicului expozeu al autorului omniscient cu jurnalul diverșilor subiecți la persoana întâi, precum și o extraordinară forță a detaliilor realiste: a se vedea descrierea buncărului antiatomic sau episodul otrăvirii aproape letale a eroului nostru cu
Expiere și renaștere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4957_a_6282]
-
cântări un înger), Eugen Uricaru păstrează cam aceeași formulă hibridă: realism cu deschideri de frescă, grefat pe structuri de adâncime simbolic arhetipale, condimentat cu elemente de senzațional și de miraculos. Insolitul, parcă mai temperat acum, de aici vine, fiindcă tehnica narativă este simplă: secvențele, montate ca într-un film care eludează, uneori, mici intervale temporale, variază doar perspectivele, nu și vocea supracategorială a povestirii. Prin două personaje itinerante ale ciclului romanesc, ofițerul de Securitate Neculai Crăciun și activistul de rang înalt
Dragoste în vremea holerei roșii by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4963_a_6288]
-
nască tot registrul poetic tulburător al lui Afrim, aburii viselor, ai amintirilor, halucinații fel de fel, un soi de oniric delicat, de suprarealism ca o tușă ce nu face altceva decît să sublinieze un tablou aparent cleen. Dar straturile construcției narative și scenice ies la iveală într-un fel de complicitate cu spectatorul care le îngăduie aparițiile. Am crezut că peretele din fundalul scenei, semiopac, va fi bătut de ploaie, pe parcursul spectacolului. Am crezut că el este semnul „apocalipsei” la care
Cad pești din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4974_a_6299]
-
televiziune și nu citim în ziare narațiuni, scenarii, în imagini sau în cuvinte, despre evenimente? Numai naivii își închipuie că e vorba despre evenimente ca atare. Nu, e vorba despre ficțiuni. Vedem și ascultăm povești întocmite după toate regulile artei narative sau cinematografice. Aproape că uităm că nu sunt cu adevărat filme sau ficțiuni. Presupusa asasinare a Dianei din ordinul Reginei nu vă amintește de nimic? Câte romane sau filme cu o temă similară am văzut? Dar instrucția procesului de viol
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4977_a_6302]
-
amalgamând fragmente, clișee și tipare ale marii literaturi și ale literaturii de consum contemporane, toate acele ingrediente care asigură succesul unei producții, de la temă, motive, stil, personaj, problematică, numai că într-un registru parodic-absurd. De aici și sacadarea ritmului, decuplarea narativă a secvențelor acestui roman, care se derulează ca într-un film fără subiect propriu-zis, deși la nivel micro există acțiune, o sumedenie de varii acțiuni, dar nu prea bine legate între ele. Această lipsă de coeziune, haosul narativ (în acord
Neo-Avangarda se apropie by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4997_a_6322]
-
ritmului, decuplarea narativă a secvențelor acestui roman, care se derulează ca într-un film fără subiect propriu-zis, deși la nivel micro există acțiune, o sumedenie de varii acțiuni, dar nu prea bine legate între ele. Această lipsă de coeziune, haosul narativ (în acord cu lumea pe care o descrie) este conștientă. Sigur, i se poate reproșa lui Cosmin Cârciova tocmai lipsa de structură, excesul de absurd, avangardismul său ludic. El scrie într-adevăr cu entuziasmul și patosul unui scriitor tânăr și
Neo-Avangarda se apropie by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4997_a_6322]
-
aceea romanul său este extrem de încărcat, pletoric, excesiv, „aiurea”, ciudat, nebun, dar totuși cam bun. Romanul său nu este destinat cititorului leneș, nu este comod nici să scrii despre o astfel de carte, pentru că trebuie să intri într-o lume (narativă, stilistică) foarte diferită, neobișnuită, care poate fi respinsă dintr-odată sau cu care îți spui că merită să încerci să te acomodezi. Iar eu cred că merită un efort de acomodare și sunt foarte curioasă care e răspunsul altor cititori
Neo-Avangarda se apropie by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4997_a_6322]
-
provocare. Romanul său se poate citi ca o ciudățenie întâi, răsfoiești, privești (are și desene), iar citești, și, mai în serios, mai în glumă, te trezești că îi acorzi girul tău și continui lectura. În orice caz, niciuna dintre așteptările „narative”, dintre previziunile de lectură, nu îți va fi confirmată, pentru că totul se joacă pe aceeași carte, a absurdului rizibil. Adică, literatura aferentă temei Apocalipsei, „lumii noi”, restaurate și a eroului salvator este rizibilă, iar orice abordare în gen SF-utopian nu
Neo-Avangarda se apropie by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4997_a_6322]
-
O confesiune de departe, cu teleportări întrun trecut ramificat, după modelul manifestului poetic. Nu lipsesc desele afilieri biografice, de la care pornesc ficțiuni plăpânde pentru a masca sinonimiile. Planuri de viață nu este un roman cu lipici. Mai întâi pentru că vocea narativă este atât de melancolică, încât impresia e că citim un Musset la bătrânețe. Nu există intrigi, nici turbulențe narative. Doar planuri. Dintr-o viață trecută, a tatălui prizonier în lagărele siberiene, și dintr-una prezentă, a provincialului care ajunge într-
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
care pornesc ficțiuni plăpânde pentru a masca sinonimiile. Planuri de viață nu este un roman cu lipici. Mai întâi pentru că vocea narativă este atât de melancolică, încât impresia e că citim un Musset la bătrânețe. Nu există intrigi, nici turbulențe narative. Doar planuri. Dintr-o viață trecută, a tatălui prizonier în lagărele siberiene, și dintr-una prezentă, a provincialului care ajunge într-un centru european al iradierilor culturale. Sentimentul copleșitor îl refugiază pe Vili Barna în scris. Este un imatur predispus
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
mondială, de Ken Jowitt, la Richard Crossman, Zeul care a dat greș, cărți fundamentale, datorate colaborării dintre IICCMER și editurile Curtea Veche și Humanitas. Marele lor avantaj e accesibilitatea: deși profunde, mustind de idei, ele sunt ambalate într-o formulă narativă captivantă. Dacă, totuși, în timpul lecturii simțiți nevoia unui contrapunct relaxant, vă propun cea mai recentă scriere a unuia dintre maeștrii romanului polițist românesc: Sufocare, de George Arion. Garantez că efectul cărții e contrar celui din titlu!
