3,311 matches
-
am Început să beau. Capul Îmi era la fel de limpede ca o sticlă de vodkă la gheață. Alcoolul Încă nu-și făcea efectul asupra mea. Am băut amândoi În tăcere. Hawkins privea drept Înainte, În gol, iar eu eram nespus de recunoscătoare pentru această atitudine rezervată. În acel moment, nimic n-ar fi fost mai rău decât tovărășia cuiva care, plin de compasiune, ar Încerca să mă convingă să discut despre cele Întâmplate, iar el, slavă cerului, părea a-mi Înțelege starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ea pe un ton măreț, apăsând o tastă a computerului, voi n-aveți altceva mai bun de făcut decât să pierdeți vremea pe-aici? Ore de predat, ceva? Lou ne concedia tocmai la momentul potrivit, iar noi Îi eram amândoi recunoscători. M-am ridicat și m-am Îndreptat spre ușă, cu Derek pe urme. Pe când ieșeam din birou, el mi-a șoptit la ureche: — Vii puțin În creșă, Sam? Aș vrea să-ți vorbesc. Am traversat zona recepției și am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
dumneavoastră. I-am dezvăluit interesul meu pentru Manuscrisul lui Khayyam, dorința mea intensă de a-l răsfoi Într-o zi, de a-i studia Îndeaproape conținutul. M-a ascultat cu o atenție susținută și cu o bucurie evidentă. — Vă sunt recunoscător că mă smulgeți, pentru câteva clipe, din apăsătoarele mele preocupări. Subiectul pe care-l evocați m-a pasionat Întotdeauna. Ați citit, În introducerea dlui Nicolas la Rubaiate, povestea celor trei prieteni, Nizam al-Mulk, Hasan Sabbah și Omar Khayyam? Sunt personaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atâta căldură și dragoste ce plutea în jur. Eram asemenea unor oglinzi care își reflectau una alteia dragostea pentru ea, dublând-o și triplând-o, sclipeam și noi de scânteile acestei iubiri, iar eu eram atât de copleșită, atât de recunoscătoare pentru tandrețea lui de tată încât devenisem cu totul dependentă de el, când ieșea din casă mă simțeam neajutorată, aproape că mă transformasem și eu într-o copilă în primele ei luni de viață, iar el era fericit, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
seama că Hava nu ar fi făcut așa ceva niciodată, de aceea ți-am spus că te prefer pe tine, iar eu zâmbisem, biata Hava, habar nu are ce pierde, apoi îl văzusem în oglindă privind în urma mea, un bărbat masiv, recunoscător, care căzuse în capcană pe neașteptate, dar, pe măsură ce mă apropii de casă, mă forțez să mă gândesc la biata Yael, nu o ajutasem cu nimic, doar pe mine mă ajutasem, într-un mod ciudat, cu totul neașteptat, nimeni nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
am răspuns eu. — Pot să te rog două lucruri? — Poți s\-Ți pui trei dorințe. Naoko zîmbi și dădu din cap. Nu, două sunt suficiente, chiar arhisuficiente. Una la mână... Aș vrea să [tii și tu cât îți sunt de recunoscătoare pentru că ai venit până aici ca să mă vezi. Sunt foarte fericită... chiar dacă nu arăt. Te rog să mă crezi că e adevărat. Am să vin să te mai văd, am zis eu. Care-i cealaltă dorință? — Aș vrea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să lipească o fotografie care reprezenta un aisberg. De fiecare dată când se schimba poza în absența lui, Cavaleristul se enerva. C-ci-cin-cine naiba face așa ceva? a întrebat. — Habar n-am, dar ce contează? Sunt fotografii frumoase. Ar trebui să fii recunoscător. — Da, ai dreptate, dar mă deranjează. Poveștile mele despre Cavalerist o distrau întotdeauna pe Naoko. Râdea rareori și de aceea, ori de câte ori aveam prilejul, îi mai spuneam câte ceva despre colegul meu de cameră, deși trebuie să mărturisesc că nu eram foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de sanatoriu cu un program mai lejer. Amănunte îți mai scriu cu alt prilej. Acum nu mă simt în stare. Nu încă. Am nevoie de liniște, trebuie să-mi odihnesc nervii într-un loc izolat de lume. Îți sunt foarte recunoscătoare pentru că ai stat prin preajma mea un an de zile. Te rog să crezi măcar atât dacă altceva nu vrei să crezi. Nu mi-ai făcut nici un rău, eu mi l-am făcut. Zău că asta e părerea mea. Încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Kobayashi. Librăria este închisă de fapt, dar eu trebuie să stau pe-acolo până spre seară. S-ar putea să primesc un telefon important. Ce-ai zice de o invitație la prânz? Fac eu de mâncare. — Ți-aș fi chiar recunoscător. Midori a rupt o foaie din caiet și mi-a desenat traseul până la ea acasă. Apoi a scos un pix roșu și a marcat cu un „X“ casa respectivă. — N-ai cum să te rătăcești. Scrie mare LIBRĂRIA KOBAYASHI. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ce dacă nu te-ai făcut pianistă?... Și ce dacă ai fost internată în spital din pricina unei boli psihice?... Asta nu înseamnă că pui cruce vieții. Viața e plină de lucruri minunate pe care nu le-ai cunoscut.“ Îi eram recunoscătoare pentru felul cum îmi vorbea și pentru modul în care încerca să mă facă să am încredere în mine. După trei luni, iar m-a cerut de nevastă. Atunci i-am spus: „Dacă vrei să te culci cu mine, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lasă guvern. — A dracu’ situație, Îi zic. Faci afacere el? — Poate. — Afacere bună. Mai bună ca politică. Grăma’ de bani. Multe afaceri. — Ia o sticlă de bere. — Tu nu mai Îngrijorezi? — Sigur că nu, Îi zic. Grăma’ afacere mare. Foarte recunoscător. — Bine, zice Frankie și mă bate pe spate. Face pe mine mai fericit ca orice. Tot ce vreau e tu fericit. GĂlbejiții afacere bună, Ă? — Minunată. — Face pe mine fericit. VĂzusem că-i gata să izbucnească-n plîns, atît era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ne trebuie. Se uită în jur. Haideți să dăm mobila mai spre perete, să facem un pic mai mult loc. Am senzația că entuziasmul este molipsitor. În același timp, cred că noi, cei care n-am susținut încă, îi suntem recunoscători pentru că ne putem sustrage, ba mai mult, preferăm să luăm parte la niște așa-zise exerciții de încredere - ceea ce în mod normal ar suna de-a dreptul îngrozitor - decât să stăm în picioare în fața tuturor și să le vorbim despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
-i cu mine, încep eu, apoi mă opresc. De fapt, știu. Am vorbit pentru prima dată și mi-am dat seama de o mulțime de lucruri... Jake mă aprobă din nou. Probabil că ai fost speriată! Foarte speriată, îi zic recunoscătoare. Știu că sunt unele lucruri pe care ar trebui să le fac pentru a mă simți mai bine, dar la care am renunțat și grupul nostru îmi amintește neîncetat de ele, așa că sunt foarte dezorientată... Care sunt acele lucruri? Trecem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
și să-l aud doar pe cel al pescărușilor, al bicicletelor sau pe al copiilor care strigă bucuroși. —Cum merg lucrurile în grupul vostru? mă întreabă, dându-mi de înțeles că nu mai vrea să discute despre sine. Îi sunt recunoscătoare pentru asta. Mi-a spus destule și am înțeles că suntem de aceeași parte a baricadei. Măcar la modul teoretic. Știu de la Davey că este mentorul foarte multora de ceva vreme și experiența sa își spune cuvântul. Îi povestesc câte ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în timp ce eu, prin comparație, sunt mereu în mișcare, mă joc cu paharul și împăturesc întruna șervețelul din brațe. V-a plăcut mâncarea? ne întreabă chelnerul ocupat cu debarasarea. — Foarte bună, mulțumim, îi răspundem la unison. —Doriți și desert? Îi sunt recunoscătoare că a cerut meniul, pentru că mie mi-e jenă s-o fac, mai ales când iau masa cu un bărbat. El comandă o plăcintă cu rubarbă, iar eu mă hotărăsc să iau o înghețată. — Nu vrei budincă de ciocolată? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
-l ating când și cum vreau. —... dar nu cred că suntem făcuți să fim împreună. —Făcuți? Vocea mea sună ca a unui papagal țicnit. —M-ai făcut să mă simt atât de bine! Ești o ființă uimitoare și sunt foarte recunoscător că faci parte din viața mea; dar pur și simplu nu cred că trebuie să ieșim împreună, nu știu, poate că suntem suflete pereche, sau așa ceva... Comunicăm într-un fel profund, minunat. Dar nu putem fi un cuplu în adevăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
a avut dreptate. Data viitoare mergem în excursie la Calais să ne îmbătăm, OK? Capitolul XXVI Charlotte a avut prezența de spirit să sune și la Salvare când a chemat poliția. Nu știu ce le-a spus, dar trebuie să fim foarte recunoscători că avem de partea noastră vreun ilustru personaj din clasele sociale superioare, în vreo situație când ai nevoie de autorități. I s-a trimis numaidecât o ambulanță, ceea ce înseamnă paramedici care ne-au asigurat că Ben nu are capul spart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în fața lui Finn, cu picioarele pe coapse. Îmi dau seama imediat ce o să facem, iau picioarele lui Finn și le fixez pe încheietura șoldului, puțin desfăcute. Din fericire, pentru un bărbat, are picioarele destul de curate și nu miros urât. Sunt mai recunoscătoare decât pot spune. Destul de ciudat, în vreme ce eu nu sunt deloc jenată de contactul fizic - trebuie să spun că la mai multe din orele de yoga am lucrat cu un partener - Finn se înroșește ca racul. Ridică mâinile spre mine, conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
