2,453 matches
-
mai crescut, a luat-o fiecare pe drumul lui în viață. La marginea mahalalei mele, de la străduțele pe care vara „gemea colbul” pe ele, vorba lui Ion Creangă, iar iarna erau troienite, că zile în șir nu puteai ieși din ogradă, se afla un șes imens cu iarbă, buruieni, cu tranșeie pline cu apă în care ne bălăceam și în care am învățat să înot, acea împărăție a toate bune pentru puștani ca noi, ce devenise după război un cimitir uriaș
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ne cățărăm în pom, hopa și el cu un ceatlău în mână. - Grijania cui știu eu, hoților! Ce cătați la merele mele!? Și a ridicat ciomagul să lovească. Noi n-am mai așteptat nicio clipă și am zbughit-o spre ograda lui Țuți. Am scăpat cu pielea netăbăcită, dar frizerul ne-a pârât lui nea Filică, tatăl lui Țuți. Acesta a zâmbit cu bunătate și și-a văzut de treabă, nici măcar nu ne-a dojenit. În schimb, de la tata lui Victor
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pierdea undeva, după deal. Asfaltul era ornat cu câteva baligi aburinde, ca niște plăcinte uriașe de poale-n brâu, ce deveneau din ce în ce mai mici și care se micșorau din ce în ce mai mult, căci trecuse cireada satului și vacile dispăruseră nu de mult în ogrăzile oamenilor. Ceva mai încolo, înspre ultima casă, dintr-un drumeag desfundat, ieșise un tractor cu o remorcă încărcată cu știuleți de porumb și lăsase pe asfaltul, și așa nu prea curat, niște lostopane de pământ negru, într-o semicurbă cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mai încolo, înspre ultima casă, dintr-un drumeag desfundat, ieșise un tractor cu o remorcă încărcată cu știuleți de porumb și lăsase pe asfaltul, și așa nu prea curat, niște lostopane de pământ negru, într-o semicurbă cu prelungire până în ograda primarului. Lostopanele se micoșoraseră din ce în ce mai mult și se pierdeau în niște vagi urme de noroi. La vreo douăzeci de metri de la locul faptei, se afla cârciuma. La umbra unui nuc secular, polițaiul comunei, un țâr în uniformă, bea scârbit o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mai zdraveni ca ai mei și nici a' lui Axinte, eu de ce să ies, să mă ia de fraier?! - Am aflat și eu, Și treaba a rămas ca-n tren. Că așa suntem noi, nu vedem decât ce e în ograda noastră. Da' toamna, când vin ploile cele putrede, și trebuie să-și adune bucatele de pe câmp, atunci am să-i văd eu cum își bat vitele când o să intre în noroi roata căruței până la osie, mai zise unul din ei
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
că Ion Creangă avea voce de bariton. Mda, se adeverește cu ce au spus și alții, așa cred că a fost. Și? L-a văzut în carne și oase? - Da, fetița, mama mea, era în uliță și se uita în ograda bojdeucii printre ostrețele de la gard. Creangă avea pe cap o pălărie neagră, era îmbrăcat într-o cămașă înflorată de culoare roșie din acelea fără guler, pantaloni de culoare închisă, largi și încins cu o curea lată, și cu bocanci în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
spaima înfioraseră toți privitorii. Din depărtare se auzeau vaietele orașului pustiit. Un bărbat ieși din casă și aruncă spre ceata bandiților două pungi cu galbeni. Gloata, privind spre stâlpul cerdacului și spre zidul mânjit de sânge, ieșea cu spatele din ogradă. Porțile s-au închis. S-au înhămat caii rămași nefurați. Boierul Preda dădea porunci plângând încetișor. Pe Papa l-au adunat din drum ca să-l spele și să-l îngroape la Brâncoveni. Căruțașii stăteau pregătiți. Tudora și jupâneasa Stanca au
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
veselie, bucuria aceea a lui de a trăi care în fața mea îl stăpânea ca mai înainte. Și astfel, în această stare de spirit, îmi spuse că înainte de primul război bunicul lui, preot în sat, a pățit ceva... au intrat în ograda lui unguri călări, au pus mâna pe el, au tras butucul de tăiat lemne în mijlocul bătăturii, l-au pus cu gâtul pe el și (și aici Codrin scoase un scurt șuierat) i-au tăiat gâtul cu securea. Tata era de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mielușel pe câmpie. Simțeam acea libertate neștirbită, fără lipsuri, aveam zborul neîntrerupt. În casa noastră parcă totul sporea: pâinea creștea cât copaia, până și vaca dădea lapte mai mult și curat, oile pășteau liniștite iarbă grasă, brânza ieșea mai bună, ograda era plină de păsări, grădina noastră de legume râdea În soare, iubirea intra pe ușă, pe geam, ca un parfum. Vara, abia așteptam vacanța. cu tălpile goale la spinare (nu simțeam colbul fierbinte și nici durerea când mă tăiam În
