1,833 matches
-
plătească tributurile cuvenite (cf. Fap 2, 37). În această situație, atât Petru cât și Paul nu-și ascund preocuparea, nu atât de noua politică instaurată de autoritățile romane față de Biserică, cât mai curând de atitudinea nesinceră a creștinilor considerați de către păgâni un gen de oameni cu o credință nouă și răufăcătoare. Altminteri nu se poate explica îndemnul continuu al Apostolilor spre obediența și fidelitatea creștinilor față de autoritățile civile și nici proclamarea principiului potrivit căruia toate stăpânirile lumești sunt de la Dumnezeu și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fiului său, creștini declarați și protectori ai creștinilor, amândoi uciși de el, precum și epurarea creștinilor de la curtea imperială, din armată și din administrația publică. O tradiție medievală prezintă bătălia de la Verona (249), ca o luptă între creștinii lui Filip și păgânii lui Decius, care a dus la împlinire simultan masacrarea celor doi Filipi și persecutarea creștinilor, fideli politicii celor doi, considerați dușmanii săi: A deținut puterea timp de trei ani. A arătat el însuși fără întârziere, că el i-a ucis
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vlăguiții soldați creștini din Orientul Mijlociu, cu care întreprinsese prima campanie (pierdută) împotriva perșilor (296). Nu era entuziasmat de dânșii pentru că, în vreme de război, în loc să meargă să lupte, își puneau diferite chestiuni de ordin moral și religios, care, în ochii păgânilor, căpătau forme de lașitate și de absență a virtuților războinice. Între Galerius și soldații creștini nu era pace. Scriitorul creștin latin Lactantius (250-327) a primit victoria din a doua campanie persană (297) cu multă amărăciune, silindu-se să-i reducă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
actele proconsulare și imnurile lui Prudentius nu am fi știut nimic despre acești martiri militari, considerați sfinți de către popor. În primele patru secole nu era sfânt martir numai cine murea pentru credința creștină, ci orice creștin care murea de mâna păgânilor. Pe durata războiului împotriva bagauzilor (285), Maximian nu mai avea printre trupele sale nici o legiune tebană, deși una dintre cele cinci constituite se afla cantonată în Italia și era desemnată cu numele simplu de Thebaei. Celelalte patru: legio II Flavia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în ea, minciuna. Pentru creștinii convinși, acceptarea idolatriei era o lipsă de curaj împotriva dușmanilor lui Dumnezeu, o cedare în fața unei constrângeri tiranice, o negare a propriei religii, un act de violență morală incalificabilă, o piatră de scandal pentru toți păgânii și creștinii care i-ar fi văzut luând parte când la sacrificiile păgâne, când la misterele creștine, despre care Tertulian spunea că: Fiind cunoscut de creștin, ești ispitit și acționezi împotriva conștiinței celuilalt, ca și cum nu ai fi creștin. Unii dintre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștini care, în redactarea Patimilor diferiților martiri, nu și-au ascuns scopul inițiativei de a crea o epopee creștină pe durata marii persecuții. Soldații martiri au fost glorificați asemenea unor cavaleri fără pată și neînfricați, apărători ai credinței împotriva celor păgâni. Cu această ocazie, fantezia populară a creat niște eroi legendari precum un Georgius, un Theodorus, un Demetrius și un Procopius a căror inexistență istorică astăzi e pe deplin acceptată. Din actele rămase ne rezultă că acești militari fiind creștini au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de armata sa, Licinius s-a arătat ca binevoitor închipuit al creștinilor. La 13 iunie 313, ambii auguști, Constantin (306-337), Licinius (308-324), publicau de comun acord rescriptul de la Milano, lăsând creștinilor libertatea de cult. Augustul Orientului, fiind implicat în erorile păgânilor, nu a reușit să înțeleagă și nici să accepte creștinismul elementar al colegului său occidental, preluând comportamentul acestuia drept o strategie de înlăturare a sa. În aceste condiții, Licinius s-a dezlănțuit împotriva a tot ceea ce era creștin și creștinism
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Prin disprețuirea creștinismului, Iulian își propusese restaurarea imperiului pe baza tradițiilor păgâne, prin renașterea păgânismului lipsit de putere și în agonie, cu templele sale în bună parte închise, devastate și cu sacerdoții în plină decadență. Acțiunea sa era foarte dificilă. Păgânii, după implicarea directă a lui Constantin și a fiilor săi în viața creștină, erau deja în minoritate cel puțin în Orient, unde arătau indiferență față de lumea antică și se resemnară în fața istoriei favorabile creștinismului. Revenirea la sfârșitul secolului IV în favoarea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a pune capăt discordiilor ecleziastice, iar pe ascuns îi întărâta pe ceilalți episcopi opozanți la revoltă, fiind convins că plebea se mișcă numai atunci când este unită; e) interzicea creștinilor să-și înmormânteze morții ziua, pe motiv că se scandalizau păgânii datorită cultului creștin; f) interzicea bărbaților să vorbească femeilor despre creștinism, iar acestora să se adreseze copiilor cu asemenea învățături provenite din Evanghelie; g) a interzis creștinilor să se apropie de studiul autorilor, decretând ca școlile de literatură să fie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
