3,339 matches
-
poziția și contururile brațelor și ale picioarelor, totul și fiecare în par‑ te au viața lor, converg admirabil spre a ilustra aceeași puternică forță supra‑ omenească, copleșitoare. Tratarea amănunțită a anumitor elemente: scrutarea din privirea ageră și hotărâtă, cârlionții bărbii patriarhale, unică în concepția ei, gesturile fiecărui deget dau întregului forță, viață, astfel că statuia devine generatoare de acțiune, de faptă. Sculptura a fost realizată între anii 1515‑1516 și artistul a înțeles să lase în această lucrare atât de grandioasă
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
anexe culinare, de menaj, decorațiuni atașate ca status simbol, note de subsol la interesele bărbaților. Se vor uita lung la ele însele, și s-ar putea să nu mai accepte decât relații parteneriale. Vom intra și noi în „criza familiei patriarhale”, în tranziție spre cea partenerială, vom afla și noi că etica drepturilor nu trebuie să fie monopol bărbătesc și cea a grijii, „monopol” femeiesc. Încercând să ieșim la lumină ne vom pierde multe dintre comoditățile traiului în umbra bărbaților. Orice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
femininul se asociază simbolic cu materia, imanența, trupul, sensibilitatea, emoția, slăbiciunea, dependența, impuritata, haosul, schimbătorul, teama, iar masculinul cu spiritul, transcendența, mintea, raționalitatea, tăria, independența, puritatea, cosmosul, invarianța, curajul. În același mod tradițional, masculinul este socotit superior femininului. În cultura patriarhală este de așteptat ca femeile să dea curs la ceea ce simbolizează. Numai că lumea se compune din femei și bărbați individuali, influențați desigur de ceea ce le zice cultura că este feminin sau masculin și, deocamdată, de faptul că masculinul trece
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
nimic despre felul în care au câștigat femeile din lume și din propria țară drepturi civile și politice, ca și când acestea le-au fost făcute cadou prin bunăvoința de masă a bărbaților generoși și luminați. Sunt convinsă că în întreaga istorie patriarhală (adică istoria în care bărbații dețin monopolul resurselor politice, financiare, culturale), femeile au acționat ca să își facă și ele partea lor. Cea mai simplă și bătătorită cale este cea „feminină”: bărbații trebuie să fie flatați, orgoliul lor trebuie gâdilat, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
Dacă autorul crede ceea ce a scris, îi propun să facă o organizație puternică, proporțională cu influența sa mediatică, în care să coaguleze sexiștii din România (indiferent că aceștia sunt femei sau bărbați) și să încerce o întoarcere serioasă la tradiția patriarhală: să interzică educația femeilor, inclusiv alfabetizarea lor, să le retragă drepturile civile, să le interzică prezența publică, să le închidă în gineceu cu scopuri pur reproductive, sexuale și menajere. Dacă nu crede ceea ce a scris, îi propun să militeze pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
am trăi într-un matriarhat, un sexism pe dos, dacă am gândi „misandru” (superb termen, el mai că nu există, ce să mai vorbim despre concurența cu „misogin”), lume imaginară pe care o detest la fel de mult ca și pe cea patriarhală și misogină. Și mi-am configurat un mic exercițiu de imaginație. Ce aș scrie eu dacă aș fi misandră, începând desigur cu expresia: „Deși nu sunt misandră”, gândindu-mă la consecințele guvernării țărișoarei noastre, mai mult sau mai puțin „întregită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
ce au făcut și spus bărbații și să decoreze peisajul masculin. În rest să îngrijească managerial, menajerial și erotic de capii lor, oriunde s-ar afla aceștia: acasă, la servici, la cârmă. Ținutul cu dinții la ordinea milenară a lumii patriarhale exprimă frici foarte explicabile de pierdere a monopolului masculin, iar pentru aceasta nici un misoginism nu este de ajuns. Există o teamă la fel de explicabilă față de pierderea sensului vieții și de lezarea gravă a identității personale. Eu înțeleg teama danciachirilor la fel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
înainte cu viața mea? Ce mai însemn eu? Danciachirii știu foarte bine că ultima redută a argumentelor antiliberale și antifeministe este tradiția religioasă, anume acea parte a ei care le convine, care a fost selectată încât să nu tulbure ordinea patriarhală. Ei numesc ateism orice tentativă de schimbare în cutumele instituționalizate și, în context, orice tentativă de apărare a demnității spirituale a femeilor. Doar nu o să ajungă să vadă ex-lumânărese, ex-spălătorese și ex-colivărese căscând gura în biserică și predicând cuvântul lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
