2,880 matches
-
medici, să-și medicalizeze obișnuințele vieții, să mănânce sănătos și biologic, să reducă numărul de calorii și consumul de sare, să-și schimbe modul de viață care-l expune riscurilor. Societatea de hiperconsum este dopantă, în funcție de împrejurări, dar e structural obsedată de preocupările de prevenire și de „întreținere sanitară”. Depistarea bolilor, analizele și examenele, regimul alimentar, eliminarea tutunului, exercițiile de menținere a formei fizice - tot atâtea fenomene reduse în mod abuziv la idealul depășirii de sine. În realitate, o altă pasiune
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
luați în considerație în „globalitatea” lor, de a fi priviți ca persoane distincte. Dar fenomenul exprimă, de asemenea, creșterea scepticismului în fața efectelor scientizării, precum și refuzul „agresivității” medicamentelor de sinteză. În aceste condiții, figura dominantă a viitorului nu mai e „omul-plus”, obsedat de depășirea limitelor, ci „principiul de precauție”, căutarea terapiilor neiatrogene, diversificarea nevoilor și a serviciilor medicale propuse. Nu intrăm în epoca triumfală a performanței: luând în considerare mulțimea protestelor și a criticilor împotriva științei medicale occidentale, asistăm mai curând la
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
bucuria de a face rău, de a cauza prejudicii: tot ce se întâmplă rău este imputabil dispozițiilor dușmănoase ale cuiva, vecinilor care ne poartă ranchiună și ne fac vrăji 11. De unde rezultă că societățile de tranziție pot fi considerate efectiv „obsedate” de pizmă. În comunitățile rurale tradiționale, teama de a nu inspira cuiva invidie este omniprezentă. Vecinul fiind considerat mai adesea dușman decât prieten, fiecare trăiește cu frica de bârfe și de calomnii, de deochi, de practicile magiei agresive. Evenimentele fericite
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
jena pe care ar simți-o i-ar determina să se retragă. Ai mai putea contracara prin crearea propriului tău Om Rău. Spune-le că ți-ar face mare plăcere să îi ajuți, dar că cei de la firma ta sunt obsedați de respectarea programului. Întotdeauna poți face ca Omul tău Rău imaginar să pară mult mai neînduplecat decât Omul Rău deja prezent la negociere. Ai putea să treci peste autoritatea lor și să te duci la șeful lor. De exemplu, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2304_a_3629]
-
luat mințile și căruia îi corespund versiunile tragice ale aceleiași teme din două piese no: Koi no omoni (Apăsătoarea povară a dragostei) și Aya no tsutsumi. În varianta tragică, bătrânul, ajuns în pragul nebuniei, se sinucide, iar fantoma lui neconsolată, obsedată de vechea pasiune până și dincolo de moarte, se întoarce pentru a o teroriza pe femeia care îi disprețuise sentimentele. Ky:gen-ul, în schimb, găsește pentru sminteala amoroasă a moșneagului o soluție mult mai blândă și totodată mai glumeață, datorată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înnebunește. „Prin zăpada albă vorbesc în neștire...” Nebunia ei e legată, ca și în cazul întoarcerii fantomei, de chinuitoarea despărțire prin moarte, prelungire a la fel de chinuitoarei despărțiri din timpul vieții. Intensitatea amintirilor o împinge să caute printre nămeți trupul copilului. Obsedată de imaginea „încețoșată de lacrimi” a bietului micuț, care „o atrage cu o forță irezistibilă”, mama scormonește prin zăpadă, rostind în clipa cumplitei descoperiri: „Oare cu ce-ar putea fi asemuită despărțirea?”. Refuzul mamei de a accepta această despărțire are
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zăpezii, albul morții. Iar această cutreierare disperată printr-o lume albă, din care a pierit orice culoare o aduce pe mamă în pragul nebuniei, o transformă într-o siluetă fantomatică pe care cu greu o mai poți distinge, o umbră obsedată de imaginea fiului mort, imagine tulbure, încețoșată de brumă și de păienjenișul lacrimilor. Oare, în delirul ei, femeia nu este și ea un fel de fantomă rătăcitoare, pornită pe urmele altei fantome? Ca și cum am avea de-a face aici cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
marcat cu o stelă, un templu sau un simplu pin este un veritabil loc al amintirii atât pentru unii, cât și pentru ceilalți. În no, spectrul însuși e bântuit de fantomele trecutului. Fantoma oamenilor vii printre care au trăit îi obsedează pe cei morți în aceeași măsură în care fantoma morților nu îi lasă în pace pe cei vii. Fără îndoială că o piesă precum Matsukaze constituie unul dintre exemplele cele mai elocvente în acest sens. Pe țărmul de la Suma al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de pe acum dincolo de omenesc, pe teritoriile unui altundeva („shokes so my simple state of man”). „Priviți-l cât s-a depărtat de noi”, va spune Banquo în finalul scenei, văzându-l cufundat în gânduri. Răspunsul lui Macbeth e straniu: îl obsedează „lucruri de demult, uitate”. Oare întâlnirea cu vrăjitoarele n-ar trebui pusă în relație cu o mai veche viziune interioară? Fără îndoială că aici se manifestă forța aparițiilor la Shakespeare, în această întâlnire dintre discursul lor și intuițiile, presimțirile lăuntrice