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
pe cînipă". Ciurileanu era convins că numai sub protecția cânepii au scăpat cu viață el, cei doi fii și nora sa. Pentru apărarea împotriva paraziților și a molipsirilor "este bine - recomanda el - să se semene cînipă pe sub ferestrele casei, prin ogrăzi, pe lângă garduri". Oricine vrea să trăiască liniștit pe timp de holeră "să umple o saltea cu pleavă de cînipă uscată și să se culce fără frică pe saltea, că nici holera, nici ploșnițele, nici puricii nu-l vor supăra"477
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
himeră. Frumoasă ca o zână din povești. Radia, zâmbea. Lumina o scălda și se juca împreună cu vântul pe fața ei. Ne uitam muți la ființa din fața noastră. Era liniște și liniște a rămas până ce zâna din povești a apărut în ogradă așa cum o știam. Gata să știe răspunsul la orice întrebare, gata să ajungă oriunde într-o clipită, gata de muncă. Cu viața noastră în viața ei. Avea mâna la cap, și fața întoarsă spre lume. Vorbea cu el, cu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
durerea ei. Curând veni și alaiul mirelui cu ginerică în frunte. Îi primi Anica, voioasă, zâmbind... ce folos la inimă arsă. După ce se tocmi la deschisul porților, îi primi cu vorbe pline de miere și cu multă voie bună în ograda miresei. Ochii lui licăreau în lacrimi sau poate era de la vânt. Când a văzut mireasa, ochii lui erau în lacrimi. O pierduse pe Anica, care bătea din palme și cânta de parcă se bucura de durerea și nenorocul lui. Același vânt
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
era vreme. Apa se scurgea lin mângâind duios frunzele care își făceau loc spre pământ. Aveau să putrezească, cine să le plângă pe ele, însă. Se lăsau călcate în picioare și purtate aiurea, amestecate cu glodul de pe uliți, duse prin ogrăzi și ogoare. Cui să-i pese de ele? Din înaltul copacului privi roată împrejur și lăsă să se scurgă picătura. Privi ogoarele negre și brăzdate, apoi gardul de nuiele, de unde nu ieșise vreodată, și poarta de fier, pe unde unii
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
un lemn în mână privind focul. - Dacă era tac’tu, mai tocmea și el oleacă hornu’ cela, da’ așa... o să-l rog pe Dorel să vie când o avea timp. Să-l strigi dacă l-ai vedea că-i prin ogradă. Dorel era vecinul de la vale de casa lor, cu mulți copii și o casă care era mereu lună după ce ieșea din mâinile Ilenei, soția lui. Locul îl moștenise la un vechi lăutar din scripcă din sat, unchi cu Dorel, mort
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
frământat. Treci și pe la cumătru și zi-i să aducă niște rachiu pentru fimei și un caș. Hai, mamă, hai că amu’ îi noapte. Saveta își prinse trupul subțire în brâul negru, își trase sumănelul și cizmele și ieși în ogradă. Soră-sa venise de cu noapte și jumulea niște găini, iar frati-su căra lemne la cuptor. Se uită peste satul întunecat. Hornurile erau înecate de fum, iar norii stăteau să pleznească de zăpadă. Își trase baticul mai pe frunte
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de la casa mea cu inima în două. Să știi de la mine când ăi avea copii, să nu-i lași cu traista goală când or pleca de la tine și să nu le amărăști sufletul. Să îi aștepți pe prag sau în ogradă cu vorbă bună, cu mămăligă pe masă, că oricât de bine ar duce-o acasă la ei, cum e la părinți n-or mai găsi. Auzi, cântă cocoșii, scoală-te că-i zi de lucru, mergi de o ajută pe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
