2,230 matches
-
din belșug pe o felie de pâine, mai întind niște unt pe cealaltă și le pun una peste alta. După care mă dau un pic în spate și mă uit la sandviș. E un dezastru cu d mare. Gemul se prelinge printre crăpături. Iar forma e departe de a fi una regulată. N-am văzut în viața mea un sandviș mai dezgustător. E imposibil să le servesc așa ceva soților Geiger. Las cuțitul jos, înfrântă. Deci asta e. E momentul să îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
parte. Poate că în clipa în care o torn o să se întărească instantaneu, prin nu știu ce lege ciudată a fizicii. Încep să o torn încet în tavă. Nu se întărește. Se întinde ca un lac alb revărsat și începe să se prelingă de pe tavă pe podea, în pete mari. Ceva îmi spune că din chestia asta n-o să iasă în veci Pavlova de Ciocolată albă pentru opt persoane. O pleașcă îmi aterizează pe picior și țip enervată. Mai am un pic și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sacrificiile pe care le-am făcut. Încheiate printr-un telefon de trei minute. Da, zic fără tragere de inimă. O relație care s-a terminat prost. — Cât a durat ? — Șapte ani. Spre groaza mea, simt lacrimile începând să mi se prelingă pe obraz. Iartă-mă, zic înghițind în sec. A fost o zi foarte grea. Nathaniel rupe o bucată de hârtie prosop de pe suportul montat în perete în spatele lui și mi-o întinde. — Dacă a fost o relație cu probleme, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
uit să văd cât e, doar așa, de curiozitate. Șapte jumate. Poftim ? Totul n-a durat decât un sfert de oră ? Mă cuprinde nedumerirea. Cum naiba de n-a durat decât un sfert de oră ? Stau în picioare, cu apa prelingându-mi-se pe corp, ușor nehotărâtă, întrebându-mă dacă n-ar fi bine să intru la loc în cadă și să o iau de la început, de data asta și mai fără grabă. Dar nu. Ar fi prea ciudat. Nu contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Geiger... șoptesc, intrând grăbită în cameră. Ridic cafetiera, încep să torn, apoi, accidental-cu-intenție o las să-mi scape din mână. — Aaah ! — Iisuse ! Cafeaua se împrăștie imediat într-un lac maroniu-închis pe masă, provocând un adevărat dezastru, pătează hârtiile și se prelinge pe jos. Contractele ! strigă tipul cu cravată mov enervat. Femeie proastă ce ești ! — Îmi cer mii de scuze, spun pe tonul cel mai fâstâcit de care sunt în stare. Îmi pare foarte, foarte rău. Pur și simplu... mi-a scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
așa. Nu sunt o femeie care face pâine, OK ? Nu sunt o supermenajeră. Mă uit disperată în grădina din jurul meu, de parcă aș căuta indicii. Nu mai știu cine sunt. N-am nici cea mai mică idee. Pe obraz mi se prelinge o lacrimă, pe care o șterg nervoasă. N-am de gând să plâng în fața lui Iris. Nu știu cine sunt. Expir, puțin mai calmă. Sau care este țelul meu... sau încotro mă duc în viață. Nu mai știu nimic. Mă simt brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de parcă nici n-aș fi existat. Care habar n-am cine sunt. Am făcut o franzelă. În momentul ăsta, mi se pare că e singurul lucru de care pot fi sigură. Spre groaza mea, o lacrimă începe să mi se prelingă pe obraz, urmată de încă una. E ridicol. Trebuie să-mi vin în fire. — Arată bine, aud glasul relaxat al lui Nathaniel în spatele meu, și mă întorc stresată. Stă în picioare lângă Iris, și părul îi strălucește în bătaia soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zgâriate, mă dor de la atâta cules încontinuu și sunt transpirată toată. Căldura pare și mai fierbinte în cușca cu zmeură decât în orice altă parte a grădinii. Ne întâlnim iar la capătul rândului și Nathaniel mă privește lung, cu sudoarea prelingându-i-se pe față. — Muncă grea, spune. Lasă lădița jos și-și dă jos tricoul. — Da. Se lasă o tăcere încordată. Apoi, aproape sfidător, fac și eu același lucru. Și rămân în sutien, la câțiva centimetri de el, cu pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mi-au făcut loc să ies. Iar acum sunt pe stradă și fug fără să mai privesc în urma mea. Ajung la pub cu dresul făcut zdrențe de la mersul desculță, cu părul ieșit din cocul care abia se mai ține, machiajul prelins pe obraz de la sudoare și o durere puternică în piept. Dar nu-mi pasă. Trebuie neapărat să-l găsesc pe Nathaniel. Trebuie să-i spun că e lucrul cel mai important din viața mea, mai important decât orice slujbă. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
