2,886 matches
-
se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Capu-i cu ochi negri dintrodată tresări în oglinda apei, la mal. Se lăsă jos, trudită, cu puteri puține. Sta mută cu privirile ațintite spre apă, în tăcerea măreață a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și dragostile a tremura și-n sufletele celor mai umiliți... Acuma Haia era o fată năltuță-n boi; și-n plimbările de vineri seara, cu celelalte fete, se avântase chiar până la grădina publică și până la ulițile românești, unde era liniște, răcoare și livezile risipeau adieri parfumate. La vârsta ei găsea puțină plăcere numai în aceste clipe de răgaz; iar în ceasurile când sta acasă lucrând la o cusătură ori la un călțun, icoanele văzute i se deșteptau în lumina umedă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din inima târgului. Apoi iar începea să umble domol; pe când necunoscutul înainta încet și umbra lui îl urmărea pe păreții caselor scunde, dispărând în bolți și iar apărând, ca un dușman nesimțit. Fata umbla neliniștită; câteodată se scutura, ajunsă de răcoarea nopții; se îndosea în unghiul unui zid, ieșea iar în lumina slabă. Deodată încremeni locului. Cunoscuse pe Ștefan Bucșan care venea domol la vale, drept prin mijlocul uliții. Venea fluierând încet un cântec, și din când în când focul țigării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vitele își plecară capetele și începură a ronțăi iarba unei vălcele mlăștinoase. Pe căluțul lui sur, Niță Lepădatu făcu ocolul vitelor. Băieții îl priveau pe furiș, când trecea pe lângă noi. Din când în când glasurile lor tinere se ridicau în răcoarea dimineții strigând la o vacă care se răslețea: — Nea, Preoteasa! na! fă-napoi! - Glasul iute se stângea, și liniștea cucerea întinderile. În răstimpuri neregulate picura o talangă, vitele răspândite înaintau încet păscând otava. Pe deasupra vălcelei trecea din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și se duse cu grăbire înapoi acasă. Nana Floarea își trase broboada peste gură. Bolnava zâmbea; părea a avea în ea o putere nouă; îi înfloriseră obrajii. Un răstimp de jumătate de oră, sania merse destul de bine. Calul pufnea în răcoarea dimineții și răsăritul încununa cu aur depărtările de codri. Apoi calea poticni într-un loc râpos. Culi coborî cu mișcări rupte și luă pe Murg de căpăstru. Îl duse până la altă așezătură. După acea așezătură se grămădeau grunzuri de ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fac concurență, a explicat tovarășul meu. În jurul nostru s-au întins iar singurătăți și tăcere. Am plutit așa până ce uncheșul a prins a se pleca și pădurea de sălcii a început a fâlfâi lin. Pe fruntea mea fierbinte a suflat răcoarea. Atunci, la un mal de grind, am văzut alt spectacol nou. Vreo douăzeci de țigănuși se scăldau în nomol, luptându-se, la malul gârlei. Au salutat cu răcnete de entuziasm trecerea noastră, arătându-ne întreagă goliciunea lor de coloarea castanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privind furiș în dreapta și în stânga, cu ochii înegurați de tufele sprâncenelor. —Iaca, am adus lemne. Se uita în juru-i. —Acuș, dacă ar fi loc, aș putea așeza aci și o cratiță cu mâncare. Unde ești, cratiță? Te-am pus la răcoare, în ghețărie, cu iahnie de crap. Dar dacă te pun lângă hârb, scuipă în tine catranul. Întâi să fiarbă catranul - îl înjura el pe catran - și după aia te aduc și pe tine. Se ridica de pe vine și se scărpina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de stuf aprins, ca să vezi goangele ce s-au furișat odată cu dumneata, și le strivești cu degetul. Strivești una, strivești cinci; gata. Pui mânile sub cap și te gândești. Te fură somnul; dormi bună odihnă: iată, se face ziuă, e răcoare pe baltă. Ăsta e pologul. Dacă vrei să te culci dumneata, e gata. Bun vin! Focul e blagoslovenia întâi. Pologul e a doua. Vinul e a treia. Sunt și altele, dar eu le-am uitat. Dumneata aștepți să spun cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am întors. Era El. Tipul care vărsase cafeaua pe mine, cel pe care-l invitasem la un pahar și care nu mă băgase în seamă. Purta un fes și o geacă de blugi cu umeri largi și adusese cu el răcoarea nopții, reîmprospătând atmosfera. — Da, Anna Walsh. Este... (S-a uitat la mine și a dat din umeri) magician? — Asistenta unui magician, l-am corectat. Mi-am luat toate examenele de magician, dar hainele de asistentă sunt mult mai marfă. —Mișto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