e dulce și sărat și are gust de lămâie, de la suc. Sărută nemaipomenit. Pentru o secundă, gânduri disprețuitoare la adresa Vanessei mi se ivesc în minte - cum a putut să dea cu piciorul la așa ceva? Apoi însă îi sunt atât de recunoscătoare, că nu mai pot de fapt să mă gândesc la altceva decât la potrivirea perfectă dintre mine și Finn. Îl îmbrățișez strâns, iar el mă mângâie, și soarele ne bate în cap; deși sunt speriată, deși ceea ce se întâmplă vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mulțumim cu gesturi largi, tradiționale. Apoi Arthur o privește în ochi pe Sabina și silabisește: Look...what we are...doing...now! Se ridică de la masă și rupe chitanța. Sabina îl îmbrățișează cu lacrimi în ochi, eu doar cu un zâmbet recunoscător. A doua zi, înainte de ieșirea din țară, misionarul ne invită la ceea ce el numește o conferință la Betel. Găsim un motiv plauzibil să-l refuzăm. Conștiința noastră de ortodocși nepracticanți ne împiedică să ne expunem influenței baptiste. Se duce, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
aparțin florilor, care au reușit să înflorească. Însă văzând că, până la urmă, chiar și acestea voiau să scape din închisoarea de gheață, s-au convins să riște și au atins oglinda cu piciorușele lor calde, împingând-o involuntar în apele recunoscătoare ale lacurilor. Alăturând astfel, își adună, recunoscându-se învinsă, până și ultimii fulgi de nea, curățând pământul de ultimele semne ale recelui anotimp ce tocmai a depășit granițele anului. Câmpia se umple de un zâmbet dulce, parcă ștergând cu un
Arta si creatie in anotimpul primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Voloşciuc Cristina Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2335]
-
să fie un îndrumător pentru popor. Așa a spus atunci boierul, așa a crezut și tânărul Dragoș. Mai târziu boierul s-a căit că l-a adus, iar învățătorul și-a zis că a fost adus aici să fie slugă recunoscătoare. Până ce deunăzi Iuga a cerut revizorului școlar să-i caute un om cu care să se poată înțelege și care să nu-i bage zâzanie între țărani, ca Ion Dragoș. Revizorul îl cunoaște, îl prețuiește și n-ar vrea să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Nadina se ridică în picioare, zicînd: ― Toate ca toate, dar cu baba, adineaori, a fost serios! Dacă Rudolf n-avea prezență de spirit, ori intra ea sub roate, ori intram și ne răsturnăm noi în șanț... Bravo, Rudolf! Șoferul zâmbi recunoscător, iar Nadina se aruncă drept în brațele bărbatului ei, continuând cu glas convențional tandru: ― A, Grig, micule, ce dor mi-a fost de tine! Grigore îi sărută obrazul, jenat de cuvintele ei și mai ales de felul cum le-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o privire cu un surâs ștrengăresc. Tecla, însă, uitîndu-se o clipă la loja Nadinei plină de o diversitate de admiratori, murmură pe gînduri: ― Ce-i drept, parcă s-a făcut mai frumoasă și mai fermecătoare... Tânărul Iuga îi sărută mâna, recunoscător. Când se ridică iar cortina și se întunecă sala, Nadina șopti: ― Unde mergem după spectacol, Grig? Și mai târziu, în momentul culminant al dramei de pe scenă, continuă cu drăgălășenie: ― A descoperit Raul un local nou, absolut parizian și retras, unde
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lupta cu amurgul. ― Ai adus bucurie în camera asta mohorâtă... Titu Herdelea amestecase o tremurare romanțioasă în cuvinte, ceva teatral și prefăcut, deși inima îi era într-adevăr sinceră. Tanța auzi numai glasul inimii și se apropie cu brațele întinse, recunoscătoare: ― N-am să te deranjez... Mă mulțumesc numai să te privesc cum scrii, să fiu aici cu tine... ― În orice caz... Glasul lui Titu se schimbase. Apropierea ei îl turbura. Nici nu putu sfârși. Îi cuprinse amândouă mâinile și le
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]