5,154 matches
-
ar fi evidentă, pentru Heidegger, în cazul naturii, care nu înseamnă doar viață elementară și peisaj, ci deopotrivă putere capabilă să ia cu asalt lumea omului (§ 15). Aș crede că exact aceste abateri ale ființării simpluprezente, pe fondul indiferenței ei ontologice, au condus, în paginile lui Heidegger, la considerarea ei ca lipsită de sens și în cele din urmă absurdă. Dar să revenim puțin la ceea ce sa numit „natură“ și să vedem în ce ar consta indiferența ei aparte, cea care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
n. 123), 127, 130 204 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE contingență 62, 63 (n. 51), 123, 124, 143, 162, 196 contradicție acceptarea aletică a ~ 56 ~ ca absurditate 51, 55-60, 76-84, 101 (n. 92), 137, 177 ~ logică 55-61, 76-84, 137, 141 ~ ontologică 50-51, 61-63, 178, „statutul civil“ al ~ 62 (n. 49) excederea logicii non~ (vezi „ex cedere“) principiul non~ (vezi „princi piu“) cunoaștere ~ analogică 84, 169 ~ apofatică 19, 84, 167 (n. 168) ~ hiperbolică 84 ~ logică 63, 76-80, 167 ~ speculativă (sau metafizică) 16
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
205 155, 158, 168-172, 177, 193-196 ~ a logicii noncontradicției 62-63, 65-66, 146 (n. 145), 161-162, 177 ~ a sferei sensului 11 (n. 1), 15, 23, 34 (n. 18), 51-54, 66, 96-97, 129, 136, 145, 150, 163, 190, 194-196 existență (în sens ontologic) 33, 58, 65, 103, 136 (n. 133), 174 mod omenesc de ~ 32 (n. 17), 106, 112, 120-131, 140- 141, 166-171, 174, 176- 180, 184 experiență 15, 42, 45, 79, 81- 83, 89, 114-115, 160, 162, 176, 189 ~ a celor străine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
19, 32, 150, 157, 163, 191 ~ sau străin sensului (vezi „absurd“) incongruens 49 incongruență (ce suspendă sensul) 48-49, 138-139, 194-195, 196 indiferență ~ a privirii (sau a gândirii) 123-124, 168 (n. 169) ~ de alegere 123 (n. 115), 140 ~ de ființă sau ontologică 122-125, 127, 129 ~ în privința sensului (vezi „sens“) ineptum 146-148, 154, 156- 157, 173 ineptus 71 206 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE inexprimabil 9, 19, 113 (vezi și „limite ale limbajului“) infinit (ideea de ~ ) 45, 48 (n. 35), 50, 51, 52
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
84, 97, 165, 167, 184, 190, 192, 193 mysterium magnum 38 (n. 22) N narațiune 18-19, 29, 30, 35, 43, 140 (n. 139), 188 (n. 195) natură ~ în sens cosmologic 72, 73, 74, 89, 121, 125- 131, 176 ~ în sens ontologic 9, 15 (n. 5), 22, 34, 72, 73, 78, 151 neant 13 (n. 2), 87, 101 nebunie ~ ca act irațional 16, 30-32, 40-44, 53, 58, 78, 85, 93, 153, 158-159 ~ ca inepție 146, 154, 156- 157, 173 ~ ca sminteală 43
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
înțelepciune 92, 147, 151, 153-155, 156-157, 159, 172 INDEX RERUM 209 nihil 18 (n. 8), 68 (n. 55), 75, 104 nihil negativum 81, 81 (n. 69) nihil privativum 81 (n. 69) nimic ~ în sens nietzscheean 104- 105, 189 ~ în sens ontologic 9, 54, 81, 101-103, 105, 177 (n. 183), 189 ~ în sens teologic 40, 152, 158 (n. 155) nonexistență (în sens ontologic) 65, 103, 136 (n. 133) nonsens 11, 18-20, 21, 28-29, 34 (n. 19), 38, 45, 58-59, 96-97, 99-100, 135
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
negativum 81, 81 (n. 69) nihil privativum 81 (n. 69) nimic ~ în sens nietzscheean 104- 105, 189 ~ în sens ontologic 9, 54, 81, 101-103, 105, 177 (n. 183), 189 ~ în sens teologic 40, 152, 158 (n. 155) nonexistență (în sens ontologic) 65, 103, 136 (n. 133) nonsens 11, 18-20, 21, 28-29, 34 (n. 19), 38, 45, 58-59, 96-97, 99-100, 135 apariții variate ale ~ 115-120, 135, 142-143, 182 frontiera dintre sens și ~ (vezi „sens“) ~ comun sau vulgar 29, 71, 74-75, 109, 143
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fix", axul central al oricărei orientări viitoare. Când sacrul se manifestă printr-o hierofanie oarecare, nu se produce doar o ruptură în spațiul omogen, ci și revelația unei realități absolute, care se opune non-realității imensei întinderi înconjurătoare. Manifestarea sacrului întemeiază ontologic Lumea. În întinderea omogenă și nemărginită, unde nu există nici un punct de reper și nici o posibilitate de orientare, hierofania dezvăluie un "punct fix" absolut, un "Centru". Se poate așadar vedea cum anume descoperirea, adică revelația spațiului sacru, are pentru omul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
văzut, dezvăluirea unui spațiu sacru care permite dobândirea unui "punct fix", orientarea în haosul omogen, "întemeierea Lumii" și trăirea reală. Dimpotrivă, experiența profană menține omogenitatea și deci relativitatea spațiului. Orientarea adevărată dispare, deoarece "punctul fix" nu mai are un statut ontologic unic, apărând și dispărând în funcție de nevoile zilnice. De fapt, nu mai există nici un fel de "Lume", ci doar niște fragmente ale unui univers sfărâmat, o masă amorfă alcătuită dintr-un număr infinit de "locuri" mai mult sau mai puțin "neutre