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Lyngstrand, „pesemne că s-a întors ca să-și pedepsească logodnica necredincioasă”, este și el un echivalent dramatic al fantomei răzbunătoare. Căci acest Străin pe care Ellida îl trădase căsătorindu-se cu doctorul Wangel, acest Străin care nu încetase să o obsedeze și pe care îl recunoaște, atunci când îl revede, după ochii lui „ce-și schimbau culoarea ca și marea” fusese „anunțat” cu mult timp înainte de un soi de nălucire a femeii terorizate, o nălucire capabilă să trezească în ea aceeași extraordinară
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întunericului, i se mai spune Silueta, ca și cum ar fi un personaj din teatrul de umbre chinezești. Călător istovit de neîntrerupte și obositoare peregrinări pe meleagurile morții, el nu-și poate afla odihna tocmai pentru că fosta lui viață continuă să-l obsedeze, pentru că realitatea cotidiană din care făcuse parte odată îi rămăsese încă întipărită în minte și în suflet. Amintirile, subliniază maestrul, sunt cele ce nu-i dau pace, îl torturează, iar un elixir al uitării nu s-a descoperit până acum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
doar al simulării: „Orice efigie adevărată își are umbra ei, care o dublează, iar arta decade începând din momentul când sculptorul modelator se teme că, sculptând, descătușează și pune în libertate un soi de umbră a cărei existență îl va obseda, îi va tulbura tihna”. „Arta” înțeleasă, desigur, în sensul occidental al termenului, ca pură fabricație estetică a unor efigii vide lăuntric, nelocuite de dublul lor. Abia odată cu dispariția acestei „arte” se va instaura acea magie legată de înfrângerea morții, capabilă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
legătura strânsă care există între ea și fiul său. Chiar de la naștere ea a resimțit o dorință de nestăvilit de a fi aproape de bebelușul său, și acest sentiment era foarte diferit față de ceea ce a simțit în legătură cu fiul său mai mare. Obsedată de gândul: „nu va mai exista un altul”, ea dorea să „profite” de acesta la maxim. Deși Alain are 16 ani, el este tot bebelușul ei! Ea îi cere să o sune în fiecare zi la ore stabilite înainte și
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de mișcare) nu ne ajută să spunem ceva precis în legătură cu o stare sau alta a sistemului economic, nici ca regularitate a fazelor de creștere-descreștere (teoria ciclurilor), nici ca accelerări ale entropiei (teoria haosului). (Prigogine, Stengers, 1984) Transfer păgubos Toate viziunile obsedate de predicție pe modelul de conceptualizare a regularităților evolutive din sistemele fizice sunt sortite eșecului atunci când schemele explicative se translatează în Economie. Dacă este ceva predictibil, acesta nu ar avea sens decât dacă stările sistemelor economice sunt reprezentate de procese
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
viziune diferită de organizare a conceptualizării, a cogniției înainte de toate, ca fiind reflexul unui mecanism. La aceeași schimbare de perspectivă invită și istoria, atât ca evoluție a ideilor economice, cât și ca decelare a resorturilor procesuale. Faptul că Economia este obsedată de creștere (calitativă) este un reflex condiționat al viziunii primare din care a derivat cunoașterea economică, și anume teoria progresului. Pe acest aliniament conceptual Economia s-a preocupat de cicluri, de evoluție, de cauza finală, de sensul predestinat al performanței
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
fi o procedură complementară valoroasă. Studiul de caz 5Hipnoza în tratamentul psoriazisului, prezentat în capitolul 7, este un exemplu de intervenție hipnoterapeutică adevcată. Tulburările de comportament alimentar și imaginea corporală Tulburările de comportament alimentar sunt uzuale într-o cultură din ce în ce mai obsedată de fast food, diete și imaginea corporală, modă și cultul celebrității. Adolscenții pot fi de asemenea preocupați de sport și activități artistice care subliniază silueta și competiția. Lipsa de satisfacție în ce privește corpul, precum și curele de slăbire pot duce la comportamente
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
vizitatorii care intrau În sală și mergeau Înainte, spre celelalte tablouri ce atrăgeau luarea-aminte În fund și la dreapta. Erupția vulcanului Paricutín. Nu auzise nicicând vorbindu-se de doctorul Atl. Nu știa nimic despre el, nici despre faptul că-l obsedau vulcanii, nici despre peisajele lui de gheață și foc, nici despre adevăratul său nume (Gerardo Murillo), nici despre Carmen Mondragón, alias Nahui Ollín, cea mai frumoasă femeie din Mexic, care Îi fusese amantă până când, mai mult sau mai puțin, Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
