3,087 matches
-
îmbrățișat-o și am intrat astfel, aproape prăbușindu-ne, în sala plină de întuneric spre care dădea ușa. În beznă luceau stins, verzui, mari suprafețe de sticlă, în spatele cărora întunericul parcă se coagula în forme indistincte. Gina închise ușa și pipăi peretele din dreapta, unde se afla un panou electric. Ridică o mică manetă în formă de furcă și începu să se facă din ce în ce mai multă lumină, deși nu se zărea nici aici vreo sursă. Pur și simplu, încetul cu încetul, tot ce
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
căscând din fălcile dințate. Gâfâind, am ajuns în fine în sala mineralelor, care aruncau umbre colorate pe pereți. Am găsit maneta de unde aprinseserăm lumina, dar nici urmă de ușă! Și fusese acolo, ușa stacojie care dădea spre coridorul subteran. Am pipăit toți pereții, aproape plângând de disperare, dar fără rezultat. Trebuia să ieșim pe poarta muzeului. Dacă era încuiată, eram pierduți. Ne-am întors din drum înfruntînd valurile de insecte, care acum erau vioaie și agresive. Era limpede că nu mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dreapta, am văzut la vreo cincizeci de metri o punte de lemn, acoperită cu mușchi. Dar un gând mă atrăgea mai mult. Mi-am scos rochița și am intrat cu voluptate în apa ca gheața. M-am scufundat până la gât, pipăind cu tălpile pietrișul rotund, atingând cu degetele picioarelor mâlul fin ca o apă mai groasă, prin care se amestecau fire subțiri de iarbă acvatică. Cuprinsă de-o plăcere chinuitoare, cu ochii larg deschiși, am intrat cu totul sub suprafața tulbure
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șoaptă, apăsat. Dar el părea să nu fi auzit nimic. A mai tăcut o vreme, privind joaca lui Marcel, și-apoi a repetat: Da, Călăuză și Paznic." M-am foit mult în pat până să adorm. Cu mâna sub pernă, pipăiam concavitatea scoicii, dulce ca mătasea. Simțeam cu vârful degetului zgârieturile labirintice. Până la urmă am ajuns să le și văd, acolo în întuneric, cu pielea de pe degete, de parcă le-aș fi citit cu propriii mei ochi. Puterea asta nu m-a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mătușii mele. Dânsa, de altfel, săraca, până și la masă cosea un tiv la vreo fustă sau la altceva. Rupea ața cu dinții și mai mușca din pâine. M-am culcat, ghemuită în așternut, cu scoica minunat de dulce la pipăit sub pernă. Ardeam toată, în capul meu era un vârtej, simțurile mi se întorseseră înăuntru. M-am sucit și m-am răsucit, înfășurîndu-mă în cearceafuri, până am căzut într-o stare de delir întunecat, de somn cu fragmente de vise
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o cunoșteam, căci fusesem o dată acolo, cu mașina, să ridic niște planuri. Dar niciodată n-aș fi bănuit că în interiorul unei case bengaleze se pot găsi asemenea minunății, atâta lumină filtrată prin perdele transparente ca șalurile, atât de dulci la pipăit covoare și sofale din lână de Kashmir, și măsuțe cu picior asemenea unui talger de alamă bătută, pe care se aflau ceștiie de ceai și prăjiturile bengaleze, aduse de Narendra Sen pentru lămurirea lui Lucien. Stam și priveam încăperea, parcă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
la cinema în locuri de trei rupii și opt annas. Norinne, căsătorită, e mai puțin frumoasă. În odaia mea din Wellesley Street s-a mutat o familie da anglo-indieni sărmani; el, tânăr, aduce fetițe de școală în odaie și le pipăie în fața nevestei, însărcinată în ultima lună, care îi spune: ― Jack, iar ai să te turburi... În timp ce noi vorbeam prostii, veni, ingierul, care îmi strânse mâna cu căldură și mă mîngîe pefrunte, privindu-mă lung. I-l prezentai pe Harold, care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
le observe Chabù. Mi-a trebuit vreun sfert de ceas până să izbutesc să-i las creștetul gol, și atunci, d-na Sen î-a lipit pasta aceea caldă. Chabù ne-a privit o dată pe toți, a încercat să-și pipăie capul, apoi și-a smuls batista cu inel de la gât și a început să plângă, lin, numai lacrimile alunecând șiroaie pe fața ei neagră, frumoasă, fără să suspine, fără să se zguduie. N-am știut dacă plânge pentru că înțelesese că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
