2,311 matches
-
e greu când ciorile zboară jos, croncănind. Cine a mai pomenit zăpadă în Săptămâna Mare ? Petrache rămăsese pe gânduri. — Da’ corbi ai văzut ? întrebă. — Corbi ? Adicătelea cum, corbi ? — Adică ciori, da’ mai mari. Așa, cât niște rațe negre. Din privirea nedumerită a cumătrului, Petrache înțelese că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel. Dar nu umblă în stoluri, ca ciorile. Vine doar câte unul, de parcă îl cheamă cineva. Și nici nu-i e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așeză pe creștetul cavalerului. Întinse aripile, căutându-și echilibrul, țopăi, alunecând cu ghearele, apoi rămase cu ciocul întredeschis și capul într-o parte, ca o prelungire a statuii. Petrache o ușui din vârful buzelor, dar pasărea îl privi pe jumătate nedumerită, pe jumătate înveselită. Atunci primele raze ajunseră pe creneluri și pătrunseră în atriu. Înainte de a trece dincolo de ziduri, cocoțate pe sulițele începutului de amiază, razele soarelui înconjurau creștetul cavalerului de bronz cu un nimb de lumină. Pe care corbul și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cad peste noi ? râse. Ca perele coapte... El o mângâie pe obraz și-și strecură mâinile pe sub basma, să caute rădăcina șuvițelor. Ea își deznodă basmaua și lăsă părul să-i cadă pe umeri. Apoi îl privi din nou, brusc nedumerită și serioasă. Când buzele li se atinseră, închiseră ochii. Rămaseră așa, furându-și îndelung unul altuia respirația. Dintr-o dată, bărbatul o strânse în brațe și începu s-o sărute mai apăsat, buzele li se îmbucătățiră unele într-altele, de parcă strigau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai fie decât asta“, adăugase, scoțând moneda de argint și arătându-i-o pe amândouă fețele, ca și cum voia să-i reamintească de cele două fețe ale destinului. Apoi îi făcuse semn să se apropie : „Arată-mi ceasul !“. Cosmina întinsese brațul, nedumerită. „Frumos“, constatase. „Cumpără-ți altul !“ Absurdul mergea înainte. Oricum, în lumea absurdului, plus infinit e un număr ca oricare. „Aici“, o lămurise Pantelimon, „singura măsură a timpului e intervalul dintre două bătăi ale inimii. Intri în timp măsurând bătăile inimii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trebuie. — Materia determină spiritul. — E un fel de-a spune, încuviință Vocea, că biografia determină autobiografia. — Mai trebuie totuși ceva... — Bănuiam. Am chemat celelalte voci. Le-am ascultat. — Dă-mi peticul de hârtie, îi ceru Iacob. Netezi foaia și citi nedumerit : — Ionuț Penescu... E și ăsta un fel de dragon ? — Era cât pe ce să fie... Un sinucigaș de duminică, ceva în felul personajului lui Dostoievski. Puțin diferit, e drept... — Mă surprinzi tot mai mult ! Acum citim Dostoievski ? — L-am citit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
albă pe care o îmbrăca doar ca să se pieptene în fața oglinzii și să se întindă în pat, lăsând copiii să-i pună un mănunchi de flori între mâinile împreunate și s-o privegheze. Melania era acum un copil, îl privea nedumerită, împingea leagănul, crezând că legănatul va face să-i crească brațele și picioarele. Îl privea ca pe o jucărie, deși i se spusese că e mai mult de-atât. Atunci când tunelul se deschise și-l înghiți, văzu privirea Melaniei, ochii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
crezând că legănatul va face să-i crească brațele și picioarele. Îl privea ca pe o jucărie, deși i se spusese că e mai mult de-atât. Atunci când tunelul se deschise și-l înghiți, văzu privirea Melaniei, ochii ei rotunzi, nedumeriți, de copil, și strigătul lui se stinse în întunericul uscat. Nu mai voia să se întoarcă acolo, între pereții strânși, la strigătul de durere al mamei lui, încercând să-și apere pântecul pe care piciorul vocii înfricoșătoare îl lovea. Apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în fiecare zi e duminică. Important e să nu plouă și să nu fie prea frig. Isaia trase o dușcă și oftă. — În fiecare zi de duminică Iisus moare pentru noi pe altar. Se făcu tăcere și toți îl priviră nedumeriți. Atâta tăcere, încât se auzeau măruntaiele gunoaielor, desfăcându-se, și buzele celor doi puști sugând din punga de aurolac. Ceea ce îi aminti lui Calu că el e șeful. — Puțică ! strigă. Ia fă-te-ncoa’ ! Cei doi flăcăi se înfățișară, ținând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la o adică... Jocul celor o sută de frunze Când deschidea ochii, lumea arăta altfel și purta un alt nume. De astă dată spuse : — Oblicel. Maestrul