301,101 matches
-
Nu-și pierduse nici farmecul vorbirii, nici claritatea gândirii și nici încrederea în izbăvirea suferințelor noastre. Expunerile erau urmărite cu mult interes de cei grupați în jurul său, care interveneau cu întrebări și discuții pe marginea subiectelor dezvoltate. Aceste momente au rămas de neuitat pentru cei care l-au cunoscut și l-au ascultat vorbind în timpul plimbărilor noastre. S-ar putea spune că în vara anului 1952, la Secția a II-a a închisorii Aiud, a funcționat timp de 2-3 luni o
Revista Revistelor by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13560_a_14885]
-
îl știi pe luminăția sa, Iulian, nu? E drept că supușii i-au jmanglit niște bunuri când au prins momentul, de era gata-gata să-l lase-n nudul gol - după cum bine ai văzut la televizor -, însă el tot împărat a rămas, așa că regret, da’... - Adică, vrei să spui că inclusiv Ion Iliescu și Emil Constantinescu sunt tot... Am prins eu un gol în tirada prietenului. - Nu, dragă. Ei sunt deocamdată delfini, care prind din zbor toate momelile aruncate de prințesa UE
Regi, regine și căldură... by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13581_a_14906]
-
în procedură de urgență. Cînd cu Armaghedonul, Parchetul a trimis după Mugur Ciuvică, de l-a luat Poliția de pe stradă. Romică, ni se spune, a fost pus să amenințe astfel, pentru a servi drept argument că Miron Cozma trebuie să rămînă în pușcărie. Interpretarea mi se pare stupidă, iar faptul că Miron Cozma a refuzat să-l întîlnească, ca să nu fie luat drept instigatorul declarațiilor belicoase ale lui Beja, la fel de stupid. Mai curînd Romeo Beja își arată mușchii la poarta pușcăriei
Miron Cozma între Romeo Beja și Ion Iliescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13583_a_14908]
-
care în administrația franceză e obligatorie folosirea termenului courriel în loc de e-mail a stîrnit amuzamentul ziarelor americane „Los Angeles Times”, „Wall Street Journal” și „New York Times”, care estimează că în această epocă de comunicare globală instantanee nici o limbă nu mai poate rămîne pură și izolată. „Limbile nu mai sînt vechi fortărețe, înarmate pentru a respinge imixtiuni străine, ele se îmbogățesc mereu cu împrumuturi, iar valurile de cuvinte englezești împinse de Internet nu pot fi deturnate.” De altfel, după cum indică Oxford English Dictionary
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13578_a_14903]
-
de prozatorii din Italia, fiindcă memoria colectivă a resimțit emigrația ca o rușine. „Ceea ce frapează în Vita - scrie „Corriere della Sera” - este amploarea documentării nu doar asupra celor zece ani petrecuți de Diamante la New York, ci și a vieții rudelor rămase acasă, în satele sărace din sudul Italiei, drama colectivă a unor disperați care văd o salvare în lumea de peste ocean, dar odată ajunși acolo se confruntă cu mari dificultăți de integrare și se întorc în peninsulă.” Literatură pop Critici portughezi
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13578_a_14903]
-
lui vocație și demisionează, petrecîndu-și apoi timpul în marile biblioteci londoneze, în căutarea unor modele pentru opera lui literară. Cînd i se pare că a găsit un model în Samuel Beckett, biroul de emigrație îl anunță că nu mai poate rămîne în Anglia dacă nu are un loc de muncă. Așa că se reangajează ca informatician, amînînd realizarea visului de a deveni scriitor. Sînt așteptate cu mare interes și celelalte volume ale memoriilor. Nume de mamifere Lingvista Henriette Walter și zoologul Pierre
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13578_a_14903]
-
lui Dan Ciachir au un aer de modestie. E cu putință ca acest lucru să se explice prin dificultăți biografice, prin strîmtorările bănești de care n-avea cum să fie scutit un scriitor care declară cu ambiguă satisfacție a fi rămas aproape toată viața un „liber profesionist”, dar și prin natura sa psihică de visător, de ins dedat unei pasivități structurale, cu tentă intelectual-aristocratică. Un grațios snobism îi este propriu, grefat fiind pe fondul „epocii de aur”, atît de cenușii: „În
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
I și oamenii politici ai micii Românii, consideră Dan Ciachir, aveau, am spune în limbajul de astăzi, cultură maritimă. Aceasta le-a lipsit însă, în mod paradoxal, intelectualilor și artiștilor noștri”. Cu excepția lui Jean Bart, al cărui Europolis ar fi rămas singurul „roman nautic românesc”. Obsesia levantină îi dictează autorului această caracteristică impresie marină, care intersectează propria-i torpoare contemplativă: „Atunci, în primele zile din noiembrie, mi s-a întîmplat să văd marea nemișcată, de-a dreptul plată, sau, cum ar
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