oferise ca loc de dormit o colibă din lemn în preajma moscheii, având alături un țarc pentru animale. Warda și cu Mariam s-au culcat înăuntru; tatăl meu și cu mine am preferat să dormim pe acoperiș, unde puteam profita de răcoare pe timpul nopții de vară. Așadar acolo ne găseam când, către miezul nopții, doi lei enormi, atrași de mirosul cailor și al catârilor, veniră la ușa noastră și încercară să smulgă propteaua de spini care ne apăra animalele. Caii începuseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
camioane și mașini. Mama, tatăl, unchiul, cumnata, veri de-al patrulea și de-al cincilea ai cuiva. Și Sampath în drum spre serviciu, cu Pinky așezată pe locul din spate în bicicletei sale, mergând zigzag printre toate acestea, căutând promisiunea răcorii de-a lungul pereților, sub copaci și paravane, căci soarele de dimineață dogorea deja. Trecând în goană de la o oază albastră de umbră la alta, urma un drum imprevizibil prin mulțimea care-i răspundea cu mormăieli și țipete, o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
poștal. Oficiul poștal. Oficiul poștal. Îi venea să vomite. Decise să nu se mai gândească niciodată la el. Guavele sunt gustoase și răcoritoare și trebuie mâncate cât de des posibil. Privi lung fructul, dorindu-și să-i poată absorbi toată răcoarea, liniștea și pacea. — Of, ce să fac? întrebă dintr-odată cu voce tare. Ce, ce, ce? Privi guava fix, feroce, cu niște ochi febrili, și o strânse în mână. O simți cum se întinde drept răspuns, ridicându-se sub degetele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Ssssh, încerca el să se calmeze. Și: Sssh, se auzea briza în jurul său. Se părea că Sampath îi împărtășise propriile temeri, că aceasta șoptea pentru el, liniștindu-l. Încercă să se lase în voia delicateței acesteia, a liniștii sale, a răcorii care se plimba ca o mână drăgăstoasă peste fruntea lui, peste obrajii lui, peste tot trupul. Adepții reveniră la Shahkot doar pentru a-și continua certurile acolo, iar zgomotul vocilor lor ridicate zumzăia peste vale, se înălța din gheretele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care avea să vină atât de curând să se aștearnă dinaintea lor, la camioane unduind în valuri oboseala, la vibrația motoarelor în capul lui, la greața urcând din stomac și simți că îl cuprindea o fierbințeală de nesuportat, apoi o răcoare de gheață. Se gândi la vechea lui viață de la oficiul poștal, la oamenii care se îndreptau spre el, îl înghesuiau, îl împingeau pe străzi și se simți de parcă și-ar fi pierdut echilibrul și-ar fi căzut din copac. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
aperi împotriva unui viol. —Ce? Hawkins s-a uitat la mine șocat, văzând că vorbeam serios. — Nenorocitul! M-a luat de umeri. —Sam, ești bine? Ți-a făcut ceva? Doamne, de ce te-ai dus singură acolo? Îl bag eu la răcoare pentru ceva. Uite, stai jos. M-a condus la canapea, cu o mână în jurul taliei ca să mă susțină, uitându-se la mine cu atâta grijă de parcă tocmai avusesem o criză de tuberculoză. Mă simțeam ca Greta Garbo în Camille. Hawkins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
îmi atingea pielea, se simțea rece, ca ceva ce fusese resuscitat la morgă. Am trecut pe Knightsbridge, în josul străzii Sloane, pe King’s Road. Până când am parcat și am sunat la sonerie, inima îmi bătea deja neplăcut de repede și răcoarea nu dispăruse. Suki Fine a deschis ușa și părea foarte mulțumită să mă vadă. —Sam! Intră! Doamne, ce mâini reci ai! Oricum, era bine să știu că nu aveam halucinații. Am intrat în casă, Suki a închis ușa în urma mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ști nici mai târziu, peste zece, douăzeci de ani, când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi făcut eforturi anume epuizante, este de fapt aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încă semnele sau, dacă le-au fost trimise și lor, nu vor să le deslușească taina și, speriați, fug în zădărniciile ultime. Aceleași zădărnicii ale vieții de până atunci, trăite doar cu o frenezie a deznădejdii. Dar nu simt, acum, răcoarea boarei dinspre Moarte. Mă îneacă doar aerul încărcat al crâșmei, mă intrigă doar lascivitatea celor doi orbi, aud difuz de undeva dinspre crama de la subsol un acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
