2,986 matches
-
viziunea instabilă asupra spațiului din teoria einsteiniană a relativității, materialismul lui Marx îi apar ca exacerbări ale forțelor obscure din om, sfidând spiritul (și creștinismul). D. a denunțat forme ale falsului în literatură și a negat, cu vădită orbire, în pamfletele strânse în volumul Organizarea minciunii (I, 1937), tot ce nu „țâșnea elementar” din realitățile noastre, scrisul lui Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu. Năzuind să dea „stihuri noi cu senzuri de filosofie” (Versuri, 1934, Vocile singurătății, 1937), D.
DOBRIDOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286802_a_288131]
-
Haplea dă cu lingura-n sate / soarbe clopote pe nerăsuflate / ară biserici, seamănă panică / și-apoi o seceră cu limba mecanică.” De aici înainte s-ar zice că „misia poetică” s-a încheiat: volumul O beție cu Marx, ca și Pamfletele vesele și triste din „Academia Cațavencu”, apărute amândouă în 1996, sunt semnele unei alte vârste; poemele nu mai au nici o vlagă, în schimb D. se numără printre pamfletarii politici cei mai citiți. Bântuit de talent, un extraordinar talent, cuvintele-șoc și
DINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
boabă de piper, București, 1983; Rimbaud negustorul, București, 1985; Moartea citește ziarul, Amsterdam, 1989; ed. pref. Sorin Alexandrescu, București, 1990; Poèmes. Mirage posthume, tr. Alain Paruit, Paris, 1989; Ein Maulkorb fürs Gras, Zürich, 1990; O beție cu Marx, București 1996; Pamflete vesele și triste, București, 1996; Fluierături în biserică, București, 1998; Nelu Santinelu. Căprar la Cotroceni, București, 1998; Corijent la cele sfinte, București, 2003. Repere bibliografice: Stănescu, Poeți și critici, 90-92; Ciobanu, Panoramic, 331-333; Poantă, Modalități, 127-128; Constantin, A doua carte
DINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
de Miron Radu Paraschivescu. Alți colaboratori: Paul Daniel, Bogdan Amaru, Carol Ardeleanu. Talentații critici de la C.l. se entuziasmau de o formulă („scrisul riguros, primar, zbârlit”) ce suna frumos, dar care, în acest caz concret, nu s-a verificat. Se cultivă pamfletul, foiletonul, portretul psihologic. De reținut numele lui Anton Holban (Ion Gh. Duca), Demostene Botez (Armonia socială), F. Aderca (Asasinul cu potcap) și Al. O. Teodoreanu (Democrați și oligarhi). Cel mai important poet de la C.l. este Ion Minulescu, prezent cu câteva
CUVANTUL LIBER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286618_a_287947]
-
inclusiv a pseudobaladei Zburătorul, capodopera poeziei heliadești, învederează o tendință de structurare clasică. Propensiuni în aceeași direcție există și în proza scriitorului, în fiziologii mai ales (Coconul Drăgan, Coconița Drăgana), iar Domnul Sarsailă autorul e considerată de unii comentatori un pamflet antiromantic. Prin „fundamentele teoretice ale artei sale”, afirmă D. Popovici, Heliade e „legat de clasici”, iar în creația poetică „el se plasează [...] sub influența scriitorilor romantici și preromantici”. Asemenea simbioze există la mai toți ceilalți scriitori ai epocii. Reprezentant de
CLASICISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
De la zeflemea la caricatură și până la sarcasme, saltul, sub masca jovială și puțin cabotină, se produce pe nesimțite. C. pare că se amuză, făcându-i și pe cititori părtași, însă șarjele lui - se observă asta și în parodii, și în pamflete - sunt nu doar agresive, ci și necruțătoare. Venerabilul Cezar Bolliac, junele Al. Macedonski ori poligraful N.D. Popescu vor fi, cu un prilej sau altul, luați în pleasnă. Sunt, fără îndoială, exersări pentru opera maturității. O fiziologie ca Broaște... destule - Nuvelă
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
