18,714 matches
-
ne întîlnim în ultimul timp. Sala era dreptunghiulară, avea vreo douăzeci de metri în adîncime și cam șapte-opt lățime. Fusese zugrăvită în întregime în albastru. În fund, în colțul din dreapta era așezat barul deasupra căruia atîrnau cu gura în jos paharele curate. În fața sa la distanță egală unul de celălalt se găseau șase scaune înalte cu șezutul rotund și suport pentru picioare, prinse cu șuruburi în pardoseală ca să nu poată fi mutate de la locul lor. Pe peretele din stînga dintr un
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
asta, numai așa o să te eliberezi, acum e momentul, ia uite ce derutat e și Poștășică, nu mai știe cum să te liniștească, pe ce să pună mîna, încotro să alerge. Mai luă o înghițitură de apă, dar puse imediat paharul pe măsuța aflată alături, de data asta simțind parcă un sloi de gheață alunecîndu-i pe gît. Nu c-ar fi fost cine știe ce mare lucru. Dacă a amînat atît de mult să-i spună direct despe ce era vorba, a făcut
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
calculează. — Ce mai stați pe gînduri? se aude din nou vocea Părințelului care dă la rîndul lui semne de neliniște, intrați odată sau așteptați să înghețăm de tot? Se ridică încet de la masă atent să nu răstoarne nimic, sticlele goale, paharele pe fundul cărora Dendé, Tîrnăcop și Gulie băuseră și ultimul strop de alcool, scrumierele care dădeau pe dinafară ticsite de chiștoace, capace de plastic, cocoloașe de hîrtie, bețe de chibrituri. Cu pași nesiguri își tăie drum prin mijlocul barăcii, prin
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ideile, încearcă să-l ia Părințelul mai cu binișorul, dar mai uită-te o dată în jur și spune-mi ce vezi. Chiar asta și făceam, nu se lasă Roja, numai că spre deosebire de voi eu încă mai văd partea plină a paharului, pe mine mă interesează mai mult bilanțul victimelor, sîngele care s-a dus în canale, chestia politică mă lasă rece. După ce o să se termine totul o să fie timp berechet să ne ocupăm și de asta. — M-am săturat de acuzații
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
prăjituri și înghețate. Angelina își scoase de pe umăr poșeta, îi desfăcu fermoarul și dădu la iveală un portofel din piele. Comandară o salată de fructe Exotic mare, cîte o felie de Diplomat și două sticluțe de Coca-Cola. Își luară singure paharele, șervețelele și lingurițele de pe bufet, și se așezară la o măsuță într-un colț. Ce bine era că în sfîrșit puteau să discute nederanjate de nimeni, să-și amintească de vremurile bune, cînd viața mai era încă de trăit. Dacă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
poporului întreaga forță de decizie pentru viitor, că se promite judecarea și condamnarea publică în cel mai scurt timp a întregii clici comuniste în frunte, bineînțeles, cu cei doi dictatori abia capturați. Răcorește-te nițel omule, îi întinde cineva un pahar cu apă, arăți ca scăpat de la nebuni. De unde vii? Din piață, de pe bulevard? Cu toții am avea nevoie de o mică pauză, te și miri cum mai poate să le meargă ăstora gura după atîtea nopți nedormite. Au obosit toată aparatura
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ușii, pe bucata de asfalt din curte, pe care merg ca un clown pe o sârmă Întinsă sub cupola circului. Cum intru În camera mică și ciudată care are forma unui paralelipiped, beau restul de ceai rămas de dimineață În paharul străveziu. În atâtea ore, de jur-Împrejurul lichidului s-a format un fel de floră umedă, pufoasă care rămâne, după ce ultima picătură de lichid a fost Înghițită, agățată ca un cerc verzui de peretele paharului. Gândurile mi se fac amare ca ceaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
restul de ceai rămas de dimineață În paharul străveziu. În atâtea ore, de jur-Împrejurul lichidului s-a format un fel de floră umedă, pufoasă care rămâne, după ce ultima picătură de lichid a fost Înghițită, agățată ca un cerc verzui de peretele paharului. Gândurile mi se fac amare ca ceaiul de plante, neîndulcit pe care tocmai l-am terminat de băut. Deschid aparatul de radio, o cutie urâtă, dintr-un plastic gri, incert, din care izbucnesc sfaturile temperamentale , gălăgioase, aproape violente, ale unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ei biologic este o pasăre care s-a prăbușit În abisuri și, cu un ultim efort Încearcă supraviețuirea cu orice chip. După ce a Încetat spălatul vaselor În chiuvetă, Îmi prepar ceaiul, Într-un fierbător roșu din plastic. Îl torn În paharul străveziu, vârând o lamă de cuțit sub fundul lui, ca să nu crape de la lichidul clocotit, și Îl beau pe jumătate. În fiecare dimineață, când ies din Încăperea paralelipipedică, după ce am Învârtit cheia În broască și Însfârșit sunt pe picior de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
