7,232 matches
-
să fii un băiat de serviciu. Asta Înseamnă că trebuie să acorzi prioritate statutului tău de băiat de serviciu față de cel de ființă umană. Am fost surprins cât de mult mi-a plăcut starea asta. Asta e ceea ce se numește paradisul sclavilor, nu crezi? — Probabil, am răspuns eu. Dar dacă a fi considerat mai Întâi băiat de serviciu și abia apoi ființă umană te aduce În stadiul de sclav, atunci Înseamnă că În majoritatea profesiilor statutul oamenilor se reduce la acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ceva timp, când tocmai ți se pare că n-are nici un efect, că nimic nu s-a schimbat. Este ca un val care te cuprinde pe neașteptate, nu-i așa? Când Îți dai seama de el, deja te simți În paradis! Ca un val uriaș care te acoperă cu totul și ți se răspândește În tot corpul. Ah, ce vremuri! Numai vorbindu-vă despre ecstasy, și simt deja cum Încep să mă umezesc de excitare! Prima oară când am luat ecstasy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
simțurile de la extremitățile corpului și dacă Încerci să-ți mângâi părul cu degetele, ai impresia că nu mai e părul tău sau nu mai sunt degetele tale. Asta detestam cel mai mult și, din dorința de a nu părăsi acel paradis minunat, Înghițeam Încă o pastilă, și Încă o pastilă. E la fel ca senzația aceea minunată pe care o ai când, pentru prima dată În viață, intri cu picioarele În apa mării și te lași mângâiată de atingerea valurilor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aveam lângă mine câteva actrițe sau manechine, cu care cheltuiam pe seară câte două milioane de yeni. Ce mai chefuri trăgeam! Iar acum am ajuns să cerșesc În mijlocul vagabonzilor din New York. Tocmai ăsta e șpilul poveștii mele: am gustat și din paradis, dar și din iad. Am cunoscut măreția și mizeria. Crezi că am chef să-ți povestesc ție toate astea? Crezi că am chef să-i povestesc cuiva viața mea plină de suișuri și coborâșuri? Nici vorbă! Keiko și-a Închipuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Într-un bar din Bowery era bărbatul acela care mi-a râs disprețuitor În nas când i-am răspuns ce credeam eu despre urechea lui Van Gogh, iar Reiko rămânea Învăluită În mister... Pudra albă din fața mea era cheia spre paradisul plăcerilor, nu mai aveam cale de Întoarcere Înapoi... Un singur lucru nu Înțelegeam. Dacă raționamentul meu era corect, de ce și-au ales un tip banal ca mine? — Ați stabilit să vă mai Întâlniți o dată? — Da. Atunci duceți-vă neapărat. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
palmierii, lătratul câinilor, ciripitul păsărelelor, plajele cu nisipul alb, nisipul roșu al deșertului, saliva, rușinea, absolut totul. Așa spunea Yazaki, că regăsea absolut totul În momentele acelea. Și iată cum și-a distrus sănătatea. Corpul nu poate urma spiritul În paradisul absolut. — Și femeia aceea pe nume Reiko lua cocaină? — N-am de unde să știu ce făcea Reiko. Yazaki Îmi povestea absolut totul până la Keiko, dar În momentul În care a cunoscut-o pe Reiko, a Încetat să-mi mai facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nici un efort. Dar și ăsta era un cerc vicios. Cu lesbienele nu trebuia să se forțeze să aibă o erecție, cu ele rămânea mereu curat, plăcut la atingere, cu ele nu cădea pradă dezolării, durerii, lacrimilor. Cu ele plutea În paradisul vibratoarelor și al latexului! Pe vremuri, când Încă nu o Întâlnise pe Keiko, Yazaki mi-a povestit Într-o bună zi: „Aseară am luat trei pilule de ecstasy, trei grame de cocaină, două joint-uri, 0,3 grame de heroină, unsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Poveștile sunt toate fie comedii, fie tragedii. Chiar și În cazul unei comedii, În momentul În care se coboară cortina, râsetele Încetează. La urma urmei râsul nu este decât o simplă convulsie a creierului. Trupul nu poate urma spiritul În paradisul absolut al plăcerilor... spusese Gan. Dar oare se mai poate numi plăcere ceea ce depășește limitele organismului? În momentul În care am ajuns din nou pe străzile din Bowery m-a Încercat un sentiment de nostalgie care m-a Înspăimântat oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
