2,965 matches
-
se admită și că verbe precum a trebui, a sta etc. pot avea, în paralel cu valoarea lor predicativă, și valoare nepredicativă, de semiauxiliare, atunci când se produc mutații importante în planul lor semantic și în morfologia lor. Poziția autorilor capitolului Predicatul, din vol. II al G.A. (ediția 1963): „Preferăm să analizăm în aceste construcții funcțiunea sintactică a fiecăruia din elementele lor componente: verb predicat + complement (completivă) direct(ă), în cazul celor mai multe, verb predicat + subiect (subiectivă) în cazul lui a trebui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bază: Trebuie să fie bolnav, de n-a venit. Poți răci dacă nu te îmbraci mai gros. Verbele semiauxiliare 9 constituie o categorie intermediară între verbele auxiliare (morfeme ale unor moduri și timpuri compuse) și verbele predicative. Intră în structura predicatului dar, de fapt, nu ca auxiliare ale predicației, ci ca instrumente ale unei categorii sintactice mai largi, mai cuprinzătoare, însoțitoare a predicației - modalitatea, a unei alte categorii, mai puțin definită în limba română, aspectul, sau ale timpului (mai exact, ale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cuprinzătoare, însoțitoare a predicației - modalitatea, a unei alte categorii, mai puțin definită în limba română, aspectul, sau ale timpului (mai exact, ale relației temporale de posterioritate). Semiauxiliarele sunt verbe cerute de verbul-predicat, în funcție de intențiile vorbitorului în procesul de „actualizare”, prin predicat, a unor realități care își au punctul de plecare la „polul” subiectului gramatical. Se apropie de auxiliare, prin caracterul mai mult sau mai puțin redus al flexiunii lor. Se îndepărtează de auxiliare prin strânsa lor dependență de context, prin neatingerea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
copulative au capacitatea morfologică de a exprima timpul și persoana; semiauxiliarele nu pot exprima timpul, decât cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele din ele, nici persoana. Din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic al predicatului, în care se cuprind, se disting trei clase de semiauxiliare: 1. semiauxiliare de modalitate 2. semiauxiliare de aspect 3. semiauxiliare de temporalitate 1. Semiauxiliarele de modalitate Prezintă acțiunea verbală din diferite perspective modale: probabilitatea, eventualitatea, ipoteza etc.: a trebui, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensul de „a avea nevoie”: „Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă.” (M. Eminescu) Sub aspect semantic, cu valoare de semiauxiliar, verbul a trebui exprimă, înainte de toate, ipoteza; introduce o nuanță modală ipotetică în structura sintagmei predicatului compus: „Negru trebuie să fie sufletul tău, îi spuse.” (M. Preda) Introducând probabilitatea, verbul a trebui situează sintagma verbală într-un punct nedefinit între certitudine și incertitudine: „Obraznicul ăsta trebuie să fie ticălosul de frate-meu.” (I.L. Caragiale) Apropierea de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în împlinirea unei acțiuni: „... Mi-a promis negreșit să dejuneze cu noi: trebuie să vie! peste putință să nu vie!” (I.L. Caragiale) Din punct de vedere morfologic, semiauxiliarul a trebui este cel mai apropiat de verbele auxiliare; intră în structura predicatului compus cu forma de prezent, persoana a III-a singular: „Trebuie să fie aici în casă ascuns. Trebuie să-l găsim.” (I.L. Caragiale), mai rar, cu forma de imperfect (când sensul modal de certitudine este mai accentuat): „Când suna, știam
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
redundante, cu prezumtivul prezent (cu auxiliarul la conjunctiv): „Trebuie să fi existând vreo legendă asupra acestor două pâraie” (C. Hogaș) Când semiauxiliarul (în cazuri rare) este la imperfect, verbul principal se află în mod obligatoriu la conjunctiv perfect. În sintagma predicatului în care se cuprinde ca semiauxiliar, verbul a trebui rămâne invariabil și din punctul de vedere al persoanei (fiind un verb impersonal) și numărului. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, își modifică forma în funcție de persoană și număr: Trebuie să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aibă vreo 20 de ani... sau la imperfect indicativ, cu valoare de potențial: Puteam să-i spun orice, el nu se supăra. Unele valori modale implică totdeauna aceeași formă temporală a semiauxiliarului; astfel, irealul și dezaprobarea sunt introduse în sintagma predicatului compus numai de imperfectul indicativ sau de perfectul potențial al semiauxiliarului, sinonime între ele și conținând în însăși semantica lor temporală posibilitatea exprimării acestor valori modale: Putea să alunece și să-și frângă gâtul. Cel mai adesea, semiauxiliarul a putea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lipsa de autonomie morfologică a sintagmei în care se cuprinde. Se opune verbului copulativ, prin structura generală a sintagmei din care face parte, prin condiția sa semantică și prin rolul său în semantica sintagmei. Exprimă, ca semiauxiliar, în spațiul sintagmei predicatului, • irealul: „Era să dărm bunătate de casă din pricina carului.” (I. Creangă) • potențialul: „...Nu era să dai tu opt sute de lei taxiului.” (I. Vinea) Capacitatea flexionară a verbului este redusă la maximum; se prezintă sub formă de imperfect, persoana a III
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gâtui, jupâneșico.” (I. Creangă) Verbul A AVEA Este sinonim verbului a fi în exprimarea sensurilor de • irealul: Aveam să cad. • potențialul: I l-am dat; ce-aveam să fac?! Lipsit de autonomie semantică, verbul semiauxiliar a avea intră în sintagma predicatului compus ca și verbul a fi, cu forma de imperfect. Spre deosebire de acesta, însă, verbul a avea este variabil în funcție de număr și persoană: aveam să cad, aveai să cazi, avea să cadă etc. Verbul principal este totdeauna la conjunctiv prezent, de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintagmei este condiționată de conținutul lexical al verbului principal, care trebuie să exprime, în general, acțiuni care nu pot fi, în condiții normale, obiectul dorinței sau voinței subiectului. 2. Semiauxiliarele de aspect Prezintă acțiunea verbului cu care intră în sintagma predicatului ca imperfectivă: a sta, a vrea. Verbele A STA și A VREA Sunt instrumente ale exprimării iminenței acțiunii verbului predicat; acțiunea e pe punctul de a se produce, fără precizări în legătură cu ce se va întâmpla ulterior: dacă se va mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în condiții normale, obiectul dorinței sau voinței subiectului. 2. Semiauxiliarele de aspect Prezintă acțiunea verbului cu care intră în sintagma predicatului ca imperfectivă: a sta, a vrea. Verbele A STA și A VREA Sunt instrumente ale exprimării iminenței acțiunii verbului predicat; acțiunea e pe punctul de a se produce, fără precizări în legătură cu ce se va întâmpla ulterior: dacă se va mai declanșa acțiunea sau nu: Stă să ningă..., Vreasăplângă... Amândouă verbele au același comportament: și-au pierdut sensul lexical propriu; a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Amândouă verbele au același comportament: și-au pierdut sensul lexical propriu; a sta nu mai exprimă nemișcarea iar a vrea nu mai servește exprimării unui act de voință. Și-au pierdut autonomia semantică: înțelesul pe care îl aduc în sintagma predicatului este realizabil numai în și prin sintagmă: a fi pe punctul de a ninge, plânge etc, nu doar a fi pepunctul... Și-au redus la maximum capacitatea flexionară: se folosesc la prezent indicativ: „Stânca stă să se prăvale / În prăpastia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantico-sintactic central, care reprezintă (sau poate reprezenta) nucleul predicațional al enunțului, se disting două clase de verbe, din care fac parte atât verbe predicative cât și verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie) între două limite: • un punct de plecare: cauza, originea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de verbe, din care fac parte atât verbe predicative cât și verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie) între două limite: • un punct de plecare: cauza, originea acțiunii, stării etc.; • un punct de sosire: rezultatul acțiunii etc. Prima limită (originea, cauza, punctul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicative cât și verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie) între două limite: • un punct de plecare: cauza, originea acțiunii, stării etc.; • un punct de sosire: rezultatul acțiunii etc. Prima limită (originea, cauza, punctul de plecare) a (al) procesualității introduce în conținutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a persoanei, comportamentul său (în planul formei și în cel al conținutului), din punctul de vedere al opoziției interne, specifice acestei