2,802 matches
-
noțiunii de identitate și luarea În considerare a modalităților, atât subiective, cât și obiective, atât interne, cât și externe etc.). Termenul este utilizat curent și de către etnometodologi și se referă la interacțiunile dintre grupuri și indivizi prin intermediul a diverse procese, relaționale sau biografice. ν Aceste procese, așa cum bine au arătat Jean Remy și Liliane Voyé (reluând astfel preceptele Școlii de la Chicago), nu se limitează la negociere și la adaptare, ci conduc În multe cazuri la o reînnoire a sensului prin „tranzit
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
cînd te întorci?). Factorii determinanți care influențează alegerea anumitor termeni de adresare (în detrimentul altora) într-o anumită situație de comunicare sînt de ordin: (a) individual - trăsături specifice, distinctive (sex, vîrstă, statut social, tip de educație, mentalitate etc.) ale interlocutorilor; (b) relațional - elemente ce caracterizează relația existentă (prealabilă momentului în care se realizează comunicarea) între locutor și interlocutor: gradul de cunoaștere, o anumită legătură de tip familial, profesional, amical, de grup etc.; (c) contextual comunicativ - relația care se stabilește sau care se
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în SUA, factorul dominant este gradul de cunoaștere, în Italia - vîrsta, clasa socială și originea, sexul, apartenența politico-ideologică; în Coreea - rangul social, vîrsta; în China - pentru unii, vîrsta, pentru alții, gradul de înrudire, statutul social etc. Ca elemente deictice și relaționale, termenii de adresare se caracterizează prin valențe specifice, dispuse prin raportare la diferite tipuri de relații (nuanțate, cu precădere, la nivel terminologic): a) relația,,orizontală" - axa distanței, proximității, a distanței/ solidarității, axa intimitate vs. distanță etc.; b) relația,,verticală" - axa
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vous, engleza - de o formă: you etc.); 2) ,,numele de adresare", încadrate într-un sistem nominal de adresare, cuprinzînd substantive proprii și comune, propriu-zise sau provenite din adjective (prin conversiune), numerale cu valoare substantivală etc., caracterizate prin anumite valențe semantice, relaționale, morfo-sintactice (vocative care trimit către anumite ,,roluri" identificabile/reperabile într-o situație de comunicare dată sau creată): a) antroponime - nume, prenume, supranume/porecle: Popescu(le), Ștefan(e), Ursu(le); b) termeni de rudenie: mamă, tată, surioară, mătușă (valorificați și în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
D. B. Parkinson, trei funcții pragmatice esențiale: în raport cu actul de vorbire pe care îl însoțesc (folosiri impuse, uzuale sau facultative - în cazul salutului, mulțumirilor etc.); în raport cu așa-numita,,mecanică a conversației" (rol important, cu precădere în cazul schimbării rolurilor); în raport cu nivelul,,relațional" al interacțiunilor (rol fundamental în negocierea identităților și a relației interpersonale; acești termeni pot exprima deferența, distanța sau intimitatea, tandrețea sau injuria, flatarea, tachinarea, sarcasmul etc.) - de unde posibila funcție de manipulare, respectiv ludică a acestor expresii. Dintr-un alt punct de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe Ana. Prima a îmbrîncit-o pe cea de-a doua.) În semiotică, anafora este definită ca funcție de bază a textului semiotic general, prin care sînt indicate, "arătate" entitățile înaintea oricărei structuri fonologice sau semantice. Funcția anaforică este anterioară semnificației, este relațională, transgresivă în raport cu structura verbală, prin intermediul căreia este însă studiată în mod necesar. V. cataforă, cotext, deictic, referent. BENVENISTE 1966; KRISTEVA 1969; TODOROV 1970; MAILLARD 1974; HALLIDAY - HASAN 1976; MILNER 1982; TASMOWSKI-DE RYCK 1994; KLEIBER 1994; REBOUL - MOESCHLER 1998. SM ANALIZĂ
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din sistemul semnelor, fiindcă semnificația, cunoașterea atribuită unei forme lingvistice, este dată prin acest sistem. Continuînd analiza, L. Hjelmslev a stabilit că atît expresia, cît și conținutul au formă și substanță, forma fiind o configurație lingvistică ce rezultă din rețeaua relațională care definește unitățile și produce diferențele dintre limbi în ceea ce privește raportarea la realitățile lumii. Avînd ca fundament acestă concepție imanentistă asupra sensului, glosematica se opune din punct de vedere epistemologic praxematicii, care recurge la întemeieri practice, iar nu sistematice sau relaționale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relațională care definește unitățile și produce diferențele dintre limbi în ceea ce privește raportarea la realitățile lumii. Avînd ca fundament acestă concepție imanentistă asupra sensului, glosematica se opune din punct de vedere epistemologic praxematicii, care recurge la întemeieri practice, iar nu sistematice sau relaționale. V. epistemologie, practică, praxematică. HJELMSLEV 1943; DUBOIS 1973; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN GLOSOCOSMOS. În principiu, termenul glosocosmos (un compus realizat din cuvintele grecești glóssa "limbă" și kósmos "lume, univers"), datorită conținutului semantic, nu are
