14,792 matches
-
acest sprijin permanent și dezinteresat, ci și pentru creația muzicală a lui Vidu, Timotei Popovici a manifestat, pe de o parte, sinceră admirație, iar pe de alta, regretul de a nu fi lăsat neamului acestuia lucrări de o mai largă respirație, în conceptul scrisorii lui Timotei Popovici „...opere mari de valoare înaltă“. Ospitalitatea Sibiului unde a activat 37 de ani ca profesor, dirijor și compozitor și a viețuit aproape jumătate de veac, n-a șters din sufletul lui Timotei iubirea de
LA COMEMORAREA A 150 DE ANI DE LA NAŞTEREA COMPOZITORULUI ION VIDU [Corola-blog/BlogPost/92511_a_93803]
-
Aceasta se face odată cu lepădarea de sine, din dragoste. Astfel vom ajunge a vorbi de rugăciunea neîntreruptă. La unii mari Părinți Duhovnicești rugăciunea lui Iisus devine „spontană”, „neîncetată”. Chemarea Numelui Său se identifică cu bătăile inimii. Ritmul însuși al vieții, respirația, bătaia inimii, este ceea ce se roagă în ei sau, mai curând, în perspectiva începutului și sfârșitului, se recunoaște ca fiind rugăciune. Dar, îndeosebi în zilele noastre, aceasta nu trebuie voit, ci descoperit printr-o smerită lepădare de sine, într-o
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
este acela că, de-a lungul evoluției noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau amenințări. În timp ce „vechiul creier” (cerebelul, zona amigdaliana) este programat cu instuctiuni de bază legate de supraviețuire, care corespund respirației, hrănirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate și cele legate de autoapreciere, încrederea și respectul de sine. Cercetările medicale ale Dr.
Descoperiri uluitoare despre adevaratele cauze ale CANCERULUI. Corpul se vindeca singur, daca bolnavul intelege CAUZA BOLII [Corola-blog/BlogPost/92906_a_94198]
-
conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un șoc de tipul „frică de moarte”, deoarece, în termeni biologici, panică de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu șocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respirația încep instantaneu să se multiplice, formind o tumoare pulmonară. Contrar părerilor convenționale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci servește unui scop biologic foarte bine definit, si anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel șansele
Descoperiri uluitoare despre adevaratele cauze ale CANCERULUI. Corpul se vindeca singur, daca bolnavul intelege CAUZA BOLII [Corola-blog/BlogPost/92906_a_94198]
-
mă stârnește careva. În mine clocotește un vulcan. Mă-nfierbânt repede, ba chiar scuip dacă nu mi-e bine. Așa că aveți grijă pe unde pășiți, să nu mă nimeriți cumva pe bombeu. Zona mea sensibilă, cu forme care-au tăiat respirația multor aventurieri, se cheamă Timanfaya, sau pur și simplu Muntele de Foc. Gurile rele zic că așa ceva numai pe lună și pe Marte s-a mai văzut! Ce mai, sunt de-o frumusețe extraterestră! Am pe Timanfaya o minune de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92957_a_94249]
-
în funcție de lungimea capitolelor, începând cu cele mai stufoase. Stilul - de asemenea foarte admirat - diferă la rândul său de la un capitol la altul, fiind uneori în proză, alteori în versuri. Sunt alternate fragmentele sacadate, repetitive, cu altele în stil epic, de respirație largă. Subiectele variază, mergând de la chestiuni de etică și legalitate, până la elemente științifice din cosmologie, despre natura divinității sau aspectele psihologice ale ființei umane. Limba Coranului este araba clasică, antică. Din acest motiv, inițiații consideră că pentru a-l înțelege
Islam: cinci stâlpi și ultima înfățișare [Corola-blog/BlogPost/93079_a_94371]
-
era clarinetist). Compus în 1911, Dublul concert este structurat în cadrul unei arhitecturi tripartite. Începe cu o minicadență (de patru măsuri) a violei, preluată de-ndată de vioară; dialogul celor două instrumente soliste pune în valoare, cu precădere, melodia de largă respirație. Partea a doua (Allegro moderato), înseninează atmosfera discursului muzical, anticipând mișcarea finală, de o vibrantă “dezlănțuire” sonoră; cei doi protagoniști, susținuți îndeaproape de orchestră, perorează de o manieră electrizantă, apoteotică. PIOTR ILICI CEAIKOVSKI (1840 - 1893) Simfonia a V-a în
110 ani de la primul concert al Societății Filarmonice din Craiova [Corola-blog/BlogPost/93285_a_94577]
-
de o sinceritate sfâșietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc.“ - Daniel Goleman „O imagine caleidoscopică și fascinantă a depresiei.“ - James Watson, Premiul Nobel pentru medicină, descoperitorul ADN-ului „O carte fascinantă și empatică... Captivantă, de largă respirație, lipsită de prejudecăți, utilă, o mărturie a forței de care poate da dovadă mintea omenească în confruntarea cu provocările cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o rază de speranță.“ - Erica Wagner, The Times „Demonul amiezii explorează, cu
