3,927 matches
-
Chesterton în The man who was Thursday. Entitate ubicuă, care se simte în largul său în miezul acestei montări elaborate, cu zeci de actori în jurul său, Sanders ocupă și amenință, succesiv, pământul, apa și văzduhul. Mania sa robotică este reflexul neîncrederii sale în loialitatea umană. Oscar, robotul miniatural de care nu se desparte niciodată, este superior oamenilor și indispensabil tocmai prin această absență a scrupulului moral. Misiunile ucigașe sunt duse la capăt cu o exactitate mecanică. Bizar și vizionar, Sanders dă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Cele trei comunități care trăiesc în acest colț de eden promis pelerinilor (triburile indiene, drept-credincioșii ipocriți din New Canaan și familia tulbure și pătimașă a femeii însemnate cu fierul roșu) sunt unite într-o relație în care se strecoară violența, neîncrederea și incomunicabilitatea. Nimic paradisiac în acest univers care se mișcă sub impactul forțelor tectonice ale instinctului. Gestul care va fi punctul de plecare al furiei elementare ce distruge și însângerează este violul. Patima iese la suprafață, iar din acest viol
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
nu se vor supăra că abuzasem de încrederea lor. Mă prostisem, da, ăsta era cuvântul, ca să mai treacă timpul. Domnul Andrei își încrețise pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrînite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ce spun"". "El știe într-adevăr ce spune, adăuga Tarrou. El judecă la adevărata lor valoare contradicțiile locuitorilor Oranului care, în timp ce simt profund nevoia căldurii umane care să-i apropie, nu pot totuși să i se lase în voie din pricina neîncrederii care îi îndepărtează pe unii de alții. Se știe prea bine că nu poți să ai încredere în vecin, că el e în stare să-ți dea ciuma fără să știi și să profite de delăsarea ta ca să te infecteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se scarpine, vărsându-și mânia sau mărturisindu-și spaima când găseau o ureche binevoitoare să-i asculte. Dar începând din momentul în care tabăra fusese suprapopulată, se găsiseră din ce în ce mai puține urechi binevoitoare. Nu le mai rămânea așadar decât tăcerea și neîncrederea. Exista într-adevăr un fel de neîncredere care cădea din cerul cenușiu, luminos totuși, peste tabăra roșie. Da, toți aveau un aer de neîncredere. Din moment ce fuseseră despărțiți de ceilalți, asta nu era fără justificare și aveau înfățișarea celor care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
-și spaima când găseau o ureche binevoitoare să-i asculte. Dar începând din momentul în care tabăra fusese suprapopulată, se găsiseră din ce în ce mai puține urechi binevoitoare. Nu le mai rămânea așadar decât tăcerea și neîncrederea. Exista într-adevăr un fel de neîncredere care cădea din cerul cenușiu, luminos totuși, peste tabăra roșie. Da, toți aveau un aer de neîncredere. Din moment ce fuseseră despărțiți de ceilalți, asta nu era fără justificare și aveau înfățișarea celor care își caută justificările și care se tem. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fusese suprapopulată, se găsiseră din ce în ce mai puține urechi binevoitoare. Nu le mai rămânea așadar decât tăcerea și neîncrederea. Exista într-adevăr un fel de neîncredere care cădea din cerul cenușiu, luminos totuși, peste tabăra roșie. Da, toți aveau un aer de neîncredere. Din moment ce fuseseră despărțiți de ceilalți, asta nu era fără justificare și aveau înfățișarea celor care își caută justificările și care se tem. Fiecare dintre cei la care Tarrou se uita avea o privire lipsită de preocupări, toți aveau aerul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
constate, după știrile radioului, că ruptura se mărea, și că, în sfârșit, se va putea răsufla. Era încă doar o ușurare total negativă și care nu se manifesta pe față. Dar în timp ce înainte nu s-ar fi aflat, fără oarecare neîncredere, că plecase un tren sau că sosise un vapor, sau că va fi din nou autorizată circulația automobilelor, anunțul acestor evenimente la mijlocul lui ianuarie n-ar fi provocat, dimpotrivă, nici o surpriză. Era puțin lucru, fără îndoială. Dar această ușoară nuanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