urcat pe tronul imperial și-a aruncat masca și a apărut cu adevărata sa înfățișare. Opera sa de reîntoarcere spre păgânism cu multă înflăcărare a eșuat. Nefiind vorba de recucerirea pozițiilor pierdute de către idolatrie, ci chiar de o reacție a păgânilor împotriva creștinilor desfășurată mai mult în domeniul politic decât în cel religios prin uciderea și îndepărtarea din funcție și de la curte a adepților predecesorului său, dar și prin devastarea și incendierea unor biserici creștine, inițiativa sa nu a biruit. Aceste
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
niciodată n-a putut fi dovedit că s-a îndepărtat de la calea dreptății din cauza religiei cuiva sau din alte cauze de acest fel. Dimpotrivă, se plângea că după libertatea de cult obținută de Constantin, creștinii i-ar fi persecutat pe păgâni: Despre sfințenie nu știți dacă El (Isus Cristos) i-a creat numele. Emulați de mâniile și ferocitatea iudeilor, răsturnați temple și altare, îi ucideți nu doar pe aceia dintre noi care rămân fideli cultului părinților, ci și pe aceia care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ori mai simplificată odată cu înfrângerea de la Adrianopol (378), care a stimulat conștiinciozitatea creștinilor din Orient asupra salvării civilizației și Imperiului. La baza problemei se află compoziția armatei din secolul IV, unde elementul rural care reprezenta forța trupelor continua să fie păgân. Cazul este mult mai evident mai ales în Occident, unde principalele arii de recrutare erau Gallia și Iliricul: trupele gallice ale lui Iulian, care pornesc împotriva lui Constantius II (337-361) adorau zeii. Începând din secolul III, a crescut progresiv procentajul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Egipt sau de comunitățile acestora. Fenomenul barbarismului explică mult mai bine indiferența religioasă a armatei secolului IV, deși fenomenul nu poate fi considerat general și nici definitiv. În fața intrării masive a barbarilor în Imperiu și implicit în armata romană, mulți păgâni trec la creștinism din interes politic sau personal. În aceste condiții periculozitatea sălbăticirii armatei prin prezența barbarilor devine tot mai pregnantă în scrierile Sfântului Ieronim (346-420). Polemica împotriva barbarilor lui Flavius Stilicho (359-408) e prezentă, cu motivații și evaluări diferite
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în cei creștini. În ciuda motivelor religioase și ideologice diferite care apar între Theodosius I (379-395) și Eugenius (392-394), în momentul războiului de la Frigidus (394), nu pare să existe nici o contrapoziție religioasă între cele două armate. Spre sfârșitul secolului IV, atenția păgânilor și a creștinilor din Imperiu se concentra asupra barbarilor. După anul 381, problema religioasă în armata romană nu mai era considerată relevantă întrucât atât păgânii cât și creștinii Imperiului erau concentrați asupra periculozității numerice ascensionale a elementelor barbare în diferite
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și cântă. De fapt desprindem chipul iubitei din reacția naturii în contact cu frumusețea ei: "Frumoasa mea peste puteri frumoasă/ ce drag mi-e glasul tău, plutind pe văi." Radu Cârneci ne plimbă prin biblie, prin lumea anticilor, invocă cultul păgân al soarelui, are un acut sentiment al luminii (de esență blagiană), ne vorbește despre o dezlănțuire energetică a ierbii cu "tonalitatea rimelor lui Petrarca" și a celei din "Cântarea cântărilor"2. Poetul este o natură contemplativă, indiferent dacă scrie despre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
s-a schimbat și felul său de a vorbi despre ea. Bacovia adoptă acum un limbaj profesional, ușor pretențios: „bonduri de ghitară”, „cadență andante”, „completări base”4) etc. în absența emoției de odinioară, el recurge la aluzii culturale („Naiul fluiera/ Păgîn”), istorice („Cînd ore libere/ Sună/ Din vechi acordeon,/ De-a zilelor bravade.../ Relativ,/ Pardon”), ori la „traduceri” ale unor imagini prin altele, deduse din observații personale („Cum larme/ De piano/ Ca ploaia,/ Sau ca violine țipînd/ Ca pentru momițe...”) 5
