2,792 matches
-
este obiectul contorsionat În care lumea transformă un om. Ăsta este genul de artă pe care Îl colecționează el. CÎnd o aude pe Zelda spunîndu-i lui Wakefield „Nu uita să respiri“, o picătură de sudoare rece Îi șerpuiește dintre coarne, poposindu-i pe pîntecele păros. Dacă Wakefield n-a Învățat Încă să respire, Înseamnă că poate e Încă nenăscut, inocent. Diavolul Își șterge burdihanul cu degetele lui cu trei rînduri de Încheieturi și socotește o clipă să le transforme În țevi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de pe peretele din bucătărie, trecuse aproape o oră de când plecase de la redacție. Camilla nici nu păru să observe când ieși pe ușă. Traficul de la orele de vârf se rărea, în timp ce își croia drum înapoi spre Cathedral Arms, pe când cei care poposiseră la un pahar după muncă se întorceau acasă, unde erau așteptați cu masa gata și cu copiii deja gata de culcare. Fran încercă să-și scoată din minte chipul disperat al Camillei în timp ce se uita după Jack prin bar. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și mititei Pun belșugului temei. După ce ne umple traiul Cu licori și cu bucate, Furioasă-și rupe straiul Și plânge pe săturate. După ce ne umple carul Și cămara și hambarul, Cerne nourii prin sită, Ca mireasa părăsită. Îmbrăcată în mireasă, Poposește și la noi; Plouă stele de mătasă Și e rece ca un sloi. Are sticlă între pleoape, Face poduri peste ape, Fără lemn și fără cuie Face zid de cetățuie. Cică ar veni din norduri, Îmbrăcată-n haină albă; Peste
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
își fluiera cîinele/și cerbii cu botu-n lac beau stelele./ Iar eu am scris rîndurile acestea/în amintirea orelor de șah/în codru-n care l-am citit pe Nietzsche” (Vinea, „Dintr-o vară“). „Călare o să mergem zile întregi/ O să poposim în hanurile sure/ Acolo legi multe prietenii/ Te culci noaptea cu fata hangiului.// Sub nuci - pe unde trece vîntul greu ca o grădină de fîntîni/ O să jucăm șah ca doi farmaciști bătrîni/ Și soră-mea o să citească gazetele în hamac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
am rău de mare, dar a fost foarte liniștită călătoria. — Mie îmi place foarte mult pe mare... mai cu seamă briza, spuse barmanul cel în vârstă cu oarecare nostalgie. Pe uscat lumea e foarte tristă. În toate porturile în care poposim nu văd decât fețe abătute. Briza mării reușește întotdeauna să anihileze orice urmă de tristețe... Vaporul nu a mai făcut nici o escală de la Hong Kong până la Yokohama. În mai puțin de o săptămână au început să se vadă munții și insulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sâmbure de adevăr în ele. S-a gândit de multe ori după ce au plecat din Sanya să-l omoare pe Gaston în caz că-l trăda. La urma urmei, era și el un câine vagabond, un terchea-berchea care n-avea nici unde poposi măcar. — Ți-am zis, dă-i drumu’! — Tu... Unde mergi? întrebă Gaston trist. — Unde? Mă privește. — Unde mergi? — Lasă-mă naibii-n pace! — Merg cu tine, Endō-san. — Cu mine? zise Endō, ridicând din sprâncene surprins. Eu îi spun să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mâine, dacă o să fiți întrebați la cine mergeți, să spuneți că negustorul Mattia o să fie gazda voastră. S-a ridicat de la masă, a dat peste cap încă două căni de vin, fixându-mă: - Ești leit taică-tu, și a plecat. Poposeam la Mattia doar cu scopul de a ne recăpăta puterile. Funcționarul care a venit să ne întrebe ce era cu noi s-a mulțumit cu minciuna că suntem pelerini. Am rămas la negustor nu mai mult de două zile, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
scorpioni și de toate relele“. Eram uimit. Fraza „este o boală pe care n-am cum s-o tratez“ m-a făcut să înțeleg că Garibaldo era un medic din școala egipteană. Cunoscusem un breslaș de-al lui la Concordia. Poposise în casa mea vreme de o lună, așteptând ca venețienii în solda cărora se afla să vină să-l ia. Și-n răstimpul ăsta vindecase mulți bolnavi. Ei spun „este o boală pe care am s-o tratez“ atunci când prognoza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Pe colina romană Celio ne-am întâlnit cu Adeodato, care ne aștepta. Nu aveam de gând să mai zăbovesc în orașul acela care nu mi-a plăcut niciodată, dar atât de mult și de călduros a insistat cardinalul, încât am poposit vreo patru zile la reședința episcopatului. N-am ieșit de-acolo de teama unei epidemii, care se răspândea cu mare repeziciune. În a cincea zi am plecat, și dincolo de ziduri am văzut grămezi de cadavre, oameni răpuși de o molimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