între degete. Ici și colo zăresc cuvinte care îmi umplu instantaneu ochii de lacrimi. — Deci așa, reușesc să articulez. — Deci așa. Brațul lui îmi înconjoară mijlocul ; gura lui caldă se lipește de a mea. Mă ține strâns și simt lacrimile prelingându-mi-se în voie pe obraji. Aici e locul unde trebuie să fiu. Aici e locul meu. În cele din urmă, mă desprind cu greu și ridic privirea spre el, ștergându-mă la ochi. — Și acum ? Se uită în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
eu habar n-aveam ce trebuia să fac! Dacă aș fi știut să rostesc vorbe, poate că aș fi găsit o cale de scăpare, dar așa... - Tu, Krog, Îmi spuse ea cu cuvinte, În timp ce un firișor de bale i se prelinse pe bărbie. Măi, Krog, măi. Krog eram eu. Trimisul. M-am gândit să zâmbesc ca să câștig timp, dar ea a Înțeles totul greșit, fir-ar să fie de cuvinte și de semne blestemate! Mă trase lângă ea, grohăind a dezmierdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
CĂLATOR) a văzut ceva care se mișcă prin iarbă... ȘEFUL GĂRII (Către CĂLĂTOR.): Ați văzut dumneavoastră ceva prin iarbă, ceva care se mișcă prin iarbă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am văzut, am văzut și câteva picături de apă care s-au prelins acolo, pe linia orizontului... HAMALUL (Lovind cu ciocanul în șine.): Ia ascultați cum sună... (Lovește.) Auziți? (Se aude ecoul.) Ei? Am avut noi vreodată ecou? N-am avut niciodată ecou... ȘEFUL GĂRII (Sare de pe bancă, fără nici un semn că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a luminat de ziuă. Din blocurile de locuințe se desprind aici câte o umbră, dincolo două, se adună apoi în pâlcuri, îndreptându-se cu grabă spre stația de autobuz. Pe cer pălesc ultimele stele, orbite de neonul din care se prelinge o lumină coclită. Intrând în raza ei, chipurile călătorilor devin hidoase, de coșmar. Oamenii se strâng însă în jurul stâlpului, înfruntând urâțenia, de frig. Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
petrecem! Că e Crăciunul ăl sfânt, fă, zi mare la casa omului. Am luat și primă... - Ce-mi făcu? Uite că ne făcu de-a rămas cu burta mare! Nu te bucuri? Își scosese mâna. O șuviță de sânge se prelingea pe cearșaf. Mantinela gemea ușor, ca și cum un șerpoi solzos intrase în ea și se zvârcolea nebun în burta ei, încercând să iasă și nu mai găsea borta pe unde intrase. Doar zvâcnea dând să se înalțe, speriat, flămând, răvășindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
acela, rămas cu șnițelul în mâna ridicată, în drum spre gură. - Spuneați ceva, domnule? întrebă el nedumerit, părându-i-se că nu auzise bine. Acela se răsuci cu totul spre el, dând să-i zâmbească. Avea o privire grea, sfredelitoare, prelinsă din ochii mijiți, verzi, din câte putu să constate popa. Buzele vineții abia se întredeschideau, când vorbea. - În general, mă refeream, gemu acela. Dumneata mănânci șnițele, aștepți autobuzul și habar nu ai că peste trei ceasuri au să te salte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
acela din preajma Festivalului din ’53, când îi puseseră fotografia pe prima copertă, după ce câștigase concursul de afișe antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând peste capetele celor dintre ei, venea poticnită, de parcă ar fi urcat și ea, treaptă după treaptă, până la el. „Aspasia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pomeni dintr-o dată cum șuvoiul de apă de la duș nu mai cădea chiar pe trupul ei, ci pe un fel de lujer înalt, un fel de crin, de răsărită sau poate de gherghină. Un lujer fraged, mlădindu-se sub atingerea pârâiașelor prelinse de-a lungul trupului ei. Un lujer bucuros în răsfățul atingerii sale de lumină, trezit abia atunci la viață și molcom, nedumerit, șovăitor descoperind frumusețile Lumii. Se privi în oglinda mare cât peretele. Un capriciu al arhitectului, din anii când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
