4,267 matches
-
face sacrificiul absolut (XI-XIII). Preceptele privind puritatea trebuie legate de absența păcatului care trebuie să fie marca distinctivă a credincioșilor, purificați de Cristos (XIV-XVI). Cartea XVII e consacrată semnificației sărbătorilor, în special Paștelui. Opera, din care lipsește orice aluzie la polemica antinestoriană, a fost scrisă cu siguranță înainte de 429. E cunoscută și o traducere siriană din secolul al șaselea, inedită. Ca o continuare și o completare a operei precedente, Chiril a compus, cu siguranță, la puțin timp, Glaphyra (aproximativ „Expuneri cizelate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
12, 19-21, 25); pentru celelalte dispunem doar de serii de fragmente a căror autenticitate trebuie verificată. Așa cum declară încă din prefață, Evanghelia după Ioan i se pare lui Chiril foarte potrivită pentru a reuni în același comentariu expunerea doctrinală și polemica antieretică. El îi atacă în special pe arieni și eunomieni: exegeza asupra Ioan 1, 1 îi oferă ocazia de a face lungi digresiuni pentru a demonstra că Tatăl și Fiul au fiecare în sine o existență personală proprie și că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fragmente și trei omilii complete care au o tradiție manuscrisă proprie (omiliile 3, 4, 51). S-a păstrat, în schimb (cu lacune limitate) o traducere siriană cuprinzând 156 de omilii, destul de servilă, efectuată în secolul al șaselea sau al șaptelea. Polemica explicită cu Nestorios impune anul 429 ca terminus post quem; poate chiar 430 dacă, așa cum a propus A. Rücker, omilia 63 conține o aluzie la cele 12 anatematisme ale lui Chiril. Totodată, în manuscrisele ce conțin serii de fragmente, se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unde aceștia au reacționat energic la provocările lui Nestorios din 429). Diversele scrieri ale lui Chiril în care îi combate pe arieni nu par așadar să se înscrie într-un context creat de conflicte curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice tradiționale în episcopatul alexandrin. Epistola sărbătorească numărul 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lângă dualismul cristologic, și arianismul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
74, 217-221; X, 1, ibidem 316; X, 2, ibidem 337: citate din texte neprecizate mai bine, dar evident ariene), sau condamnă în mod explicit, însă în mod generic, arianismul (de ex. II, 4, PG 73, 293A). Însă Chiril a dezvoltat polemica sa antiariană, susținând deplina divinitate a Fiului (și a Sfântului Duh), în două opere anume (cărora li se adaugă epistola despre Crez, pentru care cf. aici, mai jos, p. ???). Există în Comentariul la Ioan (I, 1, PG 73, 93) o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
l-ar fi adăugat celor șapte dialoguri despre Sfânta Treime. Mai recent, G.M. de Durand a adus argumente serioase în favoarea priorității dialogului Despre întrupare: diferențele se explică mai bine ca modificări aduse tratatului Despre dreapta credință în noul context al polemicii antinestoriene (în special o distanțare mai netă de Apolinarie) și, în plus, în dialog - spre deosebire de opera dedicată lui Teodosius - lipsește termenul theotokos. Această absență ca și anumite elemente comune de terminologie ar situa Despre întrupare mai aproape de epistola sărbătorească 17
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de cel din Contra Nestorios decât limbajul din scrierea ad Theodosium, ceea ce constituie pentru G.M. de Durand un argument în favoarea tezei că acest text este reluarea unei scrieri mai vechi a lui Chiril și nu o operă compusă în focul polemicii cu Nestorios. Așa cum am spus, reacția lui Teodosius a fost dură: el l-a acuzat pe Chiril că a trimis scrisori separate pentru a produce disensiuni în sânul familiei imperiale; de altfel, violența replicii ne face să ne gândim că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
manuscrise care conțin Despre întrupare există și un dialog intitulat Cristos e unul care ne-a parvenit și în traducere siriană și armeană dar și prin tradiție indirectă, destul de bogată, de altfel. Deși numele lui Nestorios apare încă de la început, polemica pare să fie orientată mai ales către Diodor din Tars și Teodor din Mopsuestia: Chiril citează pasaje extrase din operele lor (sau pe care el le consideră scrise de ei), însă nu-i numește. Din acest motiv, cel mai recent
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
numele lui Chiril un tratat Contra celor care nu vor s-o recunoască pe Sfânta Fecioară ca Theotokos pe care Iustinian îl citează deja în scrierea sa Contra monofiziților din 542 și îl atribuie lui Chiril. Absența termenilor tehnici specifici polemicii antinestoriene ne-ar obliga să-l plasăm în cadrul producției timpurii a lui Chiril; G.M. de Durand a adus însă argumente solide contra autenticității tratatului, bazate atât pe tradiția manuscrisă cât și pe analiza textului (în special: folosirea ousia în sens
