3,151 matches
-
Constantin, a fiilor săi și a monahismului creștin. Baza aserțiunilor sale a rămas orizontul și terminologia religiozității trădate, plecând de la acuzația de superstiție până la critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului nu este străină procedurilor pedagogiei antice păgâne. Acești istoriografi nu reușesc să pătrundă felul de a înțelege al creștinismului, întemeiat pe o teologie și o morală evanghelică străină concepțiilor religiilor antice; se asistă la o anumită tendință de asimilare mai ales în descrierea divinului. Faptul istoriografic slujește
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a cincea: Să nu ucizi, nu anulează acest drept, care, prin absența sa ar da cale liberă agresiunii și, indirect, prețuirii nedreptății, de altfel respinsă de Sfânta Scriptură. Mesajul creștin al Noului Testament, ilustrat în paginile Sfintei Evanghelii, răstoarnă structura păgână prin vestirea eliberării totale a omului și a autonomiei conștiinței individuale față de puterea politică. Apariția războaielor, răscoalelor și a lipsurilor umane (foamete, boli, trădări, ucideri etc.) nu pot fi evitate, potrivit lui Cristos, dar vai celui care le provoacă. În Mc
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
imaginația auditorilor și pentru a ne arăta promptitudinea net superioară exprimată prin acum a oștirilor cerești față de cele romane. Limbajul militar răspândit în teologia paulină nu urmărește legitimarea folosirii armelor, ci exprimarea actualizată a noilor concepte, prezente deja în cultura păgână. Nici Isus, nici Ioan Botezătorul și nici Paul nu au dorit să furnizeze judecăți etice estimative referitoare la învoirea sau mai puțin a serviciului militar, care puteau să-i dezorienteze pe cei care îndeplineau meseria de soldat incapabili să înțeleagă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
noua credință. Dar, și în asemenea situații, o discuție asupra vieții soldatului nu părea momentan necesară. Mai mult cuvântul sfântului Apostol Paul (5-67 p.Chr.) ca, fiecare să rămână acolo unde l-a aflat cuvântul lui Dumnezeu, alături de soția sa păgână, în sclavie etc. - putea fi aplicat și în cazul soldatului. Deși meseria soldatului putea fi mult mai respingătoare și periculoasă decât celelalte profesii lumești, totuși, în linie de principiu, nu exista nici o diferență. Situația unui creștin practicant, zi de zi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
putea fi aplicat și în cazul soldatului. Deși meseria soldatului putea fi mult mai respingătoare și periculoasă decât celelalte profesii lumești, totuși, în linie de principiu, nu exista nici o diferență. Situația unui creștin practicant, zi de zi, alături de o consoartă păgână era expusă anumitor riscuri; cum se putea regăsi o soție creștină alături de un funcționar sau judecător păgân? Cât de teribile puteau fi dificultățile în care se aflau în continuu sclavul creștin sau, și cu atât mai mult, sclava unui stăpân
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
decât celelalte profesii lumești, totuși, în linie de principiu, nu exista nici o diferență. Situația unui creștin practicant, zi de zi, alături de o consoartă păgână era expusă anumitor riscuri; cum se putea regăsi o soție creștină alături de un funcționar sau judecător păgân? Cât de teribile puteau fi dificultățile în care se aflau în continuu sclavul creștin sau, și cu atât mai mult, sclava unui stăpân păgân!... Și cu toate acestea, înțelepciunea marelui apostol ori a altor misionari creștini a considerat, fără ezitare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
brută și violentă a războinicilor, atrăgându-i la lumina Evangheliei. În mod cert, comunitatea era mult mai indulgentă față de soldații care nu-și ascundeau credința, decât de față ceilalți: pentru moment era suficientă și împlântarea steagului lui Cristos în castrele păgâne, mai precis răspândirea Evangheliei. Aceste considerații explică motivul pentru care lipsește aproape întreg materialul antic documentar și, tot astfel, evaluările din partea Bisericii despre soldații creștini. În Noul Testament, istoria centurionului de la Cafarnaum (Mt 8, 5-13; Lc 7, 1-10), a celui de sub
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se revoltau și își recunoșteau dreapta îndatorire de a sluji și de a se supune cu respect împăratului, servindu-l și arătându-și în orice vreme devoțiunea și supunerea; îi negau doar cultul divin: de acord în toate cu soldații păgâni, se deosebeau de aceștia prin adorația unui singur Dumnezeu. Creștinii își exprimau supunerea și îndeplinirea îndatoririlor civile sau militare în termeni clari și preciși, fără ficțiune și lingușire, lăsându-se călăuziți numai de dreapta lor rațiune: își mărturiseau îndatoririle și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nici măcar aluziv această acuzație. Din aceste motive putem considera că, nu putem vorbi încă despre dezertarea propriu-zisă, iar dacă, prin excepție, ar fi existat anumite cazuri, nu puteau fi decât sporadice și nesemnificative, incapabile să trezească atenția istoricilor creștini și păgâni, cel puțin pentru moment. Echilibrul dintre Biserica timpurie și Imperiu, instaurat de către creștini, a fost tulburat de afirmarea unor erezii orientale, rigide și intransigente, față de Imperiul roman. Orientul Mijlociu alimenta cu multă înverșunare ura față de Roma, clocotind neîntrerupt, asemenea revoltelor iudaice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
