2,703 matches
-
două pături și tot să-mi fie frig; mă vârâse la închisoare fără să fi avut nici o vină, mă pusese în situația să-mi lingușesc gardienii ca să le intru în voie. Nu, mă săturasem de atâta rațiune. Trăiască oglinzile, trăiască reveriile! Ele mă scoteau din cuști, îmi ofereau libertatea. Erau ca un somn strălucitor, în care mă puteam crede orice. Șef de trib? Am surâs. Asemenea vise naive erau bune pentru era rațiunii. Acum puteam să-mi sporesc ambițiile și pretențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Stendhal. Acest fragment face referire la influența muzicii asupra unor ascultători de muzică simfonică: ”numeroși sunt amatorii, și încă și mai numeroase amatoarele, pentru care o simfonie de Beethoven, de pildă, declanșează nu numai tablouri vizuale, ci și o autentică reverie...”<footnote Henri Delacroix, Psihologia artei, Editura Meridiane, București, 1983, p. 298 footnote>. Delacroix susține chiar ideia că se poate ajunge, prin audierea unei melodii, la atingerea unor forme de reverii sau de extaz<footnote Idem., p. 309 footnote>. Lucrarea artistică
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
pildă, declanșează nu numai tablouri vizuale, ci și o autentică reverie...”<footnote Henri Delacroix, Psihologia artei, Editura Meridiane, București, 1983, p. 298 footnote>. Delacroix susține chiar ideia că se poate ajunge, prin audierea unei melodii, la atingerea unor forme de reverii sau de extaz<footnote Idem., p. 309 footnote>. Lucrarea artistică este în masură să influențeze contemplatorul șocându-l vizual și în urma acestui șoc să tulbure și să genereze diverse complexe de trăiri. Să incite la meditație îndelungată și să oblige
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
telefon. „Crossroads Travel. Cu ce va pot fi de folos?“ și se simte confortabil Învăluit de un fel de domesticitate ciudată, creată de telefon. — Nu uita să respiri, Wakefield. Avem un pact, Îi reamintește Zelda și cuvîntul pact evaporă plăcuta reverie. Wakefield a făcut o mulțime de pacte la viața lui și acum a făcut și Pactul cel Mare. Brusc, Îl ia cu amețeală. Diavolul stă tolănit pe acoperișul catedralei, trăgînd chiulul de la o reuniune „importantă“. În ultimul timp numărul Întîlnirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de fapt, prea bine că oamenii au o proastă Înțelegere a „autenticității“. Pentru mulți dintre ei, inclusiv Wakefield, Înseamnă ceva gen „spontaneitate“ sau „inocență“ sau „suflet geamăn“, toate cuvinte care se referă la un paradis pierdut, posibil doar În rătăcirile reveriei. În realitate, oamenii moderni, ca și lumea În care trăim, sînt compuși cu meticulozitate și proiectați riguros, niște creaturi vădit neautentice și mecanice. Dar Wakefield refuză să creadă acest lucru. El crede că, deși realitatea poate fi un construct, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vede În ziua de azi rămas fără lucru. Poate că Dumnezeu nu mai este prin preajmă, dar trepădușii care lucrează În numele Lui se Înghesuie la toate punctele de ieșire ale libertății, blocînd trecerile către lumile imaginare, către bunul plac, către reverie, către sălbăticie, către joc, chiar către propria carne, ba chiar către moarte, dacă vă vine să credeți. SÎnt oamenii criogeniei! Satan e sătul de astea și de toate birocrațiile spirituale, inclusiv a lui, dar nu va renunța, chiar dacă asta va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
imaginativă. Conflicte afective (recente sau vechi). Dificultăți de adaptare. Ezitare sau teamă de a se fixa. Nivel reactiv disproporționat față de situația actuală, tulburări ale memoriei de semnificație. Atașat de trecut, represiunea sentimentelor, închidere în sine, reținere. Angoasă în fața vieții reale, reverie. Fragilitate, vulnerabilitate, dificultăți de relaționare. Eul intim Agățare de trecut, teamă de contacte, închidere în sine. Regresie, anxietate. Nevoie de apreciere, centrare pe sine. Căutare și proiectare spre viitor, imaginație, lipsa simțului realului, cenzurare, superficialitate. Aspirații, nevoi, dorințe Nivel reactiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
