1,899 matches
-
viață după 1968. Ea Îi zîmbi repede, recunoscătoare. - O să mă duc să vorbesc cu părinții mei. Și am să Încerc să aflu cu ce copii se jucau Gildas, Loïc și Yves la vremea aceea... O lăsă În fața hotelului, unde Jeanne rînduia lucrurile fiului ei. Marie o văzu agitîndu-se În biroul lui Loïc, ale cărui ferestre erau larg deschise. Lucas o luă iute de mînă Înainte ca ea să coboare. - Ai mare grijă. Vreau să pot da de tine orice s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la așteptarea preț de un anotimp ce o îndura străbunicul. Ultima dată când am visat-o pe Lucreția purta o rochie verde de mireasă, de ce de mireasă îmbrăcată în verde? Nu știu să vă spun, poate doar pentru că așa a rânduit-o visul meu. Stătea complet nemișcată într-un câmp de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât de îngrozitor de vie, de verde și strălucitoare. În jurul ei, totul se mișca: norii, florile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lung fără vise, istovitor, ce a eșuat într-o criză puternică care i-a spulberat încă de la trezire orice speranță. Oboseală și deznădejde insuportabilă au urmat acelui somn. În ultima vreme dormea singură pentru a nu fi deranjată. Și-a rânduit pilulele pe noptieră pentru a le avea la îndemână, în caz că se va trezi de durere și nu-și va mai continua somnul. Nu trebuia decât să întindă mâna. Tot pe noptiera ei, recent, și-a făcut apariția o carte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
amestecate mi-au făcut un semn discret din mână. Și aici drumul meu se termină... M-am întors acasă și i-am invitat pe toți prietenii pe care i-am cunoscut de-a lungul acestui periplu întortocheat și echivoc. Am rânduit o masă triunghiulară, pentru ca echilibrul să fie perfect, cu douăzeci de scaune și o bancă în formă de L, pe care să stea domnii Philip. Am plasat banca într-unul din colțurile mesei, pentru ca Sinele Mare și cu Sinele Mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
parcă prin vis. În ciuda orei, prăvălia era deja deschisă. Pe ușă răzbătea În afară o lumină pâlpâitoare, ca și când Înăuntru cineva s-ar fi deplasat purtând o lampă. Locul avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a lungul tuturor pereților erau rânduite niște rafturi Înalte, ocupate cu șiruri ordonate de vase și recipiente din sticlă și din ceramică pictată. Pe marele banc central, acoperit de o placă din marmură, zăceau câteva mojare de diferite dimensiuni, din piatră, din bronz și din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la o adunătură nesuferită de calici și de escroci? Ce regiuni ale cercetării filosofice vei trata În opera dumitale? adăugă el așezându-se lângă Veniero și turnându-și vin În cupa venețianului — Pe toate, răspunse priorul cu răceală, scandând cuvintele. Rânduite pe teme. De la forma cosmosului până la tainicele mișcări ale sufletului. Și voi Încheia cu virtutea cea mai sublimă până la care ne e dat să ajungem. — Care? — Justiția. Dante privi În jur, oprindu-se asupra fiecăruia. Păreau cu toții surprinși de ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a Artei, Îl chemă fără politețe și Îl conduse la etajul superior, deasupra galeriei ce acoperea spațiul vechii Piețe. Rectorul ședea Înapoia unui pupitru Înalt de scris, Înconjurată de alte pupitre mai mici, ocupate de o duzină de contabili care rânduiau În câteva mari volume actele comerciale ale companiilor și ale negustorilor. Ce pot face pentru domnia ta, priorule? Comuna se interesează de Arta noastră? Îl Întrebă. Bărbatul Îi vorbise cu un glas rece și incolor. Același ton cu care s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de a face cu Calimala... — Nici eu. Cel puțin nu până acum. Tocmai de aceea explorez diferitele căi ale adevărului. — Iar aceste căi te-au purtat aici? — Calimala este Arta În care toate științele converg, se spune. Fă, Îngrijește-te, rânduiește: nu asta e deviza voastră? Rectorul Încuviință din cap, cu prea puțină convingere. — Oricum, mă aflu aici ca să stau de vorbă cu unul dintre colaboratorii domnieie tale, adăugă Dante. Flavio Petri, genovezul. — Meșterul colorist? Și despre ce... Nu Își termină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