au mai adăugat și persecuțiile, care, lovind în montaniști, prin edictele lui Septimius Severus (193-211 p.Chr), s-au îndreptat și împotriva creștinilor prin confuzie sau poate chiar prin intenție. Opinia lui Celsus a fost susținută și de alți scriitori păgâni, care au început să-i acuze pe creștini de inerție și indiferență, batjocorindu-i și considerându-i dușmanii ordinii stabilite. Neputând tolera această stare de lucruri, care era cu totul în dezavantajul ei, Biserica, exceptând perioadele neobișnuite de persecuție, se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu se simtă inferiori, pentru că prin botez și adeziunea sinceră la Evanghelie erau superiori cetățeniei romane, concetățeni ai sfinților din ceruri și fii ai lui Dumnezeu (Efes 2, 19); această diferențiere spirituală devenea cauza primă și originea tuturor acuzațiilor filozofilor păgâni. Concepția absolutistă și tiranică a puterii nu se putea concilia cu esența creștinismului, apărut în numele eliberării de rău (cf. In 8, 32-34), identificat cu Roma, mama și leagănul păgânismului și al demonului. Tertulian (cât timp a fost creștin) și alți
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pământul pe care îl lucra. Filozoful palestinian Iustin (100-165), transferat la Roma, în opera sa Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 39, evidențiază efectiva realizare a profeției lui Isaia, subliniind importanța mărturiei unite martiriului. Aici, autorul accentuează depășirea proverbului păgân (A jurat limba, dar n-a jurat mintea) care implica folosirea restricției mintale. Creștinul nu se limitează numai să nu facă război dușmanilor, ba chiar trebuie să-și ofere propriile suferințe pentru dobândirea nemuririi. În Cum Tryphone Judueo Dialogus, revenind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în lume. Se subliniază astfel valoarea blândeții și a nonviolenței, ca rod al convertirii săvârșite de către Cristos în om. Deși nu este încă prezentă ideea unei obiecții de conștiință față de serviciul militar, totuși, e destul de vie obiecția față de întreaga etică păgână în ansamblul ei. 2.2. Literatura creștină apologetică de secol III Apologeții culturii latine din secolul III sperau să rezolve raportul creștinism-stat prin reflectarea mentalității realiste și juridice specifice perioadei lor, fără a cădea în compromisuri iluzorii ori de o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cădea în compromisuri iluzorii ori de o anumită intransigență. Tot acum, scriitorii de cultură elenistică sunt mult mai atenți față de aspectul teoretico-speculativ, păstrând un rigorism de fond pentru unele aspecte fundamentale ale creștinismului și arătând o disponibilitate parțială față de cultura păgână și de autoritatea civilă. 2.2.1. Clement din Alexandria Primul reprezentat de seamă al acestei tendințe, care va duce la o elaborare a mesajului creștin în formele și categoriile culturii elenistice, a fost Titus Flavius Clement (150-215), scriitor și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
simpla reprezentare a instrumentelor de război, care ar fi putut crea un dezechilibru în mentalitatea pacifică a adepților lui Cristos. Acest ultim aspect ar fi devenit o întrerupere a dinamicii convertirii, o reîntoarcere spre acea mentalitate de violență specifică stării păgâne și religiei idolatrice. În același fragment se poate remarca interzicerea reprezentării armelor pe sigilii, văzută ca o simbolizare a idolilor, pentru a afirma că adevărata pace, Cristos însuși, se poate poseda numai atunci când nu este vorba despre idolatrie sau ucideri
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
2. Origene Deși interesul speculativ al lui Origene din Alexandria (185-254) viza în chip deosebit problemele interne ale teologiei creștine, versatilitatea-i caracteristică l-a făcut și apologet în Contra Celsum. Această operă intenționa să respingă Verbum Verum, scrisă de filozoful păgân Cels în urmă cu vreo 70 de ani. Aici erau prezente implicit unele propuneri de colaborare adresate creștinilor, în afară de acuzele documentate sistematic și multe altele infamante (antropofagie, incest, cinări thiestice), răspândite de multă vreme prin popor împotriva creștinilor. În acest
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
