2,564 matches
-
dus la nici un rezultat. M-am așezat pe un fotoliu, mi-am dat jos ochelarii și mi-am frecat fața cu palma. Fetele vorbeau în șoaptă. Am rămas așa o vreme. - Mihai! m-a strigat Z. Y era în picioare, rezemată de perete. Probabil asta era poziția ei favorită. X și Z stăteau întinse pe canapea, urmărind televizorul. Își puseseră sub capete o pernă mare. Z ținea telecomanda în mână. - Ce e? - Am vorbit despre incidentul de adineaori. Ne-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mic adăpost. Aprinse focul cu ajutorul a două bețe și frunze uscate, împărți cu el o cină frugală cu manioc și banane și, la primele umbre ale nopții, intră în adăpost, închise ochii și adormi de îndată. Afară, lângă foc, se rezemă de trunchiul neted al unui arbore de cauciuc și lăsă ca fumul să-l împresoare, îndepărtând țânțarii. Privi spre cer, stelele ivindu-se sfios printre coroanele copacilor din micuțul luminiș, și se întrebă ce făcea el acolo, atât de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Duminica asta, ieșiți în oraș, mergeți pe câmp, întindeți-vă sub un copac, respirați adânc și începeți să priviți de jur-împrejur... Nu să vedeți. Să priviți! Observați iarba, insectele care zboară, ciudata lume a corolei și a pistilelor unei euforbii... Rezemați-vă apoi de copac și ascultați. Vântul, frunzele care foșnesc, păsările care se cheamă unele pe altele, lătratul îndepărtat al unui câine... E ca o orchestră. Și există ceva magic în starea bună care ne invadează. Selva mea, asta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu care încep și se termină toate invocațiile către Brahma: cuvântul sacru Om!, perfecțiune a realizării plenare. Și exact în clipa în care această silabă strigă în urechile lui Siddhartha, judecata lui se limpezi dintr-odată...“ Închise cartea și rămase rezemat de copac, cu guta în mâna stângă, fără să-i pese dacă un pește va mușca sau nu din momeală. Își plimbă privirea pe întinsa și liniștita lagună. Pentru Hermann Hesse sau pentru eroul lui - Siddhartha - cuvântul cu rezonanțe magice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
totdeauna din selvă, din istoria marelui fluviu și de pe fața Pământului. Inti Ávila se îndepărtă de căpătâiul fetiței care agoniza, îl lăsă pe misionar să se ocupe în continuare de ea și se așeză pe jos, lângă Sierralta, cu spatele rezemat de un trunchi de copac și cu picioarele atingând rugul. Bătrânul Xudura amesteca în tăcere într-un vas în care fierbea un lichid maro închis, gros și urât mirositor. — Curara? — Cred că da... Dar nu poate fi curara de vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
singur decât oricând. Căută de jur-împrejur, dar nu găsi decât întuneric. Îi veni să o ia la goană și să nu se mai oprească până la coliba lui, dar făcu un efort, verifică încă o dată că arma era încărcată și se rezemă de un copac în așteptarea primelor raze de lumină ce încercau să se ivească de la răsărit. Un minut... Două... Trei... Și simți că îi e frig. — Trebuie să fie teama. Urină și avu impresia că zgomotul frunzelor, atunci când se udau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fusese marele apărător al Naturii. Americanii își dăduseră seama de distrugerea pricinuită țării lor și știau că Roosevelt a fost primul președinte care a îndrăznit să-i înfrunte pe cei care aduceau prejudicii viitorului națiunii spre propriul lor beneficiu. Se rezemă de un copac și privi un stârc ce părea că alunecă pe apă zburând razant pe suprafață. Frumoasă pasăre! observă el. A fost cea mai interesantă campanie prezidențială din istoria Statelor Unite. Pădurile, râurile, pășunile și animalele sălbatice au devenit importante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cina... nu-mi place cum gătește bucătăreasa, zise pe un ton confidențial. De ce să stăm triști? Și, privindu-i pe toți, adăugă ironică: Oh, voi, intelectualilor... E absurd, șușoti Odette. Irațional și ilogic: copilării, o aprobă Victor imediat. Celia stătea rezemată de perete, fără vârstă, lungă și radiantă, emanând beatitudine când expira, când râdea, când vorbea. Cu rochia galbenă, stridentă și cu părul blond buclat, Celia era singurul punct strălucitor din încăpere; restul părea estompat, doar niște umbre a ceea ce a
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