Demonul amiezii. O anatomie a depresiei [Corola-blog/BlogPost/93547_a_94839]
-
toți știau despre sticla lui de țuică (și contau pe ea)... N-a mai rămas nici un strop până a doua zi... Și sigur, noi „fetele” am fost cele vinovate. Apoi apa rece în care am sărit sa înotăm. Îți tăia respirația. Tot din anii studenției mi-aduc aminte că mergeam mult la filme, și uneori la teatru, că mi-am dorit foarte tare un batic format mare, roșu, cu flori mari, care costa cât toată bursa pe lună de la tata, și
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383055_a_384384]
-
mâinii nedeprinse să stăpânească o asemenea namilă de nervi și mușchi. I se părea că s-ar fi dovedit cu totul neputincios la cea mai mică intenție de nesupunere din partea lui. Atingerea involuntară, cu umărul, a pieptului acestuia, tresăltând sub respirația profundă, îi provocase fiori. La comanda plecării, spre surprinderea sa, calul îl urmase docil, cu pași mărunți, smucind ușor frâul, parcă să-i dea de înțeles că el era făcut să înghită distanțele, nu să bată aproape pasul pe loc
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
pulseze sălbatic. Părul ei blond, mătăsos, mirosind a aer proaspăt, îmi atingea obrazul. Poate lui Hodoșan i s-o fi șoptit ce se întâmplă, căci într-un moment de liniște, când parcă tot vagonul cufundat în obscuritatea serii aștepta cu respirația tăiată reacția lui, îl auzisem rostind cu vocea unuia ce dăduse pe gât destul lichid euforizant: Na, și? Lasă-l să mi-o țină dacă-i face plăcere. Că mâine pun eu șaua pe ea, nicio grijă! Apoi hohotise gros
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
noastre/ zăcând în umbrele noastre ca-ntr-un mormânt,/ ca să strălucim iarăși în zori,/ zodie opusă umbrelor,/ acolo unde viii îi îngroapă pe morți,/ morții îi îngroapă pe vii, / și morții pe morți. Ori, ca să extindem registrul, se poate constata respirația unei anumite rigori etice, urmărită de o culpabilitate imanentă - fond obsesional prezent în opera multor scriitori moderni - ceea ce implică întemeierea substratului pe valoarea imediată a concretului, pe forța lui de a reconstitui ambianța materială a vieții, o valență poetică manifestată
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
ezitarea undelor, până în fuga de-a lungul întrebărilor, până în limpezirea strălucirilor. Poate că ele te prind de mână, de picioare, de umeri, de piept, ca într-un dans în care îți râde ființa, vor să te aducă aproape, punți între respirații, între bătăile inimii, să unească punctele cardinale, să sudeze lumina în ferestrele viselor, să te atingă cu bucuria atunci când nu sunt aproape în trupul intersecției genelor. Le-am investit cu puteri, sunt eul meu multiplicat, divizat, însumând conectarea la sursa
MĂRTURII de IULIA DRAGOMIR în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383195_a_384524]
-
Bună seara” încet și se așezau cu fața la răsărit, cu sorcovele îndreptate spre icoană. Era o liniște de mormânt când vocile lor cristaline începeau : „O, ce veste minunată!...” Din mijlocul patului, îmi scoteam capul de sub țol, căscam gura și holbam ochii. Respirația mi se oprea și țolul cădea de pe mine. Apoi cântau „Trei păstori se întâlniră”. La „raza soarelui, floarea soarelui”, începeam să plutesc ca un balonaș. Nu mă dezmeticeam decât la sfârșit, când începeau să sorcovească. Se duceau întâi la tata
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
-și pot stăpâni pasiunile. Îi macină teribilismul. Aș fi putut de mult să-i reduc la tăcere. Definitiv. Un exemplu pentru toată Stațiunea. Dar eu nu am fost un tiran; ca Părinte, trebuia să mă îngrijesc de întreaga suflare. De respirația urbei. Profundă; care liniștește; care adoarme. Însă pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești! Le-am lăsat viața - darul lui Dumnezeu, nu al meu. În Lazaret, vor avea vreme, până la sfârșitul zilelor, să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