trist În brațe, care o scuipă cu sete, drept În față. Camera de luat vederi se mișcă În mâna operatorului, de parcă s-ar filma o urmărire sau o cursă de cai. Reporterița Își șterge oripilată obrazul și imploră plângând un pahar cu apă, dar nimeni nu o mai bagă În seamă. Antoniu ridică privirea spre cer, bucurându-se câteva clipe soarele care-i Încălzește obrajii, apoi părăsește terenul. Un tramvai proaspăt vopsit, cu steagul Uniunii Europene Înfipt În creștet, alunecă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
astăzi, tu nu aveai chef, erai Într-o stare psihică jalnică. Vocea bătrânei doamne, se auzea monoton, și de oboseală nu-ți dădeai seama din ce parte a camerei: Islanda e un ghețar alb, plutitor, Parisul e un clinchet de pahare În care s-a turnat șampanie, Rusia e un mesteacăn, Polonia un vârtej de mazurci, Viena are coruri de culoarea aramei, Iemenul este un fildeș. O turmă de porci s-a transformat În zid roz.... Bătrâna doamnă era cu mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și tixitî de cârți, cârora Ema, femeie cu o inteligențî practicî, aproape masculinî nu le prea dâdea importanțî, pregâtisem deci, ca de fiecare datî micile trucuri ale veșnicului ăndrâgostit: o muzicî bunî pusî ăn surdinî la un casetofon, și douî pahare ăn care apa mineralî și feliile de lâmăie așteptau sî ne râcoreascî stetea. Trecuse mai mult de o orî și Ema nu apâruse. Eram nervos și panicat, mî găndeam la tot felul de grozâvii, cu atăt mai mult cu căt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care-i ies din gură, seamănă cu grohăitul unui porc. A avut un mare noroc În toți acești ani de vagabongaj: nu l-a atras băutura, dimpotrivă a respins-o cu vehemență. Când Kawabata se mai amețea de la câte-un pahar, Îl dojenea, și-l obliga să se culce. Oricum, bătrânul devenea ca un copil când era amețit: se bucura pentru orice fleac, sau devenea dintr-odată sentimental și foarte docil. Antoniu a văzut atâta violență generată de alcool, a asistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Îi arată cu multă Însuflețire, unde odihnesc ,,Neidentificații,, Ba, mai mult Îi și spune să se grăbească, pentru că funcționarul de la primărie și preotul, au ajuns deja la groapă. Îi vede buzele arse de căldură și, de milă toarnă Într-un pahar din plastic dintr-o sticlă, niște apă minerală călâie pe care i-o dă să bea.. Antoniu mulțumește, și-i Întinde o bancnotă de 1 leu, pentru o narcisă și o lumânare. Ea Îi dă două flori, ,,așa e obiceiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a fost deschis? — Parcă vorbești de lucruri sfinte! zise Georgie. După mine și asta tot băutură e! — Ești o țărăncuță proastă! am spus drăgăstos. Poți să-mi faci un cocteil. După aia chiar trebuie să plec! Georgie mi-a adus paharul și am stat acolo îmbrățișați ca o netsuke 2 frumoasă în fața focului care murmura cald. Camera ei părea un tărâm subteran închis, ascuns, îndepărtat. Pentru mine era un moment de liniște profundă. Nu știam atunci că era ultimul, cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cald stând relaxat în cochilia multicoloră, strălucitoare pe care o creasem eu și Antonia, unde se îmbinau armonios mătasea și argintul și lemnul de trandafir, mahonul negru și auriul patinat, toate așezate pe un fundal de verde Bellini. Sorbeam din paharul aburit plin cu Martini aromat, pe care tocmai îl pregătisem pentru noi amândoi și cred că mă consideram cel mai norocos om din lume. În clipa aceea eram într-adevăr fericit, gustam o fericire leneșă și iresponsabilă, care nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Antonia își schimba ținuta de două-trei ori pe zi. — Nu te-ai schimbat, draga mea, am spus ridicându-mă. Mă aflam încă în lumea aceea îndepărtată și domoală. — Ce s-a întâmplat? Îmi pari cam tulburată. Vino încoace, ia-ți paharul și spune-mi tot, am continuat, lăsând din mână volumul lui Napier. Antonia intră acum, mișcându-se încet în mod deliberat, târându-și picioarele greoi și fixându-mă întruna. M-am întrebat dacă o fi aflat din ziare ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
