123,413 matches
-
Avu nevoie de mai bine de o lună ca să gonească păsările, să arunce În mare ouăle și tonele de excremente și să amenajeze peștera, așezînd sub stalactite carapace mari de broască-țestoasă, ceea ce avea să-i ofere, În timp, o considerabilă rezervă de apă potabilă. Astupă apoi și mai abitir intrarea cu pietre și stînci, lăsînd numai un culoar Îngust prin care putea trece o singură persoană, și ciopli trepte În zid, În așa fel Încît să rămînă invizibile de sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lung periplu prin Orient, unde contactul cu chinezii și japonezii reprezentase una dintre cele mai intense și interesante experiențe din viața lui. Chiar așa Îndepărtate cum erau de modul lui de a fi și de a gîndi, admitea cu oarece rezerve fatalismul orientalilor și indiferența cu care Își Înfruntau destinul sau moartea. Îi putea Înțelege, În pofida faptului că ideea lor despre onoare, relațiile cu femeile și copiii, precum și cultul bătrînilor sau setea lor sălbatică de sînge În vreme de război Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că nici un rechin nu s-ar fi obosit să dea atenție unei prăzi prea mari. Nu era un bun Înotător, dar nici distanța nu era mare, și ajungînd acolo nu se simți obosit cînd se agăță de marginea bărcii de rezervă, ci numai excitat. Așteptă, iscodind din apă, cu ochii obișnuiți de-acum cu Întunericul, să apară o santinelă care, după cum presupunea, moțăia la prora, total străină de primejdie, sigură pe sine și pe faptul că vaporul era zdravăn ancorat În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să rămînă În viață pînă atunci. Avea nevoie de un vapor cu vîsle și velă pentru a ieși de pe Insula Hood, dar nu putea nici măcar să viseze la așa ceva, habar neavînd că propriul său călău, Iguana Oberlus, ascunsese barca de rezervă recuperată de pe María Alejandra Într-un golf mic și adăpostit de vînt. Sălbatică, stîncoasă și săracă În vegetație, insula nu oferea prea multe ascunzători pe lîngă mare, pricină pentru care Oberlus optase pentru simplul procedeu de a scufunda ambarcațiunea, burdușind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vreunul dintre ei se lasă pe tînjală, se revoltă sau nu pricepe de vorbă bună... Și astfel reuși să-i despartă pe prizonieri. De-o parte se afla Mendoza, și Împreună cu el cîinele lui credincios, norvegianul care-l admira fără rezerve și Îl asculta fără să crîcnească, iar de cealaltă, portughezii, Împărțiți la rîndul lor Între latenta răzvrătire a lui Gamboa și tăcuta supunere a lui Souza și Ferreira. S-ar fi putut crede chiar că, pentru aceștia doi din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Și iată-l pe el, Iguana Oberlus, pentru că nici măcar un nume decent nu-i dăduseră, așazat pe o piatră de pe o insulă solitară, contemplînd neputincios ruinele „imperiului” pe care știuse să-l ridice. Trebuia s-o ia de la Început, fără rezerve de apă, fără pămînt cultivat, fără pomi fructiferi și aproape fără broaște-țestoase care să-i servească drept hrană. Trebuia s-o ia de la Început, cu o femeie Închisă Într-o peșteră, care aștepta să-i vină sorocul să nască un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Era conștient de faptul că, dacă fiecare navă care ancora la țărm era prevenită că el se afla acolo și pregătită să-l prindă, existența lui, mereu Închis În peșteră, avea să se transforme Într-un iad; că, odată sfîrșite rezervele de carne de broască-țestoasă, fără apă sau hrană, supraviețuirea avea să se devină tot mai dificilă și zilele de liniște și bunăstare, În care nu trebuia decît să se așeze pe culmea falezei și să se uite prin lunetă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pămîntului. El era singurul care-l putea ajuta, pentru că era singurul care-l putea înțelege. Nu se putea adresa superiorilor din Comana ori, asta era și mai greu, prefecturii din Oraș pentru a cere date despre cei doi ofițeri în rezervă, justificîndu-și cererea prin aceea că el consideră că dumnealor "pun în primejdie fericirea Vladiei". Sigur că nota sa va fi trimisă îndărăt cu primul curier, însemnată cu vestitul creion violet, în dreptul cuvântului "fericire" făcîndu-se un uriaș și îmbîrligat semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-l aplauda pe marele as al aviației. Chiar dacă era vorba numai de dorința lui