5,384 matches
-
7 La prânz, Alex Burnet plecă din biroul firmei ei de avocatură din Century City și se duse acasă. Nu avea mult de mers. Locuia într-un apartament în Roxbury Park, cu fiul ei de opt ani, Jamie. Jamie era răcit și nu mersese la școală. Tatăl ei rămăsese acasă, cu el. Îl găsi pe tatăl ei în bucătărie, pregătind macaroane cu brânză. Era singurul lucru pe care voia Jamie să-l mănânce, zilele acelea. — Cum se simte? întrebă ea. — Febra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rotită astfel Încât să descrie trei cercuri orizontale; apoi ceașca a fost Întoarsă cu fundul În sus deasupra farfuriei, iar zațul lăsat să se scurgă Încet, alcătuind tot felul de desene. După aproape douăzeci de minute, când fundul ceștii s-a răcit, aceasta a fost Întoarsă și mătușa Banu a Început să citească desenele, rotindu-și privirea În sensul acelor de ceas. — Văd o femeie foarte Îngrijorată. — Trebuie să fie mama. Armanoush a oftat. — E extrem de Îngrijorată. Se gândește tot timpul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se Închege puțin până când capătă consistența unei supe groase. Adăugați vanilia, stafidele, smochinele, caisele și cojile de portocală și lăsați-le pe foc alte 20 de minute, amestecând constant. Stingeți focul și adăugați apa de trandafiri. Lăsați ashure să se răcească la temperatura camerei cam o oră și ceva. Presărați scorțișoară pe deasupra și ornați-l cu migdale pisate și sâmburi de rodie. În camera fetelor, Armanoush fusese tăcută și gânditoare Încă de dimineață devreme. N-avea chef să iasă sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
holbeze la mine? Cu pălăria lui brună bine Înfundată pe cap, l-ar fi putut interpreta pe Maigret. În ambianța zgomotoasă de la Flore, unde nu mai era nici o masă liberă, am auzit glasul mamei: „Casimir, ți-ai uitat pălăria! O să răcești!“. Ce căuta pălăria lui Casimir Weyergraf pe deasupra perdelelor de la cafeneaua Flore În noiembrie 1959? Totuși nu eram un artist sovietic aflat În vizită În Vest, flancat de agentul KGB. De ce mă supraveghea tata? Credea că nu-l văzusem. Își Închipuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
certitudinea există totuși, oricum. Într-un fel, este. * Ce-ți e și cu sentimentele astea... acum le ai, acum se dispersează ca aripi albe pufoase ce-și găsesc libertatea înspre cerul senin... sau adeseori, asemenea unor sori încinși care se răcesc într-un mediu polar rarefiat, diminuîndu-și căldura... Adeseori, cînd o privesc, o privesc minute în șir, de parcă nu m-aș sătura de prezența ei, de căldura ochilor și conturul mîinilor, de gesturile imperceptibile, de șuvițele de păr care flutură prin
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
din cer, ca o pată mică, și pe ea Înăuntru, un punctuleț minuscul, un fir de nisip, o idee, o scânteie aproape invizibilă. Ce Însemnau toate astea la scara planetară sau scara istoriei? Nimic. Întinsă În pat, Își simțea sângele răcindu-i-se din ce În ce mai tare, până când nu mai putu suporta. Voia să trăiască. Dintr-odată descoperi atât de multe motive pentru care Își dorea să trăiască, atât de multe lucruri neterminate. Acum, că libertatea i se părea atât de Încântătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
aproape toate fabricile, arată ca un oraș-fantomă. Kitty ieși din rulotă la răsăritul soarelui. De Îndată ce puse piciorul afară, uită de chinurile nopții trecute. O aștepta o nouă zi. Își dorea o cafea, ca să se Încălzească, și niște vitamine, ca să nu răcească. Apoi voia să plece să descopere orașul. Privind În jur, observă un restaurant peste drum. Intră, se duse la toaletă, se spălă pe față, Își pieptănă părul, dar tot nu i se părea suficient. Avea nevoie de un duș. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
două capete. Nu știa dacă să-i spună „el“ sau „ei“. Ospătarul sosi cu mâncarea, puse ouăle și salata pe masă. Oare șerpii erau vegetarieni? Nu, nu existau șerpi vegetarieni. Toți mâncau carne, susținea fericitul proprietar. Ouăle lor Benedict se răceau. Întoarse pagina. De cele mai multe ori mânca doar capul drept, cel stâng numai ocazional. Matthew era tot afară, vorbea. Iată o perspectivă posibilă: ei erau acum un șarpe cu două capete, cel stâng era ocupat cu vorbitul la telefon, iar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
