3,259 matches
-
narațiunile lui Velea se opuneau clișeelor monumentaliste și eroizărilor forțate, intens cultivate anterior, și înfățișau nu eroi, ci oameni, oameni de toată mână, însă „netipici“. Aici era, de fapt, principala particularitate și notă polemică, în subsidiar, a prozei lui Velea, polemică față de canoanele realismului socialist, care decretaseră supremația tipicului. Personajele sale erau atipice, erau „ciudate“, „sucite“, procedau în răspăr față de uzanțe, acest comportament atrăgându-i autorului acuzația, gravă pe atunci, de abatere de la realism. Adevărul este că nuvelistica de început a
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în plină epocă totalitară, la reînvierea poeziei românești și mai apoi la reafirmarea ei prodigioasă. În luna februarie a acestui an*, Cezar Baltag mi-a telefonat pentru a mă întreba dacă-i putem găzdui în România literară un mic articol polemic, un răspuns pe care se vede obligat să l dea unui atac care i s-a făcut într-o publicație de rea faimă. Îl ponegrise cineva care odinioară și el fusese poet, coleg de generație cu noi. Am căzut de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
care, după cum se vedea, nu se ștersese din memoria confraților de breaslă ai temutului critic, ci era viu, în această memorie, mai ales prin câteva trăsături: dinamism, intransigență, tenacitate, capacitate de mobilizare integrală pentru atingerea țelului urmărit, spirit ofensiv și polemic. Nu fuseseră uitate de cititori, desigur, după cum nici de cei care-l ascultaseră vorbind în adunările scriitoricești, faimoasele și nemiloasele „execuții“ iorgulesciene, spectacole intelectuale de anvergură. Și poate cu deosebire aspectul acesta fusese reținut din manifestarea publică a lui Mircea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
În trecutul regim, revistele Luceafărul și Săptămâna erau, cum se știe, canalele prin care dejectau, asupra sa, revărsările de ură. Azi, într-o normală continuitate, același oficiu îl fac publicațiile național-comuniste prea bine știute. Ca număr, ele s-au înmulțit. Polemic este Mircea Iorgulescu atât în critica literaturii la zi, cât și în explorările sale istorico-literare. Poate nu întotdeauna în aspecte evidente, însă neapărat în substrat. Pentru a afirma un punct de vedere, pentru a-și impune reprezentările proprii, el caută
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
termen de opunere, se pare că nu poate construi, iar atunci când nu-l găsește, și-l imaginează. Închipuie o stranie lume a lui Caragiale, kafkiană, orwelliană, pentru a turna în ramele acesteia imaginea lumii românești din anii totalitarismului comunist. Spiritul polemic l-a aruncat pe Mircea Iorgulescu, în cartea despre Caragiale, în cea mai plină de riscuri experiență critică a sa. A izbutit s-o domine datorită marelui său talent de polemist. O dramă din copilărie La împlinirea venerabilei vârste de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
cei care sunt, pur si simplu, răi...” * O singură dată în viață mi s-a întâmplat să mi se spună că aș fi - și eu - un șmecher. Acuzația, foarte surprinzătoare pentru mine, mi-a adus-o, în cursul unei discuții polemice destul de aprinse, nimeni altul decât Mircea Dinescu. * Pe sine Petru Dumitriu se numește un increvable și această definiție îmi amintește că într-un interviu filmat, prezentat în trei episoade de TVR, scriitorul se compara, cu umor, cu o... prună. Carnea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bunăvoință și răbdare față de atât. Mergând până la sacrificarea (crucificarea) Unicului Său Fiu. Pronia, lucrarea lui Dumnezeu sunt deci și ele, din vecii vecilor, „orientate”. Găsesc în cartea mea din 1987, Fereastra criticului, p. 409, o încercare de a explicita intenția polemică de la care a pornit scrierea Dicționarului personajelor lui Dostoievski: „Când se vorbește și se scrie despre Dostoievski se vorbește și se scrie, mai ales, despre marile personaje ale marilor sale romane sau povestiri. Lucru, în același timp, firesc: ca niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
realizează diferența dintre acesta și aceia, îmi pare rău pentru el. Aceasta este o chestiune de sentiment, și, cine nu reușește să se convingă de aceasta, este inutil să mai caute motivațiile altuia“. Adăugați Bibliei incalculabilul patrimoniu doctrinal, teologic, filozofic, polemic, apologetic, literar, al sfinților Părinți, Învățători ai Bisericii, Apologeți ai Bisericii Catolice, al maeștrilor gândirii din toate veacurile, al poeților care s-au inspirat din credința sa; adăugați splendidele Enciclice ale Suveranilor Pontifi și vedeți dacă mai există vreo instituție
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