după ce-a nenorocit-o și pe doamna Veturia cu securiștii care au dat-o afară de la telefoane unde lucra, aparatul de radio deschis pe România Muzical, se transmite Simfonia fantastică, de Berlioz, aude până și muzica prin vițele acelea prelinse din degete, e tocmai partea finală, „Visul unei nopți de Sabat“, o încolăcesc vițele și pe bătrână, ea țipă speriată, „vai de madam Mavrodini, săraca“, gândește îngrozită, simțind cum bătrâna horcăie în strânsoarea degetelor, „ce-i cu mine, doamne, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care să se aplece spre mine. Simțeam cum totul, amintire, viața de până nu demult, gânduri, dorințe pe care le avusesem până atunci, plecau din mine. Pur și simplu mă goleam de toate. Ca un ulcior răsturnat, din care se prelinge apa... Stâna era tot la ieșirea din orășel. Dintotdeauna parcă fusese acolo, pe limba de pământ dintre șoseaua mare, care traversa așezarea, și drumeagul de țară care ducea spre fostul port. Dimineața fusese ședința festivă la liceu. Discursuri, premii, diplome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ceva spre interiorul ei, cu gura aproape lipită de închizătoare. Buzele vineții abia i se întredeschideau, când vorbea. Privea sumbru, când într-o parte, când în alta, cu doi cărbuni încinși, sub gene groase, stufoase. Avea o privire grea, sfredelitoare, prelinsă din ochii mijiți din bortele lor. La a treia pereche de vâsle se așeză un altul, și el înalt, burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
forțele. E o logică ciudată, dar care reflectă fidel politica Centrului. Se urni cu greu din fotoliu și intră în cocon, setă parametrii optimi, apoi declanșă anestezicul și agentul de îngheț. Gazele ieșiră din tubulețe, îi gâdilară nările, i se prelinseră pe piele și îl adormiră. Odată cu trecerea infructuoasă a anilor, Samuel deveni expert în seria Starousal. Computerul nu-l mai deconecta așa des, fiindcă nu se întâmpla nimic deosebit care să-i solicite atenția. Doar uneori, când asolizau pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ochi și sursa de lumină din tavan. Apoi privirile îi alunecară pe antebrațe și trunchi. În sfârșit, îl regăsi pe Samuel, ghemuit și emoționat, neîndrăznind s-o atingă. Deschise gura și tresări când o cantitate însemnată de salivă i se prelinse pe piept. Se șterse nedumerită cu palmele, găsind astfel o primă utilizare apendicelor osoase ce atârnau la capătul unor membre lungi și fragile. Atenția i se fixă apoi din nou asupra bărbatului care o privea hipnotizat și care, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mea nu a avut efectul scontat. Fiona a crezut că-mi pierdusem cunoștința. M-a prins de mână. Prin ochelari îi vedeam amândouă pupilele, mari, înconjurate de albul ochilor. Cum nu purtam costum de cauciuc, degetele ei înmănușate s-au prelins pe pielea mea și am tresărit. I-am făcut semn să se ducă și să mă lase în pace. Nu voia. Atunci m-am întors și m-am îndepărtat. Fiona mă urmă din nou și din nou îmi semnaliză direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
scăpat din mână. Am îndepărtat cuțitul cu o lovitură de picior și am îngenuncheat lângă el, luptându-mă să-i scot gluga. Inima îmi bătea nebunește; speram, nejustificat, să nu fie Hugo sub ea. Dar el era. Sângele i se prelingea pe frunte și-i picura în ochi. A deschis ochii și mi-a spus: —Violet! Ai pățit ceva? Asta m-a înfuriat atât de tare, încât m-a trezit instantaneu. M-am ridicat în capul oaselor, tremurând de nervi. Televizorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în stradă. Mașinile treceau în viteză pe lângă noi, mai ales autobuze și camioane care se năpusteau cu viteze periculoase ca să nu prindă semaforul pe roșu la Angel, iar aerul era poluat de dârele lungi și negre de fum care se prelingeau prin țevile de eșapament, așa cum se întâmpla cu fabricile în timpul Revoluției industriale. În mod ciudat, îmi cam plăcea rezultatul. Aveam o teorie cum că, dacă tot trăiești la oraș, măcar să alegi unul pe cinste, o capitală pulsând și palpitând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]