pe la spate și a leșinat. Apoi, l-au sufocat. — L-au strangulat? — Nu asta i-a pricinuit moartea, zise poetul, cercetând funia care Îi menținea capul În acea poziție nefirească. Nu era strânsă atât de tare Încât să Îi Împiedice respirația. Și, Într-adevăr, pe gât nu exista decât o ușoară urmă roșiatică. -În timp ce Își pierduse cunoștința, atacatorul i-a legat mâinile la spate, prinzându-i gâtul cu funia care, mai apoi, i-a folosit drept suport cadavrului. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui Dumnezeu. Și apoi, să reteze un cap Hidrei nu ar fi folosit la nimic, când alte o sută erau deja pregătite, cu fălcile căscate. Îi dădu drumul Încetișor, făcând un pas Îndărăt. Celălalt, de cum simți slăbind strânsoarea, Își reluă respirația Îngreunată, frecându-și grumazul pe care rămăseseră pe deplin vizibile urmele degetelor. Își dădu drumul greoi pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te... mortifică-ți cruzimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a fost deșartă. — Hulești. Nu asta ne Învăța marele Ptolemeu În Almagest! strigă Dante. Nici Sacrobosco. Nici Guido Bonnati, Însuși magistrul dumitale! — Știința mea nu se datorează doar lecțiilor lor. Acum poetul era atât de aproape Încât Îi simțea căldura respirației. — Oare ai urcat În amvonul lui messer Bruno și aduci din pustiul spiritului său nefasta Închipuire a altor zei? Crezi și dumneata că astrele sunt forma vizibilă, epifania unor ființe de o putere inimaginabilă care ne-au precedat pe Pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În timp ce Încerca, fie și cu politețe, să se elibereze. Dar priorul Îl strânse și mai tare. — Este sufletul senzitiv, unde se Întipărește urma iubirii. De aceea rămâne chiar dacă femeia care a inițiat-o dispare. Așa cum și În somn rămâne amintirea respirației. De aceea putem iubi ceea ce nu vedem. De aceea Îi putem iubi pe cei morți. — Poate că Îți este mai pe plac să studiezi efectele iubirii, messer Alighieri, decât cauzele sale, zise omul după o scurtă tăcere. De acum, renunțase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
costisitoare, dar nu avem de ales... Asta este tot ce am auzit. Am recunoscut ultima voce și am avut imediat confirmarea că nu mă Înșelam: dintre cele două siluete care au trecut fugitiv prin dreptul firidei În care ne țineam respirația, una era a lui Zoran - alura longilină și mersul puțin legănat nu lăsau loc de confuzie. A doua umbră Îmi era necunoscută. Aparținea, În orice caz, unui ins scund, vânjos, cu umeri largi și părul vâlvoi. Eva mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
instinctele noastre Întocmai ca animalele. El doarme greu. Se răsucește pe toate părțile, scoate În răstimpuri sunete, frînturi de cuvinte dezarticulate, suspine, de parcă ar fi supus unor cazne, Încordată Îi pîndesc reacțiile, mă rog pentru el. CÎnd se destinde și respirația Își reia cursul normal, Îi privesc un timp profilul eliberat acum de orice emoție. Ovalul prelung, alungit de barba căruntă, fruntea boltită și netedă, mișcarea imperceptibilă a globilor oculari sub pleoapele subțiri, nasul ușor coroiat nu sever, nu vulturesc, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am făcut cunoștință cu dumnezeul T, nici cu dumnezeul Peyote ca să simțim armonia universală și să ne confundăm cu ea, am făcut doar cîteva cărți și un balerin la Opera Română. Băiatul vine și pleacă, vine și pleacă. E ca respirația lumii, ca vîntul care umflă aripile și Încercăm să ne ținem după el Încă un timp „jusqu’au soleil, jusqu’à l’été, jusqu’à l’automne, jusqu’ au printemps, jusqu’à demain...“ cum spune Jacques Brel În fața inexorabilului. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
domnul acela care șade pe scaun și privește absent pe fereastră seamănă cu un buldog și femeia În picioare cu șoldul strivit de umărul lui e ca o pisică Înfoiată gata să-l sfîșie amîndoi Într-un pat mîini moi respirații transpirații cățelușul meu pisicuța mea cărnuri albe grase alunecoase pe terenul de joacă din colț la Chiristigii era o casă cu un etaj la parter ședea un plăpumar sus locuia mama Jana capul ei alb și rotund ca un bulgăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am temut multă vreme pentru el și pentru copilul nostru că schizofrenia se moștenește. Doctorii m-au asigurat că nu există motive de Îngrijorare. Sună. N-are decît. Nu sînt acasă. Iar. Nu mă mișc. Încremenesc În fotoliu. Îmi țin respirația. Să nu mă simtă. Sună Încă o dată. Așteaptă. Eu la pîndă. Ea la pîndă. Sună din nou. Mult, continuu. Îmi astup urechile cu palmele. Pauză lungă. M-aș duce tiptil pînă la ușă să văd dacă a plecat. Nu Îndrăznesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de samovarul de argint descoperit În podul bunicii sau de portretul Doamnei de Recamier sau de butonii de onix de la manșetele tatei. Să poți să Întinzi mîna și să-ți aduci În ascunzătorile tale prieteni atît de Îndepărtați, toate acele respirații, toate acele mărturisiri pe care urechea ta le deslușește dincolo de granițele unui timp și ale unui spațiu acordat cu atîta parcimonie, dincolo de limitele limbajului, ale regnurilor, Într-o deplină insolitare. Mereu mă contrariază să constat că mă simt mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]