an în geometria severă a atelierului. Spațiul se dilată, orizontul se lărgește și el ca în filmele rusești, ochiul adulmecă o altă scară a lucrurilor și obiectele înseși aspiră la o nouă formă de eternitate. Sala de expoziții și muzeul rămîn, undeva, în urmă, iar locul lor îl ia lumea elementară; pămîntul, vegetația, vibrațiile atmosferei și capriciile meteorologice. Această navetă stereotipă și, în felul ei, confortabilă, între spațiul intim al artistului și natura frustă părea, pînă nu demult, un bun cîștigat
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
comună prin asocierea sa aproape exclusivă cu un anumit gen de grație și de cochetărie. Despre el se știe bine că se numește Șirato, de obicei fără numele mic, că și-a dat măsura în perioada interbelică și, dacă mai rămîne timp, că este un colorist eteric și cam atît. Iar cine merge cu un asemenea bagaj de informații în profunzimea operei sale, va avea tot felul de surprize. Mai întîi pe aceea că Șirato nu a fost doar pictor, ci
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
alte referințe culturale, durata efortului de adaptare o depășește pe cea a dialogului sau a monologului următor: când zici că ai înțeles, ei sunt deja în altă parte, sugerează că ar fi cazul să râzi de altceva... Te supui, dar rămâne senzația dacă participi la o cursă, unde orice ai face, pierzi... În mod paradoxal, filipica tânărului autor la adresa unei societăți zgomotoase și stupide îmi aduce aminte de piesele anilor ’50, din lagărul socialist, în care era expusă oprobriului public societatea
Ore verzi by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13576_a_14901]
-
trecute în dicționare. Nu e necesar însă să fii terorizat de asemenea amintiri pentru sentimentul de înstrăinare provocat de spectacol. Mânia este mimată, hazul este căznit, mesajul autorului nu trece în jocul actorilor, deși ei fac eforturi stimabile pentru a rămâne în legătură cu spectatorul. Bănuiesc că în acest context cuvântul mesaj mă compromite, dar dacă autorul nu are nimic de spus, de ce mă ține de vorbă? Victimele acestei dispariții de semnal sunt și tinerii interpreți, care se străduiesc să construiască premisele comunicării
Ore verzi by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13576_a_14901]
-
special a depășit corsetul condiției de “interpret”, de instrument, devenind un colaborator cu o contribuție fundamentală într-un demers creator depășind poziția rolului principal dintr-o distribuție. A împlinit, de curând, 90 de ani și toate emoțiile și certurile au rămas în trecut. Când îi asculți clopoțeii din voce, înțelegi cât de mult îi datorează cei care n-au văzut-o niciodată.
Ore verzi by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13576_a_14901]
-
înaintea Unificării definitive, de unul din ultimele parlamente al RDG-ului. Apoi, mai tot interiorul a fost vîndut, doar o parte fiind conservată pentru muzeu, o alta reutilizată pentru discoteci nostalgice, gen răspîndit în toată Germania. După higenizarea clădirii, a rămas din ea un schelet de metal maroniu, acoperit cu insemne funcționale lăsate de muncitori, obiect de studiu pentru arhitecți, culisă ideală pentru teatru și operă modernă, care se prezintă publicului într-o superbă lumină semiartificială. Lumină care, fie spus în
Trei încercări de-a petrece timpul la Berlin by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13556_a_14881]
-
în centru. Apare, în public, un băiat în maiou negru. “În sfîrșit, un tînăr!” șoptește fata necunoscută lîngă care m-am așezat, deoarece chipul ei proaspăt și spiritual - văzut cu alt prilej, de care nu-mi amintesc, cînd mi-a rămas tot necunoscută - mi-a cîștigat simpatia, după care, în timpul acestei seri, a pierdut-o, consacrîndu-se unui număr de convorbiri inutile la telefonul portabil. Tînărul la care mă refer era, de altfel, un sanitar sau ceva asemănător, care a cărat pe
Trei încercări de-a petrece timpul la Berlin by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13556_a_14881]
-
să reapară pentru a doua oară în 1912, odată cu marmura intitulată O muză. Și în același an, din nou, odată cu vestita Domnișoara Pogany, expusă după cum se știe în premieră absolută la București, în anul 1914, la “Tinerimea Artistică” (de acolo, rămânând nevândută, Brâncuși a dăruit-o soților Storck; astăzi ea se află undeva în afara granițelor României, într-un litigiu încă nesoluționat - în loc să fi fost firesc cumpărată la un preț modic). Încheind scurta noastră prezentare, trebuie să subliniem că acest cap nemaipomenit
Un bronz de Brâncuși complet necunoscut by Barbu Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/13563_a_14888]
-
în număr tot mai mare, dar că, pentru rațiuni psihologice și etice, trebuie să devenim conștienți de pericolul pe care această bombardare cu imagini o reprezintă, pentru că, pur și simplu, creierul nostru, sau sufletul nostru nu sînt capabile să mai rămînă în acest fel de obezitate de imagini. „Proximitatea culturii române cu imaginarul” M. C. - Omul zilelor noastre este mai degrabă un om al imaginilor sau un om al imaginarului? J. J. W. - Problema este importantă într-adevăr; am devenit mari