roșu”, cum este numit adesea, aderă devreme la ideologia marxistă și, apoi, la cea comunistă, întreținând relații strânse cu șefii mișcării. În publicistica sa, procedează la o critică a societății românești de o amploare și o vehemență ieșite din comun. Pamfletele, mai ales cele îndreptate împotriva monarhiei, denotă o inventivitate și o vervă pe care, în epocă, le mai arată doar Tudor Arghezi. Și concepțiile despre artă, profesate în public, sunt obediente față de ideologia susținută. În articolele Spre arta viitoare și
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
București, 1898; Poet-poetă, pref. Grigore Pișculescu, București, 1898; Spre Roma, București, 1911; Vinul de viață lungă, București, 1931; Fecior de slugă, București, [1932]; Pentr-un petec de negreață, București, [1934]; ed. 3 (Andrei Vaia), București, 1936; Nea Nae, București, [1935]; Pamflete antidinastice, București, 1949; Pamflete și articole. „Vinul de viață lungă” și alte scrieri, îngr. Aurelia Bârlă, pref. Matei Călinescu, București, 1960; Scrieri, I-II, îngr. și introd. Virgiliu Ene, București, 1969; Jurnal, îngr. și pref. Al. Gh. Savu, București, 1970
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
Grigore Pișculescu, București, 1898; Spre Roma, București, 1911; Vinul de viață lungă, București, 1931; Fecior de slugă, București, [1932]; Pentr-un petec de negreață, București, [1934]; ed. 3 (Andrei Vaia), București, 1936; Nea Nae, București, [1935]; Pamflete antidinastice, București, 1949; Pamflete și articole. „Vinul de viață lungă” și alte scrieri, îngr. Aurelia Bârlă, pref. Matei Călinescu, București, 1960; Scrieri, I-II, îngr. și introd. Virgiliu Ene, București, 1969; Jurnal, îngr. și pref. Al. Gh. Savu, București, 1970; Teatru, îngr. și pref.
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
Cocea, „Azi”, 1935, 2; Ovidiu Papadima, „Nea Nae” de N. D. Cocea, G, 1936, 6; Călinescu, Ist. lit. (1982), 919; Petru Manoliu, „Canalia”, comedie tragică în 3 acte de N. D. Cocea, TIL, 1944, 2387; Eugen Campus, Un maestru al pamfletului literar, București, 1955; Gala Galaction, Oameni și gânduri din veacul meu, București, 1955, 156-164; Eugen Jebeleanu, Din veacul XX, București, 1956, 285-290; Tudor Teodorescu-Braniște, N. D. Cocea, CNT, 1959, 5; Dan Grigorescu, N. D. Cocea, LCF, 1961, 21; Stancu Ilin
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
răzvrătitul de odinioară își trăiește, în declamații sterpe, „ora extazului”. A scris și teatru (Pământ blagoslovit, 1938, Muzica stelelor, 1947, Făclierii, piesă apărută în ziarul „Înainte”, 1972), însă de o totală insignifianță. În publicistică, incisivitatea lui C. are răbufniri de pamflet. Compasiunea față de dezmoșteniții soartei se întovărășește cu ostilitatea față de spoliatori, demagogi și alți farsori care se pitesc îndărătul unor caraghioase „măști de carnaval”. Denunțând, cu un limbaj de stângă vehementă, „putrigaiul” atotstăpânitor, utopistul visează la „o perfecțiune a arhitecturii sociale
CONSTANT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
1998, 25; Simona Cioculescu, Cioran sau Neliniștea de a exista, MS, 1998, 1-2; Ion Deaconescu, Cioran sau Mântuirea prin negare, Craiova, 1998; Fernando Savater, Eseu despre Cioran, tr. Sorin Mărculescu, București, 1998; Pro și contra Emil Cioran. Între idolatrie și pamflet, îngr. și pref. Marin Diaconu, București, 1998; Mariana Șora, Cioran jadis et naguère, Paris, 1998; Simion Ghinea Vrancea, Mircea Eliade și Emil Cioran în tinerețe, București, 1998; Nicolae Florescu, Întoarcerea proscrișilor, București, 1998, 76-105; Livius Ciocârlie, Caietele lui Cioran, Craiova
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
Borbély despre studiile filologice din Ungaria, Maria Berényi despre Personalități de frunte ale iluminismului bănățean, Elena Muntean despre Motivul casei în „Povești” și „Amintiri din copilărie”. Numărul 2 găzduiește o anchetă cu titlul „Problema minorităților revine la rampă”, articole despre pamfletul românesc (Cornel Munteanu), despre Bălcescu la Seghedin (Mihai Cosma), despre obiceiurile din Cenadul Unguresc (Ana Hoțopan). Apar poezii semnate de Maria Berényi și George Irimieș și un interesant articol semnat de Farkas Jenö despre Literatura română în enciclopediile din Ungaria
