2,501 matches
-
nou (vezi capitolul "Diderot et la révolution du silence"), anti-retoric, anticipând expresionismul. Potrivit interpretului, teoreticianul iluminist ar fi respins retorica, preferând în schimb caracterul brut și autentic al teatrului lui Eschil, Sofocle sau Euripide, denunțând tirania literaturii și apreciind gestul patetic, combinat cu țipătul, în defavoarea cuvântului articulat logico-discursiv. De aici și necesitatea unei noi "gramatici universale", "une grammaire du cri, c'est-à-dire également une grammaire du silence" (op. cit., p. 190). O dată cu melodrama, teatrul redescoperă așadar autenticitatea cu ajutorul pantomimei, care devine un
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Ca o chestiune de amănunt, dar nu lipsită de interes, răspunderea cade asupra albinei, așa cum ariciul din legenda cosmogonică românească este solicitat, într-o situație la fel de critică, să corecteze fizionomia pămîntului zămislit „inițial” de Dumnezeu. Telepinus este evocat în cîntece patetice și ritualuri adecvate, se șoptesc descîntece din repertoriul general cunoscut, pentru îmbunarea și aducerea eroului la normalitate: „Așa cum mierea este dulce, iar smîntîna este moale, întocmai și sufletul lui Telepinus să fie dulce și moale! Iată, o, Telepinus! Eu am
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
zbura aiurea spre munții Moldovei, spre mânăstirea de pe râul Râșca, unde cei din neamul vornicului Ioan Balș în genunchi ascultau evanghelia. „Se spune că jupânița Anița are ochii albaștri... Doamne, ferește-mă de păcat”, și Dinu se întoarse la textul patetic citit răspicat de arhimandrit. „Ferice de Petru că atunci când a cântat cocoșul și-a adus aminte de spusele lui Iisus, o, Doamne, dar oare noi nu ne lepădăm în orice clipă fără să auzim cum cântă cocoșul?” și tânărul se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
alb al fecioriei copilelor într-un veșmânt al rușinii....” Aici Maiota a tras aer în piept și s-a uitat la spudeii care începuseră să asculte atenți, cu ochii dilatați. Își aducea acum aminte Ștefan că povestirea devenise atât de patetică, încât el nici nu mai auzea glasul pițigăiat al profesorului, ci vedea copilele albe cu trandafiri roșii în mâini urcând treptele spre protectoarea lor, Sfânta Teodosia. „S-au repezit fiecare să-și ia câte o copilă ca să-și stingă poftele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să știu dacă este adevărată. Orice diversiune era binevenită. Cei doi mari maeștri ai artei diplomației doreau cu toată puterea să fie estompată situația neplăcută creată de rostirea brutală a adevărului, așa că într-un glas spuseră: S-auzim. Ștefan povesti patetic despre martiriul fecioarelor încununate cu trandafiri. Expuse romantic asasinarea lor în stare de nevinovăție, ca pe o mare victorie a creștinismului împotriva islamului: — S-au strâns unele în altele și Dumnezeu le-a încleștat brațele ca să nu poată să fie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tradiție, în secolul al XII-lea, arta răsăriteană avea să cunoască însă și unele noutăți iconografice în ceea ce privește reprezentarea vizuală a sacrului, inovații ce constau în stabilirea principalelor subiecte teofanice și în ceea ce François Bœspflug avea să numească generic prin "irupția pateticului"392, referindu-se la acele teme inspirate de ciclul patimilor lui Hristos. Acest ultim moment avea să marcheze trecerea de la un sistem imagistic ce urmărea glorificarea lui Hristos prezentându-L ca atare -, la o formulă creatoare nouă, prin care arta
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
vagon, în timp ce mișcarea lină a trenului se accelera. N-am schițat nici un gest și nu i-am adresat în prima clipă nici un cuvânt. Nu-l recunoșteam nici eu... Nu știam că poartă cu el, pentru mine, astfel de îngrijorări deodată patetice, care să-i smulgă un astfel de strigăt sugrumat însoțit de o astfel de mișcare neconvinsă a brațelor, care ar fi vrut să mă apuce de-acolo de pe platformă și să mă tragă îndărăt... - Ei, i-am răspuns strigând și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Ionașcu, mă amenințase: - Ce-ai făcut cu banii? Nu te-a trimis tatăl dumitale fără bani de internat. I-am răspuns că ba da, și în felul tatălui meu care amâna impozitele cu anii printr-o strategie complicată a promisiunilor patetice, l-am rugat să mă amâne câteva luni până ce părinții mei vor culege porumbul, vor vinde nu știu ce oi, nu știu ce rațe... - Ce rațe? s-a răstit el la mine. O să scriem acasă și dacă se dovedește că ai avut bani și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