genunchii săi. „Pesemne, totuși, vine toamna. Frunzele picură din ram, În curând pe fața mea vor rămâne doar crengi și riduri. A sosit timpul să-mi schimb frunzișul În penaj, altfel voi dârdâi la iarnă... Dimineața și seara e deja răcoare. Poate că În loc de pijama ar trebui să-mi pun pe spate un halat”, medita Oliver. „Sigur că da, o să vă aducem și halat, dar mai Întâi ar trebui să Îndepărtăm din jur frunzele căzute”, murmură profesorul, Îndulcindu-și glasul. „Deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
marș mortuar. Încetul cu Încetul, buna dispoziție Îi reveni. Nu-l mai indispunea acum nici mirosul de mici, nici zarva de la mesele din jur. Conversația, nu se știe de ce, Îi părea din ce În ce mai vie. De altfel, și dinspre havuz venea o răcoare plăcută, iar gânguritul păsărilor Îi crea acum o cu totul altfel de dispoziție. „Cui pe cui se scoate”, gândi Noimann. „Probabil”, Își spuse el, „dacă n-aș fi făcut această glumă oarecum macabră, atunci m-aș fi simțit În continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
beznă? „Cătușe Kandji, cu atingeri catifelate, te eliberează de stresul cotidian. Încearcă pe propria ta piele masajul Kandji, făcând o incursiune Într-un spațiu În care elementele exterioare se vor contopi În interior. Te vei simți mai relaxat, liniștea și răcoarea, căldura și parfumurile, precum și atingerile ușoare ale unor mâini aproape nevăzute, te vor face să uiți de orice griji și să plutești Într-un spațiu unde adevărul și iluzia se contopesc pentru totdeauna...” Grijile nu fuseseră uitate decât pe moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o găleată cu apă rece, acoperită cu un fund de lemn și cu un ștergar gros de in. Într-o altă cameră agoniza cineva, un bătrân sau o bătrână, bunic, unchi, rudă Îndepărtată sau pur și simplu strămoș. Semiântunericul și răcoarea se păstrau constante În toată casa și În tot lungul zilei. E clar că amintirile lui provin dintr-o zi de vară! — La ce-ți servește să fii atât de sigur de asta? - Întrebă Grințu. Vei vedea, zise Zare. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
unui filosof la problemele vieții constă În porunca tăcerii decât recunoașterea falimentului filosofiei sale? (G. Lukacs despre Wittgenstein, În Ontologia existenței sociale, vol. 1, p. 93, Editura Politică, București, 1982) ( Se mutară apoi pe terasa dinspre mare a restaurantului. Era răcoare, dar țânțarii mișunau nestingheriți. După ce fură serviți cu ficat de porc și cârnăciori oltenești, cu vin roșu și apă minerală, Grințu se duse din nou În salon și ceru să fie stinsă lumina de pe terasă. — Așa da! - se bucură Zare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
erau acei pepeni dimineața la trei când erau puși În căruță să fie duși la vânzare În piața Obor. Directorul se ștergea pe gât și pe față cu o batistă uriașă, era transpirat tot, apoi ofta, probabil gândindu-se la răcoarea din beci și la gustul pepenilor. Da, da, continua Subalternul, pe la patru dimineața eram deja la bariera Vergului și uneori nici nu ajungeam cu pepenii până-n Obor că ni-i cumpăra lumea pe drum, din căruță. Odată Încheiat ciclul natural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
În care sărbătorile ortodoxe se țin lanț, zile Întregi de-a lungul cărora n-ar trebui să muncești, ci doar să mănânci și să bei, În nici un caz să mergi spre front cu borta goală. Dimineața se apropie totuși cu răcoare și cu senzația de foame mult sporită. ...spre dimineață mi-am schimbat cămașa și m-am spălat și pe urmă, gospodina la care eram cantonat mi-a dat o bucată mică de cozonac și o bucată mică de brânză amestecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]