3,697 matches
-
c-ar trebui să ne Întoarcem, m-am aventurat eu. ― Crezi că știi drumul? Eu sunt total rătăcită. ― O să-l găsesc. Ea se răsuci și se uită În pădurea Întunecată. Se gândea. Dar apoi Rex apăru din nou În ușă. ― Poftiți, spuse el. Să vedeți cum e. Și deja era prea târziu. Obiectul Îmi dădu drumul. Aruncându-și eșarfa roșie de păr peste umăr, se aplecă și pătrunse, prin tocul scund, În baraca de vânătoare. Înăuntru erau două paturi de campanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
poznaș. Se vedea că-l distrează schimbarea de paradigmă. Aborda metamorfoza mea ca pe o problemă de logică, de genul celor de la sfârșitul revistelor lui de science fiction. ― Să nu exagerăm, i-am răspuns. Poți să-mi cari geamantanul de câte ori poftești. ― Prinde-l! strigă Capitolul Unsprezece și ridică geamantanul. L-am prins, clătinându-mă. Chiar atunci se deschise ușa de la intrare și, În papuci de casă, mama mea păși afară, În aerul Înghețat. Tessie Stephanides, care Într-o altă viață, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Ultimul care intrase închisese ușa în urma lui. Ceilalți se așezară în spatele scaunelor, uniform, astfel încât nici un elev nu rămânea fără cineva în spatele său. Văd că nu zice nimeni nimic. Ce fel de întrunire e asta dacă nu se vorbește ceva? Vă poftesc, domnilor! zisei cu calm, aproape poruncind invitația. Câteva mișcări în scaune și cineva zise: Îl așteptăm pe Govar. A... Govar. Da. Asta explică multe. Știam de dinainte de el, dar cei din fața mea nu trebuiau să știe asta. Ascultă, zise același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
îmi oferea cele mai mari șanse de a da peste un coleg de care aveam nevoie. Timpul părea a se scurge chinuitor de repede, căci în orice clipă reprezentanții Guvernului aveau să deschidă ușile ce dădeau spre scenă și să poftească pe toți cei care au văzut moartea lui Orande la un interviu personal cu Inspectorul teritorial. Elevii păreau a mi se împotrivi, căci fiecare se punea în calea mea și îmi făcea drumul din ce în ce mai greu și mai istovitor. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe parcursul vieții, cea mai bună prietenă și sfătuitoare. Deși tu nu-i vezi mintea și creierul, ea are mai multă inteligență și înțelepciune decât noi toți. Ea se "pliază" pe sufletul celui care o mânuiește și se poate dărui când poftește. Ea te reprezintă. Mie nu mi s-a dăruit, ci doar s-a obișnuit cu prezența mea. Ție, pe de altă parte... se pare că te place, din moment ce s-a legat de existența ta de cum te-a simțit. Termină. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
uite, lui Narcissus nu-i mai ajunge acum nici cel cultivat și în grășat, din care trei bucăți cântăresc o livră. Ce s-ar în tâmpla dacă și turmele ar refuza să se hrănească cu scaieții de pe câmp și ar pofti la niscaiva delicatețuri năstrușnice? Sărmanele dobi toace! Bine că nu știu că există ierburi care cresc doar pentru cei bogați. De câte ori nu i-a zis că roata se poate întoarce oricând să încerce să aducă egalitatea - fie ea iluzorie - între
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Asinia se pornește zgomotos pe plâns. Nou-venita îi urmează exemplul. Occia se silește să rămână calmă, deși o mănâncă palmele. Măcar să le dea motiv să se smiorcăie! Reușește să se stăpânească. Lasă-le să dea apă la șoareci cât le poftește inima, dacă asta doresc. Cel mai bine e să le ignore și să nu le acorde nici o atenție. I se adresează Corneliei pe un ton voit aspru: — Ia-o de aici! Dacă e nevoie, poți s-o și legi. Asinia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bage nimic în gură până la cină, așa că au pregătit o gustare copioasă. De pe patul opus, Scribonius își plimbă ochii cu nesaț peste bunătățuri. Îl tentează mai întâi salata de legume fine, aromată cu ierburi, pregătită după fantezia gastronomică a bucătarului. Poftește apoi la scaieți de Cartagina, dreși cu oțet îndoit cu miere și asezonați cu chimen. Râde printre îmbucături. Asta zic și eu civilizație! — Ce? se interesează politicos Gallus. — Am ajuns să ne delectăm cu monstruozitățile de care fug toate patrupedele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