opri, cu un genunchi pe marginea patului, și o privi fără să înțeleagă. Ea plângea în hohote nestăpânite. - Nu-i nimic, dragul meu, spunea întruna, nu-i nimic. RENEGATUL SAU UN SPIRIT CONFUZ Ce învălmășeală, ce învălmășeală! Trebuie să-mi rânduiesc gândurile. De când mi-au tăiat limba, o altă limbă, nu știu, mi se zvârcolește întruna sub țeastă, ceva vorbește, sau cineva, deodată se face tăcere, apoi iar ceva sau cineva vorbește, aud prea multe lucruri pe care nu le spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
apucat bine să ia ființă că s-a și spart. Dorea să se întoarcă acasă, la băiat, la Fernande, la terasa lui. Tocmai atunci Ballester vesti sfârșitul lucrului. Ferăstraiele se opriră, începură fără grabă să stingă focurile și să-și rânduiască sculele, apoi se îndreptară unul câte unul către vestiar. Saïd rămase ultimul. Trebuia să măture hangarul și să stropească pământul plin de praf. Când Yvars ajunse la vestiar, Esposito, uriaș și păros, era sub duș. Stătea întors cu spatele, săpunindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lanț. Văzută din balcon, cu zidurile-i tencuite, cu scara cu zece trepte spoite în albastru, cu cele două turnuri albastre și aurii, biserica părea mai mică. Deodată, din biserică se auzi orga. Mulțimea, întoarsă cu fața către intrare, se rândui pe cele două laturi ale pieței. Bărbații se descoperiră, femeile îngenuncheară. Orga îndepărtată cântă vreme îndelungată un fel de marș. Dinspre pădure se auzi un zumzet ciudat de insectă. Un avion minuscul, cu aripile străvezii și cu carcasa fragilă, neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
toate în fuior semeață, Dar fusul vieții, toarce necuvânt. Destinul tău, prin meliță trecut, Ferfenițit și strâns în ghemotoace, Se lasă dus în coșuri, abătut, Pentru folos, în dosuri de cojoace. Speranțele rămase ne-ntinate, Ascunse în a inimii cămări, Le rânduiești pe polițe, pe toate, Cu resemnare, printre lumânări. Pe tâmplele-ți cernite de durere, De doruri ce te macină mereu, Doar cârlionții mai ascund mistere, Neputincioși și făr-de-un Dumnezeu. Dar ai uitat, că mai mocnește-n tine Scânteia dătătoare de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ținea chiar de foame. De ce n-ai plecat de ieri? Cum, guriță, de ieri? Ca să fac câțiva kilometri acolo? Când ai de trecut și niște munți, te socotești... Și de ajungi mâine Îi bine. Numa' să ajungi! Ajungi după cum le rânduiește bunul Dumnezău. Lasă-l pe Dumnezeu În pace, tataie, că nu dă iel Îi vorba aci. Nu? Da' de cine? Dă ăștia de la chefere, fire-ar ei a dracului! Păi, dacă să-ntâmpla așa ceva la noi, Îi mestecam ca p-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tare, stors din strugurii de la capătul de răsărit al Mării dintre Pământuri. Intrând din liniștea mării în această larmă, Iahuben a pășit pe țărm bucuros că picioarele lui pipăie iar pulberea pământului țării. A trecut prin mulțimea pestriță, s-a rânduit în șirul armatei și a pornit spre cazărmi. Seara, unul dintre căpitani l-a chemat la sine și i-a dat vestea mărinimiei strălucitorului Puarem. A doua zi, sutașul Iahuben era pe zidul palatului. Acest palat uriaș cu câteva sute
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prag. Străinul (sau străina) se așeză în partea cealaltă și apăsă ceva ca un sâmbure negru. Scaunul se ridică în sus, spre tavan, pe un fel de picior lung, și se opri dinaintea unui soi de măsuță pe care erau rânduite câteva lucruri sau unelte stranii. Aici mă omoară!" se gândi Auta. Străinul (sau străina) trase dinspre măsuță un maț subțire care ieșea dintr-o cutie sticloasă și avea în celălalt capăt o rotunjime îngroșată, ca o jumătate de măr. Această
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răstit: - Bine! Acest sclav se va duce în Marele Oraș să aducă dezlegare de la strălucitorul Puarem. Dar tu, câine cules din smârc (și privi spre ajutorul de sutaș),, tu, copită de bou, tu, rât de porc, ai să plătești scump!... Rânduiți armele și faceți tabără. Numaidecît! Obosiți de greutatea armelor, soldații se supuseră bucuroși. Numai ajutorul de sutaș întrebă încurcat: - Vrei să ne ții jumătate de lună până se va întoarce sclavul? dar se uită mirat la străinii care intrau în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să le arate în zilele care urmară că Iahuben era acum ca și ei și că numai pentru ei putuse veni în aceste locuri spre care doar deznădăjduiții se încumetau. În cele cincisprezece zile hotărâte dinainte, oastea