ajuns să fie umbrită de „prestigiul” contrafăcut de prostituată pocăită odată ce în Evanghelii nu apare într-o astfel de ipostază, este destul de lesne de înțeles. Apostolii, chiar dacă au fost și femei, trebuiau să nu mai fie și femei, pentru ca ordinea patriarhală care i-a precedat lui Iisus să rămână neatinsă. Căci argumentul tare al exclusivității preoției masculine este acela potrivit căruia toți apostolii au fost bărbați. În țările „sărăcite duhovnicește” toate acestea sunt larg și deschis discutate în biserică, în spațiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
incomparabil mai simplă decât alegerea de a te consuma în eforturi de competență, în analize, în dispute politice și culturale, așa cum fac feministele care nu vor să-și vadă doar de treaba lor și să doarmă moral împăcate în culcușul patriarhal atât de comod. Ei bine, nu vă temeți, domnule Ciachir. La cât de deschisă este mass-media românească spre influențe feministe, acei bărbați care se înspăimântă de „invazia” acestora sau măcar de cea a femeilor pur și simplu autonome au toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
intelectual normal, și anume la o chestionare majoră a fundamentelor construcției genurilor. Radicalele își precizeză distanțarea față de maestru, fie el postmodern, modern sau de orice alt fel. Ce modificări au adus aceste autoare? Mary Daly, de pildă, propune în locul societății patriarhale o societate diarhică, o societate cu două arhe. Această societate diarhică ar urma să fie reconstruită ținând cont de diferențele importante între modul de a exista femeiesc și modul de a exista bărbătesc. Nu este vorba despre faptul că ea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
mea, relații diferite pe care noi le avem cu cealaltă lume pe care o numim nonumană, adică lumea ființelor vii, cea față de care noi ne raportăm încă analog felului în care s-au raportat bărbații misogini la femei în context patriarhal, adică printr-o relație de hegemonie, uneori despotică, cu alte cuvinte au „naturalizat” femeile și au „feminizat” natura. Deși nu m-ai întrebat direct este foarte interesant să amintesc în cadrul acestei discuții cât de multe critici exisă în literatura feministă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
stare de orfelinat matern. Mă simțeam strivită de copleșitoarea creație bărbătească, împărtășind, asemenea multor femei, o râvnă secretă de a fi acceptată prin imitație în clubul „sexului cugetător”. Nu aveam cultura să înțeleg cât de solid fusese clădit zidul prejudecăților patriarhale și nici să mă văd, ca pe multe altele, o Ană vie și mută, încastrată în corpul unei forme și norme, a unei „predestinări” spre zona întreținerii, îngrijirii, a sacrificiului anonim. În România, antifeminismul era (și este) mult mai acceptat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
nu producătoare de filosofie. Chiar, într-un fel, explicit sau implicit, și profesorii ne spuneau același lucru. Ei cred că rolul nostru este să relatăm ceea ce au gândit bărbații, dar nu să producem cunoaștere. Eu am crezut toate aceste dogme patriarhale și în prima perioadă a tinereții mele am încercat să scriu numai literatură, pentru că mi se părea că acesta este apogeul creativității pe care și-l permite o femeie. Își permite să scrie literatură, să producă literatură, dar nu filosofie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
mod explicit, după ce am citit prima carte de filosofie feministă. M-am simțit, în sfârșit, în pielea mea. Aveți un feed-back pozitiv de la femeile din România, sau pe multe din ele le-ați stresat, când le-ați trezit din calmul patriarhal? Nu pot să vă răspund exact. Nu am un feedback de la femeile din România în general. Prin ’92 eram încă foarte legată doar de feminismul academic și mai ales de cel filosofic. Atunci am oferit primul interviu de o oră
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
că o fac puțin cam de speriat. Este o neghiobie să eșuăm într-o atitudine de tip victorian, în norme de comportament care seamănă a dictatură comportamentală. Povestea relațiilor de gen variază și individual și comunitar, chiar dacă este destul de constant patriarhală (de la hard la soft). Este o ipocrizie să spui că nu-ți plac femeile frumoase sau că nu-ți place să ai acces la tot arsenalul: o spumă de baie, un parfum, să-ți schimbi dispoziția psihică pentru că ți-ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
Această nevoie de constrângere externă a inșilor și colectivităților este pentru mine o durere morală majoră! Este societatea românească mai misogină decât celalalte societăți post-comuniste? Comunismul a mimat egalitatea de gen, politic vorbind, dar a ierarhizat toate industriile în chip patriarhal. Comunismul nu a clintit nici o dată patriarhatul din familie și ne-a pricopsit cu dubla zi de muncă a femeilor. Contestări serioase ale patriarhatului în familie n-au avut loc. Iar contestări ale patriarhatului politic au început în România în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
