2,868 matches
-
mi-a zis“, se gîndi el, „că ar trebui să-mi exprim ideile personale. Presupun că aș putea face acest lucru într-o povestire despre cine sînt și de ce m-am hotărît să scriu. Dar aici apare o dificultate“. Deveni neliniștit și începu să dea ture prin cameră. Această stare apărea ori de cîte ori gîndurile îi bîjbîiau în jurul propriei identități. „Ce contează cine sînt?“ întrebă el cu glas tare. „De ce să mă preocupe motivul pentru care am venit aici?“ Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dispuse în jurul unei coloane al cărei capăt se pierdea în cerul întunecat. în ciuda umezelii, un ins stătea pe piedestalul coloanei și vorbea unei mulțimi furioase. Am trecut pe lîngă mulțime și am observat că vorbitorul era un bărbat care zîmbea neliniștit, cu un guler de pastor și o frunte plină de vînătăi. Cuvintele lui erau acoperite de rîsete batjocoritoare. O stradă care pleca din piață era blocată de barăci lungi din lemn legate prin pasarele acoperite. Ferestrele luminate ale acestor barăci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
el. El și cu mine sîntem foarte reci. — Atunci de ce-ai acceptat să vin aici? Doreai atît de mult să fii cald, încît m-am gîndit că poate chiar ești. Ești la fel de rece ca noi toți, și chiar mai neliniștit cînd vine vorba de asta. Presupun că de-aia ești neîndemînatic. Acum se cufundase în coșmar, pe fundul lui, ca pe fundul unui ocean, dar putea respira. — încerci să mă omori, spuse el. — Da, dar n-o să reușesc. Ești îngrozitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-ți spun dacă-mi promiți că vei continua să mănînci. — Bineînțeles c-o să mănînc. — Știi că institutul produce lumină și căldură de pe urma oamenilor care au boala noastră. Ei bine, mîncarea este făcută din oameni cu o altă boală. O urmări neliniștit, temîndu-se să nu izbucnească. Ea îl privi gînditoare și zise: — Oamenii ăștia nu sînt uciși în mod deliberat, nu-i așa? El și-o aminti pe catalizatoare, dar se decise să nu o pomenească. — Nu, dar personalul nu vindecă atîția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
autoritățile să-l trateze cu îngăduință. Dar tot timpul simțea vîlvătaia palidă a blondei, undeva în spatele lui, în stînga. Scăpă de două ori o carte ca pretext să se uite la ea în timp ce-o ridica. Părea o fată neliniștită și vioaie, care-și mișca în permanență umerii, își scutura capul și părul, zîmbind și uitîndu-se cînd într-o parte, cînd în alta. Observă cu surprindere că fața ei ovală avea maxilarul proeminent și ușor grosolan. Frumusețea ei provenea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ne cîștigăm pîinea fie prin sudoarea frunții, fie s-o furăm de la vecinul nostru. Oricum ar fi, trăim într-o stare de neliniște, și cu cît sîntem mai inteligenți, cu atît ne simțim mai mult blestemul și devenim tot mai neliniștiți. Tu, Duncan, ești inteligent. Poate c-ai căutat în lume un semn al existenței lui Dumnezeu. Dacă-i așa, nu ai găsit decît dovada absenței lui, sau și mai puțin decît asta, pentru că spiritul care conduce lumea materială e rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un cartier de mijloc, unde locuiau comercianți și mici funcționari, ca tatăl lui. Mai remarcase că fețele lucioase ale celor care lucrau în birouri și acelea aspre ale celor care lucrau în ateliere aveau guri la fel de strînse. Aproape toți păreau neliniștiți, îngîmfați sau aveau expresii de o hotărîre îndîrjită. Asemenea fețe s-ar potrivi discipolilor, care fuseseră aleși din rîndurile muncitorilor și funcționarilor, dar nu i se potriveau lui IIisus. începu să caute fețe armonioase, ale căror guri se închideau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
picta o expresie care nu are nici o șansă de a fi a lui, iar figura asta îl depășea. în cele din urmă, se hotărî să-și imagineze cina așa cum ar vedea-o Iisus din capătul mesei. De fiecare parte, discipolii neliniștiți, plini de speranță, chinuiți de îndoieli, încîntați, flămînzi și sătui în același timp își ițeau capetele și se aplecau să zărească o clipă doar fața celui care-i contempla. Din Iisus se vedeau doar mîinile care se odihneau pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ceramică pe polița șemineului pentru a-mi aminti de asta. De obicei, însă, spunea „De ce?“ sau „Vorbește-mi mai mult despre asta“, iar Thaw nu simțea nici o emoție față de el. îi plăceau vizitele astea, dar se întorcea în salon ușor neliniștit și stors, ca un actor al cărui joc nu fusese nici aplaudat, nici huiduit. Cînd fu în stare să meargă, își prelungi întoarcerea prin curtea spitalului. Pavilioanele lungi și joase din cărămidă roșie se aflau pe pantele unui deal aerisit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
