1,992 matches
-
este, deci, verificarea istorică irecuzabilă cum că "comunismul - este poziția patriotismului consecvent, activ și plin de abnegație" (ibidem, p. 2). Consecința logică a acestei concluzii, subliniată în forță, este că patriotismul naționalist agitat intens ca mobilizare pentru război de către forțele reacționare reprezintă o pervertire a patriotismului autentic, constructiv, pacifist. Naționalismul burghez, cu al său patriotism fascist (demascat ca pseudopatriotism) nu trebuie nicidecum confundat cu nobilul patriotism socialist. Primul este atins de un complex de superioritate a propriei națiuni față de toate celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
militantă a istoriei poate și trebuie să își aducă contribuția prin stimularea sentimentelor patriotice (p. 14). Articolul-program instituie o orto-semantică a patriotismului menită să fie utilizată ca îndreptar cu finalități corective la adresa conținutul noțiunii de patriotism, supus "denaturării" de către forțele reacționare ale vechii orânduiri sociale. Conținutul îndreptat al noțiunii este, desigur, patriotismul socialist, "organic legat de internaționalismul proletar" (p. 10). Antinaționalismul implicit al doctrinei internaționalismului proletar elaborat în avangarda reflecției teoretice a marxism-leninismului a fost încorporat în literatura didactică românească sub
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fi văzută din nou la lucru după momentul 30 decembrie 1947 când Partidul reușește abolirea monarhiei, transformând statul din Regatul României în Republica Populară Română. Prin înlăturarea monarhiei, a fost dărâmată în țara noastră una din cele mai puternice citadele reacționare. Era necesară înlăturarea unei forme de stat moștenite din timpurile întunecate ale Evului Mediu, urâtă de popor, formă de stat care constituia o mare piedică în drumul desvoltării revoluționare a României (Roller, 1952, p. 747). Am văzut cum semnificațiile monarhice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
armonizau cu nici una din tendințele ideologice care se confruntau în Austria anilor ’20: „Datorită disprețuirii tuturor convențiilor, Wittgenstein apărea forțelor conservatoare, clericale, drept socialist; dimpotrivă, socialiștii, care erau suspicioși față de individualismul și atitudinea lui religioasă, presimțeau în el un clerical reacționar.“ (R. Monk, op. cit., p. 208.) 58 Sunt semnificative relatările surorii sale Hermine: „În multe privințe, Ludwig este profesorul înnăscut: totul îl interesează și știe să prindă și să facă clar din toate ceea ce este mai important. Am avut și eu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Revelionul unui vagabond, Omul, În temniță) și din Tolstoi și Mecinikoff. A mai tradus pagini alese din materialiștii francezi: Diderot, Voltaire, Rousseau, din opera lui Jean Joures, fragmente din opera lui Anatole France și poemul scris de Heine împotriva prusianismului reacționar, „Deutschland” sub titlul „Viitorul Germaniei”. Ca publicist, Axelrad s-a dovedit a fi un scriitor de valoare colaborând la diferite publicații. Aniversarea a 70 de ani îl găsea pe Axelrad pe pozițiile sale firești de luptător împotriva „nesățioasei ciocoimi”, urmându
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
orientare țărănist‐ democrată. Milita pentru difuzarea în masele țărănești a doctrinei politico‐ economice a dr. N. Lupu, pentru susținerea cauzei păturii țărănești sărace din care făceam și eu parte, fără nici un fel de avere și lua atitudine împotriva exploatării, a curentelor reacționare și șovine. Au colaborat la acest ziar intelectuali cu vederi progresiste din ramura lupistă, predominantă, a organizației național‐țărăniste din județul Tutova: Gheorghe Alexandrescu, Anton C. Ursu, Sterian Dumbravă, Alexandru Jugănaru, dr. Weinfeld, Vasilescu etc. Al doilea ziar se numea
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
de cercetare: Rezsohazy, 2003, p. 110-119). Am dat un nume fiecărei manevre. Cititorul poate completa lista. Etichetarea este unul din trucurile cele mai curente. Ea înlocuiește argumentarea rațională prin atribuirea de mărci adversarului, marcă ce îl clasează direct: respectivul este "reacționar" sau "de stânga"... Este deja catalogat drept o persoană al cărei discurs este lipsit de legitimitate. Poate fi asimilat cu un personaj antipatic, ca Bin Laden sau cu ayatolahul Komeiny: rezultatul este același. Într-o recentă confruntare televizată, o senatoare
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
ianuarie 1852, cu doi ani mai târziu decât Eminescu și cu patru ani decât Slavici), este una a marilor lupte și înnoiri legate de anii din preajma revoluției de la 1848, dar și epoca unor ciocniri puternice ìntre forțele democratice și cele reacționare. Ba mai mult, mediul în care se dezvoltă scriitorul este impregnat de amintirea ‘48-ului. Cei trei frați Caragiale participă la revoluție, iar într-o broșură apărută probabil chiar în anul revoluției (Dreptatea poporului judece pe frații Caragiale) își mărturisesc
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