era tot afară, vorbea. Iată o perspectivă posibilă: ei erau acum un șarpe cu două capete, cel stâng era ocupat cu vorbitul la telefon, iar cel drept era pe cale să Înfulece ouăle Benedict. Pe cale. Când Matthew se Întoarse, mâncarea se răcise, dar era neatinsă. Nu voise să Înceapă să mănânce fără el. — Îmi pare rău, zise Matthew. Tocmai mă ocup de vânzarea unui canal TV și avem niște probleme cu negocierile. Am Încercat să le rezolv, de asta am Întârziat. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
în portocaliu. Rămase pe loc, curajul de care avea nevoie parcă rămăsese în urmă, dar glasul fiicei lui îl sili să se miște, De ce nu intri, prânzul e gata. Mirată de întârziere, Marta se ivi în prag, Hai, vino, se răcește mâncarea. Cipriano Algor intră, își sărută fiica și se închise în baie, comoditate casnică instalată pe când era adolescent, cu multă vreme în urmă, acum avea nevoie de amplificare și îmbunătățiri. Se privi în oglindă, pe chipul lui nu se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Marta se apropie de el, Tată, dragă tată, spuse, Ce e, Nimic, nu contează. Trecuse mult de ora unu când groapa se umplu în sfârșit. Nu mai e nevoie de noi aici, spuse Cipriano Algor, mâine dimineață, când s-au răcit, scoatem piesele, o să vedem cum au ieșit. Câinele Găsit îi însoți până la ușa casei. Apoi se întoarse lângă foc și se culcă. Sub fina peliculă de cenușă, iradiind o lumină palidă, jăratecul încă pâlpâia. Doar când jăratecul s-a stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Cipriano Algor se sprijini de scaun și încercă să doarmă. Ultima privire pe care-o aruncase prin ferestruica de la cuptor, înainte să vină în oraș, arăta că procesul de coacere se terminase, acum trebuia doar să lase cuptorul să se răcească în voia lui, fără grabă, încet-încet, ca unul care merge la pas. Ca să adoarmă, începu să numere păpușile de parcă număra oi, începu cu bufonii și îi numără pe toți, apoi trecu la măscărici și reuși să-i numere și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îndemână, imediat la intrare. O fericită întâmplare, în imediata opinie a Martei, pentru antrenament n-ar fi putut începe mai bine, sunt ușor de vopsit, mai ușor decât ei nu sunt decât infirmierele, îmbrăcate în alb. Când statuetele s-au răcit complet, le-au transportat pe planșetele de uscare, unde Cipriano Algor, înarmat cu pistolul de pulverizat și adăpostit de filtrul măștii, le-a acoperit metodic cu un strat de alb mat. Mormăi pentru sine că nu merita să-și astupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de aramă. Am zis politicos „bună ziua”, dar nu mi-a răspuns nimeni. De la măsuța lui, de care erau rezemate două puști de vânătoare, Dinu se întoarse spre mine. — Nu-ți răci gura degeaba. Tot nu-ți răspund... Nu m-a întrebat dacă o găsisem pe Marta acasă și nici eu nu i-am spus nimic. Am luat loc lângă el, pe unul din scaunele de tablă traforată vopsite în verde deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
astm bronșic grav și trăia, dependent de medicamente, sub teroarea că una din crize îi va fi fatală. De aceea se ferea de polen, de câini, de ceață, de orice i-ar fi putut declanșa astmul și, pentru a nu răci, umbla ca Siminel îmbrăcat cu un pulover pe care-l scotea numai în zilele foarte calde. După-amiaza făcea lungi plimbări pe țărm. Dealtfel, venise la azil tocmai din pricina mării; avea nevoie de ea, cum avusese nevoie altădată să urmeze terapia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în gardă. Cu alte cuvinte, nemernicul vroia să-i spun și „merci”. 18 mai Doctorul B. mi-a recomandat o nouă coborâre în salină. Dar acum nu pot pleca. 19 mai Augusta mi-a făcut cadou un pulover. „Ca să nu răcești seara, puișor”, mi-a zis. 20 mai Două lucruri nu le împarți probabil cu nimeni. Așteptarea și moartea. 21 mai Dar ce fel de psihiatru sunt eu dacă nu reușesc să mă educ nici pe mine? Știu bine că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