roman" ce are în centrul său figura poetului/gazetarului Mihai Eminescu Viețile paralele (Editura Cartea Românească, București, 2012) o desfășurare epică pe aproape șapte sute de pagini. Ingenios conceput, mai degrabă ca un comentariu detașat al vieții acestuia, într-o reconstituire polemică și nu mai puțin sarcastică, parodică și realistă, totuși, Viețile paralele "ca gen ni se lămurește într-una din numeroasele note de subsol, utilizate cu dezinvoltura trimiterilor critice din studiile academice nu este o operă realistă, ci, prin maniera de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
nu-l va mai ajuta nimeni, mișcarea socialistă să fie în apropiere și să-i întindă o mână (...) Și, în fond, cine e Eminescu ăsta?" Întrebare pe cât de imperativă pe atât de alunecoasă, la care Florina Ilis dă un răspuns polemic prin romanul său, construit ca un soi de comentariu parabolic, cu insinuarea reconstrucției realiste, a biografiei poetului, a factologiei sale existențiale. Romanul începe în momentul în care doamna Slavici îi trimite lui Maiorescu bilețelul prin care anunță că Eminescu a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
temeinic într-un proiect de monumentalitate, în care ființa vie a eminescului se translează spectacular, tot mai accentuat, cu ostentație chiar, în dimensionalitatea mitului pe care îl va reprezenta în istorie. De-acum, totul în roman se reorganizează în registrul polemic (demascator!?) al unei parabole, al unei fabule (și fabulații) în care conflictul se stabilește între mitul Eminescu și regimul torționar comunist care întreprinde toate demersurile pentru a-și aservi puterea spirituală a unei eminențe spirituale (naționale) propriilor manevre dictatoriale. Sanatoriul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
reanalizat și că se impune urgent o revizuire a canonului literar". Etc. Mai bine de jumătate din "roman" se alcătuiește din asemenea excesive politizări în jurul destinului acestui mit național, cu intenția discreditării și condamnării practicilor abuzive totalitariste, dar comentariul, chiar polemic și parodic, stârnește un disconfort (estetic, moral, de lectură pur și simplu) prin ducerea în exces a unei factologii grotești și grosiere. Supradimensionat prin aceste revelații menite a ilustra strategii și politici agresive ale statului socialist (și nu numai) asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tuturor poeziilor eminesciene) sau de conjuncturi sociale, politice ș.a. în care a fost prezent marele poet și care l-au marcat sub diferite aspecte. Din acest punct de vedere, demersurile domnului Ștefan Ion Ghilimescu au nu doar alura unei atitudini polemice ("nouă românilor ne e teamă să vorbim despre geniul poetului național, ne sfiim și ne rușinăm ca niște vestale chiar și când o afirmă tranșant alții" Eminescu. Între ficțiune și realitate; "Datorită defazajului dintre dinamica socială, economică și politică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fie criteriile stabilite de Centrul politic"), i se consacră un capitol și lui Mihai Eminescu: Centrul și calea spre el*), în cadrul unei secțiuni mai ample așezate sub genericul: Geopolitica, de la 1848 la 1918. Cornel Ungureanu pornește în discutarea eseistică și polemică, nu mai puțin, a paradigmei eminesciene (ca să zic așa), constatând un soi de paralelism în receptarea marelui scriitor în "primul deceniu al României comuniste" și "în primul deceniu care a urmat ieșirii din comunism", aici într-o autentică cavalcadă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
său demers, poziția fondatorului criticii literare estetice la noi, apreciind-o ca pe un real reper axial în tot ceea ce a urmat, mai ales după întocmirea și publicarea de către acesta a primului volum de Poesii. I se acordă atenție criticii polemice din paginile Revistei contimporane, intrând și domnia sa într-o dispută legată de identificarea persoanei lui Grigore Gellianu, pasionantă în timp, până azi, dacă e să luăm în seamă ultima argumentație susținută de Ion Filipciuc și care atribuie articolul cu pricina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Cartea aceasta se situează între reperele temeinice ale unei alte perspective de citire, de cercetare și apreciere a eminescului, în perspectiva opțiunilor secolului actualității. CAZUL PANAIT ISTRATI (Alexandru Dobrescu) Începând un amplu și ambițios serial editorial consacrat detractorilor lui Eminescu, polemic fără îndoială, cu demararea în 2002, Alexandru Dobrescu ne propune, iată, la cel de al treilea volum*, dosarul "scandalului de acum optzeci de ani", cum zice domnia sa, stârnit în jurul intervenției pe care Panait Istrati o publicase în Adevărul literar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fără a putea scăpa în comentariile la adresa lor de "invazia amatorismului cras" care, la drept vorbind, nici nu trebuie luat în seamă dincolo de amendarea ce se impune. Într-un prim capitol cu caracter introductiv, de Argument în susținerea demersului analitic (polemic, mai cu seamă), exegetul oferă o caracterizare sintetică, de o maximă concentrare, a scriitorului, un soi de portret ce merită a fi reținută și de la care se pot porni discuțiile, cu folos în orice direcție productivă: "Poetul zice Adrian Dinu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