de robi fu rânduită atât cât se putea rândui. Întârzierea însă nu putea fi decât rea, căci armele atlante se și mișcau în taberele de jos, așa că lupta trebuia dată. Erau mulți robi. Fiecare din ei știa din copilărie să tragă cu arcul și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care urmară că Iahuben era acum ca și ei și că numai pentru ei putuse veni în aceste locuri spre care doar deznădăjduiții se încumetau. În cele cincisprezece zile hotărâte dinainte, oastea de robi fu rânduită atât cât se putea rândui. Întârzierea însă nu putea fi decât rea, căci armele atlante se și mișcau în taberele de jos, așa că lupta trebuia dată. Erau mulți robi. Fiecare din ei știa din copilărie să tragă cu arcul și fiecare din ei, de când era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
adune robi. - Păcat că a murit Iahuben! zise el trist. Nu trebuia să se avânte cel dintâi. - Dacă a pierit el, suntem mai puțini numai cu unul, zise Mpunzi. Era viteaz, dar nu era rob. - Iahuben știa însă cum se rânduiește o oaste, cunoștea meșteșugul războiului, și voi luptați cu cea mai bună oștire a lumii. Lui Auta îi părea rău că nu știe ce povețe să-i mai dea. Spuse ce putu: Voi sunteți viteji, dar soldații au și meșteșug
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întrebă pe Hor cine erau acești oameni veseli și voinici, care muncind întruna, cântau. - Sclavii biciuiți care am venit să-i vindecăm. După ce Maat și celelalte trei prietene ale ei i-au vindecat de răni, prietenul nostru Mai-Baka i-a rânduit să muncească. Am vrut să-l opresc, dar am aflat că nu ne puteam descurca fără ajutorul lor. Mi-au plăcut acești oameni și de altceva. Bineînțeles, n-aveam cu ce să-i plătim, după obiceiul vostru. Nefert a vrut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am călătorit cândva în munții cu cedri numiți Lebanon, lângă satul Baalbek, unde spuneai că te-au adus acei străini. Am văzut lespezile acelea uriașe și m-am minunat ce putere a putut să le urce sus și să le rânduiască atât de bine. Numai de când mi-ai spus tu cum a fost clădit acel turn, am înțeles că nu minți. Altfel nu putea fi clădit. Acolo trăiesc acuma păstori și tăietori de lemne. Am auzit cântece și povești plăcute în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de flori, șosele îngrijit vopsite, blocuri gigant de o parte și de alta a 2 bulevarde lungi, pe unul compact și pe celălalt turn, cu bisericuțe scumpe și magazine cu vitrine moderne. La munte aerul cald și cel rece se rânduiesc, culmile crestate ale României sunt pline de zăpadă în petice estetice. Aerul e proaspăt. În V. Occidentul și-a pus amprenta pe stil de viață al persoanelor, pe educație, arhitectură și întrunirile la nivel înalt. Noi, cei tineri suntem inteligenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
rotească sau nu? - Rotiți-vă, fă! își dădu binecuvântarea Genel. - Rotește-le dumneata, Gabrielicito! Ia-ți, te rog asigurarea că n-o să ne mai deranjeze nimeni. Sub nici un fel de pretext. Iar după ce ucenica Pinocchio, cea cu nasul imens, îi rândui, în stânga dânsei, un pachet de cărți de joc, cu frunza lățită, neobișnuită, cornoasă, stăpâna case adăugă: - Atenția și receptivitatea mea la dispoziția dumneavoastră, domnilor! Frământările dumneavoastră pe fruntea mea... Străinul ședea în scoica stilizată a fotoliului, cu coatele aduse ușor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
eu a cere - sunt demn să am mai mult? A lumei hulă oare în juru-mi n-o ascult? Putut-am eu cu lira străbate sau trezi Nu secolul, ca alții - un ceas măcar, o zi? Cuvinte prea frumoase le-am rânduit șirag Și-am spus și eu la lume ce-mi este scump sau drag... Aceasta e menirea unui poet în lume? Pe valurile vremei, ca boabele de spume Să-nșire-ale lui vorbe, să spue verzi ș-uscate Cum luna se ivește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
el, doritul de patrie și de soție Nimfa măreață-l oprea, minunata zână Calipso-n Peștera cea boltită, râvnind de bărbat ca să-l aibă. În rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi, De când zeii-ntoarcerea-n țară îi rânduise În Itaka și tot de nevoie el mântuit nu-i La iubiții lui. Toți zeii-l plâng. Poseidaon Singur ține mânie într-una el lui Odisseus, Celui de-o samă cu zeii, nainte de-a ajunge în țară-i. {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]