păpușilor privi câteva clipe jucăria, apoi o îndreptă. — Și acum ? — Tot Oblicel. Maestrul suci, nedumerit, păpușa. Brațele ei moi se mișcară, dezarticulat, după trupul care i se răsturnase. — Dacă te iei după ele, spuse Tili, liniile sunt drepte. Dacă se iau ele după tine, liniile sunt piezișe. Și tu ai făcut la fel, fără să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Lasă cum ești pentru alții, spuse Tili, mirându-se de conturul palid al chipului ei, încadrat de șuvițele negre și ondulate. Eu nu ți-am spus cum te cheamă alții, eu ți-am spus cine ești. Magdalena. Fata îl privi nedumerită, rămasă la jumătatea drumului cu sticla de apă pentru flori. Tili îi luă mâna în care ținea sticla și, apăsându-și degetele peste ale ei, înclină sticla încet, cât să se prelingă un firicel de apă. Apoi puse ghiveciul la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
câte doi îngeri. Mi-a venit să plâng. Jenică părea pregătit pentru orice. Răscoli pe pupitru și găsi o carte ferfenițită pe care o deschise. Bătu cu degetul în dreptul câtorva rânduri întortocheate. — Asta e cartea viselor, spuse, în fața privirilor ei nedumerite. Adună toată înțelepciunea lumii, de la egipteni și tibetani până azi. — Și ce zice ? făcu femeia ochii mari. — Uite ce zice : îngeri dacă visezi, de rele trebuie să te ferești. Cum ar veni, o presimțire rea. Legată de cifrele alea, adică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ridică în chip socratic arătătorul. — Știți de ce masculii celorlalte specii se împerechează doar din când în când, cum le vine vremea, în timp ce bărbaților le stă tot timpul gândul la regulat ? Privi triumfător spre ceilalți, dar nu-i răspunseră decât priviri nedumerite. Totul, continuă Maca, folosind retorica lucrurilor definitive, e o chestiune de apăsare. Pișatul în aer liber te descătușează, te despovărează. Altminteri, frustrările se îndeasă și se preschimbă în obsesii sexuale. Asta ne și împiedică să înțelegem femeia. Tăcură, ținându-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
blocată undeva, pe firul poveștii. Ea și le știa pe ale ei. Și n-ai zis nimica... șopti, răvășită. Ne-am promis unul altuia să nu spunem... Da’ acuma oricum o să se știe, s-au deschis arhivele... Și în fața tăcerii nedumerite a maică-sii, care făcea cât o întrebare : Arhivele Securității... E un dosar de urmărire pe numele lui Luca, se duce Tili mâine-dimineață să-l citească... Are programare... Tili e cel mai deștept dintre noi, el știe cum să caute
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un sunet ca de gargară. Trânti halbele pe masă, fără să-i pese că spuma făcea cercuri umede pe mușama. — Auzi, spuse Maca, ia du-te înapoi, închide bine ușa, numără până la trei și intră din nou. Namila îl privi nedumerită. Maca făcu semn spre ușă, desenând cu degetul un cerc în aer. Gargara cu mușețel se porni iar, semn că ceva se legase în mintea molohului. Ieși, mai degrabă îmbrâncit, dar fără să se supere. Maca ridică privirile în tavan
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Maca. Doar ne-a citit de atâtea ori. Mai ceva ca un om mare... Coropciuc arătă spre cartea pe care fetița o lăsase pe scaun. Era groasă, cu coperți zdrențuite. Jenică o deschise și o răsfoi. Ridică privirile spre ceilalți, nedumerit. — E o carte de bucate ! spuse, fără să-și creadă ochilor, și de aceea le-o întinse și lor. Am văzut eu că nu prea întoarce paginile, spuse Tili. — Poate să-și spună poveștile și dacă ține o furculiță în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
le citește, le aude. E tot un fel de a citi. — Și ale cui sunt vocile ? — În lume nu există un singur mag, spuse Coropciuc. — Ce vrei să spui ? întrebă Maca, privind apoi către Tili, căci el nu părea la fel de nedumerit. Coropciuc ieși de după tejghea, cu o hârtie și un creion. Întoarse scaunul pe care procurorul îl pusese cu speteaza spre ei și se așeză. Trase câteva linii și apoi le arătă foaia. Pe vremuri, fiecare făcuse portretul Magului frunzelor. Cel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obrazul vesel către planta ofilită și întinse palmele, de parcă ar fi vrut să o mângâie. Jenică văzu, mirat, câțiva lujeri înverziți și se întrebă dacă fuseseră și înainte acolo. Nu vă grăbiți, spuse străinul, prinzându-i, cu coada ochiului, privirea nedumerită. Cu cifrele nu-i de glumit. Jenică simți că nu mai are scăpare. Lăsă jos creionul și se aplecă spre ferestruică. — Tocmai am terminat. ăștia de la centru cer tot felul de situații, de parcă lumea ar putea arăta altfel de cum este