categorii gramaticale; - capacitatea (strâns legată de necesitate) sau incapacitatea verbului de a intra în relația, fundamentală funcționării lui ca predicat, cu un subiect gramatical; natura subiectului: relația subiect-categoria gramaticală a persoanei. Aceste particularități sunt condiționate de planul semantic-ontologic al verbului, care face necesară sau nu, posibilă sau nu, relația cu un subiect, determină oarecum natura relației în funcție de compatibilitatea/incompatibilitatea cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indispensabil, e sigur etc. „Dar și mai bine-i, când afară-i zloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri.” (M. Eminescu) Realizarea subiectului gramatical printr-un termen nominal e semn că sintagma a fi + adjectiv reprezintă un predicat analitic, în alcătuirea căruia verbul a fi este verb copulativ iar adjectivul - nume predicativ: E necesar să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e semn că sintagma a fi + adjectiv reprezintă un predicat analitic, în alcătuirea căruia verbul a fi este verb copulativ iar adjectivul - nume predicativ: E necesar să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice. • verbe întrebuințate impersonal: nu importă + (că), (nu) merge + să, (nu) face + să, rămâne + să, urmează + să, (nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la reflexiv, eliminat din descrierea categoriei diatezei, dar discutat în vol.II al Gramaticii, sub titlul Construcții reflexive și construcții reciproce. (pp. 145-167). * DIATEZA este expresia lingvistică a raportului dintre relația semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raportului dintre relația semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează realitatea extralingvistică - obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflexiv. Cele trei variante ale raportului care dezvoltă conținutul său categorial reflectă natura sintactică și deictică a diatezei; • sintactică, întrucât se întemeiază pe o relație sintactică, relație care guvernează concomitent și producerea unor sensuri gramaticale de natură funcțional-sintactică: ‘subiect’, ‘complement’, ‘predicat’; • deictică, întrucât relația sintactică și generarea funcțiilor sintactice este orientată, în mai multe cazuri, de „punctul de vedere” al subiectului vorbitor 12. Prin aceasta, sensul de diateză al verbului (cel mai adesea, predicat) și sensul sintactic (corespunzând funcției sintactice pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestora ca mărci distinctive se desfășoară la nivel sintactic, în limitele sintagmei în structura căreia iau naștere concomitent sensurile, interferente, de diateză și funcțional-sintactice. Dezvoltându-și planul semantic, în legătură cu un raport sintactic între trei componente ale sintagmei: subiect gramatical - verb (predicat) - complement, diateza își dezvoltă planul expresiei în legătură cu raportul în care intră aceleași componente din perspectiva unor categorii gramaticale, morfologice, comune flexiunii verbale și flexiunii nominale/pronominale: persoana, numărul, genul. Structura sintagmei în spațiul căreia se dezvoltă opoziția de diateză este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1. Sintagma cu auxiliarul a fi este alcătuită din patru termeni, reprezentând trei unități lexicale autonome, dezvoltând trei funcții sintactice: nume (pronume)-subiect - auxiliarul a fi variabil + tema de participiu a verbului (totdeauna un verb tranzitiv), realizând împreună funcția de predicat - nume (pronume)-complement de agent. „Biserica creștină, a ei catapeteazmă de-un fulger drept în două e ruptă și tresare...” (M. Eminescu) Observații: • Obiectul-pasiv al acțiunii (subiect gramatical) și autorul (agentul) acțiunii (complement de agent) pot rămâne fără expresie sintactică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
agentul) acțiunii (complement de agent) pot rămâne fără expresie sintactică: „Și lăudat pe veci să fii / Pe-a lumii scară-ntreagă.” (M. Eminescu) • Verbul la diateza pasivă poate fi reprezentat de participiu, când realizează alte funcții sintactice decât cea de predicat: „De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet.” (M. Eminescu) 2. Sintagma cu morfemul se este alcătuită în mod curent din trei termeni, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: substantiv (pronume)-subiect gramatical - pronumele morfem se, însoțind
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]