demon rău, preferând mai degrabă moartea. Din Contra Celsum, VIII, 68, aflăm că acesta a voit să reproșeze creștinilor absența lor din rândurile armatei romane. Potrivit celor afirmate de Cels, până în anul 178, creștinii nu prestau serviciul militar. Evident filozoful păgân nu cunoștea Faptele Apostolilor, 10, unde este scris că centurionul Cornelius, din cohors Italica, aflată pe atunci la Cezareea, s-a botezat împreună cu familia și prietenii lui cei mai apropiați (cf. Fap 10, 24.48), foarte probabil soldați, ca și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lor social. Pentru Origene, înstrăinarea creștinilor față de Imperiu consta în detașarea de activitățile strict pământești, din dorința preocupării pentru cele cerești, care educă omul spre Dumnezeu. Ideea prezentă deja în Ad Diognetum, denotă o nouă concepție despre individ: în timp ce statul păgân folosea omul numai pentru sine, creștinismul era orientat pentru om și pentru mântuirea sa. Refuzul serviciului militar de către creștini este ilustrat în Contra Celsum, VIII, 73. La îndemnul adresat lor de către filozoful păgân, de a lupta și de se înrola pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
denotă o nouă concepție despre individ: în timp ce statul păgân folosea omul numai pentru sine, creștinismul era orientat pentru om și pentru mântuirea sa. Refuzul serviciului militar de către creștini este ilustrat în Contra Celsum, VIII, 73. La îndemnul adresat lor de către filozoful păgân, de a lupta și de se înrola pentru împărat, Origene îi prezintă pe ucenicii lui Cristos ca pe un popor sacerdotal, mult mai eficienți pentru cel care domnește decât soldații, care se luptă și ucid la comandă. Pentru aceasta, autorul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prezintă pe ucenicii lui Cristos ca pe un popor sacerdotal, mult mai eficienți pentru cel care domnește decât soldații, care se luptă și ucid la comandă. Pentru aceasta, autorul apelează la o analogie foarte elocventă: dacă pe bună dreptate sacerdoții păgâni nu sunt înrolați niciodată și sunt scutiți de serviciul militar, e la fel de corect ca și creștinii preoți și slujitori ai lui Dumnezeu să rămână în afara activităților militare, angajați să lupte cu mâinile curate și cu rugăciunea pentru binele împăratului și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și creștinii preoți și slujitori ai lui Dumnezeu să rămână în afara activităților militare, angajați să lupte cu mâinile curate și cu rugăciunea pentru binele împăratului și al societății. Pentru succesiva evoluție teologică devine relevantă ideea apologetului de a echivala sacerdoții păgâni totalității creștinilor: nu este nici o referință strictă numai la preoții creștini, pentru care mai apoi va fi prevăzută interdicția înrolării militare în timpul lui Constantin (306-337), coercitivă pentru laici. Tot acum este evidențiată valoarea activă a rugăciunii, sarcină specifică creștinilor, simultană
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din viața creștinului. Așadar, dacă Părinții Bisericii s-au arătat potrivnici acestei meserii a armelor, cum se explică faptul că unii creștini sunt prezenți oricum în rândurile armatei romane imperiale? Probabil că etica celor simpli resimțea încă influențele vechii culturi păgâne, împiedicând extragerea totală a rădăcinilor credințelor păgâne. Prin urmare, ierarhia Bisericii tolera prezența creștinilor în structura militară din moment ce, punând o interdicție riguroasă, ar fi putut să-i dezorienteze pe acei credincioși pentru care serviciul militar era o muncă bine plătită
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
s-au arătat potrivnici acestei meserii a armelor, cum se explică faptul că unii creștini sunt prezenți oricum în rândurile armatei romane imperiale? Probabil că etica celor simpli resimțea încă influențele vechii culturi păgâne, împiedicând extragerea totală a rădăcinilor credințelor păgâne. Prin urmare, ierarhia Bisericii tolera prezența creștinilor în structura militară din moment ce, punând o interdicție riguroasă, ar fi putut să-i dezorienteze pe acei credincioși pentru care serviciul militar era o muncă bine plătită și poate unica sursă de câștig a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Concepția unui miles spiritual, capabil să ducă lupta interioară pentru fortificarea spiritului, era prezentă chiar și în cultele misterelor și în filozofia stoică. În teologia creștină, conceptul de miles Dei sau miles Christi asuma o valoare complet nouă în fața culturii păgâne: caracteristica acestuia nu era doar lupta spirituală ori simpla obișnuință ascetică pentru atingerea unei glorificări escatologice. În acest concept, se regăsea voința de afirmare a libertății și a conștiinței proprii. 2.2.4. Tertulian Personalitate de natură pasională și contrară
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe care aceștia le aduceau creștinilor, a compus tratate doctrinare și morale unde și-a exprimat adversitatea față de filozofia greacă, pe care o considera, dacă era folosită în cadrul Bisericii de persoane cu o cunoștință teologică precară, parte componentă a culturii păgâne și cauza potențială a apariției ereziilor. Elogiind caracterul mai mult decât logic al credinței creștine și situându-l pe un nivel superior față de atitudinea rațională a filozofiei grecești, își începea prestigioasa interpretare latină a creștinismului oferind contribuții deosebite elaborării teologice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]