a făcut dictaturilor de orice tip, a rămas o ultimă redută, constant răspândită istoric, geografic și cultural: cea prin care femeile sunt explicit sau implicit blocate de la ceea ce face ca o societate să fie democratică și morală. Familia este construită patriarhal: dreptul la autoafirmare este rezervat bărbaților, în timp ce datoria autosacrificiului e rezervată femeilor. Instituțiile care controlează decizia și resursele funcționează după o logică asemănătoare: femeile sunt candidate la rolul de executante (în cazul fericit în care nu sunt excluse și de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
ginocratică este doar pe jumătate umană. E nepartenerială, neparitară și, prin urmare, nedreaptă și nedemocratică. Cu alte cuvinte, m-aș angaja fără ezitare într-o activitate promasculinistă. Cei care astăzi își spun democrați, dar în același timp consimt la practicile patriarhale în viața publică și în cea privată ar trebui să-și recunoască o oarecare doză de fățărnicie. Respectul lor pentru drepturile persoanelor, retorica acceptării diferențelor, nu au o viză într-atât de universală precum declară ei. Curentul, 1998 Istoria ascunsă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
divorța decât cu grave consecințe sociale; și, oricât de mult se plăceau doi oameni, ei aproape nu aveau dezlegare să facă legal dragoste decât în scopuri reproductive și doar în interiorul „celulei de bază a societății”. „Statul paternalist a uzurpat «dreptul» patriarhal și patrilinear al bărbatului de a «proteja» sexualitatea și pântecele femeilor, desființând atât controlul legal al bărbaților, cât și pe cel al femeilor în privința fertilității femeiești... Lecția fundamentală a politicii demografice românești, a cărei piesă centrală a constituit-o re-criminalizarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
emancipare și inexistența unui suport popular al mișcării pentru drepturile și afirmarea femeilor; aspectul de scandal al vieții politice românești și temerea mai mare a femeilor de a nu deveni subiect de scandal; lipsa educației pentru solidaritate de gen; educația patriarhală tradițională și cea comunistă pentru autosacrificiu; - Politica românească este încă extraterestră. Ea pune probleme cât mai abstracte și mai destrupate. Are obsesii depărtate de viața cotidiană, anume de aceea care rămâne frecvent regatul femeilor: hrănirea, igiena, managementul domestic, educația, supraviețuirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
școlilor. Pe scurt, percepția în privința accesului femeilor la decizie în viața publică este marcată de un patriarhat simbolic, coerent cu lipsa unei culturi a emancipării și cu prăbușirea egalitarismului comunist, egalitarism în general de factură ideologică. Cu toate aceste înclinații patriarhale, femeile intră treptat în sfere de decizie la niveluri diferite. Actualul guvern și parlament sunt un progres în implicarea femeilor în decizie. La nivel local stăm mai prost. În afara câtorva zeci de comune, există patru orășele, nu „orașe” cu „primărițe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
de la prima vedere, este faptul că domeniile bugetare cu forță de muncă preponderent feminină au cea mai scăzută alocație bugetară și cele mai mici grile de salarizare. Această politică nu este niciodată explicită, poate nici măcar conștientă. Ea este însă reflexul patriarhal tradițional potrivit căruia ceea ce fac de obicei femeile este mai puțin important, cere efort mai mic și, în consecință, trebuie plătit mult mai prost. Bărbații din domeniile feminizate o pățesc și ei. Această „cutumă”, învăluită în aburul legislației de împrumut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
și la alte salarii finanțate din bugetul public, prin discriminare pozitivă tacită. Dar este și victima finanțării nelegitime a falimentelor, a evaziunii fiscale practicată de către marii datornici. Este mai ales victima muncii într-un domeniu feminizat și, în buna tradiție patriarhală, desconsiderat. Revista 22, nr. 781, 25 februarie, 2005 La porțile feminismului politic Preambul Știu că unii cititori se întreabă ce relevanță politică are genul unei persoane odată ce constituția, legile, politicile bugetare se referă la oameni, oricare ar fi aceștia. Interesele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
a tolerat nici un alt „ism”, căci era totalitar și „universal mesianic”. Susțin că un „feminism” care nu urmărește ca scop autonomia personală a femeilor și drepturile acestora ca mijloc, un „feminism” care nu urmărește dezvoltarea unei societăți partenerială în locul uneia patriarhale nu este feminism deloc. Comunismul a avut politici pentru femei (vezi, de exemplu, cele pronataliste), a avut și politici de gen (vezi irearhizarea industriilor în funcție de „importanța socială a muncii” în care industria grea și masculinizată era categoric mai importantă decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]