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
asigura unitatea lui Cristos. E adevărat că, după ce Teodor din Mopsuestia subliniase conjugarea celor două naturi în unicul prosôpon al lui Cristos, Nestorios ajunsese să accepte două prosôpa distincte, adunate într-un prosôpon unificat, și contra acestei noțiuni e orientată polemica lui Chiril atunci când exclude (prin al patrulea anatematism) existența a două „prosôpa sau naturi” în Cristos. Începând cu 428, el se arată neîncrezător în privința termenului de „nelocuire” (enoikêsis) și vorbește în mod constant de henôsis kath’hypostasin, sau kata physin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe o serie de argumente raționale. Aceasta nu înseamnă însă că Chiril ar fi avut un interes real pentru filosofie; dacă, începând din 423, a folosit timp de câțiva ani concepte filosofice, aceasta s-a întâmplat din cauza exigențelor impuse de polemica împotriva eunomienilor (susține G. Jouassard). În rest, n-a crezut în filosofie, pe care a practicat-o cu neîncredere, deși, în multe cazuri, afirmațiile sale referitoare la filosofie sunt mai degrabă niște întorsături retorice. El e de părere că Origen
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe lângă episcopul Romei, inițiind astfel un conflict în care dezbaterea ideologică era și o formă de manifestare a rivalității dintre cele două mari patriarhate orientale. Așa cum am explicat pe larg în altă parte (a se vedea în acest volum pp. ???-???), polemica l-a determinat pe Nestorios să-i ceară lui Teodosius al II-lea convocarea unui conciliu. Au fost, în realitate, două concilii controlate de cele două facțiuni opuse; primul, condus de Chiril (22 iunie 431), l-a depus pe Nestorios
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
complete (în foarte puține cazuri) și de scurte fragmente. În afară de atacurile împotriva arienilor și a iudeilor, textele pun în lumină concepția antiohiană a lui Nestorios, în speță neta distincție dintre calitățile ce derivă din divinitatea, respectiv umanitatea lui Cristos, și polemica împotriva lui Apolinarie care nu separă cele două naturi. Apelativul Theotokos este atacat în mod expres. O importanță particulară în această privință au cele cinci omilii cristologice traduse de Marius Mercator (n. 100-105 din lista de opere ed. Loofs = n.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dominantă, și în consecință, tradiția antiohiană a fost tratată cu ostilitate. Aparțin acestei tendințe Ioan, ulterior, episcop de Scythopolis (cf. aici, pp. ???-???); Nefalie din Alexandria, combătut de Sever de Antiohia (aici, p. ???); Ioan de Cezareea, și el una din țintele polemicii lui Sever (aici, pp. ???-???). Un grup de călugări sciți care activau la Constantinopol (cel mai important teolog al lor fiind Ioan Maxențiu) a reluat formula (numită teopaschită) „Unul din Sfânta Treime a pătimit cu carnea” care se găsea deja, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mărturisirile solemne făcute de Flavian la Constantinopol sau la interpretarea Crezului de la Niceea făcută de Teodot din Ancyra. Dialogul e utilizat în repetate rânduri, însă e mai degrabă un simplu expedient literar pentru organizarea expunerii propriei doctrine și a propriei polemici, ritmând-o prin întrebările unui interlocutor fictiv și docil. Chiril rescrisese deja un tratat (Despre dreapta credință) sub formă de dialog (Despre întruparea Unului-născut) și introdusese acolo un interlocutor personal, însă trecuse imediat (ca și în Dialogurile despre Trinitate) la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Justin. Încă de la Constantinopol, unde în jurul anului 510 episcopul de Halicarnassus îl ajutase pe Sever să provoace depunerea patriarhului Macedonius, apăruseră între cei doi prieteni primele neînțelegeri privind alterabilitatea trupului lui Cristos înainte de înviere. Atunci când, prin 520, Iulian, în contextul polemicii cu difiziții, a compus în Egipt Tomul în care respingea această teză, i l-a trimis lui Sever însoțit de o scrisoare în care îi cerea să-l analizeze, sperând că va putea obține sprijin pentru poziția sa de la o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ci îi combate în realitate pe adversarii antiorigeniști ai autorului. A doua operă a trilogiei este un dialog în care sunt atacați calcedonienii care s-au lăsat amăgiți de aftartodocetiști a căror doctrină, în realitate, Leontie o descrie pornind de la polemica lui Sever de Antiohia cu Iulian din Halicarnassus. Și al treilea tratat îi combate pe aftartodocetiști care, crede autorul, au comis aceleași erori ca și Pavel din Samosata, Diodor din Tars, Nestorios și Teodor din Mopsuestia. La sfârșitul tratatului și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