era de părere că relatările despre cele mai lubrice crime îl afectaseră în mod cert. Își încrucișă picioarele, sunetul șuierător al ciorapilor ei ducându-mă cu gândul la ce se afla sus, la jartiere și, în cele din urmă, la paradisul de dantelă pe care mi-l imaginam acolo. Mi s-a strâns stomacul la gândul de a-i ridica fusta în sus, de a o vedea goală-pușcă în fața mea, și totuși discutând încă în mod inteligent cu mine. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mai sorbit din brandy. Trecură zece minute și mi-am simțit capul căzându-mi în piept. Am adormit și galopul terifiant al coșmarului meu mă aduse în fața unor bestii de oameni, predicatori ai morții, judecători sângeroși și a izgoniților din paradis. 23 Luni, 7 noiembrie Până să-i termin eu de spus povestea mea lui Heydrich, trăsăturile în mod obișnuit palide ale generalului se animară de entuziasm: — Te felicit, Gunther, zise el. Este mult mai mult decât mă așteptam. Iar sincronizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nemurirea sufletului, imaterialitatea acestuia, dualismul, separația dintre trup și suflet, pe principiul distincției nete dintre inteligibil și sensibil, dintre cer și pământ, Epicur își bate joc de cei care afirmă inconsistența materială a sufletului. Căci, pentru a imagina infernuri și paradisuri, damnațiuni și păcate, pedepse și destine post mortem, pentru a te teme de zei sau de ceea ce li se aseamănă, pentru a tremura de frica pedepselor de după moarte, trebuie să crezi în aberațiile religioase. Platon confecționează o mitologie utilă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de rând și generează o viață mutilată, iată ce-i repugnă aspirantului la înțelepciune. Dar a trăi în lume ca și cum ai fi în afara lumii pune o problemă: comunitatea o rezolvă, oferind aici și acum o soluție viabilă. Grădina trimite la paradisul terestru, situat pentru unii antici în zona Tigrului și Eufratului. Rezumare a lumii, ea propune un laborator, un exemplu, ceea ce ar putea fi o societate, o cetate, o planetă inspirate de acest model. Dacă ea exista în mitologie - Zeus se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
originea multor temeri ale omului. Trebuie să murim: și atunci, la ce bun să mai trăim? Și cum? Ce este după moarte? Ce pot spera? De ce trebuie să mă tem? Și după ce criterii? Există un infern sau un fel de paradis? Trebuie să dorim o mântuire ori să ne temem de o damnare? Dumnezeu sau zeii dispun de vreo putere? Dacă da, care este aceasta? Sunt eu răspunzător pe acest pământ de devenirea mea de după moarte? Există aici niște mijloace de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și nicio lume nevăzută populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
zidul său filosofic dărâmat servește drept carieră de piatră pentru fortificarea cetății în secolul al III-lea... O parte le permite lycienilor să construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenanda. Dacă tot nu s-a instaurat paradisul grec pe pământ, niște nevrozați pun la cale edificarea unui paradis iudeo-creștin în cer și transformă existența în drum al crucii, în ispășire. Negustori de pește, dulgheri, călcători de postav, tăbăcari se cocoață pe cadavrul filosofiei grecești și triumfă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cetății în secolul al III-lea... O parte le permite lycienilor să construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenanda. Dacă tot nu s-a instaurat paradisul grec pe pământ, niște nevrozați pun la cale edificarea unui paradis iudeo-creștin în cer și transformă existența în drum al crucii, în ispășire. Negustori de pește, dulgheri, călcători de postav, tăbăcari se cocoață pe cadavrul filosofiei grecești și triumfă pe ruinele Antichității elenistice. Particularitatea lor? își transformă ura față de ei înșiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dau pe munca mea, în râs, un pumn, calic, de mărunțiș. o, țară, ai ajuns de plâns! și cîte lacrimi tot ai strâns, să aibă ce impozita stăpânii vitregi ce ne-mping, cu bocceluța-n vârf de băț, spre-un paradis de disperare. cam toți mă iau de prost la mine-n țară, nevasta-mi face și ea fițe, e toată numai foc și pară, că n-o mai prind niște rochițe. și vecinii mei, de-o vreme, îi simt cum
TEMERARA MEA SPERANŢĂ de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364330_a_365659]
-