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Morții, a tot ceea ce precedă viața și vine după ea. "Poarta lui Apsû" și stânca așezată peste "gura lui tehôm" arată nu numai punctul de întretăiere, și deci de comunicare, dintre lumea inferioară și Pământ, ci și deosebirea de regim ontologic dintre cele două planuri cosmice. Există o ruptură de nivel între tehôm și stânca Templului care se află așezată peste "gura" lui, închizînd această trecere de la virtual la formal, de la moarte la viață. Haosul acvatic care a precedat Creația simbolizează
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zeilor, Templul resanctifică în permanență Lumea, pentru că o reprezintă și în același timp o conține. De fapt, Lumea este resancti-ficată în întregime datorită Templului. Oricare ar fi gradul său de impuritate, Lumea este continuu purificată de sfințenia sanctuarelor. Această deosebire ontologică din ce în ce mai limpede dintre Cosmos și imaginea sa sanctificată, Templul, mai arată și că sfințenia Templului este la adăpost de orice corupție pământească, pentru că planul arhitectural al Templului este lucrarea zeilor și se găsește așadar foarte aproape de zei, în Cer. Modelele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Însă ivirea sacrului nu proiectează doar un punct fix în mijlocul fluidității amorfe a spațiului profan, un "Centru" în "Haos": ea produce de asemenea o ruptură de nivel, deschide comunicarea între nivelurile cosmice (Pămîntul și Cerul) și permite trecerea, de ordin ontologic, de la un mod de a fi la altul. Această ruptură în spațiul profan eterogen creează "Centrul", prin care se poate comunica cu "transcendentul"; această ruptură întemeiază deci "Lumea", Centrul, făcând posibilă orientatio. Manifestarea sacrului în spațiu are deci o valență
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
oamenii care au actualizat prin mijloace rituale actul exemplar al Creației. Altfel spus, omul religios nu poate trăi decât într-o lume sacră, pentru că doar o asemenea lume participă la ființă, există cu adevărat. Această necesitate religioasă oglindește o sete ontologică nepotolită. Omul religios este însetat de ființă. Spaima dinaintea "Haosului" care înconjoară lumea sa locuită corespunde spaimei în fața neantului. Spațiul necunoscut care se întinde dincolo de "lumea" sa, spațiul necosmicizat, adică neconsacrat, care nu este decât o întindere amorfă în care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nici o structură, acest spațiu profan reprezintă pentru omul religios neființa absolută. Dacă se rătăcește cumva în acest spațiu, omul se simte golit de substanța sa "ontică", ca și cum s-ar topi în Haos, și sfârșește prin a se stinge. Această sete ontologică se manifestă în nenumărate feluri. Exemplul cel mai izbitor este, în cazul special al spațiului sacru, voința omului religios de a se găsi în inima realului, în Centrul Lumii, de unde a început să ia ființă Cosmosul, spre a se întinde
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în Timpul mitic actualizat de acea sărbătoare. Timpul sacru este deci mereu recuperabil și repetabil la nesfârșit. S-ar putea spune, dintr-un anumit punct de vedere, că acest timp nu "curge", că nu este o "durată" ireversibilă. Este un Timp ontologic prin excelență, "parmenidian": mereu egal cu el însuși, nu se schimbă și nici nu ia sfârșit. Fiecare sărbătoare periodică înseamnă regăsirea aceluiași Timp sacru care s-a manifestat la sărbătoarea din anul precedent sau cu un secol în urmă: este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care nu sîntem obișnuiți. Ca să revenim la ceea ce spuneam mai înainte, nu sîntem îndreptățiți să vedem în întoarcerea periodică în Timpul sacru al originii o respingere a lumii reale și o evadare în vis și imaginar. Dimpotrivă, și aici găsim obsesia ontologică, această trăsătură esențială a omului societăților primitive și arhaice. Pentru că, de fapt, dorința de întoarcere la Timpul originii înseamnă deopotrivă dorința de a regăsi prezența zeilor și Lumea puternică, proaspătă și curată, așa cum era ea in illo tempore. Aceasta înseamnă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu adevărat, de ceea ce s-a manifestat din plin. Este vorba, fără îndoială, de realități sacre, pentru că sacrul este realul prin excelență. Nimic din ceea ce ține de sfera profanului nu ia parte la Ființă, pentru că profanul nu a fost întemeiat ontologic de mit, nu are un model exemplar. Cum vom putea constata în cele ce urmează, munca agricolă este un rit dezvăluit de zei sau de Eroii civilizatori, fiind așadar un act real și totodată semnificativ. Într-o societate desacralizată, munca