colhoznic. În visul meu coșmar revedeam tovarăși cu șepci și înfățișări specifice comisarilor impuși care dirijau totul... Vedeam oameni ce erau entuziasmați de noua putere, în timp ce eu mimam doar că aș fi de partea lor. Unii indivizi mă priveau cu neîncredere, mă suspectau permanent, pomenindu-mi despre anumite încălcări ale liniei politice adoptate... Vezi, îmi spunea cineva, ai fost în războiul criminal împotriva U.R.S.S., te ai întors de acolo cu păreri dușmănoase privind viața fericită a colhoznicilor sovietici. În repetate
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
la lumină unele neadevăruri pe post de adevăr. La mine, ficțiunea are un rol foarte redus, dar am dat prioritate adevărului-adevărat, trăit de mine și de persoanele pe care le evoc, cât mai autentic. Colegii, cu acel spirit critic, manifestă neîncredere încă, dar n-am ce le face. E dreptul lor să creadă sau să nu creadă în autenticitatea faptelor de viață pe care le reliefez. Eu le repet încă punctul meu de vedere, ca cel ce-mi caracterizează sinceritatea celor
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
spre mașină. —Uri, Uri, ce s-a întâmplat? Urcă mai repede în mașină. Uri îi spuse că pe când era în armată ieșea cu o fată al cărei frate plecase în India cu fiul lui Baruch Kishon. Văzând figura plină de neîncredere a lui Maggie zâmbi doar și zise: —Israelul e o țară mică. După câteva telefoane făcu rost de numărul lui Eyal Kishon. Uri fu nevoit să țipe în telefon: Eyal era într-un club. Uri încercă să-i explice situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nou în postul de adjunct i-a surprins pe cei de la Washington; era o rămășiță a vechii administrații. Presa căzuse de acord asupra faptului că se afla acolo ca să-l țină de mână pe noul secretar, un vot clar de neîncredere din partea președintelui pentru cel ales chiar de el în funcția principală. Dar pe Maggie n-o interesau deloc aceste lucruri. Mai lucrase cu Sanchez de două ori înainte și ajunsese să îl respecte și, ceea ce era și mai rar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
întindă mâinile și să-l strângă de gât până când și-ar fi dat ultima suflare. Voia să-i iasă acid prin pori, până nu mai rămânea nimc din el. Dar sentimentele astea refuzau să se arate. Erau toate depășite de neîncrederea pură, de consternarea ei la vederea acestui bărbat aici. Toate sentimentele erau copleșite de confuzia ei, care era totală. —Ce Dumnezeu faci? fu tot ce reuși să spună. Să nu ne grăbim, Maggie. Pentru început, vreau să știu unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ofensă pe Maggie mult mai puțin decât o fermecă pe fata cu părul prins în coadă, asta dacă deschiderea subită a lacătelor și a porții care scârțâia erau un indiciu suficient. Pe când erau conduși înăuntru paznicul dădu din cap cu neîncrederea specifică postului său, femeia arătă către ceasul ei ca și cum ar fi vrut să spună „doar cinci minute“, iar Maggie îl privi uluită pe Uri. — Ofițer de relații cu mass-media, spuse Uri. I-am spus că ne-am întâlnit în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fără să lase deoparte nici un cuvânt. — Cine a comis atrocitățile astea? a Întrebat mătușa Cevriye, ca și cum s-ar fi adresat unei clase de elevi indisciplinați. Mătușa Banu s-a alăturat soră-sii, deși reacția ei era mai curând Înclinată spre neîncredere decât spre mânie. Cu ochii larg deschiși, a tras de capetele eșarfei de pe cap, așa cum făcea Întotdeauna când era stresată, și apoi a Înălțat o rugăciune, așa cum făcea Întotdeauna când vedea că trasul de capetele eșarfei nu ajuta la nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
avea să-l caute. Savurând scurta reapariție a soarelui din spatele norilor groși, a rămas tăcută un timp care păru foarte lung. Apoi a murmurat: — Istoria te fascinează. — Pe tine nu? a tărăgănat Armanoush cuvintele, vocea ei exprimând În același timp neîncredere și dispreț. — Care e rostul ei? a răspuns scurt Asya. De ce ar trebui să știu ceva despre trecut? Amintirile sunt o povară prea mare. Armanoush a Întors capul, iar privirea i s-a oprit fără voie asupra adolescenților. Îngustându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
