2,429 matches
-
Piso în palmă. Velleius Paterculus se învăpăiază în obraji. Derutat de atac, Vinicius caută sprijin pe lângă Vipsania și Agrippina. — Unchiul lui, senatorul Capiton, a stat alături de tatăl vos tru, Marcus Agrippa, când s-a votat moartea lui Cassius. Agrippina tace nepăsătoare, însă Vipsania se îmbujorează de plăcere. Observă că tânărul nu îndrăznește să stea jos și o împinge un pic pe soră-sa ca să-i facă loc lângă ele. Consideră apoi că atât prezentările, cât și împunsăturile s-au terminat, așa că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și cuceritorii Universului cum stau suspendați într-o mașinărie șubredă și aplaudă frenetic pericolul pe care-l înfruntă. — Nu poate fi chiar atât de periculos, murmură tânărul. Se vede însă că e îngrijorat de-a binelea. Cu un aer fals nepăsător, Rufus îl liniștește: Dacă ești temerar, n-ai de ce să te temi. Nu mă tem de moarte! protestează germanul jignit. — Da’ să rămâi schilod, fără picioare sau fără mâini, asta te spe rie, nu? — Nu mi-ar plăcea să pier
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aibă peste un passus și jumătate. Uite că nici n-are nevoie să se suie pe ceva ca să vadă afară! — De ce i-o da împăratul o sabie și comandantului cohortelor pretoriene? comentează indispus Pusio. — Cui? Lui Seius Strabo? face Rufus nepăsător. Nu-l interesează. Călărețul fornăie precipitat, apoi se lasă în jos, atent să nu se lovească de tavan. — Ar putea fi periculos, murmură îngrijorat. Oi avea și eu accentul ăsta caraghios? cugetă amuzat evreul. Mai degrabă nu. Greaca și latina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bot, se răstește Rufus la el. Nu te gândești la sărmana femeie că-și termină zilele în surghiun, la Alexandria? — Nu e treaba mea, replică gladiatorul. Ea trebuia să se gândească. Eu am ciugulit doar ce mi se oferea. Ridică nepăsător din umeri. — Am trăit bine. De ce să fi făcut economie? — Bani albi pentru zile negre, mă, tolomacule! Pusio încuviințează și el cu gravitate. Când or veni vremuri grele pentru mine, replică vesel Gany medes, sper să nu mai zăbovesc mult
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e atât de frică de sabie? De ce nu e gata să moară un pic mai voios? — Ajunge cu vorbăria! se înfurie Rufus. Treceți la treabă! — Cel ce a ucis e pus în fața altuia pentru a fi ucis și el, continuă nepăsător Ganymedes. — Am zis gata! tună instructorul. — Sfârșitul luptei e întotdeauna moartea, termină flegmatic gladiatorul. Rufus își pierde de-a binelea firea: — Și ce-i cu asta? Mare noutate, n-am ce zice. Se întoarce către nefericit: — Află de la mine că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
câtva mai liniștit. Pune-ți o tunică pe tine, răsună în urmă glasul sever al Agrippinei. E indecent să umbli așa. Germanicus pleacă ochii și constată că, într adevăr, nu are pe el decât bucata de pânză din jurul coapselor. Ridică nepăsător din umeri și se strecoară afară. Valetul îl așteaptă cu o cămașă subțire de in gata pregătită. Și-o trage iute pe cap. Refuză însă tunica pe care i-o prezintă: — Nu asta, Tigellin, e prea fină. Se vede pe sub
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de mult a jignit-o când i-a spus că zeii nu prea și bat capul cu viața oamenilor și că n-o să coboare aievea niciodată pe pământ. Flutură din gene ca să alunge o lacrimă fugară. Nemuritorii preferă să rămână nepăsători în lumea lor cerească, fără să se sinchisească de durerile noastre... Cată apoi mânios la Agrippa. Ce-a mai venit și ăsta să-l agaseze cu nimicuri, când are și așa destule probleme? Îi citește însă îngrijo rarea pe față
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unica răscumpărare a damnațiunii lui panta rhei și credea că-i treaba Lui, nu și a ei. Și Într-adevăr, Îndată ce perechea se depărtă, el bine instruit din vreun manual care-i obtenebrase putința de-a se mai minuna, ea nepăsătoare, inaccesibilă la fiorul infinitului, amândoi fără a fi Înregistrat În propria lor memorie experiența Înfricoșătoare a Întâlnirii aceleia - prima și ultima - cu Unul, cu En-Sof, cu Indicibilul. Cum să nu cazi În genunchi dinaintea altarului certitudinii? Eu priveam cu reculegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Începeam s-o găsesc imundă, de organe genitale Diesel, de vaginuri cu turbină, de gâtlejuri anorganice care la vremea lor au eructat - și poate chiar