de a merge mai departe. Am obosit trăind doar cu amintirile mele prăfuite peste care arunc uneori câte o lacrimă. Aș vrea să plec dincolo dar nu am curaj și îmi este teamă că singură nu voi găsi drumul spre Paradis. Îngerul nu va veni să mă conducă deoarece este păcat să renunți la viață, iar eu sunt credinciosă așa că mă gândesc la o altă variată. Să plec undeva departe, într-o pădure sau într-un deșert și să-mi aștept
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364428_a_365757]
-
pat și mă apropi de fereastra deschisă. Ascult liniștea nopții în care greierii dau un concert în surdină. Deodată aud o voce suavă care îmi spune să-mi întind brațele, să închid ochii și mă va duce în zbor spre Paradis. Fericită o ascult și simt cum zbor într-o adiere lină. Nu îmi este frică, știu că nu sânt singură. Deodată mă opresc și simt sub tălpile goale nisip fierbinte. Deschid ochii și mă văd în mijlocul unui deșert populat doar
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364428_a_365757]
-
în grădină doar în cămașe și în picioarele goale și am ridicat brațele spre cer, rotindu-mă ca un titirez și rugând ploaia să-mi spele și mie păcatul de a mă fi gândit să renunț la viață. Descoperisem că Paradisul este aici pe pământ și nu altundeva. Am rugat cerul să mă țină în viață cât mai mulți ani și i-am mulțumit pentru îngăduință. Am intrat în casă de mână cu speranța că într-o zi voi fi fericită
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364428_a_365757]
-
de a merge mai departe. Am obosit trăind doar cu amintirile mele prăfuite peste care arunc uneori câte o lacrimă. Aș vrea să plec dincolo dar nu am curaj și îmi este teamă că singură nu voi găsi drumul spre Paradis. Îngerul nu va veni să mă conducă, deoarece este păcat să renunți la viață; iar eu sunt credinciosă, așa că mă gândesc la o altă variantă. Să plec undeva departe, într-o pădure sau într-un deșert și să-mi aștept
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364432_a_365761]
-
pat și mă apropii de fereastra deschisă. Ascult liniștea nopții în care greierii dau un concert în surdină. Deodată aud o voce suavă care îmi spune să-mi întind brațele, să închid ochii și mă va duce în zbor spre Paradis. Fericită o ascult și simt cum zbor într-o adiere lină. Nu îmi este frică, știu că nu sânt singură. Deodată mă opresc și simt sub tălpile goale nisip fierbinte... deschid ochii și mă văd în mijlocul unui deșert populat doar
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364432_a_365761]
-
Am alergat în grădină doar în cămașă și în picioarele goale, ridicând brațele spre cer; rotindu-mă ca un titirez și rugând ploaia să-mi spele și mie păcatul de a mă fi gândit să renunț la viață. Descoperisem că Paradisul este aici pe pământ și nu altundeva. Am rugat cerul să mă țină în viață cât mai mulți ani și i-am mulțumit pentru îngăduință. Am intrat în casă de mână cu speranța că într-o zi voi fi fericită
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364432_a_365761]
-
munții, izvoarele, câmpia și albastra zare. Am venit pe lume... s-ascult privighetoarea, să văd pădurea foșnitoare si macii îndrăgostiți de propria culoare. Am învins durerea țesând albastru-mi vis. ca valurile-n țărm bat secundele mileniilor în porți de paradis... Din negura vremilor, bat clopote grele, O, mă iau la întrecere cu strălucirea unei stele. Am venit pe lume să vad soarele trecând peste bariera sorții și voi cânta...cânta-voi Lumina Chiar și în clipa morții. Referință Bibliografică: Menire
MENIRE de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364501_a_365830]
-
literatură, 1965, 392 pag., 5 lei; 43. Brătescu-Voinești, I., Întuneric și lumină, București, Editura Cartea Românească, 1943, 196 pag., 5 lei; 44. Brown, S., Dulce mânie, București, Editura Litera Internațional, 2011, 288 pag., 7 lei; 45. Brown, S., Furtună în paradis, București, Editura Litera Internațional, 2011, 192 pag., 6 lei; 46. Brown, S., Sărutul ispitei, București, Editura Litera Internațional, 2011, 192 pag., 6 lei; 47. Brown, S., Confruntarea, București, Editura Litera Internațional, 2011, 224 pag., 7 lei; 48. Carte de rugăciuni
OFERTĂ DE CARTE (22) SEPTEMBRIE 2013 de ALEXANDRU STĂNCIULESCU BÂRDA în ediţia nr. 976 din 02 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364391_a_365720]