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
două sau mai multe entități. Definite astfel, predicatele semantice se suprapun parțial ca realizare morfologică cu clasa verbelor, la care se adaugă adjectivele (cu funcția de nume predicativ), substantivele (cu funcția de nume predicativ, predicativ suplimentar și apoziție), unele adverbe - relaționale (asemenea, aproape, departe, alături) și modalizatoare (desigur, firește) și clasa prepozițiilor. V. predicație, predicativitate COSERIU 1992; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; GA 2005. RN PREDICAȚIE. Accepțiile termenului predicație diferă în funcție de domeniul cunoașterii în care își găsește aplicarea. Din perspectivă logică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
textul care se construiește în mod colectiv, conversația este și locul în care se construiește între participanți o anumită relație socială sau afectivă. Chiar și atunci cînd manifestă o încărcătură informațională mai mare, enunțurile produse în interacțiune posedă o valoare relațională care poate însemna fie căutarea unui consens, grija de a menaja sau nu fața celuilalt, fie dorința de a avea dreptate etc. Aceste două niveluri de analiză au fost abordate de Școala de la Palo Alto (care a introdus opoziția între
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Kerbrat-Orecchioni), în timp ce, în relațiile complementare, participanții la schimbul verbal recurg la comportamente diferite, maximalizînd diferențele care decurg din poziții diferite, temperamente sau culturi diferite; astfel, în locul empatiei, al alternanței sau maleabilității, apare atitudinea de rigiditate extremă. Referitor la aspectele nivelului relațional două dintre ele au făcut obiectul unor investigații aprofundate: a) axa orizontală sau axa de proximitate/distanță mai mult sau mai puțin apropiată/îndepărtată, cu diverse variante (familiaritate, intimitate, solidaritate); b) axa verticală sau axa puterii care se referă la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în modulul conversațional. Delimitarea secvențelor este de cele mai multe ori problematică, cel mai ușor de identificat și, de aceea, cel mai intens studiate fiind secvențele inițiale și secvențele finale/de încheiere. Secvențele încadrante ale interacțiunii sînt foarte ritualizate, avînd o funcție relațională și o structură stereotipă. Majoritatea interacțiunilor se desfășoară după o schemă generală tripartită care, după C. Kerbrat-Orecchioni, cuprinde: 1) secvența inițială, de deschidere a interacțiunii, prin care este asigurată deschiderea canalului de comunicare și stabilirea contactului fizic și psihologic, vizează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
termenul cunoscut, dat, ceea ce este vechi în propoziție, tema despre care se comunică ceva prin intermediul remei (predicatul). Dacă în gramaticile de orientare structuralistă și generativistă se susținea teza subordonării subiectului față de verbul predicat, în variantele ameliorate ale gramaticilor de tip relațional ori categorial se admite că poziția de subiect este o categorie universală, care are obligativitatea "acoperirii" în orice limbă, fie concret, prin intermediul unor substantive, pronume etc., fie abstract prin categorii vide (de exemplu, urmele care apar în urma deplasării subiectului). Dacă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a presupus trei direcții de investigare, distribuite la cele trei niveluri ale semiozei: sintactic, semantic și pragmatic. Ipostaza sintactică a textului are drept premisă ideea că obiectul-text este un construct abstract, în care interesează modul de funcționare a unui sistem relațional imanent, independent de condițiile extralingvistice și de factorii implicați în producere sau receptare și, în mare măsură, în absența raportării la referent și, nu în ultimă instanță, la adevăr. Ca atare, singura proprietate capabilă să asigure calitatea de text unei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
narațiune coerentă. Ca o consecință a acestor nuanțări și rețineri ar trebui să subliniem că nucleele și catalizatorii sînt mai mult construcții analitice decît „date” textuale; și, așa cum Culler explica folosind o expresie saussureană, „ele nu sînt altceva decît termeni relaționali”: Ceea ce este nucleu într-o anumită intrigă sau la un anumit nivel de descriere este satelit la alt nivel.... În Evelina, de exemplu, acțiunile din trecut pe care și le amintește eroina ar putea fi organizate în nuclee și sateliți
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
murise și ea, iar Waterii se înapoiaseră în Anglia (14). Toate se schimbă (15). Acum pleacă și ea; ca și ceilalți, urma să plece și ea (16). Acasă! Își purtă ochii împrejurul camerei. Avem iarăși o serie de descrieri statice relaționale în propozițiile 13 și 14, încheindu- se cu un verb ce arată îndepărtarea la timpul mai-mult- caperfect, și un adevăr universal (neancorat deictic) în propoziția 15. Abia în propoziția 16 întîlnim o afirmație distinctă de cele anterioare din punct de
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