CONVIEŢUIREA (EGGYÜTTÉLÉS). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286401_a_287730]
-
până în 1946, cu unele întreruperi, profesor secundar în București și în alte orașe. O vreme predă la Găești (1924-1935), fiind coleg cu prietenul său, criticul Vladimir Streinu. Această împrejurare l-a inspirat pe Ion Barbu să-i numească într-un pamflet pe comentatorii poeziei sale „găieștenii” și, prin derivație, exponenți ai „spiritului găieștean”. C. își trece doctoratul în 1945, cu o teză despre Dimitrie Anghel. Ține pentru puțină vreme (1946-1947) un curs de literatură română la Universitatea din Iași. Târziu, după ce
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
fi reluată de Vladimir Streinu și de alți critici, nu totdeauna în favoarea autorului Cuvintelor potrivite. C. o folosește însă fără o conotație minimalizantă. În același an polemizează cu Vladimir Streinu pe tema Arghezi, apărând, în chip just, calitățile estetice ale pamfletului: „Artist fără genealogie al imaterialului, rotind universul și sistemele de sori [...], delicat orfevru de pulbere de stele, orchestrant al muzicii sferelor [...], artist suveran și de o varietate extraordinară”. În fine, când N. Iorga atacă generația tânără de scriitori și spune
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
scăderile, în plan sociologic mai cu seamă, ale romanelor scriitorului. Prezentat ca un autor al marilor contraste, Zaharia Stancu este înfățișat printr-o dublă aspirație: „către imund și către diafan, cu disponibilitate egală pentru lirismul cel mai pur și pentru pamfletul cel mai truculent”; tocmai pamfletul exagerat dăunează însă echilibrului artistic al scrierilor sale, coborându-le adesea la nivelul unui stânjenitor parti-pris ideologic. Creația lui Zaharia Stancu e definită în general corect, ca izvorând din rememorarea trăirilor anterioare, ca „o replică
CRAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
cu seamă, ale romanelor scriitorului. Prezentat ca un autor al marilor contraste, Zaharia Stancu este înfățișat printr-o dublă aspirație: „către imund și către diafan, cu disponibilitate egală pentru lirismul cel mai pur și pentru pamfletul cel mai truculent”; tocmai pamfletul exagerat dăunează însă echilibrului artistic al scrierilor sale, coborându-le adesea la nivelul unui stânjenitor parti-pris ideologic. Creația lui Zaharia Stancu e definită în general corect, ca izvorând din rememorarea trăirilor anterioare, ca „o replică împotriva timpului, un remediu împotriva
CRAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
la mișcarea avangardistă: editează în 1930, împreună cu Gherasim Luca, revista „Alge”, faptă pentru care cei doi redactori vor fi închiși, în 1933, printre „politici” la Văcărești; colaborează la „unu” și la „Facla” lui Ion Vinea, mai apoi, cu reportaje, critică, pamflete, la ziare și reviste de stânga: „Cuvântul liber”, „Azi”, „Reporter”, „Lumea românească” ș.a. După 1944 este redactor la „România liberă”, la Radio București (unde produce „reportaje dramatice”, evocări ale unor „momente de luptă” din anii ilegalității: Doftana, Lagărul de la Târgu
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
București, 1949; Viața învinge (în colaborare cu Dinu Negreanu), București, 1950; Voința de pace a popoarelor nu poate fi înfrântă, București, 1951; Pentru fericirea poporului (în colaborare cu Nicolae Moraru), București, 1951; Bulevardul împăcării, București, 1952; Iarbă rea, București, 1952; Pamflete, București, 1952; Cântecul libertății, București, 1953; Teatru, București, 1953; Mielul turbat, București, 1954; Arcul de triumf, București, 1955; Recolta de aur, București, 1957; Rețeta fericirii sau Despre ceea ce nu se vorbește, București, 1957; Teatru, I-II, București, 1959; Fii cuminte
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