atare la ceea ce rămâne valabil și viabil azi din acel angajament, modul în care exegetica de după '89, în primul rând, este dispusă a-l recupera, a-l înțelege, a-l tălmăci pentru cititorul nostru de acum. De aici și nervul polemic ce guvernează întregul demers analitic al lui Adrian Dinu Rachieru. Eminescu după Eminescu este, în fapt, comentariul sever al interpretării abuzive și părtinitoare a scriitorului, de-a lungul timpului unui veac de nemurire (ca să folosesc sintagma unui critic clujean) dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cu valoare de îndrumar în susținerea actuală a dezbaterilor ce-l vizează, obsesiv, pe Eminescu. * * * Cele șase eseuri reunite în volumul Despărțirea de Eminescu? (Editura Societății Literar-artistice "Tibiscus", Uzdin, Serbia, 2012) datorat lui Adrian Dinu Rachieru, au în comun dezbaterea polemică prilejuită de diversele aspecte ale abordării critice, în actualitate, de către "frontul eminescologilor" ("armata exegeților"), a atitudinii, la drept vorbind, a cititorilor de azi (a comentatorilor de toate categoriile) față de "poetul național", sintagmă care i-a iritat pe unii, fapt ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
dintre cele două tabere, care își aruncă reciproc săgeți otrăvite, este considerată a fi benefică întrucât "campaniile de resemnificare (de pe baricade adverse) nu fac decât să mențină treaz interesul pentru operă și om". Și, mai departe, adaugă, la rându-i, polemic: Această revigorare, pe măsura schimbării orizontului de așteptare, se datorează atât ideației (reverberațiilor) operei cât și ofensivei documentariștilor (în altă parte vorbește despre "patima iscodelnicilor genealogiști", a "sursier-iștilor" n.n., Ct.C.) care, cu zel reconstitutiv-detectivistic, încearcă contextualizând să lumineze chestiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o poezie de o vibrație patriotică aparte, universul vierian "împăcând suferința și bunătatea" unui întreg popor, și "dezvoltând patetic linia oracular-mesianică" pe filiația Mateevici-Goga, poetul Grigore Vieru reprezintă, în vederile exegetului, "ramura basarabeană a eminescianismului". Eseurile lui Adrian Dinu Rachieru, polemice în esență, reprezintă de fapt o atentă examinare analitică a comentariilor contradictorii privind receptarea lui Eminescu azi, căutând o linie de mijloc între pozițiile atât de antagoniste (pasionante) ale combatanților. Studiul îndeamnă la cumpătare și deopotrivă la rigoare, la cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Partidului Conservator, Mihai Eminescu pledează pentru tradiție și vizează alcătuirea ideală a statului și instituțiilor sale: biserică, școală, armată, justiție, bănci, administrație etc."), dar și poezia (poemul Gemenii), nu mai puțin proza fantastică: Făt-Frumos din lacrimă, pretutindeni urmărind și "componenta polemică" a scriitorului. Se atrage atenția că aceste naturi catilinare eminesciene pot fi explicate mai bine dacă "le asociem viziunea/interpretarea scriitorului asupra "claselor pozitive", "producătoare", din care făceau parte țăranii, meseriașii și muncitorii", apreciind "meritele "claselor productive"". Tocmai de aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
vorbi de mari individualități creatoare care au ilustrat modalități specifice de afirmare. Atunci însă când vine demonstrația și Florin Oprescu o face cu multă aplicație și mai ales cu un spirit diagnostical (analitic și asociativ de profunzime, într-un spirit polemic de subsol, elevat întru totul) chestiunea se pune dintr-odată pe alte orizonturi ale discuției, convingătoare mai ales pentru aceia care se îndoiau de actualitatea continuă a creației eminesciene. Florin Oprescu își denunță în acest sens programul, angajând în demersul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
face și cu un demers de analiză stilistică, de subtilă interpretare, adăugând astfel o notă de noutate, de originalitate în arealul atâtor intervenții critice, de multe ori repetitive și de aceea banale, asupra operei eminesciene. CREȘTINISMUL EMINESCIAN (Răzvan Codrescu) Temperament polemic prin excelență, Răzvan Codrescu pare a se afla (nu de azi, de ieri) în răspăr cu mulți dintre eminescologii actuali, mai ales cu "caracuda papagalilor de serviciu", cum îi numește pe aceia care practică o "adorare sterilă și lozincardă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
debara" al culturii noastre, de care trebuie să ne debarasăm cât mai curând pentru a putea să intrăm în Europa. La vremea respectivă, Răzvan Codrescu a polemizat dur cu autorul acestor obraznice teribilisme ("am criticat-o ferm în articolele mele polemice"), acum însă, în două articole cuprinse în sumarul actualului volum (Recurs la "cadavrul din debara" și Eminescu vs Patapievici?) reia discuția dintr-un alt unghi de vedere și într-un alt registru, nu neapărat pentru a-i lua apărarea ("reprezentanții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]