Cărțile verii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4417_a_5742]
-
precedat cel de-Al Doilea Război Mondial. În chip surprinzător, romanul reunește toate personajele din Umbra vântului și Jocul îngerului, dezvăluind legături pe care cititorii nu le puteau intui și trasând biografii spectaculoase. Din punct de vedere al dozării tensiunii narative, Prizonierul cerului are o structură bizară. Începe în forță, cu o intrigă captivantă, continuă întrun crescendo constant, punctul culminant se înregistrează pe la jumătatea cărții, după care, până aproape de final, acțiunea stagnează. Ultimele pagini aduc ceea ce englezii ar numi cliffhanger, o
Două traduceri by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4426_a_5751]
-
mai recent roman, Un cetățean al lumii, reperele geografice se aneantizează serios. Iar teritorialitatea este absorbită decisiv de memorie. Virgil Duda a rămas fidel unui proiect literar organizat după modelul Goethe, numit Jurnalul unei existențe. De aici insistențele suprapunerii vocii narative cu destinul autorului și parfumul puternic de autoficțiune. Reflexive și analitice prin excelență, cărțile lui Virgil Duda sondează complicate adeziuni individuale, totdeauna alimentate de o paletă variată de indecizii și ambiguități. În privința situării în canonul postdecembrist, Virgil Duda este un
Ancheta unui destin învins by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4435_a_5760]
-
sa vă întreb, pentru început, care au fost împrejurările care au determinat apropierea dumneavoastră de lumea cărții, a lecturii, de universul ficțional? Ezit, pentru a vă răspunde, să schițez o „povestire a propriei mele vocații”, să-mi edific o identitate narativă care ar face din viața mea ceva coerent și exemplar. O serie de coincidențe au făcut ca, la un moment dat, ceea ce era obiectul posibil al dorinței mele, scriitura autobiografică, să se regăsească, în același timp, ca obiect al unui
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
autobiografice și am fondat, în 1995, în cadrul unui institut al CNRS (ITEM) un grup de cercetare care se intitulează Geneză și autobiografie. E fascinant să studiezi bruioanele unui text autobiografic, pentru a vedea cum funcționează memoria și mecanismele de identitate narativă și, totodată, pentru a vedea cum se inventează forme noi. Am consacrat o carte (La mémoire et l’oblique, 1991) atelierului autobiografic al lui Georges Perec. În Bruioanele sinelui analizez geneza Cuvintelor lui Sartre,Copilăriei Nataliei Sarraute și Jurnalului Annei
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
și vipera erau aristocrația munților. Caii suflau zgomotos, dădeau să se împiedice și trebuiau să facă popas; catârcile erau îndărătnice. Mărșăluiau îndelung, străjuiți de culmi din mică. Ce să faci ca asemenea panorame să pară veridice?” (p. 23) Deși desfășurarea narativă lipsește aproape complet, undeva la mijlocul cărții există un climax evident. Rugendas, ignorând avertismentele prietenului și însoțitorului său Krause, se aventurează în mijlocul unei furtuni violente din care abia scapă cu viață, complet mutilat. Înfruntarea dintre om și natură este redată perfect
Neputința de a zugrăvi orizontul by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4593_a_5918]
-
după cum se poate bănui. Lumea funcționarilor publici, a ofițerilor trimiși în „zonă”, a intelectualilor de îndepărtată provincie, cu atmosfera tensiunilor de la frontiera cu rușii, apoi a invadării, a refugiului unora și a rămânerii altora sub ocupație, totul înfățișat cu dinamism narativ, în spiritul epicii tradiționale de reconstituire. Spre final, în ultima sută de pagini, se face simțită precipitarea, textul e așternut în grabă, cu rezumări de situații sau repetări asupra cărora se poate crede că romanciera ar fi revenit. Nu a
Un roman postum by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4610_a_5935]
-
putea amorsa convingător (a se citi: cu adevărat convingător) decât în expansiune, adică, ținând seama de dimensiunile operei, în integralitatea ei. Cauza acestei trăsături s-ar afla în natura culturii de la care poetul se revendică (aceea anglo-saxonă) în care modelul narativ și, pe cale de consecință, personist, e precumpănitor. Peste Ocean, lirismul (de filiație franceză) sună revolut. Așa încât, afirmă Lefter, selecția, indiferent de criteriile ei și de buna credință pusă în joc, rămâne, structural, inadecvată: „Formula însăși a culegerii pe care o
Studii introductive (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4622_a_5947]