devenea un bolnav egoist care tremura pentru viața lui. De câte ori se lăsa o ceață deasă peste mare, îl vedeam cum intra în panică, lăsa totul baltă și se repezea să-și pună un șal în jurul gâtului, de teamă să nu răcească. El simțea atunci lumea nu cu inima, ci cu bronhiile și cred că nu-l mai interesa nimic din univers în afară de astmul lui. Mi-l amintesc cum arăta într-o noapte cu întuneric apos, o noapte îmbibată de o ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
continuu, împiedicându-i pe ceilalți să doarmă, arăta din ce în ce mai prăpădit și mai stins. „Săracul, scuipă sânge, zicea câte unul, mai bine să-l ia Dumnezeu, să nu se mai chinuie atât”. Nici măcar lui Siminel, care se ferea cu grijă să răcească, nu-i era frică de moarte. Îmi zisese într-o zi: „Nu, domnule, eu nu mă tem. Vină când va dori. Ușa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă și să-mi spună: «Bună ziua, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se găsea Profetul. — Unde e doctorul? Câțiva au ridicat privirile, dar nimeni nu mi-a răspuns. — Unde e doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Marta era mai liniștită. Își aranja întruna părul. „Doctore, când vrei să-ți sculptez bustul?”, l-am întrebat rânjind pe Aristide. „Sau nu mai dorești?” Simțeam nevoia să-l umilesc în fața Martei. Asta mă răzbuna. „Încheie-te, vezi să nu răcești”, și cu țeava puștii i-am arătat nasturii de la pantaloni, după care m-am întors spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însângerată. Am apucat-o de o aripă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Fața, altfel comună, se lumină, și ochii îi străluciră de plăcere. Întotdeauna aștepta cu nerăbdare ziua de marți, când venea Jack. Când Jack ajunse acasă, pizza cu porție dublă de ciuperci (așa cum îi plăcea lui Ben) tocmai începea să se răcească. Dar el și Ben erau doi virtuozi ai cuptorului cu microunde și în curând stăteau cuibăriți în fața televizorului pe care rula genericul de la Nosferatu. Spre dezamăgirea lui Jack, Ben înfulecă de zor pe parcursul tristei și lugubrei povești a primului vampir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
părea stupide sau chiar bizare, având în vedere că se cunoșteau de atât de puțin timp, dar sinceritatea evidentă a lui Laurence le transformă în ceva nespus de emoționant. Apetisantul calcan de Dover pe care îl adusese chelnerul i se răcea în farfurie. Doar un bărbat într-adevăr deosebit o putea face pe Fran să uite de mâncare. — Da, Laurence, spuse Fran cu blândețe, cred că aș fi. — Așadar, chiar te-a întrebat ce intenții ai? Ce lucru minunat de victorian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
este rău ca să fii aici bolnav. Cu o răceală, să zicem că te descurci cum te descurci, cu toate că aici cabinetul medical există, nu au multe medicamente din diferite motive și dacă ieși pentru o vizită medicală și spui că ești răcit mai mult de două aspirine și două paracetamoale nu primești. Când mi s-a întâmplat asta, am apelat la piața subterană și cu un pachet de Carpați mi-am cumpărat zece aspirine și zece paracetamoale. Bine, la cazuri mai serioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
BAZAN, BUDI; PETRE, TEODORESCU, PĂUN, GRIGORE, PAKULAR, MANDIN, GHERASE, DOBROVOLSKY Crima BAZAN MARIN E pictor ca și Băbuș. I-am adus pensule și țigări Frati-miu a făcut o tâlhărie, l-au băgat, a ieșit cu decretul și m-am răcit de familie. Făceau ei o diferență. Începuseră să dea ordine și mie asta nu-mi plăcea. Îl credeau tot ce spunea. Am plecat din Bolintin la muncă prin țară. Tot ce am adunat, am adunat pentru mine și pentru sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
poet și prozator industrios, după război proprietar al ziarului Naționalul, N. Porsenna nu este însă o prezență conjuncturală. Împreună cu Vinea va face parte din direcția Arenei (1919), alături de Alfred Hefter și de Pamfil Șeicaru. Ulterior, relațiile dintre ei se vor răci. Curios lucru, lipsește din echipa revistei Jacques G. Costin, cel care — potrivit unei afirmații tîrzii a lui Vinea — „nu a mai prins” numărul 5 din Simbolul. (Costin — viitor colaborator al Contimporanului - va semna însă după 1917, într-o altă ediție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]