purtat în procesiune prin tot orașul și depus apoi la tezaurul bazilicii Sant’Eufemia. Am fost absolvit de păcat în fața tuturor și s-a decis că magistrul Stiliano, dacă dorea, putea să locuiască după cum îi era voia în oraș. Am poposit la Grado zece zile, după care am pornit spre Bobbio. De mai multe ori am fost tentat să mă abat din drum și să urc din nou spre Pavia, dar parcă simțeam cum duhul lui Garibaldo mă împingea înainte, silindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
au bucurat. Pe-ale melodiilor ritmuri Ne distrăm cu vreo doi fluturi După care ne-odihneam Și de la capăt o luam. În sus și-n jos săream Și pădurea admiram. Când un copac înalt am zărit Pentru-o clipă am poposit Și lângă el am stat cuminți Așteptându-i pe părinți. Când seara s-a lăsat Am privit uimiți Cum soarele s-a lăsat După dealurile fierbinți. Doi amici Doi amici, Așa, mai mici, Stăteau la soare, La taclale: Iepurilă, ce
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
din soare E zefir, e o cicoare, E mama chip luminos Pentru mine om duios. Am o zână din poveste Ca luceafăr înflorește, Mama-i, îngerașul meu, Ce mă veghează mereu. Recunoștință Dintr-o lume stăpânită de un mare Împărat Poposit-aici la mine chipul mamei, mie drag, Este chip frumos de înger, ce durerea mi-a ascuns Născându-mă în fericire, să primesc ce e mai bun. Cine ești tu, oare, mamă? Ce dorință te-a-nălțat De poți să înfrunți tot
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
clasa a VIII-a Școala Gimnazială Ciortești, locația Șerbești Iași profesor coordonator Parasca Mihaela Acasă la bunica Acasă la bunica, E raiul pe pământ. Acasă la bunica Pământul este sfânt. Acasă la bunica, Și florile zâmbesc. Acasă la bunica, Piticii poposesc. Și zânele și zmeii, Acolo se-ntâlnesc. Acolo personaje Cu patimă vorbesc. Primăvara Primăvara cea voioasă A venit prietenoasă, Cu un car de floricele Ce sunt tare frumușele. Cu un stol de fluturași, Cu alai de toporași Primăvara-i muncitoare
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-i atingi, să-i mângâi. Am aflat de la ghidă că, fiind întreaga zonă protejată și pescuitul interzis, peștii, în timp, s-au obișnuit cu turiștii și pândesc momentul când li se aruncă mâncare. După această ultimă și plăcută aventură, am poposit o oră în orășelul-port San Nicolau sau Aghios Nikolaos. Ne-am delectat cu o înghețată la una din cafenelele de pe malul Lacului fără Fund, la 50 de metri de port. Nici aici peisajele nu s-au dezmințit. Un canal leagă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
oftă și veni mai aproape de ea. - CÎteva explicații ar fi totuși bine-venite. Tocmai mi-am paradit mașina ca s-o Împiedic pe a dumitale să se răstoarne În rîpă, e aproape miezul nopții și n-am nici un chef să mai poposesc aici. Marie Își veni În fire, Își ceru scuze, apoi Își aminti de imaginea farului În funcțiune. - Ai pus să fie reparată lampa farului ? zise ea direct. Ryan Își Înălță sprîncenele, apoi lăsă să-i scape un suspin. PÎnă atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că un vas ar putea veni să se zdrobească de recife. Nu voiam să facem rău nimănui... - Dar pe tînăra femeie care era cu ei, tot din joacă ai ucis-o? Lama unui cuțit cu resort luci fugar Înainte de a poposi pe gîtul lui Pierre-Marie. Ochii acestuia se umplură de groază la contactul cu oțelul. Încăperea Începu să se Învîrtă În jurul lui, zidurile porniră să se legene. Dar ceea ce Îl Înspăimîntă cel mai tare fu vidul din privirea de un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
în cele din urmă, scoate din buzunar o cheie. Trece pe lângă mine și deschide ușa apartamentului 32 - apoi se întoarce în fine către mine. — Intră. DOUĂZECI ȘI DOI Mă trezesc cu un tavan crăpat și murdar deasupra mea. Ochii îmi poposesc pe o pânză uriașă de păianjen din colțul camerei, apoi coboară în josul peretelui spre un raft rahitic înțesat de cărți, casete audio, scrisori, ornamente vechi de Crăciun și chiloți aruncați. Cum am putut să trăiesc în mizeria asta vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