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a da naștere tuturor lucrurilor din natură. A doua, punctul de vedere aparent eretic, cum că atomismul nu acordă niciun rol zeilor păgâni, ca să nu mai vorbim de vreun rol al unei singure zeități creștine în consecință, moartea tuturor zeilor, păgâni și creștini. Lucrețiu a conchis a treia teză principală a gândirii sale că omenirea a fost lăsată suspendată în acest univers fără țintă. De aceea omul ar trebui să se dedice plăcerii o viață de epicurieică. Dar din moment ce plăcerea era
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Oxford, a demonstrat cât de puternică fusese tendința irațională pentru grecii clasici, și cât de mult durase aceasta. Crepusculul care îl preocupase pe Flaubert s-a Stoicismul în versiunea sa din secolul al doilea roman a fost în principal religia păgânilor. Prin contrast, gnosticismul a fost în principal o religie creștină. S-a bazat pe credința că puterea răului ar putea fi învinsă prin magie. Totuși, cele două religii s-au amestecat deseori între ele și au făcut un melanj. Atât
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
a lăsat un corpus de scrieri stoice ce a fost mereu popular. Domnia dezastruoasă a lui Aurelius, în timpul căreia imperiul vast al lui Hadrian va fi invadat de barbari, devorat de epidemii și slăbit de războaie, iar conflictele tumultuoase dintre păgâni și creștini se vor intensifica, poate părea o anologie mai bună pentru epoca postbelică pe care Auden a botezat-o "Era Anxietății" De ce atunci Yourcenar l-a ales pe Hadrian? Răspunsul rezidă în principal în cel de-al doilea element
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
celor câtorva personaje asociate, într-un fel sau altul, revelațiilor primordiale, firește mântuitoare: dansatoarea "cu pasul și încheietura dulce", al cărui șold "se-nfiora/ de cântec pe-ntinderi limpezi" la porțile cetății (Răsuflarea femeii), pescarul ce "ridică spre păsările apei păgânul năvod/ învins de speranță se întoarce și se roagă,/ mai sărac decât străbunii săi,/ mai sărac decât umbra din zare,/ bătrân și cu mâinile goale,/ proiectat în asfințitul de soare,/ lumină de purpură caldă" (Păgânul năvod), orbul care "clatină-n
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
unor zeițe maiestuoase prefăcute aproape în întregime în chip de copaci. Platanii își arătau trupurile bine făcute, cu piele lucioasă și fină, cu tatuaje roșii din care mai cădeau bucățele de vopsea întărită. Larițele coborau dealul, precum o hoardă de păgîni, îmbrăcate în veșminte de război, țesute din verdeață și învăluite în parfum de rășină și tămîie. E. Zola, La faute de l'abbé Mouret, p. 216 3. Caz [3]: Predicatele funcționale descriu momente (PĂRȚI) ale unei acțiuni a. Aici, secvența
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a imaginilor care îi reprezentau pe zei: în primul fragment semnalat mai sus, ca și în al doilea, fabricarea idolilor este considerată o lucrare exclusiv umană, un produs al unor meșteșugari pricepuți și generoși; al cincilea fragment presupune chiar convertirea păgânilor! Acest unic Dumnezeu este atât de puternic încât controlează dinainte desfășurarea istoriei și poate anunța atât trecutul întâmplat deja, cât și viitorul înainte să aibă loc: „Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă și în afară de mine nu este Dumnezeu
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
său! (Gen 9,6) Chiar dacă procesul de implementare va dura ceva timp, după cum am văzut mai sus în (5.4.d) cu privire la textele de la Elefantina, sunt stabilite deja două dintre elementele fundamentale ale credinței lui Israel. 7.3. Misiunea între păgâni Din aceste elemente derivă un sector nou al religiei iudaice: misiunea între păgâni în epoca elenistă. a) În legătură cu acest fapt, Isus le adresa fariseilor un reproș, de altfel, ambiguu: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor ipocriți, voi străbateți marea și uscatul
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
am văzut mai sus în (5.4.d) cu privire la textele de la Elefantina, sunt stabilite deja două dintre elementele fundamentale ale credinței lui Israel. 7.3. Misiunea între păgâni Din aceste elemente derivă un sector nou al religiei iudaice: misiunea între păgâni în epoca elenistă. a) În legătură cu acest fapt, Isus le adresa fariseilor un reproș, de altfel, ambiguu: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor ipocriți, voi străbateți marea și uscatul ca să faceți chiar și numai un prozelit și, când l-ați găsit, îl
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
uscatul ca să faceți chiar și numai un prozelit și, când l-ați găsit, îl sortiți iadului, de două ori mai mult ca voi” (Mt 23,15). Învinuirea lui Isus este neclară deoarece nu știm dacă se referea la misiunea între păgâni (cum se interpretează deseori) sau doar la recrutarea de noi adepți pentru respectivele grupuri. În general se acceptă ideea că în epoca elenistă misiunea între păgâni constituia o preocupare, în special în mediul din Alexandria, după cum confirmă și Noul Testament, mai
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]