Cantacuzino ca Balbo să fie ascultat cu tot interesul și aplaudat din inimă, aceasta se îndeplinise cu totul. Toți cei invitați într-adevăr îl admirau fără rezerve pe aviator și poate că prezența lui nu era decît penultima ori chiar ultima picătură într-un pahar plin, gata să se reverse. Nu avea încă nici o dovadă că "ținta" către care îl trimisese Mihai Mihail era chiar Basarab Cantacuzino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu totul străină de el. Orice s-ar fi întîmplat la Vladia n-ar fi putut să-l îngrijoreze așa credea, așa crezuse, pînă în acea primăvară cînd în așezarea dintre dealuri și-a făcut apariția colonelul de aviație, în rezervă, August Stoicescu, împreună cu maiorul Stavri. Orice noutate în Vladia tulbura în felul său echilibrul, liniștea așezării. Reușise pînă atunci să țină sub control situația, cu prințul Pangratty ieșise ușor la liman, cu domnișoara K.F. ajunsese la un compromis, Bîlbîie plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu îndîrjire. Oare K.F. l-o fi lustruit în așteptarea lui? Și-a dat seama că dorește prea mult și încurcă situațiile, el a fost cu adevărat cel care a vrut să o vadă și apariția celor doi ofițeri în rezervă mai mult decît l-a îngrijorat pe adjutant l-a bucurat pe Radul Popianu. Și-a dres vocea, K.F. îl privea îngăduitoare, cu ochii strălucind, dar nu din cauza interesului cu care aștepta ca Radul Popianu să-și explice îndrăzneala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
el a rămas năuc, nepricepînd despre ce vorbește. Oricum, vizita i-a priit pentru că multă vreme n-a mai visat-o pe domnișoara K.F. Somnul îi era ocupat cu un coșmar în care îi vedea pe cei doi ofițeri în rezervă, poate erau chiar în retragere, oricum, arătau cam bătrâiori, îi vedea vorbind la nici doi pași în fața lui și nu-i auzea ce-și spun. Oricît s-ar fi străduit nu auzea și atunci se trezea cu urechile țiuind. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vladia. Nimeni nu-l avertizase, nu-i spusese, nici deslușit, nici încîlcit, că s-ar putea să existe un pericol și din partea unde nici nu-ți trece prin cap că ar putea fi. Doi ofițeri superiori, în retragere sau în rezervă, tot aceea este, ofițerul e ofițer pînă îl vîri la doi metri sub iarbă, cheltuie parale, își bat mintea și toate astea pentru că vor să întoarcă țara pe dos; au ieșit din cazarmă și au dat de lume și lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mîța de coadă și puțin îi pasă, pentru că are el un plan formidabil... Dacă ar fi să judece numai după cîte știe el din Vladia, tot ar trebui să fie cu ochii în patru față de acești doi domni ofițeri în rezervă sau în retragere, dracul să-i pieptene, pentru că niște oameni pe care îi interesează Teama și respectul, care fac din teamă și respect un ideal, ah, nu un ideal, ci un scop, o țintă de atins, asemenea oameni sînt periculoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adică pe domnul Iacobovici să depună la biroul de informații al unității plicul sigilat cu ceară roșie și șnur, conform regulamentului. Nu scrisese mare lucru, doar că în localitate și-au făcut apariția doi ofițeri în retragere sau poate în rezervă care au intenții destul de energice în tulburarea ordinii publice, solicitând instrucțiuni în acest caz deosebit, avîndu~se în vedere că e vorba de persoane militare. N-a primit nici un fel de instrucțiuni, deși Iacobovici s-a jurat pe averea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iubitule, la Vladia nu mai e ce a fost." De fapt era bucuros că Bîlbîie îi oferea cea mai bună cale de a intra în subiect. Și, pe scurt dar convingător, i-a povestit despre apariția celor doi ofițeri în rezervă ori retragere, naiba să-i ia, despre noutățile introduse de aceștia în viața zilnică a așezării, despre "garda civică" și mai ales despre lucrările desfășurate sus, pe aerodrom. Nu i-a spus că el la rîndul său efectuase acolo niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sănătos. Salvator chiar, pentru Serviciu. Întotdeauna Mihail a știut că în jocul pe care îl făcea, joc în care viața, libertatea sa nu erau cea mai mare miză, trebuia să aibă întotdeauna, dacă nu mai multe, măcar o carte de rezervă. O carte care să fie în stare să întoarcă cursul interpretării evenimentelor, oricare ar fi fost acesta. Evenimentele nu le putea modifica, nu cu asta se ocupa, ci cu observarea și interpretarea lor. După cîte înțelegea, grupul din București al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