era o luptă corp la corp, dar când au ieșit, Mantu era roșu și zăpăcit, iar Maitreyi palidă, cu părul zbătut pe umăr. (E adevărat că ea îmi spusese mai demult că Mantu e scârbos, că a vrut să o pipăie, și ea l-a plesnit, că s-a plâns tatălui, dar, de când acesta era bolnav, Mantu ajunsese indispensabil casei și nu putea fi dat afară. De asemenea, îmi amintesc că Maitreyi îmi mai spusese că un alt unchi al ei
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
evident, oamenii au prins de veste și le ascund, poate chiar le distrug... Deși, pe de altă parte, adăugă după o nouă pauză, am auzit că în unele orașe de provincie se vând la bursa neagră... Cu mare atenție, au pipăit amândoi banca, să vadă dacă e bine uscată, apoi s-au așezat, tăcuți. - E curios, e cât se poate de curios, șopti Pantelimon mai mult pentru sine. Ezită o clipă, apoi continuă cu un glas ferm. - Vreau să spun, curios
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Moșul își înălță fruntea și-și roti privirile pe deasupra noastră. Parcă s-ar fi pregătit să ne spună ceva. Așteptam toți, ținîndu-ne răsuflarea. Dar el își împreună mâinile și începu să-și miște degetele, ca și cum ar fi vrut să se pipăie, apoi, opintindu-se, oftând adânc, dădu pătura la o parte. Am încremenit toți. Era îmbrăcat, și avea opincile cele noi. Nu le mai încălțase de când căzuse la pat. - Lăsați-l! strigă Ilaria văzând că voiam să-l împiedicăm să se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu voi. După o mie de ani de întunerec, o să vă aduceți aminte. Și o s-o luați de la început... Moșu a dat de pietrele smulse și fărâmate de dinamită, și-a plecat genunchii și a întins mâna, a început să pipăie. Lua în mână, una câte una, pietrele pe care le găsea. A ajuns așa în marginea gropii pe care o făcuse prima încărcătură de dinamită. A mai pipăit un timp, parcă i-ar fi fost greu să înțeleagă. Încet, s-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dinamită, și-a plecat genunchii și a întins mâna, a început să pipăie. Lua în mână, una câte una, pietrele pe care le găsea. A ajuns așa în marginea gropii pe care o făcuse prima încărcătură de dinamită. A mai pipăit un timp, parcă i-ar fi fost greu să înțeleagă. Încet, s-a ridicat în picioare și și-a întors capul spre noi, L-a rotit în toate părțile. Ilaria l-a simțit deodată moale și l-a prins în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe care izbutea să le rostească. Dar dacă îi vor cere să scrie? Își privi, parcă pentru întîia dată cu atenție, brațul și mâna dreaptă. Pielea era netedă, bine întinsă, proaspătă, și începea să-și recapete culoarea de altădată. Își pipăi încet, prudent, brațul până la cot, apoi mângâie cu două degete bicepsul. Ce curios! Poate imobilitatea aproape absolută, de aproape patru săptămâni, și lichidele acelea nutritive pe care i le injectaseră direct în vene... "Ăsta e bărbat tânăr, în floarea vîrstei
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu înțelege... Probabil exercițiile le faci când rămâi singur, în timpul nopții, adăugă. Ridică încurcat din umeri. - Simțeam că-mi amorțesc picioarele și atunci am coborât din pat, și aici, pe covor... - Nu te-a frapat nimic? - Ba da. M-am pipăit peste tot. Am simțit mușchii, așa cum îi aveam pe vremuri: tari, vânjoși. Nu mă așteptam. După atâtea săptămâni de imobilitate aproape absolută, ar fi trebuit să fie, cum să spun? un fel de... - Da, așa ar fi trebuit, îl întrerupse
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să mă lase să fac altceva, le spuneam că iubesc violoncelul, că viața mea e asta: violoncelul, și-i imploram în genunchi să-mi cruțe degetele... Și de-atunci mă trezesc aproape în fiecare noapte țipând de groază, și-mi pipăi degetele, aprind lumina și le privesc, unul câte unul. Și de frică, nu mai îndrăznesc să mă culc, și stau cu capul în palme, plângând, și-mi sărut degetele, și ani de zile n-am avut alt gust în gură