printr-un bovarism al noutății reformatoare (donquijotesc la Macedonski, cabotin la Minulescu), printr-o alienare cu substrat ontologic-existențial (la Bacovia), prin refugiul în „paradisuri artificiale” morbide, exotice, extravagante și rafinate ale artei pentru artă (la mai toți reprezentanții curentului), prin reverii culturaliste, neoclasice și decorative (la majoritatea reprezentanților „academiști” ai Vieții noi), prin înnobilarea estetică a trecutului patriarhal și a nostalgiei după „boierimea ce se duce” (la D. Anghel sau Mateiu Caragiale). „O anume febră insurgentă a sufletelor crescute în micile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tîrziu (după o lungă „navetă” avangardistă) în Franța. Debutul său editorial din 1923, cu volumul Restriști, arată un melancolic, puternic influențat de poezia „de sanatoriu” a lui Bacovia și Camil Baltazar, poet al tristeților provinciale, al nostalgiilor, al melancoliilor și reveriilor sentimentale în decor simbolist, și numai frenezia imagistică dezlănțuită anunță rupturile de mai tîrziu. Intrat în cercurile de avangardă, fostul Eduard Marcus („pseudonimizat” de E. Lovinescu) își convertește visările și restriștile aflate sub semnul periferiei fără ieșire într-o jubilație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
puncte. Seara s-a încheiat. Se culcă și în odaia sa înfierbîntată pe iarna cea mai geroasă, el gustă ciudata plăcere de a se tolăni gol pe învelitoarea roșie a patului său și de-a urmări — și mai intensă astfel, reveria sa grozavă și copleșitoare”. Personajul — un halucinat desprins parcă din Demonii lui Dostoievski, un anarhist utopic în embrion — este emblematic pentru imaginarul apocaliptic al epocii și, în termeni freudieni, pentru pulsiunile ei către moarte. Falsificarea, compromiterea idealului patriotic, relativizarea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Mircea Martin, Editura Paralela 45, Colecția „80”, Pitești, 2002, p. 267). „Lumea din care pleacă”, uneori, poemele „orientalului” Vinea este, de asemenea, realul. Nu însă și cea în care „se întoarce”: după secvențele tranzitive, textele sale se pierd în reverii fantaste stimulate de amintire. Greutatea de plumb a lirismului, atitudinea contemplativă, melancolică, nostalgică și introvertită cîștigă aproape întotdeauna în poezia sa. Dimpotrivă, poemele lui Tzara sînt prin excelență centrifuge, universuri în expansiune, animate de dorința „plecării” spre orizonturi noi, eliberatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
am scos visul vechi din cutie cum scoți o pălărie, „Îndoieli“), a dezertării și a fugii dintr-o „provincie” sufocantă. În poemele românești ale lui Tzara, „provincialismul” include atît recuzita sămănătoristă, ruralistă, cît și pe cea simbolistă sau intimistă: parcul, reveriile grațios-exotice, fata de pension, familia comme il faut... În schimb, evocarea „provincialismului” din poemele lui Vinea are un sunet elegiac pur, micile artificii anticonvenționale și eliptismele neafectînd lirismul ansamblului: „Pereții de carton alb, tăiați de o fereastră/dreptunghiulară: luna ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
datat „1916” (anul debutului Dada), pornește de la „pretextul” comentării revistei Cabaret Voltaire: „Emmy Hennings a scris:/«fata pescarului din Batavia»/(Prin vreme de război simplă veste/de la prietenii mei din Svițera/1915 data cabaret Voltaire)”, reportajul denotativ alunecînd repede către reveria lirică tulbure, fantastă și nostalgică. Textul e plasat în vecinătatea unui poem în limba germană, autor: ex-dadaistul Hans Arp (Zürich). Cel mai adesea, decorul și pretextele „depoetizante” sau hipermoderne sînt măști ale unei - după expresia fericită a lui Șerban Cioculescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Vinea, în timpul vacanțelor la moșia Gîrceni din Moldova, stă mărturie). Spre deosebire de tendința centrifugă a personalității lui Tzara, la Ion Vinea avem însă de-a face cu o tendință centripetă: mai contemplativ și mai liric, temperament poetic elegiac înclinat spre reverii melancolice, rezervat față de elanurile „activiste”, demolatoare ale avangardelor europene, acesta va alege să rămînă în țară, unde va desfășura o activitate publicistică militantă pe linia unei stîngi independente. Distanța temporală dintre discretele semnale poetice predadaiste ale lui Tzara din paginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dus lipsă de fericire Într-a mea. În fond, era singurul meu cămin. Pe 23 martie 1983, stăteam lîngă cea mai bună prietenă a mea, Alison, la ora de istorie. Învățam despre Primul Război Mondial, iar eu căzusem Într-o reverie ai cărei actori eram eu, Simon Le Bon și dragostea adevărată. Tocmai ajunsesem la partea În care el mă privea adînc În ochi Înainte să-mi dea sărutul magic, cînd Alison mă Îmbrînci brusc. Am privit-o și-am constatat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
SÎnt perfect de acord, zice Sally. Nunțile de primăvară sînt așa de fumate. Nunțile de iarnă pot fi minunate și foarte elegante. Focuri de bușteni, nuanțe Închise de roșu și violet, lumînări aprinse, mai adaugă ea și se pierde În reverie. — Înțeleg că intenționezi să apelezi la serviciile lui Sally, rîde Fran, știind că Sally excelează În calitatea sa de Organizator de Evenimente la Calden și că, anul ăsta, a pus deja la cale două dintre cele mai impresionante nunți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
