2,056 matches
-
Picior care a fost urmat de încă nouă. Cinci uriași veneau către mine: Cinci uriași îmbrăcați în blugi, pletoși, înzorzonați și înzestrați cu mai multe cutii de bere. Noii sosiți erau Bărbații Adevărați. Cine-i invitase? De unde știuseră? Eram terminată. Paralizată de groază m-am gândit o fracțiune de secundă să trântesc ușa și să neg că știu ceva de vreo petrecere, dar Joey îmi surprinsese deja privirea. Sări la înaintare, fetițo, da, da! m-a întâmpinat el. Ce mama naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mi-am descheiat următorul nasture. — Continuă, mi-a spus el aruncându-mi un alt zâmbet din ăla sexy și înfricoșător. Pe când Luke mă privea atent, n-am putut să mă abțin să nu-mi deschei, cu mișcări lente, toți nasturii. Paralizată de teamă, mi-am strâns rochia în jurul pântecelui. —Dă-o jos, a spus el. N-am făcut nici o mișcare. — Am spus, m-a amenințat el cu blândețe, s-o dai jos. Tăcerea a durat câteva clipe bune. Până când, jenată, sfidătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
celălalt. Eu eram roșie la față de rușine și de excitare. Dintr-odată, ochii mi-au căzut pe umflătura semnificativă din pantalonii lui și m-am trezit cu mâinile la spate, meșterind la cheutoarea sutienului. Dar după ce l-am deschis, am paralizat și n-am mai putut să-l dau jos. Haide, mi-a spus el cu o voce autoritară, atunci când și-a dat seama că mă oprisem. Nu pot, i-am spus eu. —OK, mi-a răspuns el cuprins, din senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu nasturii, iar restul curelei de partea cealaltă. îl auzeam cum încerca să respire normal, dar îmi dădeam seama că se chinuia. Apoi a venit vremea să mă ocup de nasturii de la blugi. Nu pot, nu pot, m-am gândit paralizată de panică. —Rachel, am auzit vocea răgușită a lui Luke. Nu te opri... Ținându-mi respirația, am desfăcut primul nasture. Apoi pe următorul. Și tot așa. Când am terminat de desfăcut toți nasturii, am rămas nemișcată, așteptându-l să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-ți vezi de treabă. Amărâtă, conștientă de cât de prost gestionasem întreaga situație, conștientă că era numai vina mea, m-am uitat în urma lui pe când ieșea pe ușă. Am vrut să-l opresc, dar tot trupul, cu excepția creierului, îmi era paralizat. Era ca și cum m-aș fi trezit după ce mi se făcuse o anestezie generală. întoarce-te, îmi urla creierul, dar vocea refuza să-l asculte. Du-te după el, pune mâna pe el, îmi ordona creierul, dar brațele și picioarele parc-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a fost o plăcere de la cap la coadă. Dar la final, în timp ce mă pregăteam să ies pe ușă ca să merg să beau un ceai, Josephine m-a înșfăcat de-o mânecă. De unde eram relaxată și binedispusă, într-o clipă am paralizat de groază. —Mâine, mi-a zis ea. Vai, nu! a țipat creierul meu. Vai, nu! Mâine e ziua chestionarului. Cum de putusem să cred c-o să reușesc să-l evit? — Mâine, a zis ea. M-am gândit că e cinstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
față încât ajunsese pe marginea scaunului. Pistruii aproape că-i săreau de pe față. Misty își pierduse controlul: țipase. Dintr-odată, a realizat ce spusese, s-a oprit brusc, s-a înșurubat în scaun și a lăsat capul în piept. Eram paralizată de uimire. Același lucru îl vedeam și pe chipurile celorlalți. Cu excepția lui Josephine. Se așteptase la episodul ăsta. —Misty, a zis ea cu blândețe, mă întrebam când o să ne spui. Cât a mai durat ședința, nimeni nu mi-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de tipi. —îmi pare rău, și-a cerut scuze Nola după ce toată lumea se așezase. Știu că unii dintre voi mi-au mai auzit povestea, dar femeia care trebuia să vină astă-seară a avut o cădere marți și a murit. Am paralizat de uimire și m-am uitat repede împrejur în căutarea unei consolări. Neil m-a privit îngrijorat. —Ești bine? m-a întrebat el. Am fost surprinsă să descopăr că nu mai părea furios. Și nu numai atât: nici eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