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
blocului. Dispariția lui nu domoli răcnetele. Bărbatul de la parter i se așeză alături, cu pisica neagră pe umăr. — Băga-ți-aș o grenadă-n cur, spuse, pe un ton bine voitor, ca și cum i-ar fi dat binețe. Maca se întoarse, nedumerit. — Ce vrei să spui cu asta ? Bărbatul arătă cu capul spre scara blocului. — Și vede-te-aș tapet pe pereți cu cucurigu’ tău cu tot, răspunse omul, cu aceeași împăcare în glas. — Aha... încercă să se dumirească Maca, reîntorcându-se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cuvinte sau câte vor fi fost, nu-l știa. Era trist și se gândi că ar trebui să-l învețe. De aceea spuse, vorbind singur : — Cel mai mare ucigaș e cuvântul. Omenirea e o uriașă groapă comună. Trecătorii îl priveau nedumeriți. Un tânăr, cu un aer ușor stânjenit, aștepta în ușa atelierului în ale cărui vitrine păpușile ședeau frumos așezate, de parcă așteptau să înceapă spectacolul lumii. Lucrați aici ? îl întrebă tânărul, când îl văzu oprindu-se. — Nu știu dacă „lucrați“ e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
inedit al valorilor. - Oh! Se supăra de-a binelea Maman, care era o bătrînăplină de temperament, dar e un scandal! - Într-adevăr, interveni și Mamy cu un aer decis și jignit, e o mare impertinență. Am să iau informații. Pomponescu, nedumerit, întrebă din ochi despre ce e vorba, așezîndu-se la locul său. Subreta (casa avea o astfel de subalternă în afară de bucătăreasă) îi întinse de pe tava o ceașcă de cafea cu lapte. - Aici este un articol, zise madam Pomponescu-mamă, care spune că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că mă dă afară de lașcoala de Arhitectură, că e șomaj, că sunt bolnav și nu pot lucra etc. Că nu mai pot, în fine, câștiga; pot eu să-mi cumpăr blană? G. Călinescu Doamna Ioanide își asculta soțul absentă, total nedumerită, apoi recidiva: - Sunt totuși unele lucruri necesare! - Pe care, se supăra Ioanide, nu le poți cumpăra fără bani. - Desigur. - Dar de unde bani dacă nu-i ai?Doamna Ioanide făcea o obiecție dezarmantă: - De ce să n-ai bani? - Uite-așa, fiindcă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care pusesem atâta nădejde. Cel puțin dacă aș salva pe fată." - la, Ioanide, să vezi, e aproape agreabilă. - Ce e asta? se deșteptă arhitectul din reveria lui. Daipunci rece la masă? - Pentru durere de cap, Ioanide. - Dar, se scuză arhitectul nedumerit, nu mă doare capul! - N-ai zis tu? Arhitectul era să spună, cu bruschețea lui caracteristică, nu, dar citi atâta contrarietate pe fața Elvirei, încît se răzgândi și nu se mai întrebă ce rost avea tizana. Elvira era singura ființă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a spus un lucru extrem de important, cu toată aparența de rămânere pe loc. Istoria, adică nararea de fapte omenești, se ocupă numai cu "faptele istorice", deci rămâne să ne lămurim ce este un fapt istoric". Atmosfera era încordată, ședeam cam nedumeriți, și unul a afirmat că sunt istorice faptele mai importante. "Ce înseamnă important? a replicat Gavrilcea. Care fapt e mai important, revoluția franceză sau inventarea mașinii de cusut?" "Revoluția franceză", am zis noi. Da, a obiectat Gavrilcea, și asta, dar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Nu arunca școala cu explozibile în aer? - Da' de unde! Nu se aduna decât cu băieții cuminți dinsat, le citea din câte o carte, se jucau potolit. - Deci o imagine inedită: Gavrilcea înțeleptul. Botticellinu pricepu bine cuvintele lui Ioanide, stătu puțin nedumerit. - N-avea manie religioasă, obiceiul de a vorbi deDumnezeu? - N-am observat așa ceva. Copiii, știți, nu prea merg labiserică. Nu l-am auzit niciodată vorbind de asta, nici atunci, nici mai târziu. Acum mai în urmă văd că spune de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
neglijent, uita să le reclame, În timp ce clienții nu-i mai aduceau aminte. . - N-am această impresie, răspunse Ioanide, parcă îmi maiești dator. . - Ferească Sfîntul! replică acela. Am avut o deosebită plăcere de a achita restul doamnei Ioanide. Arhitectul îl privi nedumerit și nu obiectă nimic, spre a nu trăda o discordie familială. Abia sosit acasă, chemă pe madam Ioanide și o întrebă dacă era adevărat că primise banii. . - E adevărat, Ioanide, ce găsești anormal? - Este anormal că faci asemenea fapte fără
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]