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe care putea s-o contemple. — Nu te mai tot zgârma atât, uite cum ai ajuns s-arăți... îi zise Vica și-i arătă cu degetul îngroșat și zbârcit petele vineții de pe brațul pe care, cu ochii închiși, el îl pipăia, căutându-și mași nal alte coșuri. împinsese ușa cu umărul și intrase încet, gheboșată, cu o farfurie cu felii de pâine și brânză. — Lasă-mă-n pace... strigă Gelu furios. Lasă mă-n pace, repetă mai încet. Se duse la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lei, plus măruntele, plus portofelu. Parcă vede negru-naintea ochilor, întinde mâna și se sprijină de zid, să nu-i pleznească în cap ceva, Doamne sfinte ! Tot nu-i vine să creadă, tot înconjoară treptele goale, tot se-apleacă și pipăie pe dedesubt cu mâna... Dracu... numa dracu, altfel cum să dispară ? Și hoții ăștia care te fură dân ochi, hoții ăștia care-a umplut Bucureștiu... Afurisită zi, toate i-a mers numa pe dos, și zmintita asta de Ivona bate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
of și of, degeaba se tot învârte, nu-i portofelu și nu-i, ea vede foarte bine că nu-i, da nu se-ndură să plece. Tot dă târcoale la trepte, tot se uită pe dedesubt, tot se-apleacă, tot pipăie cu mâna, poate nu vede bine. Nu-i. Nu-i și nu-i. Și-ntr-o doară îi scapă ochii înspre burlan. Și-odată începe să râdă, râde singură. Un râs ca un sughiț. Portofelu. Iote drace, că numa dracu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
S-a stricat lumea, și de ce trece vremea, se strică de tot, zicea madam Ioaniu. Și mie, când am fost tânără, mi-a plăcut să mă distrez, dar tinerii de-acum nu-i vezi cum se pupă și cum se pipăie în stradă ? Și unde era pe vremea noastră să vezi că răspunde copilul părintelui, spune și tu, n-am dreptate, Vica ? Eu n-am crezut în preziceri și-n lucruri de soiul acesta, cum spun unii că vine sfârșitul lumii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și nervuri însângerate de vinișoare sparte. Un neg albicios, ca o prună mănată, prins în colțul ochiului îl cam supără la vedere și, inutil și automat, Profesorul își potrivește rama de aur a ochelarilor pe șaua nasului. Mâna rămasă liberă pipăie orbește marginea gheridonului, fețișoara de masă după vechea tabacheră cu chibritelniță. O mișcare nesigură - furișă și vinovată. — Faci cum crezi de cuviință, dar la primul fum vei începe iar a tuși... Vocea rece a Sophiei este chiar vocea neliniștii lui
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trădeze ! Va vorbi, înfășurându-se tot mai tare în dantelăria pe care i-o împletește rivalului (acesta este mediocrul tânăr Ialomițeanu, să nu se mai mintă singur), încercând să se apropie. Atât de aproape s ajungă, încât să-i poată pipăi celuilalt mișcările sufletului. — Doar vedem modul nesolidar, lipsit de politețuri, cu care se tratează între ei oamenii noștri de bine ! în fiecare zi aflăm altă dezvăluire scandaloasă ! Altă mașinație a unor persoane, considerate până acum în afara oricăror bănuieli ! Altă afacere
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pîine de persoană pe zi? Poți să nu o prinzi nici pe aia. Cozile fac parte din peisaj și găsești astfel de realizări mărețe În fața oricărei alimentare, aproape la orice oră... oamenii au la ei sacoșa aia greu Încercată, o pipăie neliniștiți În buzunar, de parcă i-ar fi făcut farmece. Nu e lampa lui Aladin, nu iese nimic din ea dacă o mîngîie. Uneori poate să treacă și o săptămînă fără să o folosească. Întoarce-te puțin În timp și vino
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ore fără răsuflarea ei celebră? Adevărul e că n-ai supraviețuit, fiindcă, pentru jumătate de noapte, gîndul că, de fapt, v-au văzut toți (În autocar nu era așa de Întuneric și voi nu erați chiar așa de bine plasați), pipăindu-vă ca apucații, venind de la o Înmormîntare, s-a transformat dintr-o muscă sîcÎitoare Într-un avion care ți-a aterizat pe cap și ți l-a făcut țăndări. Scîrbos! Din casetofonul de la capul patului se auzea În surdină: Death
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
prăpastii despre care știm foarte puțin. Scuipăm uneori În ea și așteptăm să se audă ecoul, dar probabil că nu e cea mai bună metodă de cunoaștere. Îi surprind privirea, care Îmi studiază stîngaci tăcerea, aproape că simt cum mă pipăie cu ochii ca un Înecat, Încearcă să recunoască lucruri familiare, să-și sporească șansele În acest mediu nou și ostil, asociindu-se cu cineva asemeni lui. Nu-i trebuie mult ca să-și dea seama că și eu am un unchi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]