În noaptea aceea aveau să eructeze din nou - flăcări, vapori, șuierături sau aveau să zbârnâie nepăsătoare ca niște zmee, să țârâie ca greierii, printre arătările acelea scheletice cu o pură funcționalitate abstractă, automate capabile să strivească, să reteze, să mute din loc, să rupă, să facă bucăți, să accelereze, să Împiedice, că Înghită cu pocnete, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de acea brutală și indiscretă paradă ostentativă de cunoștințe pe care le credeam discrete și Înmormântate. Voiam să-l Întreb de unde știa, dar mi-a fost frică s-o fac. M-am mulțumit să-i spun pe un ton indiferent, nepăsător: „A, o poveste veche, o și uitasem. Dar apropo, de ce ați zis «apropo»”? „Am zis «apropo»? A, da, sigur, mi s-a părut că găsise ceva Într-un subteran...” „De unde știți?” „Nu știu. Nu-mi amintesc cine mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
osul și mușchiul din piciorul dumneavoastră, despre care spuneți că doare, pentru că vă suportă greutatea? Asta pentru că nimeni nu crede că pe scaun Îl poate durea. Dacă dumneavoastră veți refuza să credeți că vă doare piciorul, atunci veți fi la fel de nepăsător față de el cum sînteți față de lemn. Nu știați asta? — Da, zise domnul Mundy supus. — Da, repetă domnul Leonard. Acum să-i dăm drumul. Duncan stătea nemișcat. Trebuia să stai nemișcat și tăcut În timpul ședinței, dar, mai cu seamă acum, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
aceeași oră. Duncan și domnul Mundy rămîneau la ușă, ca un cuplu bătrîn, urmărind-o cum pleacă. — Nu vrei să te conducă fratele tău pînă la stație? o Întreba domnul Mundy de fiecare dată, iar Duncan răspundea pe un ton nepăsător, Înainte ca ea să spună ceva: — O, n-are nevoie. Nu-i așa, Viv? Dar În seara asta o sărută, de parcă era conștient c-o supărase. — Mulțumesc pentru tunsoare, spuse el domol. Mulțumesc pentru șuncă. Știi, te-am tachinat doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la două-trei străzi de casă. De cîteva minute o luase la pas și conversa cu o fată blondă. Fata, totuși, nu prea reacționa. — Mă mir că poți merge repede pe tocurile astea Înalte, spuse Kay. — Te obișnuiești, cred, răspunse fata nepăsătoare, nu-i mare scofală. Ai fi uimită! Nu se uita la Kay, ci Înainte, pe stradă. Urma să se Întîlnească În cîteva clipe cu o prietenă, spunea ea. Am auzit că-i un exercițiu la fel de bun ca și călăritul, insistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În Întuneric. Vedea mici detalii ciudate și fără legătură: licărirea unui cercel, luciul părului unui bărbat, scînteierea ca de cristal a pietrelor din pavaj. Reggie puse frînă și apăsă pe claxon. Cineva se aventurase pe drum În fața lui și mergea nepăsător Înainte. Își ridică mîinile a neputință. — Nu mă băga În seamă, domnule, nu! Sfinte Cristoase! Urmări figura hoinară cu privirea, părînd dezgustat, dar brusc se schimbă la față. Pășind pe trotuar, probabil că persoana trădase ceva. Reggie Începu să rîdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
capul din cauza zgomotului sau ochii ți-o iau razna din pricina benzii rulante. Fraser se Încruntă. — Nu asta am vrut să spun, zise el. Duncan știa că nu asta dorise să spună, dar dădu din umeri și continuă pe același ton nepăsător. — Munca e ușoară. Nu se deosebește de aceea de a coase pînză și-ți permite să te gîndești la alte lucruri. Îmi place asta. Fraser părea În continuare uluit. — N-ai prefera să faci un lucru mai - cum să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
că el avea dreptate, era mai simplu să ai Încredere În străini... Așa că nu mai adăugă nimic. Întinse mîna spre una dintre prăjituri și Începu s-o sfărîme. Apoi Își Întoarse capul din nou și privi strada. Se uita, așa, nepăsătoare, acum - n-o mai căuta pe Kay, fiind totuși sigură În adîncul inimii că avusese o dată șansa și o ratase. Și chiar Înainte ca privirea să i se calmeze, apăru o figură venind agale pe trotuar dinspre Waterloo Bridge: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În pantalonii necălcați și cămășile peticite. O făceau să pară bună de măritat - Helen nu găsea un cuvînt mai bun. Și se gîndi, disperată, la cîți oameni obișnuiți luaseră Radio Times și Îl deschiseseră la poza Juliei și-și ziseseră nepăsători și admirativ: „Ce femeie frumoasă!“; și-i imagină ca pe o multitudine de degete josnice, frecînd imaginea de pe o monedă, sau ca pe niște păsări certărețe, care ciuguleau din Julia, luînd-o fărîmă cu fărîmă... Se bucurase În secret cînd numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