pe frații Caragiale) își mărturisesc solemn civismul. Deși anii care urmează sunt cei ai divanurilor ad-hoc, ai înscăunării lui Cuza, ai înfăptuirii unor reforme indispensabile, ca aceea a secularizării averilor mănăstirești, răstimpul e plin totuși de acțiunile obscure ale forțelor reacționare care se vor strânge în 1864 în „monstruoasa coaliție“ și îl vor sili pe Cuza să abdice, în urma faimosului complot din 11 februarie. Aducerea domnului străin, atât de dorită de clasele dominante, nu înseamnă decât cimentarea acestor forțe, consfințirea unei
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
internă le-a făcut să participe în cadrul instituțiilor internaționale. Mai mult, profesionalizarea, pluralizarea și descentralizarea ierarhiei politicii externe au făcut loc nesiguranței și incoerenței în procesul de luare a deciziilor. Comentatorii observă că incertitudinea politică a dus la o poziție reacționară, și explică natura oarecum opacă a atitudinii Chinei în multe chestiuni cheie, cum ar fi viitorul Taiwanului și unificarea coreeană. De asemenea, aceasta contribuie la explicarea nivelurilor anormal de ridicate ale participării Chinei în anumite cadre multilaterale, de exemplu CTBT
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
armonizau cu nici una din tendințele ideologice care se confruntau în Austria anilor ’20: „Datorită disprețuirii tuturor convențiilor, Wittgenstein apărea forțelor conservatoare, clericale, drept socialist; dimpotrivă, socialiștii, care erau suspicioși față de individualismul și atitudinea lui religioasă, presimțeau în el un clerical reacționar.“ (R. Monk, op. cit., p. 208.) 58 Sunt semnificative relatările surorii sale Hermine: „În multe privințe, Ludwig este profesorul înnăscut: totul îl interesează și știe să prindă și să facă clar din toate ceea ce este mai important. Am avut și eu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Revoluția industrială a preluat și dezvoltat principiile de organizare economică cu impact politic. Dacă în Europa insulară domina liberalismul, în Germania, ca și în Franța de altfel, dominau principiile protecționismului și dirijismului. Debutul economiei moderne merge împotriva curentului acestor tendințe "reacționare". În 1834 se constituie Deutscher Zollverein (Uniunea Vamală germană)361, care stabilește o piață internă omogenă. Cele 18 state germane grupate în jurul Prusiei în această Uniune Vamală, cu o populație de peste 23 milioane locuitori, au făcut pasul pe calea liber-schimbului
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
burghezia liberală a început să obțină o importanță electorală tot mai mare. Partidul German al Progresului (Deutsche Fortschrittspartel), fondat în 1861, devine principala formațiune politică a Parlamentului și refuză să voteze bugetul după ce guvernul încercase să practice o politică militară reacționară 402. Pentru a sparge rezistența deputaților liberali, în 1862, pe fondul crizei constituționale existente, regele Prusiei îl numește cancelar pe Otto von Bismarck 403. Acesta a deținut funcția timp de 19 ani. Reprezentant al vechii nobilimi din Pomerania, el însuși
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
în mulțime. A fost un mare spirit, care nu își lua nicio măsură de precauție pentru securitatea sa. Amenințările cu moartea nu l-au speriat niciodată, nu le lua în serios. După Congresul socialist din 14-18 iulie 1914, animozitatea presei reacționare anunța furtuna. Ea a denaturat și falsificat cuvintele lui Jules Guesde, pretinzând, contra lui Jaurès, că greva generală, chiar internațională și simultană, ar fi fost o crimă de înaltă trădare contra socialismului. Presa, între care Action Française din 18 iulie
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
fenomenelor socio- culturale prin care au trecut/ trecem. Se cuvine să nominalizăm și să omagiem pe cei care au diriguit-o, într-o continuitate benefică, cel puțin pînă în aprilie 1944, cînd, după ocupația sovietică, va fi interzisă, ca fiind reacționară, de către bolșevici: Iacob Negruzzi (1867- 1893), Nicolae Petrașcu (1 septembrie 1888-15 martie 1889), Ion Bogdan (1902-1906), Simion Mehedinți (1907-1923), Al. Tzigara Samurcaș (1924-20 februarie 1939), I.E. Torouțiu (20 februarie 1939-31 martie 1944), Dumitru Ignea (mai 1970-iulie 1971), Corneliu Ștefanache (ianuarie
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
liberal. Concepte contopite în mișcarea romantică - membrii ei inițial admiratori ai revoluției franceze, ca apoi, printr-o acumulare organică a evenimentelor, să se distanțeze pînă la a-i refuza ororile, cum spune Ernst Jünger: "În cele din urmă, toți sînt reacționari, toți vor să se întoarcă în Paradis" (apud. V.N.). Virgil Nemoianu ne propune să acceptăm interpretarea sa asupra romantismului ca fiind o perioadă de conștientizare incipientă a avalanșei informaționale copleșitoare care începuse să se manifeste și a preschimbării orizonturilor existențiale
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