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
izbucnire a sacrului, orice creație este în același timp o izbucnire de energie creatoare în Lume. Orice creație este rodul unui preaplin. Zeii creează dintr-un exces de putere, dintr-o energie nestăvălită. Creația este rodul unui prisos de substanță ontologică. Din acest motiv, mitul care povestește această ontofanie sacră, această manifestare victorioasă a preaplinului ființei, devine modelul exemplar al tuturor activităților omenești: doar el poate dezvălui ceea ce este real, supraabundent, eficient. "Trebuie să facem ceea ce au făcut zeii la început
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pildă, este urmarea unei concepții religioase tragice. Așadar, reactualizîndu-și miturile, omul religios se străduiește să se apropie de zei și să ia parte la Ființă; imitarea modelelor exemplare divine reprezintă dorința lui de sfințenie și în același timp nostalgia sa ontologică. În religiile primitive și arhaice, eterna repetare a gesturilor divine se justifică drept imitatio dei. Calendarul sacru reia în fiecare an aceleași sărbători, care comemorează aceleași întîmplări mitice. De fapt, calendarul sacru nu este altceva decât acea "eternă reîntoarcere" a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fi interpretate în două feluri: pe planul experienței mistice, este vorba de un "extaz", deci de zborul sufletului prin brahmarandhra; pe plan metafizic, este vorba de abolirea lumii condiționate. Cele două semnificații ale "zborului" arhaților exprimă însă ruptura de nivel ontologic și trecerea de la un mod de a fi la un altul sau, mai exact, trecerea de la existența condiționată la un mod de a fi necondiționat, adică de deplină libertate. În cea mai mare parte a religiilor arhaice, "zborul" înseamnă accesul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de Buddha sau a "acoperișului" spart de arhați și simbolismul arhaic al trecerii de la Pământ la Cer de-a lungul lui Axis mundi sau prin gura de fum. Filozofia și mistica indiană au ales, dintre simbolurile care puteau reda ruptura ontologică și transcendența, această imagine primordială a acoperișului spart. Depășirea condiției umane se înfățișează, imagistic, prin distrugerea "casei", adică a Cosmosului personal ales drept locuință. Orice "locuință stabilă" în care te-ai "instalat" echivalează, în plan filozofic, cu o stare existențială
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și explică abundența acestor imagini în ritualurile și mitologiile inițiatice și funerare. Inițierea, ca și moartea, ca și cunoașterea absolută sau credința, în iudeo-creștinism, echivalează cu trecerea de la un mod de a fi la altul și realizează o adevărată mutație ontologică. Pentru a sugera trecerea paradoxală (care implică întotdeauna o ruptură și o transcendență), diversele tradiții religioase au folosit din plin simbolismul Punții primejdioase sau cel al Porții strâmte. În mitologia iraniană, Puntea Cinvat este trecută de răposați în călătoria lor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tinerețe). Există însă și rituri de trecere la naștere, la căsătorie ori la moarte, și s-ar putea spune că, în fiecare dintre aceste cazuri, este vorba tot de o inițiere, pentru că se petrece întotdeauna o schimbare radicală de regim ontologic și de statut social. Atunci când se naște, copilul nu are decât o existență fizică, nefiind încă recunoscut de familie, nici primit de societate. Riturile îndeplinite îndată după naștere sânt acelea care îi dau nou-născutului statutul de "viu" propriu-zis; datorită acestor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ritualul nupțial îl amintea pe cel al misterelor. În ceea ce privește moartea, riturile sânt cu atât mai complexe cu cât este vorba nu doar de un "fenomen natural" (viața sau sufletul care părăsesc trupul), ci și de o schimbare de regim deopotrivă ontologic și social: răposatul trebuie să treacă prin anumite încercări de care depinde propria lui soartă dincolo de mormânt, dar trebuie în același timp să fie recunoscut și acceptat de comunitatea morților. La unele popoare, doar îngroparea rituală confirmă moartea, cel care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să descriem aici ceremoniile inițiatice în toată complexitatea lor. Ceea ce ne interesează este faptul că, încă din stadiile arhaice de cultură, inițierea joacă un rol capital în pregătirea religioasă a omului și constă în esență într-o schimbare de regim ontologic pentru neofit. Acest lucru ni se pare foarte important pentru înțelegerea omului religios, deoarece ne arată că omul societăților primitive nu se socotește "împlinit" așa cum este el "dat" la nivelul natural al existenței: ca să ajungă om propriu-zis, trebuie să părăsească
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]