2,275 matches
-
nelucrata de mână omenească"153. Medievalii, în general, nu-și puteau imagina un poet altfel decât că pe un înțelept trecut printr-un lung proces de acumulare de cunoștințe. La începutul veacului al XIII-lea, Gervais de Melkley distingea, în poetica să, trei condiții ale artei literare: teoria (știință regulilor), lectură autorilor anteriori și practica, înțeleasă că o anticipare a noțiunii moderne de geniu în sensul unei capacități de a compune înrădăcinată într-un simt nativ al poetului 154, al unei
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
judecată de gust. Idee estetică și metaforă Oricât ar părea de neașteptat, în raza problemelor de interes ale scrierilor sale, Immanuel Kant s-a ocupat deși nu într-un tratament de prim plan al temei chiar de procesul de "sensibilizare" poetica. A sensibiliză înseamnă, în vocabularul filosofului, a expune (într-o materie sensibilă). Prin sensibilizarea poetica ne referim, așadar, la "expunerea" ideilor estetice, care, aflate fiind, în virtutea originii sensibile-suprasensibile a conținutului lor, la limita limbajului, rămân inexponibile pe cale conceptuală directă. Întrucât
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
drept exemple ce au în comun aspectul de "mașinării" cu operații predeterminate și obiective fixe: "între un stat monarhic și o moară nu există nici o asemănare, dar între regulă de reflecție asupra amândurora și a cauzalității lor da"172. Metaforă poetica, scrie Pfeiffer, topește într-un întreg elemente care sunt, în cadrul experienței, mai mult decat distanțe, uneori de-a dreptul incompatibile. Și datorită ei, poemul "cuprinde dintr-un val totalitatea existentului, alătura dintr-o singură mișcare apropiatul și îndepărtatul", unește, neașteptat
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
neantul?) Relația între un termen propriu și unul figurat "prin intermediul analogiei" nu este aici diferită de cea pe care o întâlnim la diferiții autori care au abordat această materie de la Aristotel până în zilele noastre. Metaforă, scria filosoful din Stagira în Poetica să, este "transferul numelui unui obiect la alt obiect, al genului la specie, al speciei la gen, pe baza analogiei"177. Iar în Epistolae, Petrarca se referea la "țesătura" poeziei alcătuită meșteșugit dintr-o vorbire aleasă, îndepărtată de înțelesurile obișnuite
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
specific artistică, infinit deschisă, cu termenul autorului ardelean revelatoare. (Vianu, pe de altă parte, vorbeste despre o metaforă simbolică, deținătoarea "valorii artistice celei mai înalte", care presupune exercițiul de maximă productivitate a imaginației și "prilejuiește, prin indeterminarea ei sugestiva, starea poetica prin excelență"187.) Spre deosebire de cea dintâi, care reprezintă o modalitate de a compensa insuficientele ("anemia") limbajului direct prin expresii indirecte, printr-un transfer de termeni menit să imprime un plus de vigoare și de claritate expresiei literare (și poate fi
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
folosi de oportună analiză a lui Meckauer "das Dargestellte" (reprezentatul); în timp ce ideea poetica este "die Darstellung" (reprezentarea), "die Gegenständliche des Kunstwerkes", "der sogenannte "Stoff" der Kunst, das Motiv, die Fabel" [obiectivitatea operei, așa-numita materie a acesteia, motivul, povestea]. Ideea poetica nu este "das Wesentliche des Kunstwerkes, sonder nur Symbolträger, stoffliche Einkleidung dessen, was wir ästhetische Idee nannten"195; vehiculul unei emoții, al unei dispoziții interne (autorii medievali, între care Dante, Petrarca și Boccaccio, nu vorbeau despre un "vehicul" ci despre
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
substituția limbajului intelectului prin limbajul imaginilor cu alte cuvinte -, existentul se oferă într-o formă ce depășește posibilitățile facultății conceptelor. Vitier menționa, într-un sens analog acestei interpretări pe care o permite textul kantian (dar independent de el), o "cunoaștere poetica" a cărei particularitate pare a constă în faptul că "nu se epuizează în expresia ei, ci că mai degrabă ia naștere în măsura în care aceasta se revelă, formal și esențial, ca inepuizabila"213, si a cărei comunicare presupune, ca funcție a cuvântului
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Schopenhauer prezenta, în Lumea că voința și reprezentare (1819), experiența estetică chiar în acest mod: că pe un proces de contemplare pe al carui curs se suprima, în conștiința subiectului, linia ce separă termenii relației, observatorul și fenomenul observat. Conștiința poetica se vede solicitată, invadată, "luată cu asalt" și copleșită de intensitatea senzațiilor, emoțiilor, revelațiilor. Goethe, de pildă după cum mărturisește -, nu năzuia, în condiția lui de scriitor, să întrupeze, în operele sale, vreun conținut abstract. Într-un dialog cu secretarul sau
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
șase idei], Madrid, Ed. Tecnos, 1997. Urdanoz, Teófilo, Historia de la filosofía [Istoria filosofiei], IV, Siglo XVIII: Kant, idealismo y espiritualismo [Secolul al XVIII-lea: Kant, idealismul și spiritualismul], Madrid, Ed. Católica, 1975. Valéry, Paul, Introducción a la poética [Introducere în poetica], Buenos Aires, Ed. Argos, 1944. Vianu, Tudor, Postume, București, Editura pentru literatură, 1966. Vianu, Tudor, Los problemas de la metáfora [Problemele metaforei], Buenos Aires, Eudeba, 1967. Vico, Giambattista, Ciencia nueva [Știință nouă], I, Barcelona, Ediciones Orbiș, 1985. Vitier, Cintio, Poética, La Habana, [f.