toate animalele, însă nu ne lăsa se ne atașăm și noi mult de ele. - Că de, animale vin și se duc. Unde? Numai ei știau. Eu de când mă trezisem tot cu Bourean și Florean eram și cu restul de prin ogradă. Drumul spre casă a fost mai scurt. Așa mi s-a părut. Ajuns în dreptul hudiței, am zbughit-o pe drum pe la moș Gavril strigând tatei că am o treabă. - Să vii la masă...tu auzi?!! - Vin, vin, n-ai grijă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Într-o seară cările s-au închis, fiind prins de bărbatul unei femei. Povestea s-a făcut însă uitată de sat, fiind păstrată și cântată doar de Mariana, lucru care a strârnit discuții, închise repede de Florin. Lelea Tinca din ogradă Tot se învârte ca să vadă Dacă moșul s-o sculat și la târg el o plecat. Aș face niște sarmale Da ia stai, că eu n-am oale. Vasile, când mergi încolo Să-mi cumperi și o oală nouă. Cântecele
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Tinca ce zice, da’ Vasile? Toate vorbele satului îi rupeau în două inima de mamă a țaței Tinca. Bădia Vasile, rece și distant, hotărâse să rupă legătura cu băiatul lui. Cu greu a cedat lacrimilor soției să își primească în ogradă nepoții, dar aceștia nu prea se îngrămădeau să vină, simțeau că nu-s doriți. Andrei însă și-a făcut curaj și călca des pragul celor doi bătrâni. Copilul cu părul drept și scurt, cu ochii bunicului și nasul bunicii se
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mai iese?” Își înghiți vorba Rarița, la urma urmei e mare, trebuie să aleagă și nu poate ieși oricum la horă. O să o mai lase un pic. Își trase o boandă de mieluță brumărie, țintită cu piele și ieși în ogradă. “Ei, să nu mă tragă la șale, că frig nu-i, d’apoi când s-o lăsa noaptea. Ei, ia să văd ce buruiană a lăsat fata asta la animale.” Varvara zăbovea în fata oglinzii. Întoarse lada pe dos și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
sunet nu lăsă să iasă. Înghiți în sec și trase ușa după ea. Simți cum soarele îi arde ochii sau poate nu vedea din cauza lacrimilor ce stăteau să iasă. Oftă. “Varvară, Varvară”, zise în gând și se uită lung în ogradă. Merse apoi în bucătăria de vară, își schimbă pestelca cu flori albastre cu una neagră, își trase fusta și își aranjă baticul. Porni spre grădină. Mai rupea câte o mână de buruiană pe care o punea în pestelca uractă cu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mai stătuse pe el de douăzeci de ani, din ziua când l-a cumpărat bărbatul ei, iar ea și-a născut lumina ochilor. Își cufundă capul între perne și rămase acolo. Câinii au început a lătra în sat, iar din ogradă dulăul alb le ținea isonul. Varvara se apropie de fereastră, dădu la o parte perdeaua și printre mușcatele înflorite se uita în curte. Un bărbat închidea grajdul la vite, iar o femeie alerga prin curte după păsări, după oale, după
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
stropii mari în geam, mai să spargă sticla. Salcâmii se plecau la pământ și scârțiau din toate crengile. Păreau că se luptă între ei și că stau gata să iasă și să plece. Pământul se umflase, apa curgea șiroaie prin ogradă, făcându- și loc spre poartă. Pe geam nu se mai vedea nimic. În casă se lăsase frigul. Pereții ascundeau vântul, dar îi lăsau glasul să se audă. Timp de trei zile soarele nu s-a arătat. Ploaia a căzut necontenit
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
el. A simțit că ține la el ca la un frate, dar că-i știe focul din piept. A tăcut, au tăcut. O să tacă și acum. E gata să meargă în sat după nevastă. A venit și vremea lui. În ogradă nu erau urme. șura era închisă, ușa la casă la fel. Varvara tresări. Totul părea pustiu. Călca sfioasă pragul porții și se gândea să o strige pe mumă-sa. Altă dată ar fi alergat și strigat cât o ținea gura
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
închisă, ușa la casă la fel. Varvara tresări. Totul părea pustiu. Călca sfioasă pragul porții și se gândea să o strige pe mumă-sa. Altă dată ar fi alergat și strigat cât o ținea gura. Ar fi umplut de râs ograda. Se opri. Nu era nimeni. Se vedea copilă în mijlocul verii pe țolul de coade cu două păpușele de pănușă. Da’ câinele, câinele de ce nu latră? Apăsă clanța și intră în marchiză, unde simți mirosul de buruieni uscate pentru ceaiul de peste
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]