minunata scenă a naturii cu alaiul său de flori și fluturi multicolori. Fluturii care plutesc în văzduh plonjează pe gingașele petale ale florilor. Intrând în acest paradis mă cufundam în albastrul odihnitor al cerului și mă îndreptam spre visare, spre reverie formând vraja acestei lumi feerice. Frumusețea ei amintind de zânele din poveștile românești armonizează cu tabloul tainic al naturii. Cu multă măiestrie, ea plutește între cer și pământ într-un joc copilăresc, în tăcerea blajină a nopții, așa o vedeam
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
știa nimic despre fotbal, nici despre cântăreții de muzică ușoară. În clasă, nu era distant, vorbea cu câțiva colegi; dar aceste contacte rămâneau limitate. Înainte de Annabelle, nici un coleg de clasă nu venise la el acasă. Se obișnuise cu gânduri și reverii solitare; puțin câte puțin, se obișnui cu prezența unei prietene. Plecau adesea cu bicicleta, urcau dealul Voulangis; apoi mergeau pe jos peste pajiști și prin pădure, până pe Înălțimea ce domină valea râului Grand Morin. Mergeau printre ierburi, Învățând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
că va prinde pe piața masculină din Europa. Tâmpitul. La fel de tâmpit ca mine la aceeași vârstă. Dacă azi aș avea treizeci de ani, ei bine, eu m-aș lansa În lungirea pulelor!” Odată mesajul transmis, de obicei recădea Într-o reverie cețoasă, vecină cu somnolența. Conversația lâncezea un pic, la vârsta lui era inevitabil. În acel iulie 1974, tatăl lui Bruno era abia la primul stadiu al decăderii sale. După-amiezile se Încuia În cameră cu un teanc de San-Antonio și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mi-l închipui ridicându-mă și pe mine la fel. Legănându-mă cu aceeași ușurință în brațele lui puternice. Nu cred că sunt mult mai grea ca un sac cu cartofi... Și ce-ai făcut în weekend ? îmi întrerupe Trish reveria. Abia dacă te-am văzut ! Te-ai dus în oraș ? — Am fost acasă la Nathaniel, răspund fără să mă gândesc. — La Nathaniel ? Trish pare total luată prin surprindere. Acasă la grădinar ? De ce ? Imediat îmi dau seama ce gafă uriașă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
privilegiu să ți se Îngăduie să vezi - să vezi, să pipăi, să auzi. Lucrul acesta Îi putea fi destăinuit lui Ravelstein. Dar el ți‑ar fi Închis gura spunându‑ți că Rousseau acoperise deja aceeași zonă În Confesiuni și În Reveriile unui drumeț singuratic. Eu, unul, nu aveam chef ca primele mele impresii epistemologice să fie respinse sau anticipate. Timp de șaptezeci de ani văzusem realitatea prin prisma acelorași semne. Și mai aveam senzația că a trebuit să aștept mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
n-am reușit să găsesc în ei nici o trăsătură particulară... ARTUR (Se face mic, mic.): Îmi pare rău... GARDIANUL (Frământat, violent.): De ce nu știți, domnule, să vindecați rănile? ARTUR (Iritat.): Hai, nu mă mai lua așa tare. GARDIANUL (Recade în reverie.): Păi, eu vă iau tare? Păi, numai pentru adunatul hârtiilor aveam zece oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav roșu? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lungi și ochi albaștri. CĂLĂUL: Nu tremurau niciodată. Erau drepți și aveau mâinile reci. GARDIANUL: Nu vorbeau niciodată. Erau tăcuți și inteligenți. COLONELUL: S-au dus... Unul câte unul... ARTUR: Mie mi s-a făcut somn... GUFI (Către CĂLĂU, continuă reveria.): I-ai numărat vreodată? CĂLĂUL: La ce bun? GUFI: Când mă gândesc cum a fost... Îmi vine să urlu... GARDIANUL: Mie mi s-a făcut inima ca o ciupercă... CĂLĂUL: Uită-te la degetele astea... Simt cum se topesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nici un tren... Și de fapt, acum, nici n-ar mai avea vreun sens, chiar dacă ar trece... Vedeți? Fiecare cu povestea lui. Chiar dacă a noastră, nu-i așa, nici pe departe... nu-i atât de frumoasă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Imunizat la reveriile ȘEFULUI GĂRII.): Așadar n-am să pot pleca de aici. ȘEFUL GĂRII: Nu știu... Cred că nu... Vedeți, de aici, de obicei, nu se mai pleacă. Nimeni nu mai apucă să plece... de aici... Și de fapt, acum, nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aici... Și de fapt, acum, nici n-ar mai avea vreun sens, chiar dacă ar trece... Vedeți? Fiecare cu povestea lui. Chiar dacă e a noastră, nu-i așa, nici pe departe... nu-i atât de frumoasă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Imunizat la reveriile ȘEFULUI GĂRII.): Așadar n-am să pot pleca de aici. ȘEFUL GĂRII: Nu știu... Cred că nu... Vedeți, de aici, de obicei, nu se mai pleacă. Nimeni nu mai apucă să plece... de aici... Și de fapt nici nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]