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
în Tudor Vianu, Postume, București, Editura pentru literatură universală, 1966, p. 180. 62 Octavio Paz, El arco y la lira [Arcul și lira], México, Fondo de Cultură Económica, 1986, p. 2. 63 Paul Valéry, Introducción a la poética [Introducere în poetica], Buenos Aires, Ed. Argos, 1944, p. 85. 64 Ț. S. Eliot, Sobre la poesía y los poetaș [Despre poezie și poeți], Buenos Aires, Ed. Sur, 1959, p. 19. 65 Ștefan Zweig, El secreto de la creación artística [Secretul creației artistice]. Apud J. Plazaola
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
H. 1, 1977, p. 60. 87 CJ, § 51, p. 384. 88 CJ, § 47, p. 362. 89 "Mi-e rușine cu voi, domnilor poeți, / pentru săracă voastră neputința, / pentru că n-ați făcut decât să vă gâdilați cu floricele de stil". Ars poetica. 90 Pierre Reverdy, Escritos pară una poética [Scrieri pentru o poetica], Caracas, Monte Ávila Ed., 1977, p. 64. 91 Gillo Dorfles, El devenir de las artes [Devenirea artelor], México, Breviarios Fondo de Cultură Económica, 1963, p. 234. 92 "Ce știți
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
poeta saca de la humillación del no ser a lo que en él gime, saca de la nada la nada misma y le dă nombre y rostro." Ibid., pp. 22-23. -----------------------------------------------------------------------4 1 IMMANUEL KANT. POEZIE ȘI CUNOAȘTERE Aspecte introductive 8 Teze de poetica Note finale Bibliografie
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Fox între 1987 și 1997. Oare s-a bucurat de succes datorită faptului că telespectatorii constituind the target audience se identificau cu protagonistul (exemplu de cult art, vezi, de exemplu, CULT FICTION) sau pentru că urmau strict părerile lui Aristotel din Poetica asupra personajelor ridicole, mai degrabă decât comice? SIT-IN Formă pașnică de nesupunere civilă (vezi CIVIL DISOBEDIENCE) foarte frecvent utilizată în perioada mișcării drepturilor civile (vezi CIVIL RIGHTS MOVEMENT) prin care manifestanții ocupă un spațiu public, o instituție de stat sau
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
ale lui Walt Whitman”. Sunt caracterizări valabile în esență, care comportă, totuși, credem, unele nuanțări. Dincolo de notele generale, surprinse în genere cu justețe de critica momentului, crede că acest volum ar trebui citit în primul rând ca o amplă ars poetica. Deoarece, dacă în cărțile anterioare problema raporturilor eu-univers, a „definirii” poeziei sub semnul implicării subiectului în spectacolul „baroc” al dinamicii cosmice și al exersării (și exercitării) puterilor imaginative întru revelarea înrudirilor secrete dintre obiecte, apărea doar intermitent, în acest volum
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
De la nord, păsări venind fermecate de lumina acestor muzici. ș...ț Așa, pământul legat de cer prin țevile marilor vegetații se acoperă de strălucire sau umbră”. Asemenea exemple sunt numeroase în toate textele și ele indică o apropiere importantă de poetica suprarealistă, trimițând, de pildă, spre universul de imponderabilitate și diafanități al unui Paul Eluard, dar având în față și modelul teoretic conturat de un André Breton despre „suprarealitate”, ca spațiu în care realul și imaginarul, înaltul și adâncul, trecutul și
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cel tentat de „miraculosul” produs de „lumina imaginii” de factură suprarealistă, continuă să-și conceapă universul ca suită de itinerarii, ca desfășurare a unor parcursuri revelatoare, ce-și iau drept termen de opoziție, manifest sau ascuns, obstacolul, limita, închiderea. Însăși poetica avangardistă a lui Voronca gravitând fie în jurul constructivismului, fie al suprarealismului, era de natură să întrețină asemenea scheme de organizare a spațiului imaginar. În varianta sa constructivist-integralistă, exigența, de pildă, a de-subiectivizării poeziei (antisentimentalismul, repudierea retoricii, anecdoticului, cultul „obiectivității
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
apelul la acele „imagini” răsturnate în planuri întretăiate, precum sunt descompuse mișcările în tablourile artei noi”, alți recenzenți observă, alături de noutatea frapantă și prospețimea acestui imagism, carențele de ordin structural pe care o astfel de tehnică le generează. „E în poetica sa o abundență de elemente atât de disparate - remarca Pompiliu Constantinescu în recenzia citată - încât se poate spune că nu există figurație mai congestionată în toată lirica noastră ca în poemele sale”. În cronica la Incantații, Șerban Cioculescu îl caracterizase
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