voce. Lanark se duse după tablou și descoperi un bărbat solid, rezemat de o grămadă de perne, pe un pat jos. Fața, înconjurată de păr nepieptănat, care stătea zburlit în aripioare și coarne, era statuară și nobilă, în afară de o expresie neliniștită, oarecum lașă. Peste bluza de pijama purta un jerseu din lînă, ambele erau murdare, iar peste pledul care-i acoperea genunchii zăceau cărți și hîrtii, iar în mînă ținea un stilou. Privindu-l oarecum șiret, pieziș pe Lanark, îi indică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
visători. A o lua cu brutalitate din casta ei locuință și a o da pe mâna oficialilor este tot atâta ca și cum ai tîrî o vergină în saturnalele curtizanilor. Altă consecință este: de a reprezinta poporul român ca un popor revoluționar, neliniștit, care se uită necontenit peste hotarele vecinilor săi și nu aspiră decât la răsturnări și la anexiuni, pe când în adevăr acel popor pacinic n-are alte aspirațiuni în afară decât a păstra ce are și înăuntru de a fi ceva
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ca pe-o logodnică mistică sau ca pe-o zeiță. Iar acum, lângă Cedric, privind fascinată vitrina medicală de vizavi, ocultată din când în când de trăsurele trase de catâri ce-și scoteau prin pălăriile de fetru urechi lungi și neliniștite, de limuzine de culoarea lămâii și chiar, o dată, de un dric gol, cu ferestre strălucitoare și sculpturi flamboyante în abanos, Cecilia o aștepta răbdător pe mătușa ei, care nu mai ieșea pe ușa de sticlă. În cele din urmă, monstruoasa
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
posibilă. Ca un por accidental în fildeșul tare care-ți înconjoară cisterna interioară de lumină vie, un por întortocheat ca o galerie de cari, se poate deschide deodată privirii tale un tunel luminat de focul nemuritor dinăuntru, pe când te rotești neliniștit, în vise și viziuni, dând roată și roată Enigmei. Dar ce poți cuprinde din ea dacă, alunecând prin tunel cu o viteză teribilă, îți simți ochii carbonizați și urechile zgârcite în flacără, limba lichefiată și clocotitoare, pielea scorțoșată ca pielea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Ce locuri copleșitoare, și câtă credință trebuie să fi avut în părinții mei ca să nu mă smulg din mâinile lor și să n-o iau la fugă urlând de groază, cu luna răsărită enormă deasupra mea și urmărit de ochii neliniștiți ai statuilor! Abia când am ajuns acasă, și nici atunci, de fapt abia seara, când a sosit și tata, am aflat, din frânturi din discuția lor purtată pe deasupra farfuriilor de ciorbă, ce se petrecuse în adîn-cul clădirii celei roșii, cum
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lui goale, și a stat așa două zile-n șir, cu un fel de zîmbetîn colțul gurii, pe când eu, mic bufon al reginei, nu mai știam ce să fac și ce să spun ca s-o urnesc din visătoria ei neliniștită. A treia zi, pe când mama tocmai își scotea, tăindu-l cu foarfecă, bandajul, care se lipise de rană și ieșea cu tot cu crusta de sînge-nchegat, așa că mici stropi purpurii, pe care ea îi lingea pe măsură ce apăreau, mai țâșneau din carnea degetelor
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
a menajeriei, de la intrare spre dreapta, erau caii, care nu-i plăceau prea mult, dar după care Luci era înnebunit. El îi târâse pe toți către grajduri, unde caii, ca-ntotdeauna la ora mesei marilor animale de pradă, se agitau neliniștiți. Erau câțiva ponei cu coame lungi, împletite cu panglicuțe, un unicorn și mai mulți cai mari și puternici, cu chișițe fine și ochi catifelați. La drept vorbind, singurul interesant era unicornul, altfel făcut decât caii și al cărui corn din
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
îl străbătea, adîncin-du-se-n lumea aceea de ambră și aur topit. Clădiri mute, fragile, străvezii, cu fațadele încărcate de statui ciobindu-se-n înserare. Ruine melancolice îndurînd căderea definitivă a nopții. Și marea-n fundal, și norii deasupra, într-un impasto neliniștit. Și sub tablou, prinsă-n grosimea ramei, o plăcuță de alamă cu luciul pierdut, pe care era gravat un nume: Desiderio Monsu. De unde știuse el peisajele carstice din adâncul somnului meu? Cum le pictase el acum patru sute de ani, cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