prinse în creștet. Când ajunge lângă mine se mulțumește să-mi măsoare câteva clipe din priviri cocul de la spate, costumul negru, pantofii cu toc. — Dumnezeule, spune într-un final. — Știu. Râd stângherită. Arăt un pic altfel. — Deci, Samantha. Privirea îi poposește blândă asupră-mi. Ți-ai găsit drumul. — Da. Înghit în sec. Da, mi l-am găsit. Ăsta e drumul cel mai bun pentru mine, Iris. Sunt avocată. Întotdeauna am fost. E o mare șansă. Aș fi... nebună să nu profit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și urcându-se. — Tren în direcția Londra ! strigă paznicul. Tren în direcția Londra, peronul unu. Ăsta e trenul în care ar trebui să fiu. Dacă aș fi sănătoasă la cap. Dacă n-aș fi luat-o razna complet. Privirea îmi poposește leneșă asupra ferestrelor, asupra oamenilor așezați, care vorbesc, dorm, citesc, ascultă la iPod-uri... Și atunci, timpul încremenește în loc. Oare visez ? E Nathaniel. În trenul spre Londra. E la un metru de mine, stă jos și se uită fix înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
scoarța de copac. Am văzut smârcuri nesfârșite, am lăsat În urma noastră munți mai mici sau mai mari, Marea cea mare nu s-a mai văzut, după care iar a apărut pe mâna noastră moale. Când și când, neamurile la care poposeam ne dădeau vești despre cei ce ne luaseră urma - erau din ce În ce mai mulți, de parcă urmăritorii Înșiși se apucaseră să-și facă un neam al lor. Dar iată că Într-o bună zi, Înainte să apucăm să zicem cine suntem, un Vindecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
săltăm pe Runa. Am luat-o cu prunc cu tot și am dus-o În casa pe care o făcusem numai pentru că Îi cunoscusem pe Selat și pe Dilc. Așa a apărut Unu În călătoria mea. 21. Oamenii la care poposisem ca să se Întremeze Unu nu aveau nici peșteri și nici case tari care să semene cu cele pe care le mai văzusem În călătorie. Pământul lor era nisipos și uscat, bătut de soarele arzător din zori până la asfințit. Stăteau cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Cât vedeai cu ochii, erau numai valuri de nisip peste care ne târam noaptea pentru ca Înainte de răsăritul soarelui să săpăm o groapă cât mai adâncă În care să ne ridicăm casa din piei. Într-o bună zi, după ce-am poposit pe o dună mai Înaltă, am zărit la mare depărtare un pâlc de copaci pirpirii și un luciu de apă firavă, strecurându-se prin pâcla strălucitoare a zorilor. Am ațintit una dintre sulițe cu vârful către apa aceea și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doborâm două dintre ele și le-am luat blănurile și măruntaiele, după care ne-am continuat drumul prin zloata Înghețată, fără să ne mai odihnim. Spre dimineață, am dat de un adăpost săpat de mâna omului și, abia acolo am poposit. Mărunțeii nu știau să argăsească, așa că eu și Logon le-am arătat cum se face, iar ei tare s-au mai bucurat. Am pornit Încă o dată la vânătoare și, de astă dată, am doborât un fel de bivol cumplit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și putrezi. Pe grinzile transversale sau pe multiplele lor brațe purtau o droaie de sârme sau cabluri, Într‑o nesfârșită Încâlcitură de relee care se lăsau În jos și se Înălțau, iar cădeau, iar se Înălțau. Pe portativele sârmelor fixe poposeau vrăbiile, care ba Își luau zborul, ba se Întorceau să se odihnească. De‑a lungul trotuarelor, tencuiala coșcovită lăsa la vedere, În lumina asfințitului, roșul originar al cărămizilor. Rareori trecea câte un automobil În zilele acelea. Ce vedeai erau trăsuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
voastră de americani! Pizdă! de patruzeci și unu de ori. Curvă! de o sută trei ori. Băuse, ce-i drept, vârtos. După ce s-a dat jos din 135 la Moșilor și a luat-o așa prin mâzgă spre Obor, a poposit la birtul din piață, printre ultimii bețivi. De acolo a trecut mai departe spre Ziduri Moși unde a cinstit încă una mică și încă una la colțul cu Doamna Ghica. Și apoi încă una lângă sifonărie, în ultima cârciumă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]