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
literar Ion Rotaru, care ne-a dat o interpretare magistrală întru totul convingătoare în volumul al IV-lea din monumentala sa O istorie a literaturii române (ediția a II-a, 1997)”. Îi atragem atenția admiratorului lui Ion Rotaru că a rămas mult în urmă cu lecturile (cît despre gusturi, e de bănuit că o preferă și azi pe Maria Cunțan lui Arghezi și Ion Barbu). l Dintr-un timp retrograd vin și unii colaboratori la seria nouă a „Argeșului”: în acest
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13584_a_14909]
-
de la Mangalia a crescut la dimensiuni sud-coreene și culori suedeze; unele femei din sat lucrează acolo (una din ele, macaragiță, are brațul gros cît trunchiul unui bărbat și bea o oală de cacao cu lapte dimineața). Umbrarele de viță au rămas aceleași, dau umbră generoasă și nepăsătoare, praful ulițelor se ridică, implacabil și dobrogean, la fiecare pas mai apăsat. este moleculară, pierzîndu-și forma mereu pentru a rămîne și renaște, într-un timp fără descriere. Vama-i o stare între doi mai
Vama dintre doi mai by Călin-Andrei Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/13587_a_14912]
-
bărbat și bea o oală de cacao cu lapte dimineața). Umbrarele de viță au rămas aceleași, dau umbră generoasă și nepăsătoare, praful ulițelor se ridică, implacabil și dobrogean, la fiecare pas mai apăsat. este moleculară, pierzîndu-și forma mereu pentru a rămîne și renaște, într-un timp fără descriere. Vama-i o stare între doi mai, a tale of two villages. Căci sufletele noastre bune și ușoare se găsesc la Doi Mai și în Vama Veche, unde ne așteaptă sosirea văratecă a
Vama dintre doi mai by Călin-Andrei Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/13587_a_14912]
-
who’s who and with whom. În aristocrație doivamaiotă aici sîntem umbrele soarelui. Pe Nietzsche gîndul eternei reîntoarceri l-a întîlnit la munte, dar el era de sușă protestantă, nu plajnic ca noi, prin care timpul trece și doar așa rămîne; eu, pentru a putea reveni pe dată, voi să imn: „Vama mia, vama mia! mai am un singur vai, la Vama &-n Doi Mai, unde te răstignești între femei și pești: că-i Vama con Dios, ori că e Vampa
Vama dintre doi mai by Călin-Andrei Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/13587_a_14912]
-
mai vede. Folosirea ei poate să corespundă în mod legitim unui fel de întreprinderi de lustruire a cuvintelor, unui efort de a reda vocabulelor indiferente, murdărite, degradate din cauza uzajului lor, un soi de inocență calmă, curată. Dar o soluție brutală rămâne mereu o soluție exterioară: cititorul ipocrit tinde să accepte cuvântul izbitor ca pe ceva pitoresc, aproape exotic, aproape asemeni călătorului care trecând printr-un oraș străin îi place să dea o raită prin locurile lui deocheate. Obscenitatea se tocește repede
Acustica unei cărți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13597_a_14922]
-
un oraș străin îi place să dea o raită prin locurile lui deocheate. Obscenitatea se tocește repede, silind autorul să supraliciteze mai periculos decât subînțelesurile de altădată. Brutalitatea limbajului maschează banalitatea gândirii, și (marile excepții punându-le de-o parte) rămâne lesne compatibilă cu un anumit conformism. O a treia soluție poate fi oferită cititorului: folosirea unei limbi inodore, abstractă aproape, și grijulie și precisă, limbă care, în Franța, vreme de secole, a fost întrebuințată de predicatori și de moraliști, uneori
Acustica unei cărți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13597_a_14922]
-
va fi suportabilă multora. Nu așa arată realitatea românească de azi - vor dori să exclame puritanii noștri de serviciu.”, se strofoacă să ne convingă I.B. și îi înțeleg zbuciumul, fiindcă puritanii, acești cârcotași incurabili, ar vrea ca literatura română să rămână în stadiul de incipiență văcăresciană sau, cel mult, sadoveniană. Cum să intrăm noi în rândul marilor literaturi ale lumii cu „Urmașilor mei Văcărești...”, Viața la țară, Frații Jderi, Ion, Vocile nopții, Cel mai iubit dintre pământeni, Galeria cu viță sălbatică
Un debut... fulminant? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13599_a_14924]
-
Anii lui de exil. Născut la 2 ianuarie 1891, în satul Hașag, pe pământ transilvan, undeva între dealurile și apele Târnavelor, Aron Cotruș s-a stins la 1 noiembrie 1961, într-un spital din Los Angeles (California). De atunci, a rămas în pământul cimitirului Crucea Sfântă din Cleveland (Ohio), unde a fost îngropat. O piatră îi păstrează numele, simplu, sub accentul înalt proteguitor al cuvintelor românești, chemate să îmblânzească prestigiul morții: În veci pomenirea lui. Dacă intervin în textul citat, în
Stăruința pe document by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13596_a_14921]