dar citește-i pe ruși... Sunt îngrijorați de destinul omului, pe care îl văd din subterană, ca Dostoievski... Dar mărturia nu e rece, soarta omului nu e iremediabilă, ca la acest englez care a mers în declin după Guliiver, ci patetică, cu ochii spre Dumnezeu... Tolstoi e mai echilibrat, nu-i citi acum nici pe Gogol nici pe Dostoievski. Tolstoi e mai aproape de natură, mai curat, el n-a violat o fetiță de nouă ani ca Dostoievski, și nici n-a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
s-a gândit puțin, apoi a scos o carte de vizită și a scris ceva pe ea, către un domn Al. Cerna-Rădulescu, secretar de redacție la un ziar de pe Sărindar. Am citit cele câteva cuvinte de recomandare: erau simple și patetice, în numele unor principii de colegialitate și nu numai atât, era rugat să stea de vorbă cu mine și să mă ajute. Eram scriitor. - Care sunt celelalte principii, în afară de cele de colegialitate? l-am întrebat. - E un om de stânga, mi-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
deși și ea îl iubea. Dar nu-mi dezvăluia secretul, fatalitatea care îi despărțise. În schimb îmi povestea cum se iubeau, cum fiecare obiect și fiecare colț al fostului lor cămin era impregnat de dorințele lor, șoaptele și declarațiile lor patetice. Aerul pe care îl respirau, cuvintele șoptite de unul și reluate de celălalt ca și când i-ar fi urmărit chiar gândul în smulgerea lui intimă. Nopți nedormite, imposibilitatea de a se despărți fie și un minut, suferința despărțirii imense a unei
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
am văzut că se năștea pe chipul ei, și se uita la mine cu această expresie cîntărindu-mă parcă. Deodată chipul îi înflori, privirea i se aprinse de o viață extraordinară, și începu să cânte cu o voce nebănuită, veselă și patetică în același timp, ca și când ceva s-ar fi descătușat din dorința năvalnică de a spune tot dar și de a ascunde tot... Ce era mai ciudat, cânta așa cum auzisem fetele la țară, pierdută în melodie, contopită impersonal în ea, cu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
primului ziar românesc apărut la București "Curierul romînesc", unde au fost tipărite atâtea articole despre ucigătoarea molimă, a compus un poem intitulat Hymnu pentru Holera, ce a fost publicat în 1836, într-o culegere de scrieri a autorului. Din acest patetic poem, scris cu multă pietate religioasă, reproducem o strofă în versuri albe în care este evocat în mod sugestiv groaznicul flagel: Dar acum ce rău ne amenință necunoscut părinților noștri, necunoscut pământului nostru? Muncile Iadului urmează după dînsul! De unde vine
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
răspândirii la noi în țară a infecției ce bântuia la vecini. Cantacuzino nota la 5 august: "Este exasperant. Simțim că ne scapă orice posibilitate de a organiza o poliție sanitară rațională". Curând, debandada a sporit. Însemnările din 7 august debutează patetic: "Îți poți pierde capul. Ordinele - contraordinele, nerespectarea hotărârilor luate sunt regula. Etapele stabilite de Statul major pentru întoarcerea trupelor sunt literă moartă. Divizia a II-a rezervă trebuia să înceapă a trece din nou Dunărea mîine: ea a trecut-o
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
nemaipomenită înverșunare și uscăciune. Ca și cum nimic n-ar fi scârbit-o mai mult decât natura încă vie într-însa și în jurul ei. Chiar dacă (sau poate pentru că) tot natura îi dăruise cândva bucuria dragostei și harul artei ? ...Însăși vocea fetei, relatând patetic despre doamna Hariga, devenea aprigă și rece, nemaireușind a se elibera de forța femeii pe care o admira și o repudia cu violență. Eșecul pătimașei combatante conținea, totuși, o stranie „măreție liniștită“ ?... Cuvinte ! Dovada emoției care o stăpânea. Le cita
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dispută vioaie și reconfortantă despre iubirea celestă, ivindu-se goală din mare, fără obârșie umană, adică, transcendentă ? „Unii o consideră - așa cum o pictase și Botticelli - superioară dragostei terestre și trecătoare.“ Vocea fierbinte și afumată a doamnei Mărgărit, accente decise și patetice de pasionalitate. Ar asculta-o mulțumiți și îngăduitori, nu s-ar grăbi s-o contrazică. În definitiv, nu Nașterea Venerei din apă ar fi, susținea ea, adevărata sărbătoare, Primăvara... ce reapare și în celălalt tablou, distribuită în rolul modest al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și condamnat de ea, așa îl revedea în multele nopți când somnul venea târziu și încărcat. Sia Strihan avea oroare de orice fel de execuții, încrâncenarea și fantezia bătrânului Cosimo ar fi înspăimântat-o, n-ar fi ascultat până la capăt pateticele viziuni despre fericirea festivă și despre seninătatea rapidelor despărțiri de viață. Tot mai surpată de bătrânețe, tot mai vagă și rară plăcere de a primi lumina, de a atinge lucrurile încă vii din preajmă, persistența înceată și subțire a oboselii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai trăiască, oricât de mulți ani, nebună. Exactă și himerică, rupând masca pe care o întreține cu atâta ferocitate. Am privit-o cu oroare și umilință și n-am putut s-o iubesc !