e băiat bun", cum îi tot zicea soră-sa, erau toată viața ei de regină-n exil?! care nu-și mai amintește nimic din strălucirea unui trecut confundat de-acuma cu visul. Căci vis, fără-ndoială, construcție a minții ei neliniștite, fusese dulceața corpului gol al Mioarei Mironescu, sânii ei grei și rotunzi, coastele de faux-maigre, crupa voluptuoasă-a femeii care-o dorise și o-mbrățișase în micul apartament din pasajul Maccî, și tot vis fusese rătăcirea ei, de mână cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cuprins de un mare dor de eternitate. Minuscul sub cerul învolburat, se ridică în picioare și rămase nemișcat timp de vreo jumătate de ceas, cu privirile îndreptate spre crucea bolții, fără să clipească măcar din pleoape, fără să audă scheunatul neliniștit al câinelui, cu fața luminată și-ntunecată de curgerea domoală a norilor. Întorcîndu-se în singurătatea țiuitoare a iazului, își îmbrățișa prietenul îmblănit și mai privi o dată către salcie, care-și plecase nuielele atât de mult, încît capetele le erau prinse
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
era însoțit de priviri mai mult decât grăitoare pe care le arunca insistent nevestei lui. Fu nevoit să aștepte destul de mult până când Balamber se hotărî să-i spună adevăratul motiv al vizitei - sau, mai degrabă, invaziei - sale neașteptate. Se întreba, neliniștit, dacă nu cumva nu stârnise, în ultimele săptămâni, furia acelor suflete pline de răutate, dar, oricât și-ar fi scotocit prin amintiri, nu reușea să găsească nimic să-și reproșeze. După lunile lungi de iarnă, le dusese tributul la ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sale. De altfel, mărturia ei e singura pe care o avem. Sebastianus se hotărî. — Nu. Te înșeli. Nu va fi singura. Eu o aduc cu mine pe cea hotărâtoare și știu cine e asasinul. Alpinianus, ridicând din sprâncene, îl întrebă neliniștit: — Cum? Ce spui? Din toate părțile se ridica un vălmășag de glasuri, în mijlocul căruia nu era lesne să te înțelegi unul cu celălalt. Ca să se poată auzi, Sebastianus fu nevoit să-și apropie puțin calul de cel al interlocutorului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el, înțelese că trebuia să încheie micul său dialog cu episcopul. îl salută pe acesta din urmă, însă el îi reținu brațul cu o mână nervoasă. Fixându-l cu ascuțimea privirii sale de culoarea cerului, îi spuse pe un ton neliniștit: — Ravena trebuie să ne vină în ajutor, Legatule; dacă burgunzii se vor preda lui Atila, viețile a mii de creștini vor fi în primejdie. Sebastianus îl asigură: — Nu te teme, Etius nu intenționează să vă abandoneze. O clipă mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plină de spaimă. Capetele rase ale câtorva dintre ei se mișcară abia simțit. Cu un gest instinctiv, cei ce se găseau cu fața spre ușă căutară să ridice ochi spre ea, pe când cei care stăteau cu spatele strecurară priviri furișe, neliniștite. Disciplina riguroasă pe care le-o impunea regola îi țintui, însă, cu genunchii pe dalele străbătute de mii de crăpături ale pardoselii și luminate nemilos de soarele filtrat prin mica fereastră, care le scotea în evidență fiecare zgârietură, fiecare adâncitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fusese încă lămurit; însă Balamber se întrebă dacă nu cumva - întrucât luptase în armată și avusese, cu siguranță, contact cu mercenarii huni - bătrânul călugăr nu era în măsură să-i înțeleagă dialectul; într-adevăr, sprâncenele lui Canzianus se încruntau deja, neliniștite, prevestind un protest energic. Ei și: cu atât mai rău! — Femeile lăsați-le în pace! Pe toate! Am vorbit limpede? Luați, în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă muncile din tabără și să încarce carele și duceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se întoarce pe jos ori pe cai de tracțiune de care făcuseră rost în timpul campaniilor, cu perspectiva deprimantă de a se expune la sosire batjocurii tovarășilor aflați sub comanda altor conducători. Așadar, iată-l pe drumul spre miazănoapte, cu sufletul neliniștit și cu multe păreri de rău, una mai vie decât cealaltă, de vreme ce fiecare pas al calului îl îndepărta de femeia care în tot acest timp fusese pentru el un miraj constant și irezistibil. Da, asta era cel mai rău. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]