s-a ridicat de pe umerii lui Hugo ca un balon cu aer cald. Când să plece de la creșă cu Theo, Hugo a văzut-o pe Barbara, femeia cu părul roșu care-l salvase în problema cu copertina de ploaie. Se rezema de zid. Ținea în mână telefonul mobil și purta o conversație care părea extraordinar de dură. Și ea arăta extraordinar: eficientă, plină de energie, îmbrăcată într-un costum negru elegant, cu o bluză albă scrobită și o servietă mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Magicianului. Nu-și dăduse seama că se ridicase de pe fotoliu și se apropiase cu pași neauziți. Din prima clipă avusese senzația că Magicianul plutea, nu mergea, plutea prin încăpere fără să atingă covorul, apărea aici, dispărea, apărea dincolo, uite-l rezemat de perete, acum s-a întins pe canapea, mi s-a părut că l-a un moment dat am auzit cum umblă în frigider. În frigiderul MEU. - Cred că asta dorești. Era vocea LUI. Inconfundabilă. Un burghiu paradoxal care îi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
bere din coșul de gunoi o făcură să strângă din dinți. Văzu laptopul și apăsă înciudată butonul de shut down, fără să citească ultimele rânduri din pagină. Agăță pelerina de ploaie în cuierul de lângă ușă, apoi reveni pe verandă. Se rezemă de perete și aprinse o țigară. Scriitorul dormea cu capul lăsat într-o parte, iar din când în când bolborosea câte ceva din care reieșea că până și un iepure se satură să fie luat de fraier. Mai trase câteva fumuri
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
văzu fuiorul de fum negru și fu în stare să bage și mâna în foc (în astfel de momente, chiar era o expresie la locul ei, nu?) că auzise o bufnitură serioasă. Trăi câteva momente de mirare maximă, apoi se rezemă de balustrada podului care lega malurile râului ce șerpuia bezmetic, ba intrând în orășel, ba dând senzația că ar dori să-l părăsească, odată pentru totdeauna... Dacă un oarecare observator urmărea cursul apei, realiza că, la un moment dat - parcă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de săptămână, un pahar sau două, nu mai mult, pentru că nevasta strînge din buze și bate din picior. Presupusesem că în această casă cântă cocoșul, mai ales că nici nu are vreo găină pe lângă el. Se răsuci către Magician. Stătea rezemat cu umărul stâng de frigider, ținând în mâna dreaptă unul dintre bilețele galbene ale Luciei. Tocmai se pregătea să-l citească (probabil cu voce tare, își spuse, pentru a-și bate în continuare joc de mine), iar ochii îi sticleau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
introdusă în gura moșneagului isterizat, după care, atunci când umbrela înțepa deja stomacul, un deget ferm apăsând butonul de deschidere. Se trase sub copertina unui magazin care vindea aparatură electronică second-hand, iar moșulețul îl urmă. Sub copertină, închise umbrela și o rezemă de geam. Apoi... 11 Apoi se făcu o liniște de mormânt. Încetară claxoanele, zgomotele făcute de motoarele ambalate și toate celelalte... cuvinte nescrise ale orașului. Ploua în continuare, dar fără să se audă nimic. Un film mut, pornit dintr-o dată
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Acolo, Vasilica i s-a arătat, stând rezemată la dreapta unei cruci de marmură albă. Era înltă, subțire, înveșmântată într-un voal alb, iar pe cap cu o cununiță de flori albe de măr. Toată era numai zâmbete. Așa cum stătea rezemată cu o mână în șold, parcă era una cu crucea. Dar, nu și-a revenit bine din uimire, cu vorbele, ”da, da, Fata”, rămase în gât... că, Vasilica începu să se îndepărteze încet-încet, învăluită într-o lumină mare, pierzându-se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
-o... își cheamă perechea!” îi șopti rar gândul. O neliniște nestăpânită plutea în aer. O pasăre de noapte foșni plutind ca o umbră pe deasupra. Sus pe cer, luna argintie apăru printre nori, ca un zbor luminos de hulub. Cu coatele rezemate pe pervazul ferestrei, Iorgu veghea singur, obraz în obraz cu noaptea. În jur se lăsă o tăcere atât de adâncă, că viața parcă s-ar fi oprit în loc... Tăcerea aceea purta în ea ceva neobișnuit, cu un rost adânc, și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
si islamismul... murmură el obosit, încet, tot mai încet, alunecând usor într-un somn adânc... Cocoșul cântă pentru fiecare din noi Era într-o miercuri după amiază către seară, ultima zi din noiembrie... de Sf. Andrei. La fereastră, cu coatele rezemate de pervaz, Iorgu se gândea la Vasilica. Tot înconjurul era scăldat în lumina galbenă a razelor soarelui la asfințit. Inima îi bătea să iasă din piept. Cu gândul la Fata lui, în vreme ce lacrimile îi ardeau ochii privea îndelung, cu respirația