lăsat acasă, transcrie câteva piese din Agate negre, prezentându-l pe A. drept „poetul cel mai revoluționar al vremii”. Acesta își face o reintrare explozivă în jurnalistică, atacând în „Facla”, din mai 1911, pe mitropolitul în scaun, Athanasie Mironescu. Fulminantele pamflete îl aduc pe fostul diacon, considerat încă în rândurile monahilor, în fața Consistoriului, care îl exclude din cin. Viața și-o câștigă de acum înainte cu condeiul. Compune un prolog în versuri pentru „Comoedia” (1911), colaborează la „Rampa” și la revista
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
reviste care trebuia să contribuie la unificarea spirituală a neamului. În „Cugetul românesc” (1922-1924), alături de N. Iorga, Lucian Blaga, G. Bacovia, Camil Petrescu, V. Voiculescu, N. Crainic, Urmuz ș.a., A. este prezent cu Duhovnicească, Întoarcere în țărână, Psalmistul singuratic, cronici, pamfletul Cum se scrie românește, vizând stilul romancierului Liviu Rebreanu, și „Literatura nouă”, în care apără, contradictoriu, de loviturile lui N. Iorga, curentul de primenire din poezie. „Națiunea”, „foaia intelectualității”, apărută în 1923 din inițiativa lui I. G. Duca, este scrisă
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
susține, Gruparea criticilor literari români. A. publică în „Dreptatea”, „Ramuri”, „Adam”, „Cuvântul”, „Mișcarea”, „Dimineața”, „Săptămâna C.F.R.”, „Progresul social”, „Viața”, „Vremea”, „Realitatea ilustrată”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Revista română”, „Informația zilei”, „Torța”, „Jurnalul de dimineață” ș.a. Este închis trei luni (1943) pentru pamfletul Baroane, care lovea, abia voalat, în Manfred von Killinger, reprezentantul lui Hitler în București. Distins, din nou, cu Premiul Național pentru poezie în 1945, tipărește volumele Bilete de papagal și Manual de morală practică, în 1946, și colaborează susținut la
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
a făcut mama pe Mițu”. Umorul tandru este ecoul fraternității universale. Pătrunderea „dincolo”, prin firescul grațios al cotidianului, înnobilează „jucăriile”. Icoane de lemn și Poarta neagră mărturisesc „dramatica unei întinări” (Eugen Ionescu). Și în prima - subintitulată jurnal, cartea cuprinde schițe, pamflete și meditații ieșite din experiența călugăriei -, și în a doua - cartea temniței -, realitatea socială e doar punctul de plecare, nu scopul: ea hrănește tabloul de coșmar și determină simbolica anihilării individului într-un spațiu al captivității fără ieșire. Cutremurul sufletului
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
sfera relațiilor sociale, Gulică descoperă sistematic în „marea evidență” a prezentului istoric un tumult de forme caricate, degradări ale noimelor și rosturilor firii. Pare un bufon, dar deține, precum profeții judecători ai vechimii, secretul întocmirii noului prin distrucție și întinsul pamflet din primele cincizeci de capitole ale romanului e Apocalipsa lui. Mișcarea sarcastic panoramată se dezvoltă în dublu sens: augmentează, în portrete, monstruozitatea și viciul, reducând apoi totul - când teribilul halucinează și sparge limitele - la materia joasă, supusă distrugerii. Ipostazele proliferante
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
oribil, cu excrescențe fantastice, sub semnul căruia stă romanul, are o motivație metafizică: arată vremuri de-a-ndoaselea, fără credință, agonice. Alianța dintre clovnesc și sacru, amestecul viață-moarte fac din Cimitirul Buna-Vestire o scriere provocatoare, în care insolitul dă o deschidere vizionară pamfletului. Pamfletul, gen mușcător, „iute și viu”, izvorât din viața anarhică și brutală, se potrivea perfect energetismului și nonconformismului lui A., cât și sforțării scriitorului de a lărgi granițele literaturii: „cele nepermise vor fi introduse cu forța în rândul celorlalte.” Hipersensibilitatea
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]