întuneric se apropie de el. Acum, dacă întindea mâna, ar fi putut să-l atingă. Se scutură cu putere și sări de pe ladă. Se dădu încet înapoi, mergând cu spatele spre ieșire. Privea mai departe spre gaura de deasupra, aproape paralizat de frică. Gura neagră a acestuia părea că se lărgește văzând cu ochii. Apoi întunericul de acolo începu să capete formă. Vălătuci negri ce dădeau impresia că absorb fiece rază de lumină se scurgeau dinăuntru, coborând spre locul unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cât mai rar ca să nu se dea de gol. Auzea acum deslușit zgomotul făcut de animalul ce se apro pia. Simțea panica pătrunzându-l până în măduva oaselor. Toată ființa lui îl îndemna să o rupă la fugă dar frica îl paralizase de tot. O amorțeală rece îi cuprinsese membrele, țintuindu-l pe loc. Își cuprinse capul în mâini și închise ochii strâns. De acum, ursul era lângă el. Costi se aștepta să-i simtă răsuflarea pe obraji. Iar se făcuse frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tăcută, privind în gol. Cei trei se aflau la baza zonei acoperite cu iarbă. Ieșiseră din pădure în soarele puternic de pe platoul înclinat. În momentul acela, Cristian se simți ca și cum ar fi primit o lovitură în moalele capului. Frica îl paralizase total. Ceva copleșitor îl amenința fiind gata să se prăbușească peste el. Orice instinct de conservare dispăruse și el încremenise pe loc. Își ridicase mâinile deasupra capului și se chircise la pământ. Nu vedea și nu auzea nimic în jurul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu reușea să își amintească, îl enerva peste măsură. Încet, groaza devenea tot mai puternică, fără a se mai putea controla, maxilarul inferior începuse să-i tremure. Era conștient că panica amenința să-l copleșească. Dacă n-ar fi fost paralizat de frică, ar fi rupt-o la goană fără să mai stea pe gânduri. Ce Dumnezeu îi spusese Ileana? Gândul îi rămăsese la această întrebare deși era conștient că mai important ar fi fost să afle de unde venea primejdia. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scurgeau de acolo, apropiindu-se de podul de lemn. O ură fără margini venea dinspre negura aceea. Pielea i se făcu de găină, în timp ce puținul păr pe care îl avea pe ceafă i se zbârli pe loc. Spaima îl copleșea, paralizându-l. Simțea un imbold de neoprit să se lase la pământ și, așa ghemuit, să aștepte acolo până ce trecea pericolul. Cu un efort supraomenesc, se scutură și păși dincolo de intrare, în lumina zilei. Odată cu căldura soarelui care îl învăluia, dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ai spus, dragă, să-și plătească datoria la întreținere și scăpa dintr-un foc de toată problema banilor! În fine, eram sigur că pe Zina n-am s-o mai revăd. Ieri beam cu ea o bere, rece de-ți paraliza gâtul, la terasa turcului pe care Ilie nu-l frecventează fiindcă-i prea ieftin (ba îl înjură tot timpul că a blocat traficul punând mese și scaune de-a curmezișul străzii principale, dar asta-i îngăduit în oraș de când au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Domnu’ Tudor (Țârțâc mă oprește cu un gest nervos), păi eu credeam că mata știi să bei. Asta se dă întâi pe la nas, respirând adânc, să-i simți buchetul... (Începe să-mi arate, se oprește cu mâna lui bătrână, vânoasă, paralizată în mijlocul mișcării.) Ce-i asta, bre? Iese buzna din cameră și într-un minut vine de după paravanul de franjuri, în spatele căruia ceva mișca misterios de la intrarea mea, cu două fete după el. Băi, ce dracu-i în sticlele ăstea? Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Comisiei Europene, înainte să se trezească toată casa pentru biserică. Pe când profesorul desface febril ca un copil ambalajul ispititor de infolio, „cartea“ îi explodează la câțiva centimetri de fața neprotejată de ochelari. Pe stradă, preț de vreun minut, parcă a paralizat tot traficul, până au început să se audă dinspre amândouă capetele sirenele poliției. Profesorul își culege cu vârful degetelor cenușa de pe obraz, arătând în dreptul ferestrelor înalte de la stradă o față palidă. Încep să sune și clopotele la biserică, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu unghiile numai lăcuite s-a prins insistent de partea brațului meu neacoperită de mâneca tricoului, exact când eram gata să fac traversarea fatală. Ea spune ceva, dă semne că m-ar cunoaște, până la urmă se supără, fiindcă eu rămăsesem paralizat cu mâna pe butonul care ar fi trebuit să schimbe culoarea semaforului pentru traversare. Abia când ea s-a îndepărtat, pășind ușor în espadrile, mișcarea de aer mi-a adus mirosul ei de creme de plajă. În visele mele, marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