aruncă pe jos și o acoperi cu pantoful. — Kay este atît de eroică, nu-i așa? zise ea lăsînd fumul să-i iasă pe gură. Tare ca piatra. O spusese În glumă, presupuse Helen, dar tonul ei nu era tocmai nepăsător și se uitase la Helen, după ce o spusese, pe furiș, aproape șmecherește - de parcă o Încerca, cîntărindu-i reacția. Atunci Helen Își aminti ce spusese Mickey despre Julia odată: că dorea să fie admirată, că nu suporta ca altcineva să fie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care au urmat. Fusese șocată de faptul că femeia spusese despre ea că-i un lucru de nimic, asta era tot. La primul atac Încercase să-i ajute pe toți, uneori le dădea bani de la ea. Dar războiul o făcuse nepăsătoare. Începeai, se gîndea ea cu tristețe, prin a-ți imagina c-o să fii un fel de eroină. Isprăveai prin a te gîndi numai la tine. Pentru că undeva, În spatele gîndurilor din după-amiaza aceea, persista Julia. Se gîndea la ea chiar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În mîini. Ce naiba mi-ai făcut, Julia? spuse ea În cele din urmă, Încă tremurînd. Ce-ai făcut? Eu Însămi nu mă recunosc. Îi detestam pe cei care făceau ce mi-ai făcut tu. Credeam că sînt probabil cruzi sau nepăsători sau lași. Dar nu vreau să fiu crudă cu Kay. Și mi se pare c-o fac, pentru că-mi pasă, Îmi pasă mult! Țin prea mult la voi două. Oare e posibil, Julia? Julia nu răspunse. Helen Își ridică privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
așa? Helen se holbă la ea pînă ajunse să clipească și să-și Îndrepte privirea În altă parte. Începu să culeagă din nou vopseaua de pe polița șemineului. — Oare contează că s-a Întîmplat altfel? Întrebă ea pe același ton scăzut, nepăsător. Helen știa că, Într-adevăr, conta. Auzind cuvintele Juliei, ceva În interiorul ei se prăbușise sau se micșorase. Se simțea de parcă fusese păcălită, de parcă cineva Își bătuse joc de ea... Era o prostie, pentru că Julia n-o păcălise. Julia n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
că stă Într-un colț cu un tratat de știință creștină, expediind bombele cu puterea imaginației. Poate c-o să-mi vîndă un pont. Ce zici? Ți-a băgat În cap absurditățile alea, nu-i așa? De-aia ești atît de nepăsător? Își trase respirația și Închise ochii. Nu există bombe. Bombele nu sînt reale. Nu e război. Bombardarea Portsmouth-ului, Pisei, Kölnului - au fost halucinații În masă. Oamenii nu au murit, s-au Înșelat puțin, crezînd că au murit, se poate Întîmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
găsește... delicioasă! — SÎnt toți atît de drăguți! exclam. Atît de calzi și fermecători. Îmi plac foarte mult Jonathan și Caro. Ce oameni minunați! — Știu, mă aprobă ea. Și ce zici de tipul ăla... Charlie Dutton? — Charlie Dutton? mă prefac eu nepăsătoare, dorindu-mi din tot sufletul să nu roșesc, dar nici să-mi demasc jocul. Ce-i cu el? Lisa ridică o sprînceană a mirare. Ce părere ai de Charlie Dutton? — Cred că și el e Încîntător, răspund. Urmează o pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se Întorcea spre mine și-i vedeam ochii sclipind, și mă simțeam În siguranță, Încojurată de căldură și iubită. În seara asta, ca și În altele, nu simt decît răceală și o oarecare iritare. — Ce e? Întreabă Dan. — Nimic, răspund nepăsătoare, iar el se Întoarce la conversația cu Gregory de parcă nici n-aș exista. Plătim și ne ridicăm, trăgîndu-ne hainele de pe spătarele scaunelor și Îmbrăcîndu-le. Gregory se Întinde și-și așază mîna pe umărul lui Trish. Ah, bun, zice, privindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu fi indiferent. Cea mai gravă boală a democrației este indiferența. Nu putem avea o societate civilă puternică dacă suntem indiferenți la suferința din jurul nostru, dacă întoarcem capul când vedem copiii străzii, dacă uităm că există oameni bolnavi, dacă trecem nepăsători pe lângă gunoaiele de pe strada noastră, dacă suntem preocupați de ambianța plăcută a apartamentului nostru, dar ignorăm degradarea casei scărilor, dacă nu avem puterea de a ne asocia pentru a rezolva împreună probleme mai mari sau mai mici ale comunității în
Istorie recentă 100% by Robert Turcescu/Valeriu Stoica () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1377_a_2886]