dezvoltă, cu mijloace proprii, deconstructivismul american și european. Nota originală a lui Virgil Nemoianu e că nu mai distinge o falie între resorturile artei tradiționale și ale celei moderne și postmoderne. La el, să zicem, estetica nu e premodernă, iar poetica modernă și postmodernă, ci statutul ei "ontologic" ar fi să se opună, prin definiție, istoriei și progresului datele esențiale care caracterizează modernitatea. Arta e din capul locului reacționară, antidemocratică, antimodernistă și tocmai de aceea "postmodernă" prin excelență. Calea deschisă de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spontan de către cei care deja gândeau în cheie transdisciplinară. O premisă personală era, în ceea ce mă privește, critica ontologică pe care o practicam deja pe vremea când postmodernismul se găsea la apogeu în lume. O particularizasem în ceea ce am numit poetica oglinzii, valorificată în Eminescu Dialectica stilului (1984), apoi în toate cărțile mele, culminând cu Complexul Bacovia și Caragiale abisal. Abia după lectura cărții lui Basarab Nicolescu Transdisciplinaritatea, m-am decis că e timpul consacrării termenului transmodernism ca marcă a noului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de noi discipline.314 În spațiul artelor, am putea exemplifica prin psihanaliză, aplicată, inițial, de Freud, doar în psihopatologie, apoi la literatură și artă, apoi creatoare de noi discipline ca teoria arhetipurilor lui C. G. Jung, psihocritica lui Charles Mauron, poetica elementelor lui Gaston Bachelard, hermeneutica lui Paul Ricoeur etc. Defectul acestor fascinante dezvoltări metodice de tip modernist consta în faptul că restrângeau obiectul cunoașterii la un singur nivel de realitate, dogmă puternic înrădăcinată în mintea umană. Modelul unui singur nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-i altceva decât transparența lumii ca lumen, asumată acum integral de filosofia transmodernistă. Heidegger s-a orientat, în definitivarea ontologiei fundamentale și a diferenței ontologice, pe o cale "eminesciană", simțind că rostul artei nu e golirea de sacru (cum pretinde poetica postmodernistă a "concretului"), ci dimpotrivă: Gânditorul rostește ființa. Poetul numește sacrul"334. Iar "diferența ontologică" prefigurează nu atât diferența lui Jacques Derrida, cât ființa contradicțională lupasciană: Diferența ontologică este nu-ul dintre ființare și ființă"335. S-ar putea spune
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din literatura românească și europeană a ultimelor decenii ale veacului trecut. E vorba de trei poeți de valoare inegală, doi din Țară și unul din Basarabia, apoi de un critic literar din Elveția și de un prozator din Cehia. XII. POETICA RUPTURII Un poet de răscruce între modernism și transmodernism este Nichita Stănescu. Fenomenul, redus la mijloacele "complexelor de cultură" din anii '60 '70, a fost clasat ca neomodernism și așa a și intrat în manualele școlare. S-a recunoscut, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
luminile poemelor lui Blaga și prin transparențele actului clar de narcisism al lui Ion Barbu, de care se simte atașat în mod special la nivelul a ceea ce el numea "poezie sintactică", de neînțeles fără transfinitul barbian și fără și fără poetica translingvistică a lui Mihail Bahtin. Apoi, Nichita Stănescu e printre puținii care l-au citit pe Bacovia nu "postmodernist", ci "transmodernist", văzând în cel mai pesimist poet român un învingător întru lumină. Există la Nichita Stănescu o remarcabilă tensiune între
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
văzând în cel mai pesimist poet român un învingător întru lumină. Există la Nichita Stănescu o remarcabilă tensiune între tradiție și modernitate, care și explică, altminteri, uriașul său succes de public. Această tensiune spirituală este transmodernă. Am intitulat prezentul capitol Poetica rupturii într-un dublu sens: unul venit chiar dinspre conceptele regenerate ale ultimilor ani nichitastănescieni, când el simțea că devenise suficient de matur pentru a anunța o nouă paradigmă poetică, legată chiar de cuvântul ruptură, dar și o "ruptură" în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
toate se adună în una singură, complexă și de o remarcabilă frumusețe arhitectonică, o sinteză de eminescianism sublimat-arborescent, ale cărei ramuri trec prin Bacovia, Minulescu, Arghezi, Blaga, Ion Barbu și Nicolae Labiș. Încoronarea ultimă e ceea ce poetul însuși a numit poetica rupturii, pe care dispariția prematură l-a împiedicat s-o contureze teoretic până la capăt. E reconstituibilă, totuși, din "artele poetice", din fulgurantele sale eseuri, din scrisori și, mai ales, din Antimetafizica. Lui Nichita Stănescu îi plăcea o "definiție" a personalității
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]