făcut, știau că nu era real. Nu vor fi niciodată așa cum și-au închipuit. Și oricât s-ar fi străduit, oricâți bani ar fi făcut, amândoi urmau să moară. În două zile cu un aparat de filmat închiriat își consumaseră rezerva de-o viață de interes pentru celălat. Nici unul nu mai avea vreun secret. I-au tot sunat de la ABC, firma de închirieri, ca să-și recupereze reflectoarele și camera. Compania le-a tot taxat cărțile de credit până când au ajuns să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nu fiecare zi a prizonieratului nostru e marcată de umilințele răpirii. Contele Calomniei scoate un carnețel din buzunarul cămășii. Mâzgălește ceva pe hârtia albastră și liniată, spunând „Șaizeci și două de becuri încă în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă. Ultima noastră resursă împotriva gândului c-o să murim aici, singuri, părăsiți în întuneric cu toate becurile arse. Într-o lume fără un soare, supraviețuitori înfrigurați și bâjbâind în beznă. Cu tapetul încăperilor devenind alunecos din cauza mucegaiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
s-a spart pe podea. Arată ca un cuib din ace de sticlă. O grămadă de așchii albe. Imaginea noastră așa cum eram, grași, nu mai e. Contele Calomniei notează un rând în carnețel și spune: — Douăzeci și unu de becuri bune de rezervă... Sora Justițiară bate cu degetul în ceas și zice: — Trei ore și zece minute până la stingere... Atunci doamna Clark spune: — Zi-mi o poveste. Uitându-se prin vălul ei la Pețitorul cocoțat în copacul scânteietor de cristal, spune cu buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
geamuri, părea uriașă. Pe stânga, o arhitectură ciudată, spațioasă, întruchipa bucătăria. Ștefan era încântat peste măsură de achiziția lui. L-a ajutat să-și aranjeze casa. Deși el și-ar fi dorit o implicare mai profundă, Luana a păstrat o rezervă politicoasă, oferindu-i doar sfaturi de ordin estetic. Tânărul se aștepta ca ea să vină zilnic, să meargă împreună la cumpărături, să-și dea cu părerea și să aleagă ce-i place ei. I se părea firesc ca Luana să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se aștepta ca ea să vină zilnic, să meargă împreună la cumpărături, să-și dea cu părerea și să aleagă ce-i place ei. I se părea firesc ca Luana să facă asta pentru că toate gândurile lui se învârteau, fără rezerve, în jurul ei. Pe fată o inhiba, în primul rând, singurătatea de care se bucurau acum. Înainte, mereu era cineva lângă ei. Fetele de la cămin, lumea de pe stradă. Nebunia sărutărilor pătimașe, furate sub clar de lună, dispăruse. Luana îi admira trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
depășească atribuțiile, Luana apelă la Ștefan. Vorbiseră foarte puțin în ultima vreme, doar atunci când, unul sau altul, din politețe, dădea un telefon de complezență și ea se așteptă la o reacție din cea mai rece. Escu, însă, epuizase între timp rezerva de altruism și răbdare. Apelul ei întruchipă rampa de lansare a unei acțiuni, strategice și susținute, menite să o readucă, pentru totdeauna și cu acte în regulă, în viața lui. În absența unei reacții potrivite și inspirate din partea celuilalt care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe-o parte, îmi pare tare rău că nu pot să vă servesc, vă rog să mă credeți, eu... nu vă supărați dacă, cu multă plăcere, știți, v-aș fi servit. Nu-i nimic , mă gândeam că poate aveți vreo rezervă. Nu, nu, e singura, vă dau cuvântul meu, vă rog să mă credeți. Îmi pare tare rău că... Plecă în altă parte, la investiții, o încăpere mică unde erau numai trei birouri. Se apropie de Emilia, era o femeie roșcovană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
farfuria. Ca desert mama făcuse o budincă cu zahăr ars, o afumase puțin, se lipise de fundul cratiței era destul de neaspectuoasă, cu siguranță că încurcase rețetele, o tăia în felii, era tare nefericită, dar oaspeții au consumat-o fără nici o rezervă poate le-o fi plăcut, poate plecaseră de acasă flămânzi sau cine știe. Femeia se apropia din când în când de gospodină, și-i spunea să-i mai dea ceva de îmbrăcat Elenei, s-a săturat și ea, sărăcuța să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]