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
înfățișări Cocoșul vecinului a cântat demult de miezul nopții. O neliniște nestăpânită plutea în aer... O pasăre de noapte, foșni plutind ca o umbră pe deasupra. În depărtare, luna argintie apărea printre nori, ca un zbor luminos de hulub. Cu coatele rezemate pe pervazul ferestrei, Iorgu veghea singur, obraz în obraz cu noaptea. În jur se lăsă o tăcere adâncă, că viața parcă s-ar fi oprit în loc. Liniștea aceea purta în ea ceva neobișnuit, un rost adânc și întunecos, pe care
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
mumură el, prin minte trecându- i gânduri superstițioase... O neliniște nestăpânită plutea în aer. O pasăre de noapte foșni plutind ca o umbră pe deasupra. Sus pe cer, luna argintie apăru printre nori ca un zbor luminos de hulub. Cu coatele rezemate pe fereastră, Iorgu veghea obraz în obraz cu noaptea... In jur se lăsă o tăcere adâncă, că viața parcă s-ar fi oprit în loc... Tăcerea aceea purta în ea ceva neobișnuit, cu un rost adânc și întunecos, pe care sufletul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
la poartă. Hărmălaie, ca atunci, când, păsări de pradă, se Întâlnesc și se Înghesuie, care mai de care, să ciupească, măcar, un cioc de pe un stârv. Așa arăta, În acele momente, vestita fermă zootehnică a lohănenilor celor vestiți. A stat, rezemat de poartă, privind și Înjurând, câteva zeci de clipe, din primele momente simțind un impuls de ași opri consătenii de la dezastru, dar, brusc, Își Îndreptă trupul, Își dete căciula pe ceafă, și o zbughi spre maternitatea de vaci. Acolo erau
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
procedăm la alegerea democratică a șefului nou de grupă, Întrucât, cel fost, nenea Costache, a plecat definitiv din țară. Să trecem, s-a readresat celor aproape douăzeci de vânători, strânși În jumătate de cerc, dinaintea burtosului care, Îngâmfat și impertinent, rezemat cu spatele de luxoasa mașină proprietate personală, și cu burta ieșită porcește, În relief, de parcă ar fi vrut să-i spargă, cu ea, pe toți cei de dinaintea sa, reluă, de data asta, ceva mai nuanțat și mai concret: să trecem
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
mai Înseamnă ceva și nici nu mai e, decât, un nimic, În seama nimănui? Da, nene. De ce, măi, băiatule, măi? Fiindcă, stând aici, nu dau seama nimănui; nu mă Întreabă nimeni nimic; și nu răspund nimănui de nimic; nu mă reazem de nimeni, cu nimic: nu Îmi suflu aerul, din gură, În gura nimănui, și nu-și suflă, nimeni, aerul, din gura sa, În gura mea. Sunt singur cuc. Și? Și, așa mă simt bine și liniștit. Așa, viața, e numai
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
e liberă să își găsească pe altul... Ajung. Am cheie de la bloc, dar nu la apartament. Bat, nu-i acasă încă. E trecut de șase... Poate e mai bine așa, am timp să mă mai gândesc. Mă așez pe preș, rezemat de ușă. Dinăuntru se aude mieunatul nerăbdător al Mițoiului. Probabil stă întinsă pe spate, cu lăbuțele în aer, așteptând să o mângâi pe burtică... Adorm. - Ce cauți aici? Mă frec la ochi. Am căzut pe o rană, lungit lângă perete
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
cărări ale iubirii azi, a avut o..., cum să-i spun? A avut o criză, un atac de panică...De panică? Cum vine asta? exclamă biata femeie, încercând să se ridice de pe scaun. Au oprit-o mâinile Iuliei, care era rezemată de tocul ușii de care se apropiase încet, în tăcere, fără să fie văzută. - Da, de panică. Cu alte cuvinte, cel puțin în cazul dumnealui, a avut o teamă foarte mare. O teamă provocată de un ceva văzut..., dar nu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
cunoscute, dar nu-și amintea să mai fi văzut vreodată persoanele. Îl supăra de altfel grozav ridicola valiză, pe care o trecuse în mâna stângă, neavând răgazul s-o așeze undeva. Otilia, sfârșind prezentarea, părăsi brațul lui Felix și se rezemă de scaunul lui Pascalopol, întrebînd: - Cum merge? - Prost, domnișoară Otilia! zise acesta, întorcînd un capgaleș spre speteaza scaunului său. Rămas singur, Felix căută o scăpare din această ciudată situație și se retrase spre fundul odăii, unde, în semiobscuritate, se zărea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]