părinților dependenți de fumat să devină la rândul lor fumători e de trei ori mai mare. Mătușa Zeliha Își face griji În privința stării Asyei, Însă e destul de Înțeleaptă ca să-și dea seama că dacă intervine prea mult, dând semne de neîncredere, nu va obține decât o reacție de recul. Îi e greu să se prefacă că nu e Îngrijorată, la fel cum Îi e greu să-și audă propriul copil spunându-i „mătușă“. O ucide. Cu toate astea, Încă e convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
povestesc totul când am să mă-ntorc. Taică-meu crede că sunt În Arizona cu mama, iar maică-mea crede că sunt la San Francisco cu tata. Adică asta credea până ieri. Asya s-a holbat la Armanoush cu o neîncredere care s-a risipit În curând, fiind Înlocuită de ceva mai apropiat de venerație. Poate că Armanoush nu era fata imaculată și manierată care-și Închipuise Asya că era. Poate că undeva În universul ei luminos era loc și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ceea ce ochiul oamenilor vedea Într-o bucată de plumb fumuriu nu putea fi redus la forma care se ivea acolo. Dacă priveai Îndelung și cu destulă credință, puteai să dai chiar și peste un inorog roșu. Însă În ciuda vechii ei neîncrederi, acum că Petite-Ma Își amintise procedura acelei practici, Asya nu intenționa să se opună. Afecțiunea ei pentru Petite-Ma era prea profundă pentru a refuza oferta. — Bine. A ridicat din umeri. Era, de asemenea, convinsă că bătrâna va uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
punctul de a Înțelege ceva și dădeam Înapoi, speriat de propriile mele descoperiri. Faptul că voiam să fac filme nu-l stimula prea tare. Faptul că eram Însurat cu Tina, nici atît. Tot ce tata Încuviința, doctorului Zscharnack Îi trezea neîncrederea. Îi povesteam scenariile mele și nu se jena să-mi spună: „E un mod de a Încerca s-o scoți la capăt, dar nimic nu arată că asta ar fi calea cea mai nimerită“. Un mod de a Încerca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
în unele momente căldura apropierii sufletești, a privirii, a înțelegerii este o certitudine între noi și de ce în alte momente pur și simplu nu avem ce să ne spunem, acel “scurt circuit electrizant” lipsește, întîlnesc răceală și distanță la ea, neîncredere și lipsă de entuziasm... și atunci “îmi iau jucăriile și plec”, cum s-ar spune, mă îndepărtez și eu, gîndindu-mă că nu găsesc la ea ceea ce îmi trebuie, că nu e ea cea de care am nevoie, că e mai
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Unde l-ați găsit? ă Era băgat între paginile uneia din cărțile pe care le-ai amanetat. Virginski fu cuprins de un râs hârâitor. ă Să înțeleg că nu dumneata l-ai pus acolo? spuse Porfiri, cu o notă de neîncredere în voce. Virkinski dădu din cap. ă și atunci cum de a ajuns acolo? Ai vreo idee? ă Cred că Goriancikov l-a pus acolo. ă De ce ar face una ca asta? De ce l-ar pune într-un din cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
răutate distructivă, obiectele din portețelan, alamă sau lemn scump păreau acum confecționate direct din materialul cel mai brut al disperării. Porfiri îl recunoscu pe bărbatul de după tejghea și era sigur că și el fusese recunoscut, fiindcă acesta îl privea cu neîncredere. Porfiri puse mâna pe Salitov. ă Te rog, Ilia Petrovici, permite-mi mie să-i vorbesc, spuse el șoptit. Salitov se trase înapoi de sub atingerea sa. ă Ce mai contează? spuse el nervos. Porfiri trecu pe lângă Salitov, până la tejghea. Cămătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
imitație. Doar rochia e Într-adevăr de designer, dar am cumpărat-o de la un magazin de ocazii cu 20 de dolari. La lumina zilei se vede că dantela e destul de uzată. — Serios? Femeia cu părul negru clătină din cap a neîncredere. Dar cizmele? Seamănă cu ale mele. Sunt de la Prada. Reducere de la 599 de dolari la 299 de dolari. Dar ale tale sunt mai drăguțe. Kitty râse. — Sunt de la Payless 1. 19,99 dolari. Astăzi le-am cumpărat. Draga mea, par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
chiar conta. Supraviețuirea În America Însemnase atâta vreme, cel puțin pentru ea, să-și țină gura și să se integreze. Făcea parte dintr-o primă generație de imigranți dintr-o fostă țară comunistă, cvasinecunoscută. De cele mai multe ori oamenii priveau cu neîncredere ideile ei, ridicau din sprânceană, le considerau lipsite de valoare. Se uită după Antonio, colegul ei de cameră, dar nu era acasă. Sună telefonul. Era Ken. Ken Eric, reporter de investigații la New York Times. Mentor și prieten totodată. — Bună, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]