l-a distrus. După Tartuffe, Orgon este cealaltă victimă a ei. Școala femeilor sau îngrădirea securitarătc "Școala femeilor sau îngrădirea securitară" „Bănuiala și frica sunt paznici buni”, afirma Boileau, ca un fel de alter ego al lui Arnolphe, personajul care, obsedat de aceleași temeri, consideră că niciodată nu supraveghezi mai bine pe cineva decât băgându-l la închisoare. Convingere de stăpâni care pun la îndoială precauțiile obișnuite și se încred doar în soluțiile radicale. Astfel, presupun ei, măsurile de protecție sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a mamei, dar se lasă citită și ca o viziune a comunității plasate sub semnul unei supravegheri politice neîncetate. Iar Bernarda nu e oare versiunea primă, la scară familială, a ceea ce reprezintă Big Brother la scara întregii societăți? Ambii urmăresc, obsedați, același scop: supunerea totală, fără crâcnire, obținută printr-o supraveghere infailibilă. Geniul lui García Lorca îi permite să construiască un dispozitiv arhaic la fel de eficient ca rețelele tehnologice recente. Casa... este un 1984 în stil antic. Scopul supravegherii constă, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
deseori să fie supravegheați: supravegherea este garanția interesului pe care regizorul continuă să li-l poarte. Multă vreme s-a considerat, în spiritul secolului al XIX-lea, că statutul de artă e confirmat de natura imuabilă a operelor. Chestiunea îl obseda pe Craig, care condamna aspru devierea, în teatru, de la proiectul originar, fondator, al regizorului și care vedea un remediu al acestei devieri în apelul la Supramarionetă. Supramarioneta, paliativ ce caută să suprime viciul indisociabil de prezența omului ca material veșnic
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
din invidia față de cei care nu cedaseră și a căror rezistență Îi sfida pe cei care cedaseră. Dacă reeducații prin sânge de la Pitești nu sunt totuși niște reeducați reali, ci niște indivizi dresați (căci, deși mutanți o vreme, marcați și obsedați de Pitești, după ieșirea din Închisoare majoritatea vor depăși trauma), dacă ei nu se identifică Într-adevăr cu agresorul, ci doar mimează acest lucru, trecerea de la stadiul de victimă la cel de călău se face, după Alina Mungiu, prin ritualizarea
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
dar au scris despre ea și au judecat-o, consider că experimentul Pitești este o realitate istorică aplicată care trebuie mărturisită de martori, dar care poate fi comentată mai ales de istorici, psihologi și politologi. Mihai Rădulescu, fost deținut politic, obsedat de traumele produse de universul concentraționar, a avut inițiativa de a realiza chiar un compendiu al mărturiilor deghizate sau directe despre fenomenul Pitești, sub forma unei istorii a literaturii de tip mozaic, intitulată Istoria literaturii române de detenție. Memorialistica reeducărilor
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
se recunoască în propriile origini. Cioran, bunul valah (în sensul de valah nealterat, căci altfel el e numai cinism și voluptate), adică „românul absolut”. În alt loc, face din limba română substanța propriei viziuni, congenere, asupra lumii: „Cuvântul pământeni mă obsedează dintotdeauna. Ce limbă extraordinară avem, mai ales când vrei să vorbești despre zădărnicia vieții!” (15 aprilie 1971 Ă 161). Așadar, Cioran ilustrează la modul ideal propriile origini de care, de altfel, fuge în permanență. Apăsat de vidul interior, își flagelează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fiecare dată trebuie să te explici, să te justifici etc. Scriitorul care a făcut prostii în tinerețe, la debut, e ca femeia cu un trecut deochiat. I se reproșează veșnic. Ce prostie!” (25 septembrie 1979 Ă 373). Oricum, trecutul îl obsedează Ă dar dacă îl tot amână, o face nu pentru a și-l ascunde, ci pentru că nu suportă eroarea angajării. Într-o vreme, citește cu insistență cărți despre imperiul roman în epoca invaziilor barbare. Îi scria lui Arșavir Acterian: „Subiectul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de mult încât mi-am făcut din el unica preocupare? Nu e cumva o cale ocolită pentru a-mi masca obsesia pentru eul meu, pentru drăguțul de eu?” (II, 29). Dacă prin eu înțelegem propria identitate, atunci da, Cioran e obsedat înainte de toate de „drăguțul de eu”. Nu există, decât prin colateralitate, vreo altă temă în scrisul cioranian. Ceilalți, de fapt, nici nu contează. Omul, cu atât mai puțin. Cum am văzut deja, teama că s-ar putea să aparțină celor
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]