uman în persoana lui Cristos. De fapt, cristologia lui Leontie este influențată mai mult de cristologia marilor Capadocieni decât de Chiril. Pe de altă parte, respingerea doctrinei conform căreia trupul lui Cristos înainte de înviere este nedegradabil are, ca și în polemica antiiulianistă a lui Sever de Antiohia, motivații soteriologice: Logosul nu și-ar fi însușit trupul lui Adam așa cum era înainte de păcat pentru că a venit să-l izbăvească tocmai pe Adam păcătosul. Chiar dacă nu și-a însușit păcatul, și-a însușit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Sfânta Treime a pătimit”. Richard subliniază faptul că și această operă aparține genului întrebărilor și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului care este apoi respinsă. Însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opuse monofizismului. Leontie s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostază din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos acea definiție a ipostazei elaborată de teologia trinitară a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a ed. lui C. Butler, The Lausiac History of Palladius, I. Prolegomena; II. Introduction and Text, 2 vol. (TS 6), Cambridge 1898-1904, al cărei prim volum e constituit dintr-un studiu încă fundamental al tradiției manuscrise și al operei; pentru polemica stârnită de ediția Butler, se poate porni de la ultima intervenție a lui R. Draguet, Butleriana: une mauvaise cause et son malchanceux avocat, „Le Muséon” 68 (1955), 238-258. Despre textele siriene: R. Draguet, Les formes syriaques de la matière de l’Histoire
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
399) și Omiliile lui Macarie-Simeon de la sfârșitul secolului al IV-lea sau de la începutul secolului al V-lea (aici, p. ???); există apoi un manuscris sirian datat 534 care conține traducerea operelor sale. Marcu trebuie situat așadar între 400 și 530. Polemica implicită din scrierile sale care îi vizează pe messalieni (tendință monastică ai cărei adepți vedeau în asceză și mai ales în rugăciunea continuă calea pentru a ajunge la eliberarea de dorințe care ar fi făcut păcatul imposibil) nu ne ajută
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e adevărat că messalienii, cunoscuți începând din 360 în Mesopotamia, s-au răspândit foarte mult și au făcut obiectul a numeroase condamnări ecleziastice în deceniile ce au urmat până la conciliul din Efes și după aceea, însă au continuat să stârnească polemici până în secolul al VI-lea. Polemica explicită a lui Marcu împotriva celor care identifică în Melchisedec (Fac. 14, 18-20; Psalmi 110, 4; Evr. 5, 10; 7, 21) pe Fiul lui Dumnezeu ar putea să aibă loc cam în același timp
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din 360 în Mesopotamia, s-au răspândit foarte mult și au făcut obiectul a numeroase condamnări ecleziastice în deceniile ce au urmat până la conciliul din Efes și după aceea, însă au continuat să stârnească polemici până în secolul al VI-lea. Polemica explicită a lui Marcu împotriva celor care identifică în Melchisedec (Fac. 14, 18-20; Psalmi 110, 4; Evr. 5, 10; 7, 21) pe Fiul lui Dumnezeu ar putea să aibă loc cam în același timp cu atacurile contra melchisedecienilor din Egipt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ai controversei nestoriene (Kunze). Totodată, așa cum a observat J. Gribomont, cristologia lui Evagrie nu a fost în centrul dezbaterilor în timpul crizei origeniene din 399-400, ci în timpul celei din anul 515 și după aceea. Ar fi așadar just să semnalăm importanța polemicii antiorigeniste din tratatul 11, însă mai degrabă în favoarea unei datări analoage celei propuse de Chadwick. Tratatele sunt următoarele: (1) Legea duhovnicească e o culegere de maxime pe diverse teme de viață spirituală după modelul apoftegmelor sau al centuriilor; (2) Despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-l deosebim pe cel ce poartă de cel care e purtat. E dedicat celor care “îl împart” pe Cristos, separând Cuvântul de om. Am amintit divergențele actuale suscitate de interpretarea tratatului: A. Grillmeier (la fel și Hesse) vede aici o polemică împotriva „cristologiei diviziunii” cultivate de călugării origeniști care, la sfârșitul secolului al IV-lea, ar fi atribuit sufletului lui Cristos acțiunile mântuitoare din cadrul „economiei” dumnezeiești, începând cu Venirea în trup; alții (Chadwick) îl consideră o distanțare de calcedonism. Bibliografie. Textul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]