al ei păr de aur moale, Care-i cade peste brațe, peste umerele goale. Astfel vine mlădioasa, trupul ei frumos îl poartă, Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mândrul soare și pe nună, mândra lună. Și s-așează toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul, Lin vioarele răsună, iară cobza ține hangul. {EminescuOpI 86} {EminescuOpI 87} Dar ce sgomot
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ca să-și exprime recunoștința pentru eliberarea sa. Nu uită să ia cu sine și câteva sticle de vin din cel pentru slujbe, întrucât japonezilor de rang înalt le plăcea vinul. Sfetnicul pentru negoț tocmai primea un oaspete, dar au fost poftiți imediat în camera sa, fără sa mai fie puși să aștepte într-o altă încăpere. Când îl văzu pe misionar, acesta doar încuviință ușor din cap și își continuă nestingherit discuția. Era limpede că voia cu tot dinadinsul ca misionarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și el regulile de purtare cuviincioasă. — Domeniul seniorului Ishida nu seamănă cu Edo, zise sfetnicul pentru negoț ușor zeflemitor. Am auzit că prin părțile acelea creștinii nu sunt pedepsiți. Acolo și dumneata, senior Velasco, ai putea face nestingherit tot ce poftești. Desigur, misionarul cunoștea această stare de fapt. Era drept că naifu oprise creștinismul pe domeniile aflate sub stăpânirea sa directă, dar nu le poruncise acest lucru și celorlalți daimyō de teamă ca samuraii și credincioșii trecuți la creștinism să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
umila rugăminte ca eu să fiu numit episcop în Japonia”, dădu să mai spună misionarul, dar tăcu din gură. Pentru o clipă se rușină de această ambiție a sa, dar în același timp își spuse în sinea lui: „Eu nu poftesc mărire pentru mine, ci vreau să ajung episcop ca să construiesc un ultim bastion în această țară care caută să proscrie credința creștină. Numai eu sunt în stare să mă lupt cu păgânii aceștia vicleni...” CAPITOLUL II Douăzeci martie Vreme rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Încăperea numită „Sala șoimului” era întunecată și friguroasă. Singurul lucru care sărea în ochi erau ușile glisante alcătuite din patru panouri pe care erau pictați niște șoimi cu ochi pătrunzători. La castelul Edo sau la conacele altor oficiali, misionarul fusese poftit de mai multe ori în încăperi la fel de sumbre și răcoroase ca și aceasta și de fiecare dată avea sentimentul că în întunericul acestor încăperi uneltirile japonezilor stăteau la pândă ca niște umbre. Cu smerenie ne înfățișăm Sfinției Sale, Papa Paul al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
aveau o înfățișare prea prăpădită pentru a fi trimiși diplomatici. Și hainele, și încălțările le erau pline de praf, căci merseseră care lungă. Pe deasupra, tăceau mâlc și chipurile le erau posomorâte și lipsite de orice bunăvoință. — Noi vrem să vă poftim la masa de seară, concluzionă primarul după ce se sfătui în șoaptă cu ceilalți oameni de vază. Printre ei nu era nici unul care să știe unde se afla Japonia și ce fel de țară era. Samuraiul, la fel ca și ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fiecare zi erau mult mai prinși cu treburi decât fuseseră în Mexico. Cu ajutorul familiei lui Velasco, de baștină din Sevilia, solii s-au dus cu trăsura să-l întâlnească pe primar, au trecut pe la sfetnicii de vază și au fost poftiți de fețe bisericești de rang înalt. Prinși în vârtejuri de cuvinte necunoscute și nevoiți să înghită mâncăruri cu care nu erau obișnuiți, solii s-au străduit și au răbdat totul fără să crâcnească. Aceasta este Europa, le zise Velasco pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ceremonie. Urcară treptele de piatră și intrară într-un coridor cu podeaua de marmură strălucind ca o întindere de gheață. Pe o parte a coridorului se înșiruiau statui negre de bronz. Doi preoți care îi așteptau la capătul holului, îi poftiră pe cei patru, fără nici un cuvânt, într-o cameră de oaspeți. Pereții erau pictați cu fresce, iar pe podeaua acoperită de covoare groase erau rânduite niște scaune somptuoase cu mânere aurite. Cei patru așteptau bătaia clopotului. Acesta era semnalul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
soldați romani sunt cam chercheliți. Primul soldat roman: Pe ăla roșu l-ai Încercat? Al doilea soldat: Nu, nu-l Încercai. Primul soldat: Păi, ia să-l Încerci. Al doilea soldat: Bine. George, adu un rând de roșu. Cârciumarul evreu: Poftiți, domnilor. O să vă placă. [așază pe masă un urcior de lut pe care l-a umplut dintr-un butoi] E un vin foarte bun. Primul soldat: Pune-ți și tu un pahar. [Se Întoarce către al treilea soldat roman, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