un om care încearcă să-și adune puterile. Atunci am întrebat-o mai hotărât: — Ce este, Antonia? S-a întâmplat ceva rău? — Da, răspunse ea. Stai o clipă. Îmi pare rău. Luă o înghițitură, apoi turnă restul de băutură în paharul meu. Mi-am dat seama că nici nu putea vorbi de emoție. — Pentru numele lui Dumnezeu, Antonia! Ce s-a întâmplat? am întrebat simțind că încep să mă îngrijorez cu adevărat. Îmi pare rău, Martin, zise Antonia. Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
jos spre gură. Ea închise ochii pentru o clipă, rămânând în continuare crispată. — Hai, iubito, nu mai sta așa. Arăți de parcă ai fi în fața plutonului de execuție. Liniștește-te și mai bea puțin. Uite, am să-ți mai pun în pahar. Acum discută cu mine rațional și nu mă mai speria așa de rău. — Vezi tu, nu e vorba de a fi puțin îndrăgostită, rosti Antonia ridicându-și spre mine ochii strălucitori și plini de neliniște. Începu să vorbească monoton, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a drogat? Spui că ești îndrăgostită de el. Foarte bine. Asta se întâmplă frecvent în psihanaliză. Dar termină cu prostiile astea despre divorț. Iar acum cred că ar trebui să închidem subiectul deocamdată. Cred că ar trebui să-ți termini paharul și să te duci să te schimbi pentru cină. Am încercat să mă ridic. Antonia m-a prins de braț și a ridicat spre mine un chip mânios, dar care inspira totuși milă. — Nu, nu, nu, rosti ea. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Poate că asta se explică în parte prin faptul că sunt mult mai bătrână și că ți-am fost un fel de mamă. Nu te-am lăsat să crești. Lucrul ăsta trebuie recunoscut mai curând sau mai târziu. Sorbi din pahar. Nu mai arăta atât de înspăimântată. — Scutește-mă de aiurelile astea medicale, pentru numele lui Dumnezeu, am spus, mi se face silă. Părăsește-mă pentru că ai chef de alt bărbat, hai să spunem lucrurilor pe nume, să nu ne-ncurcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rațional și civilizat. Nu, nu te urăsc, am răspuns. — Suntem oameni civilizați, zise Palmer. Trebuie să încercăm să fim cât se poate de lucizi și de cinstiți. Suntem oameni civilizați și inteligenți. Da, am răspuns. Stăteam nemișcat și sorbeam din paharul de cristal pe care Palmer mi-l umpluse din nou cu whisky și apă. În timp ce vorbea se plimba în sus și-n jos, înalt și slab, cu mâinile împreunate la spate, iar halatul larg, violet, pe care-l purta peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de el. Era făcut dintr-un bronz auriu de culoare deschisă și înfățișa o Antonia tânără, țâșnind în zbor, o Antonia pe care nu o prea cunoșteam, o Antonia din alte vremuri, care parcă dansa pe masă în clinchet de pahare de șampanie. Totuși forma capului era excelent conturată, părul bogat care-i cădea pe spate în șuvițe dezordonate amintea de o pieptenătură grecească; iar buzele groase, lacome, puțin întredeschise, da, pe acelea le cunoșteam. Dar nu era Antonia mea, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în gând și m-am așezat la picioarele ei. Georgie ședea în fotoliul verde jerpelit din locuința ei. Lumina rece a după-amiezii învăluia camera dând la iveală patul răvășit, scrumiera plină cu mucuri de țigară, masa încărcată de scrisori deschise, pahare murdare, bucăți de biscuiți și cărți de economie. Georgie purta pantaloni bej foarte strâmți și o cămașă albă și-și strânsese părul într-un coc dezordonat. Era palidă și prin paloarea transparentă a pielii străbătea din profunzime o ușoară îmbujorare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de trandafiri, abia perceptibil, stăruia, așteptând zadarnic să fie împrospătat de căldura focului. Toate obiectele din jur erau ea - covoarele mătăsoase, pernele înfoiate, dar mai ales polița căminului, micul ei altar, papagalii din porțelan de Meissen, ceașca din argint italienesc, paharul din sticlă de Waterford, cutiuța de prizat tabac pe care i-o dăruisem când eram logodiți cu inscripția: Prietenie dezinteresată, dragoste nedisimulată. Încercam o durere nouă, cruntă, văzând toate acestea și percepându-le ca pe ceva pieritor, mai mult chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]