un executant uman dar, spre deosebire de ambele, ele nu "proiectează” (sau ele sînt procese folosite într-o modalitate nonproiectoare: nu Eu îmi fac griji că nu vom mai avea bani, ci El își făcea griji despre bani). 4.9.5. Procese relaționale: procese de existență Procesele relaționale sînt acelea de caracterizare sau identificare și presupun verbe intensive sau verbe ce exprimă relații circumstanțiale sau posesive, verbul obișnuit fiind a fi: 1. intensiv: "x este y” 2. circumstanțial: "x este la/despre/ca
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ambele, ele nu "proiectează” (sau ele sînt procese folosite într-o modalitate nonproiectoare: nu Eu îmi fac griji că nu vom mai avea bani, ci El își făcea griji despre bani). 4.9.5. Procese relaționale: procese de existență Procesele relaționale sînt acelea de caracterizare sau identificare și presupun verbe intensive sau verbe ce exprimă relații circumstanțiale sau posesive, verbul obișnuit fiind a fi: 1. intensiv: "x este y” 2. circumstanțial: "x este la/despre/ca y” 3. posesiv: "x are
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
asociere ascunde, în realitate, o relație dintre stăpân și sclav, torționar și victimă, bazată pe un sado-masochism elementar), fundamentul relației dintre Cotadi și Dragomir este unul firesc și uman, pe când între Algazy și Grummer sau Ismaïl și Turnavitu există coduri relaționale precise ce degenerează în final în agresiuni mortale. Descrierile fizice sunt esențiale în prezentarea personajelor, existența lor fiind concentrată în liniile brute ale unui aspect redus la esențial ("ochi, favoriți și rochie", precum Ismaïl), însă specificul lor rezidă în calitatea
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
trăsăturile adjectivului depind de trăsăturile unui nume, întrucât adjectivul, prin natura sa, exprimă o proprietate (în sens larg) a unei entități sau a altei proprietăți. Prin urmare, clasa lexico-gramaticală adjectiv, prin tipul său semantic, este dependentă sau are o natură relațională. Relația sa cu entitatea/proprietatea calificată/descrisă este mediată de nominalul (lexicalizat sau nu) care denumește acea entitate/proprietate. Adjectivul nu își poate verifica sau valoriza trăsăturile "direct" prin raportarea la un obiect descris. În enunțul E frumoasă, rostit cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
prezentă în context, avem un acord "deictic". Acest acord nu este direct, prin raportare la obiectul descris, ci mediat de substantivul vază, care este de genul feminin. Acordul nu este niciodată pur semantic, ci mediat de sintaxă. Dată fiind natura relațională a adjectivului și a verbului, care, prototipic, "exprimă ceva despre o entitate desemnată de un nume", valorile trăsăturilor lor sunt întotdeauna dependente de valorile trăsăturilor unui nume. Acordul se face în primul rând pe baza trăsăturilor morfosintactice ale numelui. În
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă că autoarea recunoaște existența categoriei subiectului în limbile ergative). În cadrul gramaticii relaționale, Palmer (2007 [1994]: 1) afirmă că sistemul gramatical al limbilor familiare nu este specific și altor limbi, iar terminologia tradițională nu este potrivită pentru descrierea tuturor limbilor. Palmer (2007 [1994]: 14−16) susține că, în sistemele ergative, trebuie făcută distincția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care denotă emisia involuntară de stimuli, predicate aspectuale. Levin și Rappaport Hovav (1995: 4) subliniază că Perlmutter a formulat Ipoteza Inacuzativă în contextul mai larg al Ipotezei Alinierii Universale (vezi supra, nota 1). Ipoteza Inacuzativă, propusă în cadrul teoretic al gramaticii relaționale, a fost preluată de Chomsky (1981) și de Burzio (1986) și a fost discutată (analizată sau criticată) în numeroase studii: Belletti (1988), Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 1), Avram (2003: 170), Levin și Rappaport Hovav (2005: 12), Petcu (2009: 13) etc.
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergative discuția despre rolurile tematice. În GALR I: 327 se arată că rolul Temă reprezintă obiectul exterior acțiunii (Citește o carte, Verifică un calcul), pe când Pacientul se modifică prin efectele acțiunii (Adâncește un șanț, Zugrăvește o cameră). În cazul verbelor relaționale și al celor de schimbare de localizare apare rolul Temă, desemnând obiectul unei localizări sau al schimbării de localizare și, în sens mai larg, desemnând obiectul implicat în relație; în cazul verbelor ergative (inacuzative), apare rolul Pacient, atribuit unui actant
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
DE ABORDĂRI Analiza fenomenului inacuzativității are o istorie de aproximativ patruzeci de ani. În acest timp, evoluția cercetărilor în domeniu s-a suprapus peste evoluția teoriei lingvistice (mai ales a sintaxei și a semanticii). De la Ipoteza Inacuzativă, formulată în cadrul gramaticii relaționale, la Generalizarea lui Burzio, legată de programul GB, și apoi la numeroasele studii de gramatică generativă de orientare minimalistă și de semantică formală, imaginea clasei de verbe inacuzative a căpătat din ce în ce mai multă consistență, constituind obiectul de studiu a foarte multe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]