“ Strigăt nu întru totul credibil, plin de patetica nemulțumire care răvășea sufletul cețos și fragil al fetei. Fusul trupului tânăr și abrupt trasa, în fumul dimineții, lungi dâre albăstrui. Fraza s-a dovedit, totuși, rezistentă, păstrând nu numai lamentația, apelul de-o inimitabilă fervoare al seducătoarei mele interlocutoare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Balabuste bocitoare, arlechini, damblagii, seniori ai șatrei, popi paradiți. Veselie, spaimă și râs. Tropotul cailor și vaietul corului, acoperite treptat de melodia și mimica stilizatelor florărese, acompaniate de tremurul epileptic al ofticoșilor. Nu va fi așa, bineînțeles, ci o solemnitate patetică, disciplinată, pregătită atent. Balaurul, ritmând versuri militare, trepidând, zăpăcit, de onoruri sub privirea blazată și ironică a regizorului - amic și inamic cu care se însoțește totdeauna. Strănutul unui unchiaș pipernicit, icnind, cu urechile ridicate iepurește și umezi ochi negri, la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Cum să fiu vinovat față de cineva care nu este un termen al dilemei ? Al dilemei mele, în orice caz. Câtă plăcere în dezbaterea acestor fleacuri, câtă cazuistică... și înverșunare și inteligență, îți venea să zâmbești, să-ți devină simpatică această patetică vanitate care vrea să domine conjunctura. — Orice reproducere a unei situații e falsă. Doar cel în cauză o posedă în întregime, ea conținându-și și justificarea. Totdeauna există justificare, să știi ! Nici nu știu dacă pot s-o condamn pentru că
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe care le citise și dânsul în închisoare tocmai în vederea lui Apostol, și mai ales îi ceru energie, concentrare și hotărâre. ― Copilul trebuie să înțeleagă de la început că viața omului numai atunci e prețioasă când urmărește un ideal! sfârși Bologa patetic. Datoria noastră părintească de-abia acum începe! Trebuie să ne dăm toate silințele ca să facem din odorul nostru un om și un caracter! Doamna Bologa plânse și-și frânse mâinile. Din discursul soțului ei înțelegea că i se cere să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
chinuia neîncetat, îi sfâșia sufletul, fără să i se poată împotrivi. Avea impresia că se află pe marginea unei prăpăstii și nu cutează să se uite în adâncimea care totuși îl ispitește din ce în ce mai stăruitor. ― Izbânda trebuie să vie! glăsui Gross, patetic, gesticulând și cu niște ochi tremurători de emoție. O crimă monstruoasă trebuie să nască o pornire uriașă de răzvrătire universală... Trebuie! Și atunci, peste tranșeele pline de sânge, peste granițele brăzdate cu morminte, toți oropsiții, toți răzvrătiții, își vor strânge
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
O mișcare grăbită umplu o pauză scurtă. Pe urmă țâșni, ca un glonț, glasul pretorului, revoltat, rotunjind cuvinte care se înălțau până-n tavan, se izbeau de pereți și plesneau capetele tuturor ca niște palme umede. Pe urmă glasul lui Klapka, patetic, protestând stăruitor... Și amândouă se învîrteau ca două sulițe în inima lui Apostol care, nemaiputîndu-le răbda, murmură, fără să ridice capul: ― Mai repede, mai repede, pentru Dumnezeu... Deși îi era gâtul uscat și în aer se încrucișau încă urmele glasurilor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
este că visam la fel și, de altfel, întotdeauna în perioadele când am scris, am și visat aceleași lucruri, fără să pot spune prea limpede dacă visul precedă scrisul sau invers. Visam fațade cu stucaturi, cu statui în poziții neverosimile, patetice, întinzînd mâinile spre mine, ferindu-se de lovituri, implorând... Cupole de aramă sub care nimic nu era de dimensiuni umane, cu imense deschideri rotunde sus, în centru... Piețe pustii, sub un soare transparent, unde, în lumina galbenă, se înălța un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
drapelul unității militare, cu automatul pe piept și cățărat pe un podium, de unde, în afară de drapel, mai puteam vedea și pozele eroilor militari. între ei se distingea tuciuriul Belate Alexandru, căruia un tovarăș poet îi dedicase o odă cu un final patetic: "Răpus cu mișelie pe la spate/ La datorie a căzut inert / Viteazul, dârzul caporal Belate... Și i-a rămas țigara fumată doar pe sfert 1." îl cunoșteam din vedere și pe profesorul Crohmălniceanu. El ne scrisese pe tablă subiectele la română
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]