au mângâiat, însă, pe creștet și pe obraji, voind parcă să le spună: „Hai, nu mai fiți triști! Sunteți niște copii cu inimă bună. E bine că iubiți și că îngrijiți plantele și pomii. Și acum, copilăriți-vă cât vă poftește inima!” Ce să mai facă, ce să mai facă? ... N-au găsit nimic. Pentru că, dacă Sorin zicea să ia nuci și să le scoată miezul cu briceagul, Sorina îi răspundea imediat că or să-și murdărească mâinile, iar ea va
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
înroși în pomeții obrajilor și spuse că nu știe să citească și că-i vine să moară de rușine. Mădălina încercă să-l încurajeze: "Dacă-i așa, ia-ți covorașul subsioară și hai cu mine." Piticul nu așteptă să fie poftit de două ori. Își făcu sul țesătura fermecată, își dădu fesul mai spre ceafă și porni către casa Mădălinei, care nu era prea departe. Intrară tiptil în cămăruța papușilor, care pentru o clipă deschiseră ochii. Mădălina îl rugă pe elefantul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
fi Înlocuită de o nouă fantezie. Toți bărbații fac așa. Mama ta știa asta, eu știam asta. Într-o zi o vei ști și tu. Dar În loc să accepte situația, mama ta și-a pierdut controlul asupra simțurilor. A Început să poftească dulciuri. Nu se putea opri din mâncat dulciuri. Și-i era sete tot timpul, bea ca duhul care a Înghițit oceanul și l-a scuipat la loc. Într-o zi, un spirit a văzut că era o pradă ușoară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
era În centrul atenției. Era Înconjurat de o mulțime care-l Împingea spre o masă lungă cioplită Încărcată cu bucate pentru un banchet - un banchet conform standardelor unui trib sărăcit de ani și ani de greutăți. Pată Neagră făcu invitația: Poftiți la masă, domnilor. Prietenilor mei, festinul din junglă li se păru destul de neinspirat, fel după fel, numai „bucate misterioase“, cum le numea Moff, substanțe gri-verzui, unele lucitoare, altele vâscoase, nici una nu părea comestibilă. Dar, după cum aveau să-și dea curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
le-a Încercat chiar pe tatăl său, un subiect foarte binevoitor, după cum se dovedise deja cu vârf și Îndesat. În 1882, Phineas Andrews a fost invitat la Rangoon de un vechi și bun prieten, unul dintre căpitanii Raj-ului, care-l poftise să fie martor la curajul soldaților care o serveau pe Maiestatea Sa În jungla sălbatică birmaneză. Phineas s-a Îndrăgostit la prima vedere de Birmania, cu verandele ei și zilele petrecute lenevind, palanchinele și respectul față de britanici. În Birmania, Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
beau ceaiul de pelin. Mai beau și supa gătită special pentru a-i ține sănătoși. Fiertura simplă de orez fusese bine-venită când În sfârșit reușiseră să asimileze puțină hrană. Dar acum gusturile lor pretențioase de San Francisco Își reveniseră și pofteau la mâncăruri mai variate. Nu li s-au plâns gazdelor din junglă - ar fi fost nepoliticos -, dar Între ei se plângeau de cele trei porții zilnice de orez, de jalnicele sosuri fermentate și de cărnurile uscate. Își imaginau că tribul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ar fi văzut-o pentru prima dată. În următoarea jumătate de oră, Harry se Îndreptă și iar se Îndreptă spre Buddha, din diferite unghiuri, afișând o uimire mereu nouă. În sfârșit venise momentul să filmeze câinii În acțiune. Harry Îi pofti pe „cățeluși“ și pe Saskia În fața camerei. Am primit o dispensă specială, spuse Harry, să lăsăm câinii să umble prin pagoda sfântă, să meargă oriunde i-ar duce nasurile - fiți liniștiți, acești câini sunt extrem de bine dresați, deci nu vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dispună de mai multe fonduri destinate unor astfel de victime. Ceea ce, din păcate nu se întâmplă... Pe cei care suferă în tăcere, îi rog să bată la ușa mea, fără ezitare. Măcar încercați! Indiferent ce vă neliniștește, vă rog să poftiți. Chiar dacă nu sunteți grav afectat. În legătură cu orice durere, ar fi bine să vă sfătuiți măcar o dată cu un specialist. — Care sunt simptomele care ar trebui să alarmeze? Primul indiciu: frica. Rememorați momentul atacului? Aveți insomnii, coșmaruri? Nu vă mai puteți concentra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]