soarta, că pot să visez așa cum vreau eu, că e nevoie de puțină nebunie amestecată cu un dram de curaj pentru a avea propria poveste, că o puteam scrie după bunul plac și trăi în realitate, înțelegeam că frica imi paralizase toate acțiunile care urmau să mă definească și în acele momente îmi juram să mă schimb. Erjika plângea pe ascuns, dar lacrimile ei străluceau în lumina proiectoarelor din sală ca licuricii care se odihnesc pe trunchiuri retezate de copaci. Oare
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
primele secunde de șoc, am Început să mă zbat. El Însă mă ținea cu o forță mult mai mare decât a mea. Era inutil. Când În sfârșit mă lăsă din nou să respir, de-abia dacă mă puteam mișca. Eram paralizată din cauza șocului. Îmi luară câteva secunde să realizez că o voce furioasă Îmi striga numele. ― Alisia! Victor se uită În direcția din care venise strigarea. Eu Însă nu aveam nevoie să mă uit. Știam foarte bine a cui fusese vocea
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
a văzut mai bine poteca pe care făcuse doar câțiva pași. Privind în lungul ei să înțeleagă încotro să se îndrepte, a văzut ceva mișcându-se la doar la o aruncătură de băț mai departe. A căzut în genunchi aproape paralizat de frică S a târât pe iarba moale și caldă cu ochii țintă spre locul unde observase mișcare. Deodată s-a făcut liniște. Frunzele s-au oprit din mișcare și muzica a încetat. A văzut doar la câțiva pași distanță
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
înțelegerea și voința mea, un imperativ aș zice organic ― împotriva căruia orice rezistență pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; în mine e viu numai un singur gînd: acela de a muri. În fața lui, celelalte gânduri au amuțit, paralizate de înfricoșata lui atotputernicie. Niciodată n-a fost în mintea mea atâta rânduială cuminte, pentru că nu mi s-a întîmplat să făptuiesc ceva cu acordul atât de unanim al gândurilor. Mereu m-am izbit de împotriviri dârze sau în cel
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
prietenii mei nocturni nu-i recrutam dintre colegii de școală, ci dintre studenți sau funcționari. Aveam atunci nevoie de alți oameni, din altă categorie socială, deoarece tot ceea ce atingea mediul școlar constituia pentru mine ceva in-hibitoriu, un "tabu" care-mi paraliza orice inițiativă. Mi-aduc aminte că odată îmi trebuia urgent o sumă de bani. Nu m-am putut repezi la negustoreasa mea, să-i cer un împrumut, pentru că era ziuă. Am așteptat să se înnopteze, dar atunci nu mai aveam
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
luptă. De aci înainte ori de câte ori întîlneam pe Mihaela o salutam, zîmbindu-i cu înțeles. Ea răspundea rece și trecea mai departe. Instinctul ei sigur pricepea provocarea surâsului și căuta s-o apere opunîndu-mi un scut de răceală și indiferență, care-mi paraliza orice tentativă de apropiere. Odată, am cumpărat într-adins două bilete de teatru. Mă gândeam să-i ofer unul (sub pretext că erau studențești) ca să am prilejul unei convorbiri mai lungi cu dânsa. Am pierdut aproape toată dimineața pîndind-o să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să-mi petrec noaptea la chef. Dacă nu se întîmpla așa, mai făceam oare o descoperire atât de importantă? Aș fi putut să cobor din pat și să-i torn la repezeală scrisoarea cuvenită. Dar nu, ceva mă împiedica, îmi paraliza voința: "Las-o să se perpelească puțin pe jeratic! Are să-i fie de învățătură". Pe de altă parte, găseam că procedeul meu era absolut necesar, pentru că dădea loc unei verificări a propriilor ei sentimente. Numai lipsa unui obiect ori a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nu strige. Ea nu strigă, ramase locului înlemnită de spaimă, privindu-mă țintă și trudindu-se să înțeleagă. (Sînt unele lucruri neprevăzute, care ne cer un răgaz până să le pricepem.) Momentul critic trecuse cu bine: groaza, încleștîndu-i gura, îi paralizase țipătul. ― Nu-ți fac nici un rău. Trebuie să-ți spun că... Ea nu mă lăsă să isprăvesc: ― Aici, nu! Aici, nu! ― Dar unde? Spune-mi, unde? ― Oriunde, numai aici, nu. Nu pot! Pentru numele lui Dumnezeu, trebuie să pleci numaidecât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]