practicalității e, poate, mai puțin original decît altele, însă ne întărește convingerea că durabilitatea și stabilitatea se găsesc din plin în sfera frumosului. Pe acest lucru se bazează, în mare parte, integritatea noastră morală și intelectuală". Renăscînd caracterul conservator, chiar reacționar al literaturii, face apel la Mircea Florian și lucrarea sa Recesivitatea ca structură a lumii, publicată în două volume, Editura Eminescu, 1983, 1987. "Recesivitatea" este un fel de element secundar, subordonat, complementar și opus, care completează orice concept, eveniment sau
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
personificate. Nu mai știm atunci dacă Dumnezeu este individual sau general, ceea ce explică eterna oscilare a religiei între teism și panteism. Răsturnarea recesivă este principial posibilă și în morală". Scriitorii în marea lor majoritate au fost conservatori, ca să nu spunem reacționari. De altfel E. Lovinescu afirma că literatura este prin definiție reacționară. Se ridică întrebarea: care sînt cauzele ce determină această luptă constantă de eradicare sau măcar de marginalizare a literaturii, a importanței esteticului? O cauză ar putea fi dezinteresul ei
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ceea ce explică eterna oscilare a religiei între teism și panteism. Răsturnarea recesivă este principial posibilă și în morală". Scriitorii în marea lor majoritate au fost conservatori, ca să nu spunem reacționari. De altfel E. Lovinescu afirma că literatura este prin definiție reacționară. Se ridică întrebarea: care sînt cauzele ce determină această luptă constantă de eradicare sau măcar de marginalizare a literaturii, a importanței esteticului? O cauză ar putea fi dezinteresul ei pentru "progres" și afirmarea ei ca disciplină a înfrîngerii, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de model pe acei pehlivani care, fără umbră de merit adevărat, își fac din instituții o scară pentru a aduna avere și a ajunge la ranguri. Acei pehlivani fără de suflet vor aduce societatea la disperare, vor face-o sau extrem reacționară, ceea ce nu e bine, sau anarhică, ceea ce asemenea nu e bine. Amîndouă stările acestea sînt barbare, exclud orice cultură, orice civilizație. Nu este știința psihologiei atît de înaintată să vă garanteze victoria pehlivanilor. Oamenii sînt împărțiți prin predispozițiile lor morale
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
care fiecare popor apusean voiește a avea oarecum onoarea priorității, cu condiția bineînțeleasă ca, deodată cu cultura, să răspîndească și botinele respective". Ia apărarea conservatorilor și reformelor realizate de ei, acuzați incorect de "Românul" și foile aliate de a fi reacționari. Or, votul conservatorilor a fost hotărîtor pentru Unire, în alegerea Domnului, la secularizarea averilor mănăstirești, în abrogarea privilegiilor și legiferarea egalității civile, a instrucției publice, nu mai puțin Constituția, în totul liberală. În Cu o stăruință..., articolul apărut în "Timpul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ca preț - are și consecințe în plan psiho- moral dintre cele mai degradante. Avem aici implicit o pledoarie pentru industria națională, o pledoarie susținută în următoarele sale pagini publicistice, toate contrazicînd viziunea lui E. Lovinescu pentru care Eminescu era un reacționar ce voia să ne întoarcă la vremurile pîrcălabilor: "Cu o astfel de concepție istorică, sufletul lui Eminescu nu putea fi decît rural. Marea proprietate și boierimea sînt, desigur, o necesitate socială adevărata clasă pozitivă este însă țărănimea. "Sîntem țărani, striga
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
exil (și va refuza, În câteva rânduri, sfaturile prietenilor de a fugi În Spania sau de a-și găsi un adăpost În Elveția). Nu suportă ambiguitatea și tot ce-și dorește e o moarte demnă, așa cum un revoluționar și un reacționar ca el merită. „Trăim”, scrie el cu o resemnare plină de patetism, trăim În epoca primului secol dinainte, și a primului secol de după Hristos, epocă a exilurilor, a proscrierilor, a sinuciderilor. Epocă dificilă pentru că nu mai e loc, literalmente, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
toate acestea, textul literar nu se poate constitui În afara unui cadru al emoționalității. Experimentele avangardiste, dicteul automat, rescrierile, parodia și celelalte Încercări din domeniul paraliteraturii trec și ele prin același purgatoriu al pre-literaturii. Oricât ar părea de depășită (ba chiar reacționară!) teza funcției emoțional-cognitive a ficțiunii, ea rămâne, dincolo de metode și de mode, un element cert de identificare a literarității. Auto-suficiența, adică expresivitatea care se dispensează de context, instituie un câmp comunicațional În care literatura ocupă locurile din avanpost. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care, din motive strategice, era imposibilă -, ci un grad de libertate de acțiune relativ mai mare. Astfel, doctrina „războiului Întregului popor” devine nu numai un instrument de apărare Împotriva unui eventual atac NATO asupra teritoriului românesc, dar și un mecanism reacționar cu scopul descurajării unui atac din partea URSS. De inspirație iugoslavă, Împrumutând și exemplele războaielor de eliberare din Lumea a Treia, teoria „războiului Întregului popor” era mai degrabă o unealtă ideologică decât o strategie militară lucrativă. Ideea conform căreia poporul Înarmat
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]